Pagini de Norduri

Din arginturile mele

Glonţ de argint

- lecţie de umbrǎ -

cu lujerul

laser

în mâini

copilul

magistru

traseazǎ

conturul

inexorabil

al clipei

îngeri

cu trupurile

strǎvezii

așezaţi

în bǎnci

lustruite

deprind

exerciţiul

umbrei

din timp

în timp

crupierul

de lut

rǎstoarnǎ

pe masa

de joc

gloanţe

de argint

Din antologia Cearǎ și miere în pregǎtire

Prietenii mei scriitorii. Nicolae RADU

Notã: Nicolae Radu, prietenul meu albastru, a terminat a doua lui carte de povestiri. Povestiri despre ziua de mâine, întregind cumva Povestirile aproape fantastice, cartea de debut. Nu am sã fac deocamdatã nici o referire la reuşita în sine, mã bucur de ea şi atât, dar ca sã vã incit redau mai jos textul de final. Pânã sã ajungã la Editura Cervantes degustaţi la aperitiv:

Poșta redacţiei

          Amadeo Scãrlãtescu, critic literar, fondatorul revistei Promisiuni şi Certitudini, înainte de a pleca la întâlnirea cu clasicii şi modernii mai grãbiţi decât el, a cerut ca în placa de marmurǎ ce va acoperi mormântul, spre rãsãrit sã fie tãiatã o fantã nu prea groasã, ca la cutia poştalã, pentru  cei ce doresc sã-i trimitã lucrãrile lor literare. Odaia cavoului sã fie mobilatã doar cu un pupitru, un scaun şi o maşinã de scris pentru autorii care nu-şi gãsesc liniştea în cãminele lor.

          Ceea ce rudele au considerat a fi o nebunie, s-a dovedit în timp o sursã de profit, urmaşii criticului percepând o taxã, deşi rãposatul nu pomenise nimic despre acest lucru, celor care doreau sã comunice printr-un poem sau o povestire cu Scǎrlǎtescu.     

          Numãrul persoanelor atrase de dorinţa comunicǎrii cu Amadeo se îmulţea zi de zi, aşa cã rudele au devenit prin rotaţie vânzãtori de bilete şi îngrijitori ai locului. Ar fi putut foarte bine sã angajeze pe cineva, dar nu aveau încredere, se suspectau între ei ca rude, darãmite sã intre în afacere un strãin ! Taxa o mãreau lunar. Acest lucru care nu a micşorat numãrul pelerinilor, ba din contrã. Dupã o jumãtate de an de la  moartea lui Amadeo au fãcut programul de vizitare non-stop, au limitat timpul de şedere în interior la o jumãtate de orã pentru o persoanã. Datoritã numãrului mare de solicitãri, s-a trecut la programãri. Şi administraţia cimitirului a ieşit în câştig de pe urma celor care veneau la mormântul criticului. Chioşcul de la poartã a fost renovat şi mãrit, şi aşa abia putea face faţã comenzilor de cafea, ceai, gustãri calde şi reci. Pânã la sfârşitul anului urmaşii lui Amadeo Scãrlãtescu au construit un hotel pentru cei care veneau din alte localitãţi sau chiar din strãinãtate. Lângã birourile administraţiei cimitirului  s-a înãlţat o clãdire nouã cu un nivel. La parter erau un salon de coafurã şi o salã cu jocuri mecanice, la etaj fitness şi masaj. În faţa clãdirii s-a amenajat un loc de joacã cu nisip, leagãne şi balansoare pentru copiii ai cãror pãrinţi aşteptau la coadã sã ajungã la mormântul criticului. 

          La şapte ani de la moartea lui Amedeo Scãrlãtescu, rudele au hotãrât sã deschidã mormântul.Trebuiau respectate vechile obiceiuri. Au ridicat placa de beton. Spre mirarea lor, în loc de mormane de hârti împrãştiate au gãsit teancuri de scrisori în pachete ordonate pe zile, luni, ani. Pe fiecare era scris  numele adresantului, iar pe spatele scrisorii semnãtura criticului.

          O lunã le-a trebuit rudelor sã împartã plicurile celor care aşteptau rãbdãtori. Mulţi dintre ei nu-şi puteau stãpâni nerãbdarea şi deschideau scrisorile pe loc. Unii se bucurau, alţii plângeau sau îl înjurau pe critic cã nu i-a înţeles.

          Rãmãsesem singurul care nu primise rãspunsul de la Amedeo. Nu mã grãbeam. Pusesem plicul cu o zi înainte de a fi deschis mormântul.

          Când au ridicat capacul coşciugului l-am vãzut pe Amedeo Scãrlãtescu. Arãta la fel ca în ziua în care murise. Poate puţin mai palid. În mâna dreaptã ţinea o scrisoare. Era pentru mine. Soţia criticului mi-a înmânat-o.

          Cu greu mi-am învins pornirea de a deschide scrisoarea de faţã cu rudele îndoliate. Le-am mulţumit şi m-am grãbit spre casã. M-am închis în camera mea şi am deschis plicul. 

          „ Povestirile dumneavoastrã m-au mirat, dar în acelaşi timp m-au încântat. Am redescoperit frumuseţea nufãrului care îşi trage seva din mâlul depus pe fundul bãlţii. Aştept cu nerãbdare sã ne întâlnim. Pânã atunci toate cele bune.” 

Glonţ de argint

Glonţ de argint

- cocon de umbrǎ  -

strǎzi sunt

cuvintele…

rǎsfirate în noapte

foșnesc

atingând briza

îmi vin în minte

tot felul…

picioarele goale

abia de învaţǎ

sǎ umble

zvon de imagini

desperecheate  

și eu strivind

sânii cu dinţii

de lapte

miratǎ mama

cu mâna la gurǎ

încremenește

într-un cocon

de umbrǎ

Un om nǎcǎjit

Foto http://www.crestinortodox.ro/

            N-a “râs primǎvara iarși” de 1 Mai. Personal pot spune cǎ era gata-gata sǎ mi se înece toate corǎbiile plecate de la Constanţa pe mare sǎ arboreze în porturile lumii, la catarg, tricolorul sǎrbǎtoresc. S-a resimţit un deficit de organizare specific românesc. Era firesc sǎ se întâmple, atunci când marii maeștrii de ceremonii zac în pușcarii și în Beciul Domnesc. Cine sǎ se îngrijeascǎ de mititei și cârnaţi, sǎ vânture berea în transvazǎre, fǎrǎ Vanghelie și Mazǎre costumaţi în piraţi? Ǎștia de la DNA vor sǎ ne servescǎ mai nou fursecuri, ce facem punem tocuri la flecuri? Vai steaua lor, ce suntem îngeri în Rai?

            I-a certat și premierul din Dubai:

            “Nu-ţi mai poţi suspecta nici amanta în cuibușorul dorului tǎu personal, cǎ devi dușman al poporului! Ești de-a dreptul penal și te joci de-a pitita! Te ia cu mascaţii ca pe Nichita. Nu le dau eu indicaţii la procurori, dar ar trebui sǎ ne avem ca fraţii, între surori!...  Pardon, între noi puterile statului, bǎrbaţii! Oricât am fi de șacali, suntem la fel de egali înșelaţi de reprezentanta sexului slab. Asta e o boalǎ, e știut! Idiot sau nabab priceput în viaţa realǎ _ bacanta, tot te înșealǎ. Își face piaţa cu TVA-ul crescut.”

            Dar nu corǎbiile de partid m-au durut în acest hal. Cel mai mult m-a amǎrât Simona Halep pe corabia ei amiral, conchistador navigând spre Madrid. Speram anul acesta sǎ ridice triumfal deasupra capului sabia de învingǎtor, ca o preempţiune pentru Roland Garros.

            Când sǎ intre în turneu cu vitezǎ, crezând cǎ e apa adâncǎ și e drum lung la greu de plutit, privind în astrograf, Simona n-a vǎzut cǎ la pragul de jos a rǎsuflat un alizeu de cornet rebel.

            S-a lovit de el ca de stâncǎ și s-a fǎcut praf.