Nordul de înger

Privind dintr-o parte,

ochiul meu deseneazǎ
un vitraliu de frunze
galben roșii,
mișcate de îndeletnicirea
stǎruitoare a unor pǎsǎri,
patru-cinci,

niciodatǎ nu ai

o estimare exactǎ,
nu le poţi numǎra
prinse în jocul
unei gimnastici
aparent dezordonate
ce leagǎ zborul scurt
într-o logicǎ doar de ele știutǎ

Copacul acela e un soi

de bibliotecǎ.

Poate cǎ pǎsǎrile mele

în sala lor de lecturǎ
citesc cu pasiune
cǎrţile fundamentale.

Par concentrate

sǎ înţeleagǎ  semnele,
hieroglife invizibile
ochiului meu imund.

Sunt straturi a cǎror fior

sau sens
trebuie recuperat
și așezat pe rafturi
într-o ordine anume

Mișcând cu ciocul

deschid tainiţe,
legǎturi noi
încǎ neexplorate.

Când și când
par a fi descoperit
o imagine unicǎ
o metaforǎ nepereche
și se strâng
ciripind
s-o împǎrǎţeascǎ
împreunǎ

Ore întregi

cu o încântare vizibilǎ
lipsitǎ de patimi

Apoi într-o detașare dementǎ

fiecare se retrage

în nordul sǎu de înger

Din volumul in pregatire Norduri

Ela și Gregoriade. Ultima noapte de dragoste

          Nu știu dacǎ se poate vorbi acum, cu acoperire de fapte, despre ultima noapte de dragoste consumatǎ asearǎ sub acoperișul parlamentului. Toatǎ întâmplarea e departe de a se fi trǎit cu intensitatea pasionalǎ a romanului camilpetrescian. În primul rând pentru cǎ oricât ne-am chinui sǎ cǎutǎm similitudini, nu-l vom gǎsi nicǎieri pe Gheorghidiu, personajul idealist, intelectualul lucid, analitic si reflexiv, care se luptǎ tot timpul cu adevǎrul și minciuna, cu dragostea și geloziile sale.

          Și atunci doar cu Ela și Gregoriade, ușor de identificat, n-am putea recreea un triunghi conjugal care sǎ impunǎ dramatismul unei situaţii conflictuale, demne de subiectul unui nou roman. (N-am cum sǎ-l includ aici pe marinar oricât m-aș chinui). Și nici nu ar fi în spiritul timpului, dupǎ 20 de ani de eforturi și investiţii conjugate care au lucrat la structura mentalului nostru colectiv de popor rǎbdǎtor, contemplativ-dubitativ și mulţi alţi de iv pe care nu-i mai numesc, tocmai acum când am reușit sǎ ne apropiem de nivelul ţǎrilor dezvoltate, consumatoare de telenuvele.
          Mai degrabǎ întâlnirea și uniunea celor doi( Uniune Social Liberalǎ),a stat sub semnul dialogului auzit de mine întâmplǎtor la Radio Erevan și reprodus în studiourile Antenei 3 sub privirea încântatǎ a lui Voiculescu.
          Pe post de bunicuţǎ drǎguţǎ, liberalǎ, Crinuţa a întrebat:
          – Pontonel, bǎieţelul ǎsta pesedist are 10 ani, abia de merge la școalǎ. Pot sǎ încep sǎ-i fac educaţie sexualǎ? La care unsul cu toate alifiile Felix a dat rǎspunsul ca un oracol citind de pe prompter, cu vocea lui de spectacol, sǎ audǎ toţi:
          – Dacǎ vrei sǎ aflii noutǎţi, poţi!...  
          Mult sau iubit ǎștia doi, de joi pânǎ mai apoi. Da acu, sǎ vezi rǎzboi!

Acord perfid

Ca și cum
cusǎtura unei rǎni
însemnase muntele
și el îngenunchiase
pe Valea Plângerii
la cǎpǎtâiul timpului

Continuam sǎ înaintez
singur, gândeam cǎ voi
obosi curând
și sleit de puteri
voi cunoaște umbra
înainte sǎ însereze

Noaptea sângera
întinsǎ, stelele
lunecau sub tǎceri.
Dinadinsǎ
luna de nicǎieri
își amânase rǎsǎritul

Nu mai știam
ce-a fost scris
exista acordul perfid
al pǎrţilor (peste capul meu)
mǎ bizuiam pe joc
cu puţin noroc
aș fi putut gǎsi nordul 

Norduri. Volum in pregatire

Dragobetele își face guvern

         

          Cu nǎbǎdǎi Dragobetele sǎrutǎ fetele! Blondele și brunetele liberale supǎrate nu s-au mai lǎsat sǎrutate. Cicǎ s-au sǎturat pudibondele de lichele și minciunele colorate și vor merge pe linii paralele separate.
          Acum, dupǎ ce ai prestat la Crucea de piatrǎ ca fetele și ţi-ai declarat idolatrǎ dragobetele, n-ai cum sǎ ieși în drum la plimbare tot fatǎ mare, mǎi Iohanis mǎi. Hǎi, hǎi!
          Zurgǎlǎi, panglici, artificii, ecou…
          Victoraș face un guvern nou. Cicǎ, cu Mircicǎ vice... se discutǎ în oraș

          Așa ne trebuie!
Postul e un pamflet

Prietenul meu albastru

            De o bunǎ bucata de vreme Gicu prietenul meu, m-a închis undeva departe de casa sufletului sǎu. Sa fie un an, poate mai mult, de când drumurile nu ni s-au mai împiedicat în vorbe și vorbele nu s-au mai împletit recompunând ţesǎtura unei tinereţi semǎnatǎ dușmǎnos cu îndoielili, de cei care la vremea aia controlau pe radare toate zborurile. Nici o ţintǎ mișcǎtoare nu avea voie sǎ se abatǎ de la traiectoria stabilitǎ și dacǎ vreuna pilotatǎ curajos, le-ar fi stârnit bǎnuiala cǎ tinde sǎ devinǎ liberul ei arbitru și cu inconștienţa vârstei trage prea mult de manșǎ, ar fi fost doborâtǎ de la sol. Noi albaștrii zburam în grup și cerul pǎrea atât de liber și senin pânǎ ce ne-au doborât.

            Ne-am trezit speriaţi aduși cu dubele, pe vremea aia nu exista Smurdul, într-o curte cu un bazin în care înotau pești. Umbra cenușie a clǎdirii securitǎţii în centrul orașului ne obtura orizontul. Ni s-a spus cǎ am avut noroc. Zburasem nepregǎtiţi într-un strat dens de ceaţǎ, la temperaturi joase și un stol de pǎsǎri dezorientate, tulburate și ele de givraj, ne-a izbit în fuselajul avionului. Aiuriţii de noi, nici mǎcar nu știusem cǎ zburasem. Existau explicaţii, cum cǎ am fi furat de la Geamǎna dintr-un hangar un planor, dar cine era pilotul, cercetau, ne întrebau pe noi și din aproape în aproape voiau sǎ știe care ne erau legǎturile cu vestul. Restul îl știţi din Dosarul Albaștrii. (clic si puteti lectura cartea)
            Vestea bunǎ e, ne spunea comandantul, cǎ salvatorii v-au gǎsit imediat și v-am recuperat, aţi rǎmas în viaţǎ și puteţi contribui la constructia omului nou. Vestea rea era cǎ pǎsǎrile alea n-au mai putut fi salvate. Au murit îngheţate bietele pǎsǎri ale ceţii într-un ecou nesfârșit…
            Prietenul meu Gicu e un bun povestitor, poate cel mai bun, dar nu s-a luat în seamǎ niciodat. i-am reproșat asta undeva, dupǎ vree-o 40 de ani de tǎcere.  Bucuros de o scriiturǎ a lui, am postat-o pe blog. El s-a supǎrat pe mine, n-am înţeles de ce. Voia sǎ mǎ bucur de ea, numai eu?...