Trebuie
să revin cu uşoară tristeţe asupra unui fapt redescoperit azi. Nu mi
s-ar fi întâmplat să uit astfel în tinereţe!... Şi nici să gândesc la
fel înainte de pandemie!... Cu referire la recenta mea carte, Fotografii
mişcate, am dat întâmplător peste un text ce s-ar fi potrivit de minune
pe pagina dedicată lui Firiţă Carp. N-am cum să mai repar!...Am mai
păţit-o similar la volumul de poezie Norduri, când am rătăcit din
cuprins un poem important. Atunci am reparat cu înţelepciune, scriindu-l
olograf pe coperta fiecărei cărţi şi botezându-l Poemul uitat, în loc
de autograf.
M-am decis şi acum să ies frumos dintr-un vis urât şi,
cu mărinimie, am să postez în beneficiul cititorilor textul cu pricina,
mai jos, ca o erată. Oricum în contextul ăsta e mult mai norocos! Va fi
citit mai devreme. Ia el lumina!. Cartea rămâne cu sigiliu şi izolată
la domiciliu. Respectând pandemia va fi lansată nu ştiu când, mai
târziu!...
*
Rătăcind pe străzile poeziei şi vinului
l-am descoperit prima oară pe Firiţă Carp.
Ne-a aşteptat conspirativ (se tăiase curentul),
cu o luminiţă în mână,
strecurată dintr-o lanternă de buzunar,
ca un adevărat detectiv literar
pregătit de o nouă aventură,
să ne-arate drumul spre cantonamentul
dumnealui de la editură.
Ne-a făcut pârtie cu lumina pe scări
în întuneric, nu se mai terminau scările,
pare că traversasem toate stările
din ţinutul siberic… De unde era să ştim,
vai, că la staţia de tramvai, Direcţia 9,
în acea noapte vom ajunge direct în rai?...
Fierbeau sarmalele la foc mic,
mămăliga bolborosea într-un tuci,
fasolea scotea vălătuci de aburi în altă oală…
Parcă se punea de-o răscoală
într-un festin cu haiduci!
Dochia în ţinută de gală,
ne aştepta cu eşarfa legată la gât
şi ilic negru elegant,
hotărât să ne întrebe galant
înainte să ne-aşezăm la masa bogată,
dacă ne-am luat poezia la noi?
Doar Cristina n-o avea,
dar ea era poezia însăşi, strălucitoare nu-i aşa?...
Dochia insista, era important de ştiut,
ne-a întrebat pe fiecare,
„Ai adus-o în cămaşă de noapte sau nud?
despre poezie vorbesc…”
Am prins nişte şoapte,
nu mă feresc să recunosc şi acum le aud
în parfum de mosc…
Ne-am făcut plinul cu bunătăţi,
a curs vinul din soiuri alese cu dulceaţa
şi puterea lui, iar poezia a dansat pe mese.
Doamne! şi ce mai fese avea dimineaţa,
înainte să se lase ceaţa peste vederea mea!...
Şi de la festinul acela câteva fotografii mişcate pentru autenticitate:
