In numarul din aprilie al Revistei Arges

Multumiri prietenului DAD care din cad in cand imi aduce aminte ca raman argesan...
 http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/revista-arges-aprilie-2018/

formă finală

am să vă uimesc

poezia mea

e doar o stare

în care sufletul

îşi găseşte un alt trup

la început curgător

tremurând de emoţie

când se întrupează

precum piftia de şorici

din ţipătul

înjunghiat

al animalului

în ajun de crăciun

şi ia forma

pământului ars

acoperit de ninsori

împărţim viaţa

în două

ca pe o pâine neagră

albind cuvintele

cernute din dureri

în timp ce alături

sângele domnului

dă pe foc

într-un

ceainic de tablă…

Publicat in Revista Tribuna nr 375. Semnal

          Material cules din Graiul Maramuresului.

MULTIMIRI MIRCEA ARMAN!

EVENIMENT ANIVERSAR D9

          "Voi ați înviat poezia română. Eu nu credeam că miracolul ăsta se mai poate întîmpla!” -Nora IUGA
           Cu aceste cuvinte pe copertă, Direcția 9, cea mai importantă inițiativă privată dedicată promovării poeziei române contemporane, propune publicului iubitor de poezie una dintre cele mai frumoase și consistente antologii de poezie română contemporană! Ea va fi lansată în cadrul evenimentului aniversar Direcția 9 - 5 ani, ce va avea loc  în ziua 5, luna 5, începând cu ora 5 și 5 minute până-n nopte în locația, str. Ţărmului, nr 7, București.

          Fie ca Direcţia 9 să însemne poezie vie în răzvrătire şi unire în valoare! Sunt semne de agregare!

Dacă e marţi, e Belgia

Nici titlul nici ziua nu se potriveşte. Azi este luni şi Ziua pământului a fost ieri. Dar acum am regăsit acest text care face parte Din lumea văzută de ITI

            Nimic mai potrivit de Ziua Pământului decât o ieşire cu maşina pe autostradă şi ulterior să-ţi alegi direcţia către care simţi nevoia să te deplasezi spre un cadru natural. Dacă se poate, cum l-a lăsat Dumnezeu(!), înainte ca omul să-şi încrusteze, scrijelind cu tăişul briceagului, trecătorul său chip în scoarţa unui copac, să deseneze o inimă şi să scrie I love you pe peretele vreunei peşteri, sau aiurea pe tăbliţele de la Tărtăria (cu tăbliţele astea am eu un fix!) să lase cercetătorilor semne nedescifrate.

          Vorbesc de o ţară cum e Olanda, a cărei reţea rutieră pare ţesută după calculele şi proiectele unui om-păianjen pus în scaun la ministerul transporturilor să gândească probabilitatea teoretică a tuturor posibilităţilor de transport şi turism ale comunităţii.

          Nu mă pot abţine, gândindu-mă la bieţii noştri miniştrii ai transporturilor care toţi, fără osebire ca să nu se vadă gropile au facilitat aşezarea în decor natural pe centurile ocolitoare ale marilor oraşe fete tinere cu potenţial. Aşa e viaţa, te prinde din urmă cu tristeţile ei!

          Aşadar, îmbarcaţi cu toţii în nava noastră amiral pe roţi, marcă germană, nu v-o spui să nu zică ăştia de la Google că fac reclamă neautorizată, aşteptam încrezători să auzim  traseul  ales din laptopul  Cristinei. Am convenit cu Puiu că pe domeniul ăsta, două săptămâni fata mea, cea dintâi după naştere, să fie şefa delegaţiei.

          Autostrada A28 tăia în două o perdea din diferite specii de conifere, copaci cu tulpini drepte, înalţi, dar şi unii mai scunzi cu crengi contorsionate, susţinând o coroană verde deschisă spre vârfuri. Vegetaţia, mult mai întârziată decât la noi, abia de permitea timid să pâlpâie albul florilor, ici colo în tufişuri. Am văzut undeva pe dreapta, după ce s-a sfârşit pădurea, un tractor întorcând brazdele pe câmp. În faţa lui, o lebădă albă, netulburată, privea cum se apropie monstrul roşu, dar nu s-a clintit din loc. N-am rămas să asist la negocierea finală, căci pedala acceleraţiei şi volanul erau în domeniul lui Puiu, momentan unicul ginere al meu.

          Cristina ne-a informat sec că staţia terminus pentru azi e Rotterdamul. Asta e! Dacă aşa s-a hotărât, sărbătorim Ziua Pământului cu multă apă! Pe un panou reuşesc să citesc din scurt Rotterdam 61 kilometri. Mă aşez liniştit în scaun şi tratez cu Alex problema spinoasă a centurilor de siguranţă. Ioana, de undeva din satelit, intervine din când în când în GPS anunţându-ne ieşirea şi intrarea obligatorie într-o altă autostradă. La un anumit moment mi se pare că parcă s-a schimbat semnificativ sensul de mers. Mă concentrez asupra drumului, dar Rotterdamul dispăruse de pe orice indicator. Ioni, nevastă-mea, pare şi ea nedumerită căinând-o pe Ioana: „nu e atât de simplu să urmăreşti de sus din satelit maşinile în mişcare!” Poate că a fost fata la vreo petrecere noaptea trecută, o fi mai obosită şi a încurcat traseul! Ne linişteşte Cristina sărind în apărarea Ioanei.

          – Nu vă faceţi griji că ştie ea ce face! A ales un traseu un pic mai ocolit.

          Orele se scurg, mă enervez, deja şi încerc să adorm. Telefon semnalizează un mesaj, şi încă unul!

          – Ia uite mamă ce mesaj am  primit. Citeşte tare Ioni:

          – Bine aţi venit în Belgia!

         – Belgia?... Ioana asta s-a scrântit de tot. Mergem pe mâna ei!

Dacă e marţi, e Belgia! Până şi Nikonul parcă s-a trezit