Lumea vazuta de ITI

Primăvară te iubesc. Partea II-a

„Măi omule te-ai tâmpit? Du flaconul înapoi şi să nu vii fără ţigări că-ţi arunc pe fereastră laptopul, că doar la scris ţi-e gândul! Nu pot să te trimit undeva că umbli cu capul în nori!”

 Avea şi ea dreptate. M-am întors la Auchan, poate că azi e ziua mea norocoasă şi cireşul nu s-a scuturat. Da, ce zi o fi azi?...

„E vineri 8 aprilie.” Îmi răspunse fata zâmbind din cireş. N-a trebuit să-i spun nimic, mă aştepta. Mi-a cerut ochelarii să-i mai şteargă o dată…

Stam aşezaţi la o masă, în curte casei cu două chepenguri la poartă, pe 9 Mai, sub cireşul înflorit, tineri; şi Ică, şi Nae, şi Ges, Mariana Ştefan, venise şi Vlasie să împrumute o carte, Geo cu aparatul lui de fotografiat… eram toţi albaştrii!

Vavama, bunica ta cu un borcan de sticlă în mână ne împărţea în pahare vin roşu. Te lăsai aşteptată şi ai apărut pe treptele din spate, atentă, te mai trădau  gleznele uneori, îmbrăcată cu o iie cu flori galbene şi frunzuliţe verzi. Aveai în mână un coş plin cu cireşe şi în priviri un snop de raze.

Ne-ai sărutat pe rând şi ne-ai pus la fiecare pe urechi din giuvaiergerie, cercei două perechi de cireşe…

Aş mai fi stat, dar închidea la tutungerie…

La mulţi ani Claudia!

Tabletă în alb şi negru. Primăvară te iubesc

Mă ştiţi, nu de ieri de-alaltăieri!… Încercuiesc tot mai strâns aproape 70 de primăveri. Nu că nu s-ar vedea, dar şi salcia cât e ea de bătrână,  primăvara întinereşte şi îşi trage peste tulpina scorburoasă ciucuri de flori galbene cu frunzuliţe verzi, de-ţi mai încălzeşti sufletul şi-i dai inimii brânci.

Aseară mergeam agale prin Auchan cu sacoşa mai mult goală, sub vremi ca o salcie plângătoare, şi-mi sare-n faţă un snop de raze zglobiu dansând jucăuş pe buzele fetei ce-mi aţinea calea. Era o tânără dotată după toate standardele europene, şi încă ceva pe deasupra, să-mi zgândăre mândria de a fi român.

„Îmi daţi vă rog ochelarii să-i curăţ, să vă schimb viaţa în roz?...”

Paralizat o clipă de idee, mă repliez la timp şi-i întind rama Pierre Carden de la ochelarii mei cei noi. Sunt foarte mulţumit de ei, nici nu s-ar putea altfel căci m-au costat două pensii fără exagerare.

Mi se mai pusese întrebarea, dar pe-atunci purtam ochelarii vechi, cu un braţ între două atele bandajate cu scotch, care nu cadrau cu situaţia…

Vă mărturisesc, fără ochelari văd doar întunericul, dar îmi funcţiona cu acuitate simţul mirosului şi-mi puteam închipui alături un cireş înflorit, în timp ce glasul de privighetoare ascuns sub frunze, recita o poezie optimistă despre calităţile produsului nemţesc pulverizat  din flaconul ce aşeza o peliculă subţire peste lentilele mele, gata pregătite să-mi schimbe viaţa.

După ce m-a convins, mi-a întins ochelarii la pachet cu flaconul cumpărat la un preţ rezonabil. Câtă dreptate avea! Nu-mi venea să cred ce vedeam în faţa ochilor, fata înflorise zâmbind ca un cireş.

M-am grăbit să ajung acasă să o privesc pe nevastă-mea prin lentile s-o văd măcar zarzăr, nu eram pretenţios. Nu mi-au mai ajuns banii să-i cumpăr ţigări. Cu legea asta anti-fumat, poate se lasă!

Acasă, de unde zarzăr înflorit?... Nevastă-mea a luat foc precum o pădure uscată de lemn câinesc.

(Continuare postul următor)

Tabletă în alb şi negru

Ne prefacem că nu se întâmplă. Trecem sub tăcere, ca şi cum scrisul cu cerneală albă pe pagina albă ne-ar putea albi de păcate. Degeaba gândul încolţeşte grâu sub zăpezi, dacă nu reuşeşte să străpungă platoşa de deasupra prelungită artificial de ameninţarea îngheţului de afară, sau fricii din noi.

Treziţi-vă la demnitate oameni buni! Altfel ne vom mocirli în continuare, ca să ne fie bine şi să nu ne fie rău, după modelul împământenit şi nu ne va mai curăţa nimeni! Nu vom avea şansa să se inventeze un DNA al conştiinţei, special pentru noi, scriitorii, membri sau nemembri ai unei uniuni cu un Dumnezeu ce a devenit mult prea războinic.

Afsluitdijk. Stavilarul