(Din volumul Glonţ de argint)
jivinǎ
scuturându-se
de
ploaie,
cerul
se dumirește
spre
zi.
mǎrșǎluim
descumpǎniţi
la
capǎtul nopţii,
sau
morţii,
mai
știi?…
cu
raniţa-n spate,
burdușitǎ
de gloanţe
și
fotografii de familie,
traversǎm
arșiţa.
(neguţǎtorului
de jǎratec
i-au
potcovit
calul
alb, cu
potcoave
de-argint…)
sǎ
recunoaștem urma,
ne-amǎgim
risipind
gloanţele
în
ţǎrânǎ.
la
capătul zilei,
pustii,
ne
tivim umbra
murind
de vii.
Notă: Nu-i aşa
că înainte de 89, când e datată poezia, puteam fi plasat printre optimiştii de
serviciu?... Aveau dreptate bieţii securişti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu