Cartea din papa-mobil

Am visat azi noapte că treceam Podul Izvor în direcţia Palatul Parlamentului cu papa-mobilul. Lângă mine, în picioare, cu cămaşă lungă de in, brăcinar, pantaloni albi de dimie, mustăţi şi baston, falnic aşa cum îl ştiam, tata-mare Tobârlan împărţea mulţimii cărţi. M-am uitat atent, era Guşterele, ediţia III-a. Nu romanul meu, căci am văzut fotografia de pe cruce a tatei imprimată pe copertă şi numele autorului, Toma Ionescu. Acolo la el în cer reuşise mai repede decât mine să găsească o editură, să o publice într-un tiraj care să poată să astâmpere valul de interes stârnit de personalitatea prinsă în pagină de carte, a ultimului ţăran domn din neamul Tobârlanilor. Guşterele ăl bătrân.

De dimineaţă mi s-a împlinit parte din vis. Am trecut Podul Izvor, cu piciorul nu în papa-mobil, chemat de Firiţă Carp sa-mi iau cărţile proaspăt tipărite la editura lui, Detectiv literar. M-am uitat atent. Pe copertă era scris numele Ion Toma Ionescu, întreg şi fotografia mea.

Am pus Al cincilea anotimp într-un rucsac. Afară pe străzi începuse să se strângă mulţimea. Înţeleg de la un poliţist că vine papa-mobilul. Ce mă fac, dacă Trimisul mă caută pe mine să-mi împlinesc visul? Ce mă fac doar cu cărţile din rucsac?... Cum potolesc mulţimea…