Pe urmele lui Ovidiu

Nouǎ luni de Guștere

          Sunt nouǎ luni de când cu multǎ siguranţǎ am dat drumul în libertate Gușterelui meu. Vǎ mǎrturisesc sincer nu m-am așteptat ca în tot acest timp el sǎ se adapteze atât de bine încât existenţa lui sǎ nu fie luatǎ în seamǎ de nimeni. Eram convins cǎ monstruleţul meu special, gândit în dimensiuni minimiste, se va dovedi în spaţiul public o bestie. Sǎ mǎ fi înșelat eu? Chiar nimeni sǎ nu-l citeascǎ și sǎ-l perceapǎ la dimensiunile adevǎrate? Sǎ nu fi mușcat pe nimeni de mânǎ, strecurat între file și insul, potenţialul critic, sǎ nu vadǎ cǎ din locul mușcǎturii se scurge sânge albastru?

          Întrebǎrile ar putea continua. Ba s-ar putea încropi și ceva explicaţii logice. Au fost prea puţine ouǎle de guștere (firesc e crizǎ!) și dupǎ prima reprizǎ am scos din crescǎtorie la soare, un numǎr limitat de exemplare (de carte). Pe de altǎ parte sunt alegeri în toamnǎ, carnaval și mǎcel.

          Mai bine mǎ gândeam sǎ scot un miel ţurcan, argintiu, bun ca semn electoral, nu un roman. Umpleam taraba și tot gǎseam vre-un mușteriu idiot sǎ-l donez. Ce sǎ faci cu un Guștere amniot mic burghez?...

          E și târziu și degeaba. Fabulez.

          Dacǎ aţi citit romanul meu Gușterele întâmplǎtor, l-am urcat ca personaj și în cer, l-am expus și pe net (http://www.scribd.com/doc/185692677/Gusterele-Ion-Toma-Ionescu-1820-7)cǎ acolo e fǎrǎ buget, daţi un semn! V-aș rǎmâne dator!

Lucru bun la nouǎ luni

          Sunt nouǎ luni de când cu multǎ siguranţǎ am dat drumul în libertate Gușterelui meu. Vǎ mǎrturisesc sincer nu m-am așteptat ca în tot acest timp el sǎ se adapteze atât de bine încât existenţa lui sǎ nu fie luatǎ în seamǎ de nimeni. Eram convins cǎ monstruleţul meu special, gândit în dimensiuni minimiste se va dovedi în spaţiul public o bestie. Sǎ mǎ fi înșelat eu? Chiar nimeni sǎ nu-l citeascǎ și sǎ-l perceapǎ la dimensiunile adevǎrate? Sǎ nu fi mușcat pe nimeni de mânǎ strecurat dintre file și insul, potenţialul critic sǎ nu vadǎ cǎ din locul mușcǎturii se scurge sânge albastru?

          Întrebǎrile ar putea continua. Ba s-ar putea încropi și ceva explicaţii logice. Au fost prea puţine ouǎle de guștere (firesc e crizǎ!) și dupǎ prima reprizǎ am scos din crescǎtorie la soare, un numǎr limitat de exemplare. Pe deasupra sunt alegeri în toamnǎ carnaval și mǎcel.
          Mai bine mǎ gândeam sǎ scot un miel argintiu, semn electoral. Umpleam taraba. și tot gǎseam vre-un mușteriu idiot. Ce sǎ faci cu un Guștere!?...
          E și târziu și degeaba.

          Dacǎ aţi întâlnit un Guștere întâmplǎtor, l-am expus și pe net cǎ acolo e fǎrǎ buget, daţi un semn! V-aș rǎmâne dator!

PS. Chiar acum cu tristeţile mele împachetate plec la mare sa ascult Tristele lui Ovidiu, pe înserate...
S-auzim de mai bine! 

5.8. Un cenaclu de provincie:"Liviu Rebreanu"din Pitesti

Pasaje din consistenta Istorie politica a literaturii romane postbelice lansata anul acesta la BOOKFEST de Petre Anghel. Timpul lucreaza in tacere. Parca prea multa tacere... Sa fie doar timpul?

Îi înţeleg și pe critici

Moto: Critici voi, cu flori desarte, Care roade n-ati adus 

 Mihai Eminescu

          Nu are și el o zi de la Dumnezeu liniștitǎ! Nu se poate mișca nicǎieri în voie, un nor de cǎrţi, plagiate sau nu, îl urmeazǎ din spate, ca o umbrǎ proiectatǎ deasupra capului în afarǎ(Probabil de la soarele lui interior ce degajǎ o atracţie refractarǎ). Și umbra aia, nu-i mǎcar nor de pǎsǎri cǎlǎtoare, cum a citit el undeva, ce se ţine dupǎ soare. Ar avea o anumitǎ independenţǎ în zbor. Ca pǎsǎri, mai o planare, mai un ocol în decor...

          – Umbra aia mare seamǎnǎ cu un zid de cǎrǎmizi în surpare! (cǎrǎmizi de partid plutitoare?)
          – Ba, sunt avioane militare de hârtie viu colorate, aflate la Cotroceni în patrulare, zice altcineva.
          Nu-i șagǎ! Te poţi trezi cu Udrea în cap, când îţi e lumea mai dragǎ! Și e o cǎrǎmidǎ grea în draci! Te asigur, de iure, nu se sperie de lup în pǎdure și lucru sigur, nici nu-ţi cere sǎ-i faci critica raţiunii pure...
          – Ionescule, ai mers prea departe, Udrea n-a scris în viaţa ei nici o carte.
          – Da, dar a scris cinci cuvinte: „Eu vreau sǎ fiu președinte!”Un vers cât un univers de gândire fierbinte.
          S-au scris munţi de cǎrţi și ce a mai rǎmas din ele?
          Scriitori-s desculţi, timpurile sunt rele, îi înţeleg și pe critici! De-aia s-au fǎcut mulţi comentatori politici...