În răscruce de vânturi

Tablete în alb şi negru

Mă aflu într-o complicată eroare, ca și cum aș vrea sǎ ridic un zmeu ca sǎ pot recepţiona sau emite un mesaj, dar nu știu sǎ strunesc curenţii de aer pentru că vântul s-a pornit brusc din toate direcţiile. Acul busolei, cel care ar fi trebuit să-mi indice dreapta cale, parcă a înnebunit sub cadran, rotindu-se bezmetic precum elicea unui elicopter.

Mișcarea elicei îmi încolăcise braţul deasupra capului într-un nod marinăresc, una cu sfoara zmeului. Parcă aș fi fost parașutat la un Dineu cu proști, – am văzut spectacolul la Naţional cu Mălăele în rol principal – actorul ţinea neapărat să-și pună cu picioarele pălăria pe cap...

La fel și zmeul meu, parașută mută – în loc să se înalţe în câmp deschis, să recepteze mesajele cifrate din Paradis, – a confundat raiul cu iadul şi s-a dat de pământ pe o pală întoarsă de vânt, amintindu-şi că talpa iadului i-a promis nestemate.

Nu te supăra frate, da şi răsadul de roşii în propria lui rădăcină, mai întâi se tăvăleşte în noroi şi abia mai apoi se închină ieşind în lumină!…