Bandaje roşii redivivus

În plină şi murdară campanie electorală, de la Google citire statistică, în ultima lună a urcat în preferinţele celor care vizitează blogul meu, puţini dar buni, o poezie din 2015 care nu şi-a găsit locul în niciuna dintre cărţile mele.

Probabil că întoarcerea dosarului Mineriadei de la Înalta Curte, la Parchet, a făcut ca poezia mea să redevină actuală. Probabil că ea va rămâne actuală cât timp ciuma va continua să înroşească de minciuni bandajele de pe ochii acestui popor…

Bandaje roşii

M-a cuprins o senzație

de uluialã ciudatã,
legat la ochi
cu același bandaj
de sȃrmã ghimpatã.

Pãduri de carbune ȋncins

se scurg, tot
se scurg ȋn mine,
ca-ntr-o locomotivã
care n-are șine.

Spun o rugãciune…
A nins peste ieri
și vin, și tot vin
din senin,
mineri…

Nimic sfȃnt
nu mai e pe pãmȃnt!
Un strat gros de
herminã
ne desparte.

Eroii revoluției
tac ȋn mormȃnt…
Ȋn balcon
e luminã
și-n noi, moarte…