Tiriac spunea odată, la începuturile
ascensiunii Simonei Halep, că valoarea îţi este conferită şi tu eşti conştient
că o ai, atunci când într-o zi mai proastă câştigi meciurile cu adversari egali
ţie, sau mai puternici, dintr-o anumită inerţie. Cum ar veni, umbra
rachetei tale ar funcţiona singură, dincolo de racordul ei, s-ar deschide ca
gura unui monstru, gaură neagră stând să înghită ghemul acela portocaliu şi
scuipându-l apoi nevăzut în terenul adversarei, oricum s-ar numi ea, care biata,
paralizată, n-ar mai avea timp să înţeleagă unde şi cum s-a încheiat calculul logicii
balistice a mingii.
În primele partide la Indian Wells a
funcţionat aserţiunea bătrânului lup de mare învolburată din sportul alb. Simona
chiar dacă nu s-a arătat în cea mai bună formă sportivă, a depăşit adversare
mai slab clasate WTA, dar cu atât mai greu de înfrânt, pentru că acestea sunt
mobilizate şi pregătite să spargă luciul oglinzii pentru a face meciul carierei. (Oglinjoară secretă cine-i cea mai tare
rachetă?... Tu Mărioară!...)
Ar mai fi un hop de trecut pe platourile joase,
meciul de azi cu Vondrousova, după care ar trebui să urce pe platourile înalte,
acolo unde ea se simte bine şi poate să-şi arate adevărata dimensiune. Ăia 10
centimetrii ai lui Ţiriac i-a compensat demult Dumnezeu…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu