Maraton de Poezie Vie in Centrul Vechi

              

Diferenţa dintre cel care a alergat din localitatea Marathon până la Atena ca să anunţe o mare victorie împotriva unei armate invadatoare a perşilor, şi noi, cei care am participat în Centrul Vechi la un maraton al poeziei cu Direcţia 9, este că acel mesager a murit după ce a făcut anunţul, în timp ce noi am sărbătorit în continuare victoria poeziei în Babilonul invadatorilor din Centrul Vechi, cu

 

Tic Petroşel…

 

Fotografii piratate din Tudor Voicu si Mircea Dan Duţa

          

În răscruce de vânturi

Tablete în alb şi negru

Mă aflu într-o complicată eroare, ca și cum aș vrea sǎ ridic un zmeu ca sǎ pot recepţiona sau emite un mesaj, dar nu știu sǎ strunesc curenţii de aer pentru că vântul s-a pornit brusc din toate direcţiile. Acul busolei, cel care ar fi trebuit să-mi indice dreapta cale, parcă a înnebunit sub cadran, rotindu-se bezmetic precum elicea unui elicopter.

Mișcarea elicei îmi încolăcise braţul deasupra capului într-un nod marinăresc, una cu sfoara zmeului. Parcă aș fi fost parașutat la un Dineu cu proști, – am văzut spectacolul la Naţional cu Mălăele în rol principal – actorul ţinea neapărat să-și pună cu picioarele pălăria pe cap...

La fel și zmeul meu, parașută mută – în loc să se înalţe în câmp deschis, să recepteze mesajele cifrate din Paradis, – a confundat raiul cu iadul şi s-a dat de pământ pe o pală întoarsă de vânt, amintindu-şi că talpa iadului i-a promis nestemate.

Nu te supăra frate, da şi răsadul de roşii în propria lui rădăcină, mai întâi se tăvăleşte în noroi şi abia mai apoi se închină ieşind în lumină!…

Dreptatea preşedintelui

În câteva zile voi urca pe raftul bibliotecii Al cincilea anotimp. De fapt e a cincisprezecea carte a mea. Opt de poezie şi şapte de proză. Cu trei patru ani în urmă – până atunci adunasem vreo şapte-opt volume, tot aşa din ambele părţi, încă îmi doream să am carnet de membru în sindicatul scriitorilor – un preşedinte de filială mi-a reproşat.

Ionescule, hotărăşte-te ce eşti! Ori prozator, ori poet. Nu se poate amândouă!... Pe bune?… Am lăsat uşor enervat dosarul acolo şi am plecat crezând că totuşi va ajunge la Bucureşti, că Uniune e instituţie serioasă, eşti primit în ea pe cărţi, nu pe ouă, numai de la găină porumbacă…

Dacă a ajuns dosarul?... Ca într-un vis urât am recuperat dosarul după doi ani, plin de praf dintr-o magazie. Nici măcar nu fusese deschis.

Şi cum nici o altă filială nu mi-a făcut invitaţie să-l depun la ei şi să-mi dea carnet în timp record, nu am nici o refutaţie, din păcate, să fiu de acord că omul ăla avea dreptate.

Nu poţi fi şi prozator şi poet!...

Bandaje roşii redivivus

În plină şi murdară campanie electorală, de la Google citire statistică, în ultima lună a urcat în preferinţele celor care vizitează blogul meu, puţini dar buni, o poezie din 2015 care nu şi-a găsit locul în niciuna dintre cărţile mele.

Probabil că întoarcerea dosarului Mineriadei de la Înalta Curte, la Parchet, a făcut ca poezia mea să redevină actuală. Probabil că ea va rămâne actuală cât timp ciuma va continua să înroşească de minciuni bandajele de pe ochii acestui popor…

Bandaje roşii

M-a cuprins o senzație

de uluialã ciudatã,
legat la ochi
cu același bandaj
de sȃrmã ghimpatã.

Pãduri de carbune ȋncins

se scurg, tot
se scurg ȋn mine,
ca-ntr-o locomotivã
care n-are șine.

Spun o rugãciune…
A nins peste ieri
și vin, și tot vin
din senin,
mineri…

Nimic sfȃnt
nu mai e pe pãmȃnt!
Un strat gros de
herminã
ne desparte.

Eroii revoluției
tac ȋn mormȃnt…
Ȋn balcon
e luminã
și-n noi, moarte…