In nr. 77 al revistei Cenaclul de la Paltinis

           Revista Cenaclul de la Paltinis cu un afis bogat in nr 77 din noiembrie. Cuvenite multumiri lui Leahu Valentin si Silviu Guga!
http://revistacenacluldelapaltinis.poesis-journal.com/…/77p…

 

Cine nu râde de dimineaţă nu râde nici la prânz

 

Vă spun un secret. Programul de slăbit mi-a intrat în sânge şi au început să se vadă încet-încet şi rezultatele. Azi dimineaţă pe la 9 şi zece trecute fix, mă trezesc uşor prolix. sunt în întârziere, la ora asta ar fi trebuit să servesc mic dejunul. Intru în bucătărie. Ce spune azi la reţetă? Patru ciupercuţe umplute, un ou prăjit fără ulei, trântit în castron peste câţiva „tăieţei” de bacon, tăiaţi mărunt şi puşi la foc mic în tigăiţa mea specială cât un ibric.  Lângă o cafea îndoită cu puţină apă în loc de zahăr, îmi asigură tot confortul şi resortul de a trăi optimist ca un mare mahăr jumătate în groapă. Asta e tot!

Scot ciupercuţele şi le pun pe masă, tai baconul, îl pun în tigăiţă, scot oul din frigider, îi sparg coaja, e un ou tare, mă chinui dar până la urmă reuşesc. Nevastă-mea, discretă, se uită la televizor, tace şi mă lasă în pace cât să mă desfăşor, dar mai trage cu ochiul să nu fac vreo năsărâmbă. Şi cum e natura strâmbă câteodată, taman în clipa aia a intrat soarele în nor. Pun coaja oului În castron şi cu interiorul din ou, n-am mai nimerit tigaia, nimeresc chiuveta şi îl pun direct pe rozeta de scurgere.  În acel moment  mi-aş fi dorit o disjungere de la eveniment. Bine că măcar nu s-a spart gălbenuşul, e ca nou(!) şi nici nu l-am întins pe covor!... Nu pricep de ce râde nevasta!

După treaba asta mi-am turnat cafea în ceaşcă şi-am băgat-o în frigider, să se răcească…

Să dăm Cezarului

 

(Nu, excusiv pentru microbişti...)

Surprinzător, cel mai frumos gest de azi, vine din lumea fotbalului. Ciprian Tătăruşanu, portarul naţionalei şi-a anunţat retragerea. Singur, neîmpins de la spate de nimeni a considerat că a venit timpul să lase locul unor portari mai tineri.
Tot atât de bine ar fi, ca şi experimentul, seducător la început, al tânărului antrenor, Mirel Rădoi, să fie oprit. Purtat de vântul prielnic declanşat de succesul naţionalei de tineret la Campionatul european, împins de la spate, sărind peste etape, fără prea multe şcoli, cu experienţă puţină, mai mult autodidact, dar e de precizat, cu lecturi bune - a coborât brusc din înălţimea viselor, în apele învolburate, realizând târziu că nava amiral a României e totuşi o corabie cu pânze. M-aş bucura pentru el să treacă peste sfaturile unor băieţi de bine(de teapa lui Stochiţă), peste orgoliile sale şi să realizeze singur că responsabilitatea e prea mare pentru umerii săi firavi deocamdată, ca să-şi poată aroga în continuare comanda ridicării pânzelor zdrenţuite ale navei amiral, pentru o nouă expediţie. M-aş bucura spuneam pentru binele lui să-şi dea demisia.
Locul acesta trebuie ocupat de cineva care a mai trecut prin furtuni, care ştie să-şi omoare fricile sale şi ale echipajului, să aibă ce oferi din experienţa lui, să ardă pe altarul unei pasiuni şi să ştie să construiască, şi să-ş doteze, nu doar echipa, ci o nouă corabie amiral.
Nu putem rămâne cu bricul Mircea al generaţiei de aur!
Să fi orb să nu vezi că omul acela, comandantul, în mod fericit pentru noi, există!
Gică Hagi cel care a făcut ce a făcut în cariera lui, şi cel care a construit din nimic, Academia Viitorul. El e singurul care poate construi şi viitorul naţionalei.
Decidenţi de carton, lăsaţi-l să-şi facă meseria, altfel veţi arde în flăcările lui!

O carte cu prieteni. Augustin Doman

      Fotografii miscate rasfoite de Augustin DOMAN in suplimentul cultural artistic Sagetatorul/ al Argesului. Multumesc Augustin! 

S-a stins Draga

 

S-a stins draga de Draga, dar ea nu s-a stins cu adevărat. A plecat dintre noi ca să ne poată lumina mai bine din cer. În nopţile de vară cetitorule, dacă vei cerceta bolta stelară şi vei vedea o luminiţă blândă şi intens strălucitoare atrăgându-ţi privirea ca un magnet, să ştii că e ea!...

Am cunoscut-o tare de mult într-un context deosebit pentru mine, la un Festival de umor (cred că la Vaslui sau Zalău nu-mi aduc aminte bine) al Brigăzilor artistice de pe vremuri. Cântam România. Eu eram instructor la o mică brigadă artistică a Uzinei de Automobile, chiar ni se spunea „brigada mică a Cutiei de viteze”(Exista şi o brigadă mare, renumită atunci pe plan naţional condusă de nea Ilinca, Dumnezeu să-l odinească!). Aveam în concurs un spectacol intitulat Calul colectivului plin de umor şi aluzii critice caustice, care au încântat sala. Ne-a ieşit mai bine ca oricând!

Înainte de premiere am fost chemat la juriu împreună cu Adriana Drugulescu, o minune de fată din echipa mea, mică la stat, dar deosebit de mare când urca pe scenă, viitoare actriţă care ridica în sală nivelul emoţiilor. Preşedinta juriului era Draga. A îmbrăţişa-o pe Adriana numind-o pitic atomic şi a sfătuit-o să nu cumva să trădeze actoria. N-a trădat-o. Apoi s-a îndreptat către mine şi mi-a zis: „Domnule, îmi pare rău că nu-ţi voi da premiul cel mare, de altfel meritat, la categoria la care concurezi. La vizionare, unul de la Comitet(comitetul judeţean de partid) n-a fost băiat de comitet şi m-a întrebat de ce calul colectivului e o gloabă, când ar trebui să fie armăsar!... Am râs amândoi şi la decernarea premiilor am primit un premiu special pentru scenariu. dar adevăratul premiu îl primisem prin strângerea caldă a mâinii, zâmbetul şi sinceritatea omului uriaş pe care l-am avut în faţă.

Drum lin într-o nouă viaţă a noastră Dragă!