Conferintele Tribuna

La Conferinţele Tribuna, voi fi în acest weekend printre soldaţii aliniaţi să dea onorul generalului Nicolae Breban, la borna 85. Onorat să fiu soldat şi mulţumesc de invitaţie domnule Mircea Arman!

De ziua fericirii

 Tablou, Voica Radu

nu pe pământ,

are viaţa
tărâmul fericirii
dar ca să poţi să rămâi
cu sentimentul iubirii
să-i poţi înţelege
adevărul
divin
guşti mai întâi
vinul
şi abia apoi muşti
mărul
din
vin

Lumea e plină de români

Andreescu - Kerber 6-4, 3-6, 6-4!!!

        Da, lumea e plină de români, iar românii frumoşi, indiferent de întâmplările fericite sau nefericite care i-au îndepărtat de ţară, nu uită de unde au plecat.
        În discursul ei corect şi bine ţintit, Bianca Andreescu, a arătat că ştie să se exprime  la fel de bine cum a făcut-o în dialogul cu mingea pe terenul de joc, şi pe terenul alunecos, în declaraţia de învingător, de parcă ar fi ajuns acolo în modul cel mai firesc posibil, fiind convinsă că visele se împlinesc atunci când crezi şi munceşti cinstit cu adevărat pentru ele. Nu cred că a realizat la 18 ani, cât de mare e victoria ei de la Indian Wells(primul titlu din carieră), poate doar atunci când a vrut să ridice trofeul în nume personal, dar, văzând cât este de greu, a considerat că e mai bine să rămână pe piedestal şi să-l împartă cu echipa. N-a uitat să mulţumească federaţiei canadiene care a cuprins-o într-un program special de învăţare a tenisului încă de la zece ani.
        Ultimele cuvinte, cele din inimă, le-a adresat în limba lor şi a părinţilor ei, românilor, care şi-au luat la fel ca ea, departe de casă, în propriile mâini libertatea de a crede în vise şi a scrie propriile poveşti. Tricolorul a fluturat în arenă şi încurajările i-au întărit braţul.
        „Vă iubesc mult şi vă mulţumesc pentru că sunteţi alături de mine!”. Şi-am încălecat pe-o şa, şi povestea cu Ileană Cosânzeana abia începea…
        Bianca, sora mai mică a Halepinei(sângele apă nu se face), prin victoriile asupra lui Kerber şi Svitolinei, a ajutat-o pe marea noastră campioană implicit, să n-o ia la vale nefericit călare pe un iepure şchiop… şi să joace la Miami Open pe o miză mare tot din top.

Înşir-te mărgărite, poveste după poveste, că-nainte mult mai este!

O samă de liturghii

Aplecat asupra sinelui George Mihalcea reuşeşte în paginile cărţii de tristihuri abia lansate(Liturghii oranj), cu o aroganţă rebelă, un experiment inspirat din rigoarea şi concentrarea spiritului nipon, de care a fost obsedat cum recunoaşte încă din adolescenţă, într-o construcţie arhitecturală mai puţin rece şi detaşată decât cea de la Soare Răsare (sacrificiul Anei la noi a lăsat urme), înălţată pe trei turle de biserică prin care cu o samă de liturghii îşi asigură, crede el, împăcarea cu Dumnezeu.

Pictate cu mână sigură de artist, icoanele vorbesc singure…

vaier de viscol

un lup gonit din haită

către cer urlând

          *

biserici pustii

singuri in clopotniţe

puii de berze

          *

nopţi fără capăt

definitivă arsură

în sângele meu

          *

noian de treceri

pe ţărmul cel mai ascuns

priviri rătăcind

          *

departele cer

tăiat de privirea ei

ca somnul de vis

Guştere în balansoar

Prietenul poeţilor, el însuşi un bun poet, criticul Daniel Marian, nu doar că citeşte cărţile noastre, o muncă uneori grea, nenormată de nimeni şi în consecinţă neremunerată, în folosul comunităţii, dar şi scrie cu sentimentul dreptăţii ce nu se dezminte, mandatul de aducere aminte, tableta de cronicar, în alese cuvinte, cu har, legănându-se pe generosul lui balansoar. Mulţumesc Daniel că ai intrat şi pe teritoriul Guşterelui, căci romanul ăla are poezia lui…