Prietenii mei scriitorii. Nicolae Radu. Carte în lucru

Puţin înaintea sfârșitului

         Despre el nu mai avea nimic de spus de parcã toate zilele şi nopţile ar fi fugit în uitare. Închis în el, rǎmânea mut la întrebãrile rudelor, prietenilor, vecinilor. A intrat într-o amorţealã a trupului şi a minţii. Ai casei au început sã-l uite. „Mofturi de bãtrân sucit!” bodogãnea ginerele, soţul fetei sale, singura care mai intra în camerã sã-i aducã un ceai sau ceva de mâncare.

Aristide a rãmas doar cu puşca de vânǎtoare, o puscã bãtrânã, mai bãtrânã decât el, cu patul împodobit de motive florale. O avea de la tatãl sãu, împãtimit vânãtor. Acesta se împuşcase cu ea într-o toamnã buimacã, prea lungã. Vestitul vânãtor îşi alese cãlãuzã drumului din urmã, un glonte pentru urşi.

Aristide se opri în faţa ferestrei. O deschise larg, lãsã gerul sã pãtrundã în camera cu miros de medicamente. Nu mai ningea. Cerul pãrea o uriaşã cupolã de sticlã albastrã, încremenitã.

*

– Dacã bunicul ar avea barbã lungã şi albã ar semãna cu Doamne-Doamne din icoanǎ, Cel la care ne pune mama sã ne rugãm searã de searã. M-aş ruga la bunicu’, el ne dã nuci poleite, smochine uscate şi bomboane colorate, Cel din icoanã nu ne dǎ nimic!...

– Taci! şopteşte fricoasã sora mai micã. Dacã te aude mama ne pedepseşte pe amândoi!

*

– Ce mã fac dacã se prãpãdeşte acum, în preajma sãrbãtorilor! Se vǎita vecinei, prietenã de ani buni, mama. Ce mã fac, spune şi tu dragã? Ne dã totul peste cap. Cheltuieli ne mai trebuie nouã?! Nu suntem şi aşa plini de datorii?! Doamne, Doamne, câte necazuri pe capul meu acum la sfârşit de an!

– Ei, lasã dragã, nu moare el! încercã sã o linişteascã vecina. Şi nu te mai consuma şi tu atâta, uite ce galbenã eşti şi trasã la faţã! Dacã te îmbolnãveşti, cine mai are grijã de casã, de copii?!

*

Se fãcuse frig în camerã. Aristide a vrut sã închidã fereastra. A vãzut pasãrea. Mare şi albã înota grãbitã prin aerul rece al zilei.

Bãrbatul a rãmas sã o aştepte.

*

Nu eşti în apele tale, spuse prietenul şi îl privi cu milã. Ce te frãmântã?  

– Bãtrânul e bolnav, de aproape o lunã nu mai iese din camera lui. Nu vorbeşte, nu primeşte decât pe nevastã-mea la el, spuse obosit tata.

– Nu le mai pune şi tu pe toate la inimã! Hai mai bine sã mergem sã bem un pahar cu vin!

– Nu-mi arde! refuzã tata.

*

Pasãrea se opri pe pervazul ferestrei şi îi vorbi:

– Ce mai faci mãi, Aristide? Bãtrânul nu se mirã cã pasãrea vorbeşte.

– Ce sã fac... Şi eu cu ale mele.

– Am îmbãtrânit amândoi Aristide. Pe mine mã aşteaptã pasãrea neagrã, pe tine baba aia...
– Ia mai dã-o dracului! mormãi Aristide. Hai mai bine sã mergem în grãdinã sã ne plimbãm puţin!

*

– De când bunicul nu mai iese din camera lui, nu ne mai spune nimeni poveşti. Mama e mereu supãratã şi se rãsteşte la noi, tata ne-a uitat. Singuri, încercãm sã ne povestim unul altuia. Însã Fãt-Frumos nu este la fel de frumos, calul nu-i la fel de deştept şi de iute...

– Seara, lipseşte din camerã mirosul de tutun parfumat care ne ameţea atunci când bunicul se apleca asupra noastrã sã ne sãrute.

*

– Mã doare îngrozitor capul, îi spune mama, vecinei.
– Ce mai face bãtrânul?
– Când i-am dus ceaiul stãtea în faţa ferestrei. Privea lung spre grãdinã. M-am apropiat el. Şi-a întors faţa spre mine şi dupã luni bune mi-a zâmbit. Apoi mi-a spus din ochi sã plec, sã-l las singur.

*

În fundul grãdinii  îi aştepta o babã îmbrãcatã în negru cu o pasãre neagrã pe umãr.

– Hai mã, mai aveaţi de gând sã staţi mult?!

– Mai aveaţi de gând sã staţi mult? croncãni şi pasãrea neagrã.

– Ţi-am spus eu cã ne aşteaptã? şopti cu fricã pasãrea albã.

– N-avea grijã, încercã sã o linişteascã Aristide. Apoi vorbi cu voce tare de parcã ar fi ştiut el cã baba e puţin surdã.

– Şi noi cu bãtrâneţea. Cã doar n-oi vrea sã alergãm ca în tinereţe. Da’ mã rog, ce doriţi dumneavoastrã de la noi?!

– Ia, sã stãm de vorbã!...

– De vorbã?! Şi dacã nu ţi-e cu supãrare, ce am avea noi sã ne spunem?

– Multe, Aristide, multe, a râs baba şi copacii grãdinii s-au prefãcut în lumânãri mari în vârful cãrora s-au aprins stelele.

*

– Am sã-ţi spun un secret. Da’ promiţi cã n-o sã-l afle nimeni de la tine?

Fetiţa încuviinţã din cap.                     

– Cu o zi înainte de a se îmbolnãvi bunicul, a  intrat în curte o femeie. Eu stãtem pe prispa casei. Tu erai cu mama prin casã. Era bãtrânã, bãtrânã. Deşi nu o vãzusem niciodatã m-a mângâiat pe pãr şi mi-a spus pe nume. Apoi m-a întrebat:

– „ Aristide e acasã?”

– „ E acasã.”

– „ Cum se simte?”

– „Bine.”

– „ Sãracu!...” a mai spus şi s-a risipit ca un fum.

*

– Bãtrânul a murit, abia vorbeşte trist tata plecându-şi faţa  nerasã de multe zile şi ochii roşii de nesomn. L-am gãsit spre searã pe banca de sub nucul din fundul grãdinii. Ţinea în braţe o pasãre albã, împãiatã, împuşcatã de el cu mulţi ani în urmã când, vestit vânãtor era...

Ursul nu doarme...

          Pare o zi mai animatǎ în mahalaua noastrǎ unde, de la o vreme nu se mai întâmplǎ nimic. În sfârșit, fauna locului dǎ semne de trezire, așteptând cu înfrigurare mult trâmbiţatul proiect de ţarǎ și pândind mișcǎrile ursului intrat în hibernare în bârlogul de la Cotroceni.

          Din când în când pe facebook își mai face loc câte un comunicat de presǎ care ne îndeamnǎ sǎ visǎm liniștiţi, cǎ sigur ursul va ieși, când va simţi cǎ nu mai e incompatibil cu vremea.

          Pare cǎ Înalta Curte a consultat analizele INMH-ului și considerând cǎ anomaliile climatice s-au ponderat de la sine, depǎșindu-se punctul critic, a judecat cǎ timpul probabil ar fi numai bun pentru dezmorţirea ursului.

Numai cǎ ursul nu e franc elveţian sǎ se dezgheţe sau sǎ îngheţe când vor bǎncile ...

          “Lucru bine fǎcut nu cere grabǎ. Încetișor frǎţioare! N-au ieșit ţigǎncile la tuns cocǎrǎi cu mǎrţișoare în piept. Și nici oamenii rǎi de la DNA n-au strǎmutat toatǎ baroniada la pușcǎrie, în pajama. Mai aștept. E mult de greblat pânǎ rǎmâne infernul curat. Proiectul de ţarǎ? Se coace dupǎ ce cade guvernul!"

          Ce-mi place discursul când tace ursul!...

Plai balai - pamflete politice

Melbourne, drum lung

          Melbourne, al doilea oraș ca mǎrime din Australia, capitala statului Victoria este un oraș multicultural vibrant, cu un nivel de trai ridicat, dixit Wikipedia. Sub albastru însorit al cerului austral, comunitatea româneascǎ așezatǎ temeinic în aceste locuri, întreţine cu multǎ osârdie flacǎra vie a românitǎţii. Și rând pe rând visele celor de-acolo se împlinesc. Dupǎ ridicarea la rang de catedralǎ a bisericii parohiale Sfinţii Apostoli Petru și Pavel, un alt gând ţintǎ, la începutul fiecǎrui an, unește speranţele românești. Sǎ fluture cu mândrie tricolorul lor drag în mijlocul tribunelor pe Rod Laver Arena în finala Grand slam.

          Nimeni dintre tenismanii romi nu a urcat vreodatǎ nici mǎcar pânǎ în semifinale, dar acum Simona Halep pare îndreptǎţitǎ și are cred ei, și credem și noi, potenţialul sǎ le împlineascǎ visul.

          Azi noapte la ora 2 (ora Bucureștiului). a început turneul. Prima imagine transmisǎ în direct de la antipozi pe Eurosport a fost cu figura concentreatǎ a Simonei intrând în arenǎ cu ruxacul în spate plin cu rachete.

          Meciul a început prost pentru ea. A pierdut prima minge, apoi primul ghem pe serviciul adversarei, și ca un corolar negativ, primul break a fost adjudecat tot de Karin Knapp italianca pe care sorţii i-au pus-o în faţǎ pe arena principala în primul meci oficial al turneului. Vine apoi re-break-ul și un ghem patru destul de lung, disputat( circa 8 minute). 2-2.

          Nu se joacǎ deloc la înǎlţime. Se fac multe greșeli, primul servici al Simonei invariabil nu intrǎ, dar desprinderea se produce și câștigǎ primul set cu 6-3. În setul al doilea aproape cǎ istoria se repetǎ. Multe erori, puţine mingi șlefuite, dar din când în când în momente decisive, apar. În final 6-2. Un meci destul de lung, mediocru, care ne-a arǎtat faptul cǎ Simona a învǎţat sǎ câștige și când joacǎ prost. Pauza fortuitǎ nu i-a cǎzut bine, dar pas cu pas, are timp sǎ se încǎlzeascǎ. Drumul spre un lucru bine fǎcut, e lung.

          O mare surprizǎ a acestei prime nopţi albe pentru noi, a fost victoria neașteptatǎ a Irinei Begu în faţa unei mari favorite, Angelique Kerber. Bravo Irina, e nevoie de secunzi!

          Vreţi sǎ știţi ce nume au pǎrǎsit competiţia dupǎ primul tur?

Ana Ivanovic (favorita numarul 5), Angelique Kerber, favorita numarul 9, Lucie Safarova (favorita 16), Suarez Navaro (17) Anastasia Pavlyuchenkova (23), Sabine Lisicki (28) si Svetlana Kuznetsova (27). Și nu s-a terminat.

          Impresionant, nu?

Poezia vie

            “Pentru toţi poeţii mari care au trǎit în limba românǎ sǎ pǎstrǎm zece secunde de liniște!”

            Inspirat poetul Adrian Suciu la capǎtul unei dupǎ-amieze ca o oazǎ – apǎrutǎ în deșertul de frig al zilei de ieri – realǎ, consistentǎ, într-o Direcţie 9 care pare sǎ fi gǎsit locuinţǎ înǎltǎ Poeziei vii. Și parcǎ am vǎzut atunci fulgi de zǎpadǎ coborând din tavan peste rǎnile prin care sângeraserǎ cuiele. Atâta tǎcere, dupǎ ce dinainte cuvinte libere exersaserǎ împletituri de lânǎ.

            A fost o întâmplare de ţinutǎ în care clinchetul de pahare, la îndemnul voalat al gazdei, n-a acoperit șoapta poeţilor. Nu se putea altfel cǎci în prejma zilei sale de naștere Mihai Eminescu coborâse și el stând la o masǎ cu Magda Isanos, Lucian Vasilescu, Nichita Stǎnescu, Dimitrie Stelaru, Ciprian Chirvasiu și alţi truditori ce însemnaserǎ locul.( Cer scuze celorlalţi mulţi prezenţi la manifestare.)

            Șase tineri frumoși, statui vii, unii risipitori, au plantat puieţi în ogorul de fum de la Club 99, împǎdurind dimineţi cu rouǎ limbii române.

            Au lansat cǎrţi: Marius Dumitrescu, Valentin Leahu, Raluca Oana Ciceu, Marie Vrânceanu, Cristina Cîrnicianu și Emil Sude. Au slujit muzical poezia, Raul Cârstea și Adi Manolovici.

            Consemnând Ion Toma Ionescu aștept imagini pentru blogul meu. http://pasareacetii.blogspot.com

            Mulţumesc fumos pt fotografii Claudia Minela. 

Ilie Proorocul. Povestiri de pe blog

Notǎ:

            Dând o fǎţuire nouǎ postǎrilor mai vechi, deschid o altǎ paginǎ de blog: Împletituri de lânǎ

                                                                                       
                                *

            Ilie Nǎstase, Ilie Dumitrescu, Ilie Moromete sau Ilie de la Sculǎrie… În felul lor, toţi l-au iubit pe Dumnezeu. Cu mai micǎ sau mai mare osârdie. Chit cǎ unul a mai aruncat cu racheta dupǎ ciori, altul a ţintit poarta și mingea s-a ridicat la nori, celǎlalt a tǎiat salcâmul când era în flori… Doar ǎla de la sculǎrie, nu-ști’ ce drac’ a fǎcut, da mi se pare c-a fost arbitru.

            Dacǎ stai și analizezi, nu se existǎ nici un dubiu la mijloc, Proorocul Ilie a fost numai unul. Nu posed toate datele, nu sunt o somitate în domeniu religios, dar fiind un cuget îndeajuns de liber îmi pot asuma riscul sǎ gândesc sǎnǎtos.

            Ilie ǎsta proorocul, a trǎit în ţara lui de evrei pe vremea regelui Ahaab în ţinutul Samariei. Și regelui holtei i-a venit sǎ se însoare la un anumit moment. A dat sfoarǎ în ţarǎ, iar pe twitter și facebook vestea s-a rǎspândit în afarǎ.

            “Am decis sǎ organizez un concurs de Miss ca-n povești cum se întâmplǎ la curţile împǎrǎtești cu regim deschis.”

            S-au strâns frumoasele pǎmântului, dar numai una din Sidon, o prinţesǎ fenicianǎ, Isabela, i-ar fi strǎfulgerat ca un simplon inima și mintea regelui. N-a mai ţinut cont cǎ la întrebǎrile obligatorii din chestionar (trebuia sǎ dai un test grilǎ ca la școala de șoferi), Isabela, viitoarea mireasǎ, a cam cǎlcat în nuferi la întrebarea cu credinţa. Ea se închina zeului Baal.

            Ahaab, preţuind frumuseţea femeii, mai mult decât credinţa în Dumnezeu, se uita la ea ca la soare, a poruncit poporului sǎu sǎ se închine cu mic cu mare zeului Baal.

            Și poporul prost, o vǎzuse pe Isabela de la picioare pânǎ sus în costum de baie dimineaţa și în ţinutǎ de searǎ la apus. O splendoare! Avea de toate, coapse, bust, veselǎ mereu, ciripea frumos, ce sǎ-i mai cearǎ, sǎ tacǎ? N-avea rost, începuse sǎ le placǎ. Baal al ei, noul zeu propus, fudul, nu s-a arǎtat. S-a arǎtat ea destul! Ce erau sǎ facǎ? S-au supus.

            Aceste fapte au atras mânie divinǎ.

            Și aici, cu sala arhiplinǎ a intrat în scenǎ la pupitru Ilie, nu ǎla de la sculǎrie, arbitru… Ilie Proorocul! Cu tunete în voce și focul în priviri, de sǎ zici cǎ s-amplinit sorocul. Lǎsase documentul, mustrarea scrisǎ regelui la secretariat, dupǎ care a devoalat momentul la televizor tuturor canalelor de știri. Sumbru viitorul. Prin urmare, trei ani jumate de pedeapsǎ. Secetǎ și jale. Trei ani la rand nici apǎ, nici curmale. Dumnezeu e bland, cum s-ar zice.

            În timpul ǎsta Isabela și Ahaab și-au vǎzut de treaba lor și au avut fiii și fiice

            De popor, Sfânta Scripturǎ ce zice?

            Zice cǎ sǎrac cu duhul și mereu frustrat, se ia dupǎ femei și femeia are pielea de drac sulemenitǎ. Dar și Ilie în cazul ǎsta a exagerat având o abordare greșitǎ...

            Mǎ Ilie, umbli cu cioara vopsitǎ. Dai în toţi, ocolind pe cel vinovat. Consider cǎ e pǎcat!