joi, 17 iulie 2014

Mocǎniţa care și-a pierdut vagoanele



          Periplul nostru de varǎ cǎtre legendara ţarǎ de Maramureș pare cǎ merge mult mai gureș decât reușesc sǎ postez eu pe blog. Am bifat pe listǎ o seamǎ de obiective întâlnite pe traseu, Sǎpânţa cu Cimitirul vesel, Sighetul cu sǎmânţa durerii, Biserica de lemn de la Perii, ne-am plimbat cu Mocǎniţa la Vișeu, am vizitat biserici și mânǎstiri de maici la greu, Borșa, Prislop, Bârsana, iar Pasǎrea ceţii si-a împotmolit pana, de-a surda, în Salina de la Turda și a rǎmas fǎrǎ glas între zidurile Cetǎţii Sighișoara. De parcǎ Pasǎrea ceţii, nu noi, a trebuit sǎ pǎcǎleascǎ absurda vigilenţǎ a poliţiștilor cu radarul și a dat în ciurda de gropi pe șoselele patriei, cu mare rugǎciune sǎ nu plece bucǎtarul, cǎ la zece se inchide grǎtarul la pensiune…
          Azi o întâmplare mai veselǎ cu Mocǎniţa.

          Cineva, de la o fundaţie elveţianǎ de sprijin cu sediul la Berna, s-a rǎtǎcit într-o buna zi în Vișeu prin anul douǎ mii urcând în Mocǎniţǎ. O aventurǎ curajoasǎ care se pare cǎ va mai ţine printre vii, cu o gurǎ de oxigen, locomotiva de viţǎ nobilǎ cu aburi. Nu punem la socotealǎ cǎ încǎ se mǎnâcǎ în zonǎ o pâine albǎ dacǎ ţinem seama de îngrǎmǎdeala de pe scǎrile vagoanelor, când s-au format cele douǎ garnituri de tren.
          Vǎ spun confidenţial, nu sunt bun de scandal, biletele de tren mi s-au pǎrut piperate fiindǎ, nu se oferea mǎcar un pahar cu horincǎ din partea casei, în numele bonusului, pentru menţinerea tonusului, sǎ te dea pe spate, ar fi fost necesar. Dacǎ nu se poate, nu se poate! Cumperi o bere cu șapte lei jumate și aștepţi sǎ-ţi iei un leu înapoi când cobori și predai sticla, sǎ nu faci gunoi pe munte. Astea sunt mǎrunţișuri mǎrunte. Costǎ distracţia pe munte. Și pornim la drum.
          Locomotiva șuierǎ, impegatul fluierǎ, garnitura vibreazǎ, locomotiva danseazǎ, nevasta recalculeazǎ bugetele, Andreea, controloarea, composteazǎ biletele. Toate privirile în jurul ei ca la urs – fata câștigase un concurs – “Eu Mis Moroșeancǎ” și Tomiţǎ nepotul pe deplin convins rosti din adins:
          – Fata asta tataie, e un vis! M-am lǎsat învins EU, sorbind cuvintele de pe buzele ei și admirându-i șuviţele în fluturare ca panglicuţele de la zmeu:
          – Stimaţi cǎlǎtori, sǎ staţi liniștiţi cǎ mocǎniţele au deraierile rare, se întâmplǎ doar, uneori…
          Ce minunatǎ e Valea Vaserului, verde și cerul albastru de cernealǎ, pe care scriu aburii de la locomotivǎ și odatǎ ne-am oprit din zgâlţâialǎ. M-am uitat în zǎpǎcealǎ, întâi înspre divǎ și apoi spre locomotivǎ. Se desprinsese și luneca liniștit singurǎ pe șine. Omul ǎla care bǎga lemne pe foc cu o lingurǎ, se uita și el nedumerit la mine.
          – Șefule, stai pe loc, am pierdut vagoanele! Oprește! Iar mecanicul mulţumit cǎ viteza sporește, scǎzuse tangajul, continua sǎ fluiere admirând peisajul.
          – Așa Vasile, bagǎ lemne pe foc!
          – Șefule, am pierdut bagajul. N-avem noroc. Se pare cǎ s-a rupt cuiul de tracţiune.
          L-am însoţit cu privirea pe mecanic, luând-o în jos, agale, pe lângǎ șine. Mergea la depou sǎ aducǎ un cui nou. Ghezeșu odihnea pe calea feratǎ.
          – Pânǎ vine mecanicul de tren sǎ luǎm o gurǎ de oxigen, o alunǎ, o cǎpșunǎ, o afinatǎ, ce gǎsiţi în cadru natural împreunǎ. Si Tomiţǎ cu gura cǎscatǎ:
          – Andreea n-am sǎ te uit niciodatǎ!...

miercuri, 16 iulie 2014

La salina



          Când am pǎtruns în salinǎ, senzaţia primei impresii era aceea cǎ am nimerit într-o imensǎ salǎ de așteptare a unui cosmodrom și cǎ odatǎ cu biletul de intrare, primisem informaţia cǎ va trebui sǎ mai așteptǎm câteva ore –  cursa regulatǎ cǎtre planeta Venus a aeronavei spaţiale fiind întârziatǎ de o ploaie de meteoriţi. Mulţimea de oameni rǎbdǎtori avea prilejul sǎ admire construcţiile cu forme ciudate, dar solide, pe care specialiștii le imaginaserǎ  sǎ umple spaţiul acela imens lǎsat în interiorul muntelui. Cu fiecare nouǎ lansare, se mai adǎuga dedesupt un etaj cǎci energia ce punea în mișcare vehiculul cosmic era asiguratǎ tocmai din galeriile ce se tot adânceau în muntele de sare.

          La ultimul nivel, în Paradisul subpǎmântean, un lac adânc oferea posibilitatea unei plimbǎri cu barca și la debarcader se formaserǎ cozi imense. În vecinǎtate un bowling rostogolea în aerul încǎrcat de sare bilele câștigǎtoare lansate pe pistǎ sǎ doboare cele nouǎ popice. Zgomotele ciudate se amplificau nefiresc  însoţite de fluierǎturile și hohotele de râs ale echipei de zgomote de la carusel. Ascensoarele coborau și urcau în mǎruntaiele pǎmântului, transportând cu prioritate vizitatorii în vârstǎ ce nu îndrǎzneau sǎ se încumete a lua în piept scǎrile.

          Mǎ oprisem pe o bancǎ în sala imensǎ luminatǎ ca o catedralǎ cosmicǎ. Încercam sǎ-mi scriu într-o agendǎ impresiile de faţǎ, ecoul însǎ al unor trosnituri ce parcǎ veneau din miezul pǎmântului mi-au fracturat liniștea. Înstantaneu, gândul meu a imaginat un cutremur. Mi-am cǎutat nepoţii din priviri, pluteau liniștiţi în barcǎ, nici ceilalţi din jur nu vedeau pericolul. Cu siguranţǎ nu era! Mi-am luat Nikonul și-am început ţǎcǎneala obișnuitǎ. Turda. 15 iulie 2014

luni, 14 iulie 2014

Sighișoara. Tunelul timpului



          Dupǎ ce treci prin Scara Școlarilor, un “tunel al timpului” care te duce în trecut, urcând cele 175 de trepte acoperite ale scǎrii de piatrǎ, în dreapta cu Biserica din Deal și în stânga cu clǎdirea Liceului German din interiorul Cetǎţii, ai senzaţia cǎ ţi-ai câștigat dreptul sǎ te consideri, fie mǎcar și pentru o zi, cetǎţean al Sighișoarei celei de demult.

          Nu ţi se dǎ nici un însemn oficial, dar privind la ceasul din turn, inima bate ritmul unei alte mǎsuri a vremii și o însoţește cu celeritate și mândrie. Ai ocazia sǎ calci pe pietrele pe care stǎ înscrisǎ istoria adevǎratǎ a sașilor, parte a poporului tǎu și sǎ admiri zidurile medievale în spatele cǎrora locuiește încǎ lumea miticǎ, veșnicǎ, ce nu poate fi furatǎ sau destrǎmatǎ de îndoieli. Ei, sașii, cu rigoare germanǎ înǎlţau cetǎti în timp ce ai noștri strǎmoși se lamentau mioritic cântând din frunzǎ și minunându-se de priceperea lor

          Pe strǎduţele înguste, grupuri gǎlagioase de turiști strǎini vorbesc cu admiraţie, pipǎie pietrele și închipuie povești. N-au de unde sǎ știe bieţii, am aflat și eu cu stupoare mai târziu, cǎ ai noștri, cei de azi, mioriticii moderni, au scos piatra originalǎ cu care erau pavate strǎzile, sub imboldul restaurǎrii și au dat-o spre vânzare la Viena, punând în loc bolovani.

          Și zice cel sǎrac cu duhul, iar am pǎcǎlit imperiul austriac! I-am  vândut noi piatra dar nu-i dǎm vǎzduhul!

          Nu e nici o moralǎ, dar m-am mirat sǎ gǎsesc la Turnul Fierarilor un custode care mi-a vorbit frumos despre o tabǎrǎ de picturǎ unde artiști strǎini și români au pictat cu talent sufletul cetǎţii. Și pentru cǎ tocmai se terminase vernisajul, am intrat și noi în sala ce se golise de lume. Sufletele sașilor înfloriserǎ pe pereţi.


sâmbătă, 12 iulie 2014

Concediu în Maramureș



          Numai azi nu e mâine. Am studiat hǎrţile pe tote pǎrţile. Am consultat prognoza, am dat-o în grjǎ pe Roza (Vǎ pǎcalesc! Pisica Roza e undeva în Ontario. Noi la București îl avem pe Mario), ne-am strâns geamantanele, am socotit paralele… Bine cǎ a intrat pensia mai devreme, altfel am fi recurs la extreme, negociind blana de urs din pǎdure și am fi scurs damigeana chinuind vișinata de mure.
          Așa, suntem ca la-nceput, niște lorzi cu obiceiuri subtile, am acordat pianul la corzi sǎ ne ţinǎ mǎcar douǎ-trei zile și urmeazǎ sǎ gâdilǎm lumina Nikonului la fofeazǎ și sǎ curǎţim cardul memoriei de gǎlbeazǎ.
          Numai azi nu e mâine. Și de mâine, Nikonul Gloriei(Mi-e teamǎ cǎ pe Gloria mea Cristina o cheamǎ),gureș, va lovi fǎrǎ greș, ca horinca de Maramureș, ţintit. Punct ochit-punct lovit! Numai ași la butoane Cu traiectorie clarǎ! Cum lovea Simona Halep cu Arrubarenele la Arenele Romane ale BNR, asearǎ…
          Sǎ avem zile frumoase ca fata asta de la Constanţa!

vineri, 11 iulie 2014

"Norduri", la capăt de linie



Desen:Frederik Weerkamp
Flags in the backdrop


There are flags
In the backdrop
Four horsemen from the north
Shake ff the dust
In the corner of the page. Dimounted from their horses
They shake the tree’s shadow
Which lies like stillwater.

Travelling for so long
They have sprouted nails, (slab aici, nu imi iese mai bine)
Thye rummage in the grass
Under their spades, if luck grants it,
Clear water will spring
And they see the four fayes in the mirror
Dancing in the steam.

Their faces veiled
And on their shoulders,
Butterfly wings. Their white bodies
Like white letters
Soar and untwine
Into the fountain like
Living  herbs.

The rhythm becomes mecanic
The trumpet falls like an axe
Bolstered by the wind,
Hitting the upright
Tree –
With night falling
All around.



Patru cǎlǎreţi


Sunt steaguri
pe fundalul imaginii.
Patru călăreţi porniţi spre nord
îşi scutură colbul
în colţul paginii. Coborâţi din şa,
clatină umbra unui copac
întinsă ca o apă stǎtutǎ.

De atâta mers
le-au încolţit unghiile,
scormonesc locul în iarba uscatǎ.
Dacă au norocul sub cazma
va ţâșni izvod și,  
zăresc în oglindǎ cele patru zâne
dansând în aburi.

Au feţele acoperite
cu mahramǎ şi pe umeri
aripi de fluture. Corpurile lor
se scriu litere albe,
îşi fac vânt şi se despletesc
de parcă ar fii
ierburi vii.

Ritmul devine mecanic
trompeta cade ca o secure
sprijinită de aer,
se izbeşte de copacul
ce rămâne drept –
cu noaptea prăvălită
peste tot.

Nota: Am primit din Olanda desenele pentru "Norduri". Atat Claudia cat si Frederik s-au tinut de promisiune. Multumesc dragilor! 
Am primit si traducerile. Nu va speriati nu e bilingv chiar tot.
De la Petre Anghel am primit Cuvantul de inceput. Multumesc domnule Profesor! 
Ultimul hop, sa-mi aleg editura. Urati-mi noroc!