Aplecat asupra sinelui George Mihalcea reuşeşte în
paginile cărţii de tristihuri abia lansate(Liturghii oranj), cu o aroganţă
rebelă, un experiment inspirat din rigoarea şi concentrarea spiritului nipon,
de care a fost obsedat cum recunoaşte încă din adolescenţă, într-o construcţie arhitecturală
mai puţin rece şi detaşată decât cea de la Soare Răsare (sacrificiul Anei la
noi a lăsat urme), înălţată pe trei turle de biserică prin care cu o samă de
liturghii îşi asigură, crede el, împăcarea cu Dumnezeu.
Pictate cu mână sigură de artist, icoanele vorbesc
singure…
vaier
de viscol
un
lup gonit din haită
către
cer urlând
*
biserici
pustii
singuri
in clopotniţe
puii
de berze
*
nopţi
fără capăt
definitivă
arsură
în
sângele meu
*
noian
de treceri
pe
ţărmul cel mai ascuns
priviri
rătăcind
*
departele
cer
tăiat
de privirea ei
ca
somnul de vis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu