Uzina 9

 

— Voi îl ştiţi pe Georgică? Ne întrebă Titi Tache lăsând jos chitara  şi luând-o mult mai drăgăstos în braţe pe Laura, prietena lui cu care trebuia să se căsătorească în scurtă vreme. Stăteam direct pe linoleum cum ne era obiceiul, doar la lumina lumânării ce destrăma întunericul şi cântam în surdină cântecele colindelor. Singură în picioare, doar Gess îşi legăna umbra într-un dans lasciv pe peretele dinspre bucătărie. Avea un corp minunat, suplu si flexibil, pe care şi-l abandona în ritmul stârnit de chitară. Fumul de ţigară făcea rotocoale desprins de pe buzele ei ţuguiate. O fumătoare înrăită!  La liceu de mai multe ori diriginta avusese cu ea discuţii principiale. Înţelesese până la urmă şi diriginta că nu mai putea fi recuperată, dar obţinuse promisiunea să se abţină în şcoală, pentru a evita antrenarea cârdului de gâsculiţe ce erau gata să îngurgiteze orice formă de teribilism.

Bună la învăţătură, inteligentă, dar şi pasională, printre puţinele ce străluceau în liceul de chimie, provenind dintr-o familie zbuciumată şi tocmai de aceea maturizată mai devreme, dar şi cu o doză de impertinenţă dezvoltată din nevoia de a se apăra singură. Pe deasupra, faptul că avea talent dramatic şi juca împreună cu noi în formaţia de teatru pe care o creasem la Casa Tineretului — chiar dacă nu scria versuri sau proză — era suficient să fie integrată de drept în grupul nostru.

Nu existau riscuri referitor la vârstă(mai mulţi aveau sub 18 ani), majoritatea din grup ne ţineam capul pe umeri. Ne simţeam bine împreună, dar excludeam altfel de raporturi între noi. Existau ce e drept şi momente de slăbiciune, fetele fiind deosebit de atrăgătoare, dar din câte ştiu am rămas doar prieteni de drum lung.

—Cântă bă Titi, las-o pe Laura că te ia dintre noi şi ai să cânţi toată viaţa doar pentru ea! Izbucni Gess cu puţină invidie jucată în glas. Şi Titi îşi luă din nou chitara…

Ne adunasem în micul meu apartament din Papuceşti, obişnuiţii: Ică, Nae, Claudia, Gess, Mariana Stefan, Gicu, Sanda, Vlasie... Singura noutate părând a fi Laura. Se terminase si votca si cafelele. Stabilisem deja ce era de stabilit, ne repartizasem cumpărăturile pentru revelionul ce aveam sa-l petrecem împreună şi părea că seara se va sparge devreme. Când s-a terminat cântecul am auzit-o pe Laura.

—M-am simţit extraordinar la voi, încât aş putea rămâne până dimineaţă! Ai mei nu-şi fac probleme când ies de-acasă cu Titi, dar va trebui să plecăm, suntem aşteptaţi într-un loc. Atunci a intervenit Titi aruncând întrebarea către noi de parcă îl fulgerase şi tot atunci îi venise şi continuarea.

—Voi îl ştiţi pe Georgică? Georgică Vasilescu, insistă el. Nu ne dădeam seama şi se concentră îndreptând tirul spre Ică, precizându-i câteva amănunte. Acesta parcă îl culesese de undeva...

—Mergem cu toţii la el acasă! Acolo suntem aşteptaţi eu şi Laura.

—Că bine zici, tu şi Laura!… Nu e totuna cu zece nebuni!

—Nebuni frumoşi, preciză prietena lui Titi care părea încântată de idee. Până la urmă n-a fost complicat să ne urnim din loc. În fond băteam la uşă, colindători, ce să zic! Dacă ne primeau să colindăm şi ne invitau în casă, n-aveam nimic de pierdut.

Georgică Vasilescu locuia cu părinţii undeva în centru, într-un apartament mare, cu patru camere aliniate dând într-un hol uriaş, precum compartimentele unui vagon de tren. Nu mai ştiu exact adresa. Părinţii au adus pahare şi ne-au omenit cu vin. Cred că doamna ne-a servit prăjiturele de casă. N-am stat mult, nu se făcea! L-am lăsat pe Titi şi Laura, iar noi ne-am retras într-ale noastre la barul Union.

L-am mai văzut pe inginerul Georgică Vasilescu înainte de a-l întâlni în uzină de câteva ori, după sărbători, în sala de spectacole a Teatrului Davila, cu o tânăra frumoasă probabil  viitoarea soţie. Cea mai frumoasă şi elegantă pereche din sală, cu o distincţie aparte. Mereu în aceeaşi lojă, dar l-am cunoscut cu adevărat abia când ne-am întâlnit în secţia Cutii Viteze. Mai întâi stagiar, avansat repede şef de secţie şi apoi Director de calitate, cel mai capabil şef pe care l-am avut! 

Nu mai era Georgică, zâmbitor când ne-a primit în casă. Impunea respect, chiar dacă îmi arăta prietenie. Ar trebui să folosesc un şir lung de însuşiri, pentru al caracteriza deplin. Am să aleg doar trei: exigent, tehnic, cinstit! Prea exigent, prea tehnic, prea cinstit, pentru a rezista pe funcţie! Şi dacă îmi mai îngăduiţi încă o calitate, în contrast strident cu modul de comunicare din uzină, avea un limbaj ales, cultivat. O singură dată l-am surprins îngheţându-i pe buze o înjurătură, când ieşea furios dintr-o reuniune. Era greu să rezişti director de calitate, dacă le puneai pe toate la suflet.

Domnul Ivan Constantinescu spre exemplu, sau Liviu Păunescu, dintre şefii pe care eu i-am cunoscut bine, aveau supape. Mai o glumă, mai un făcut cu ochiul, mai o înjurătură, mai un picior în fund când nu se mai putea!... La Sergiu Vasilescu(Georgică) era o luptă continua şi serioasă cu morile de vânt, la care nu renunţa.

L-au ajutat “prietenii” să renunţe. Mi-e dor de Domnul Sergiu Vasilescu. Nu ne-am mai văzut de o suta de ani!

Uzina 8

 

            Ştiu că m-am lungit cu paginile din uzină, dar acolo s-a restartat viaţa mea după ce mi se sechestraseră visele. Cu fiecare zi care mă depărta de păţaniile nedorite ale albaştrilor, despre care nu-mi plăcea să vorbesc, turnam o calotă de plumb în memorie, să-mi izolez gândurile, aşa cum se face cu emisiile radioactive după un accident nuclear. Încercam să-mi reconstruiesc viaţa ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Mă încurajam când descopeream lumină pe chipurile triste şi obosite, care  găseau satisfacţii şi în idealurile mici. Tocmai de aceea n-am să părăsesc Uzina fără să scriu câteva rânduri despre brigada artistică a secţiei Cutii viteze care mi-a oferit un refugiu deosebit de plăcut. Ziarul uzinei Autoturismul după ce ne afirmasem în câteva festivaluri de umor şi luasem premiul II pe ţară la Cântarea României mi-a consemnat un interviu.

            —Tovarăşe Ionescu a cui a fost ideea înfiinţării brigăzii artistice şi cum a fost primită ea în secţie? Că în afară ştim. Stau mărturie premiile la diversele concursuri de umor şi recentul premiu doi pe ţară la Cântarea României. Am răspuns hazliu, altfel cum!

—S-o luăm pe rând, Nu m-ascund, dar nici nu pot să mă dau rotund. Trebuie să recunosc, ideea n-a fost a mea. A fost sarcină de partid!... Dar chiar şi aşa, dacă s-a născut pe un teren arid, ne-a plăcut! Ştiţi cum e, ca în viaţă!... Întâi, nii, nii, nii! Na, na, na! Mai o socializare, mai o repetiţie, mai un sărut şi te trezeşti cu fata că are burta mare…

Copilul precoce s-a grăbit să iasă şi taţii ca taţii au avut palpitaţii, dar au cântat pe o singură voce şi am rămas cu Albă ca Zăpada, brigada în casă…

Şi ca o floare ruptă din soare a venit Adriana la mine:

—Nene Ioane, ascultă la fata! Eu ştiu cel mai bine! Tu eşti tata! Hai să ţinem păstrăm brigada! Că nu e nicio ruşine. Uite ce gene frumoase are! Împreună o creştem mare. Astea-s faptele. Uzina a promis că ne dă gratis, laptele!…

—Şi cu dragostea şi şoaptele fierbinţi noapte de noapte, cum vom sta? am întrebat…(eram deja însurat!). Zâmbetul ei enigmatic mi-a dat şi nu mi-a dat un răspuns. Mi-a fost de ajuns! Suntem şi noi nişte trişti muritori cuminţi! Era copil din flori! Fără părinţi… Cum să-i rezişti Arianei?...

Adevărul e că Ariana, cu talentul ei actoricesc, precum Claudia în epoca albastră m-a ţinut în priză. Scriam textele ca s-o pun în valoare pe ea, dar nici cu celelalte fete Flori, Dani, Gina, nu-mi era ruşine. Frumoase. O plăcere să le vezi dansând şi cântând, iar băieţii dădeau din ei ce aveau mai bun. Cristi, Bozo, Petre, Demi!...

Vorbind serios, chiar nu am exagerat când am zis ca a fost sarcină de partid. Să mă explic.

Se primise dispoziţie ca fiecare secţie de producţie să-şi organizeze propria brigadă artistică şi s-o înscrie în cadrul Cântării României într-o competiţie internă între secţii. Discuţia cu Cornel Slăvoi, inginerul, şeful secţiei Cutii viteze s-a purtat la Staicu, în laborator unde mă aflam şi eu. Miu Petre, secretarul comitetul de partid pe secţie şi Spătaru Constantin, un alt secretar de organizaţie de bază, încercau să-l convingă pe Cornel Slăvoi să fie de acord ca repetiţiile să aibă loc în timpul programului, iar inginerul, un tip mai mucalit, dar şi comod, îi lua în băşcălie pe amândoi.

— De ce veniţi mă la mine? Nu sunteţi voi şefi de comitete şi comiţii? Vouă nu vă trebuie aprobare şi nici prea multe repetiţii, că staţi de poveşti toată ziua. Sunteţi şi aşa de râsul lumii cu comunismul vostru multilateral dezvoltat!… Doi sunteţi voi, luaţi-l şi pe Floroiu cu acordeonul (Floroiu era un rromân din Conţeşti care cânta în orchestra uzinei), că la mine vine doar la avans şi lichidare să-şi ia salariul şi, face-ţi voi trei o cântare. Până vine revelionul, vă dau scris tot sezonul, n-am nevoie de voi!

M-am băgat în vorbă ca nătângul, nu m-am putut abţine. Ştiind că-i plăcea fotbalul, am centrat cu stângul. (Slăvoi în studenţie chiar jucase cred la Politehnica Iaşi. L-am văzut în câteva meciuri în echipa secţiei, avea o eleganţă în alergare, cu fenta la purtător şi un şut din mişcare ce prindea traiectoria unui trasor).

—Domnu’ Slăvoi, cică s-a dat decizie la Comitetul director în ajun, cu porunci. Cine n-are brigadă, nu mai are dreptul nici la echipă de fotbal şi nici la şunci de Crăciun, când se face la Big reuniunea de sfârşit de an!

—Vezi Petrică? Ion al tău e plin de umor şi tare-n glas… Fă-l instructor! Şi aşa am rămas!

Cum a fost primită brigada în secţie?

—La început ciudat.

„Noi muncim de ne sar capacele şi ăstora le arde de cântat!” Dar pe parcurs dădeau năvală în sală (sala de şedinţe, acolo prezentam spectacolele). Am avut grijă să folosim „artişti” indirect productivi, altfel nu se putea. Când au văzut că ne luăm mai ales de şefi, făceau haz şi li se luminau chipurile. Cornel Slăvoi a venit să ne vadă doar după ce obţinusem locul doi la Cântarea României, în finala pe ţară.

—Vreau să văd dacă aţi meritat premierile, că mi-aţi irosit bugetele şi mi-aţi pus maiştrii în cap!

L-am studiat, era mulţumit! Nu scăpa din priviri fetele. Drăcoaicele s-au întrecut pe ele. Confecţionasem pe banii noştri, la o primă pe care o primisem, nişte bluze roşii de efect cu croială curajoasă din mătase de steag…şi fuste negre ce dezvăluiau mişcarea sincronizată în dans a picioarelor…

— Acum înţeleg! Evident că aţi luat premiile pe ochi frumoşi! L-am urmărit şi din întâmplare l-am prins! Nici un moment nu s-a uitat în ochii fetelor, ci doar la picioare.

Uzina 7

 

mi-a venit în minte o întâmplare şi culmea numele ministrului în faţa căruia am comis-o tocmai eu care făceam vorbire totdeauna de corectitudine şi principii/ într-o după-amiază la schimbul doi l-am zărit pe directorul general nicolae matea însoţind/ mi-am dat seama după atitudine/ un demnitar de rang înalt al regimului/ surprinzător/ îmbrăcat în ţinută lejeră fără cravată şi costum aferent/ directorul m-a chemat cu un semn şi a făcut prezentările/ şeful de schimb de la calitate şi tovarăşul ministru aurel costea/ condu-ne pe linia de arbori ambreiaj am fost îndem­nat după strângerea protocolară a mâinilor/ m-am conformat şi ne-am oprit după cum mi se ceruse la utilajul care aleza un diametru de  ɸ 5,5./ se întâmplase în reţea un incident din cauza unui ştift ce s-a desprins din alezajul respectiv/ cutia de viteze a unei dacii s-a blocat în plin mers dar din fericire accidentul n-a avut urmări tragice/ mi-am dat seama că ministrul nu era venit cu pluta şi avea habar de industria prelucrătoare după cum îmi punea întrebările/ am prins o piesă din flux pe dispozitivul de control şi ceasul rău (nu ceasul comparator care indica acea poziţie neconformă. celă­lalt de sub tâmplă…) a declanşat deja alarma/ ce puteam face am simţit privirile panicate ale directorului general şi am preluat întreaga responsabilitate/ cu voce sigură i-am explicat ministrului de ce este nevoie întâi de etalonarea dispozitivului de control intrând pe teri­toriul special al fidelităţii şi justeţii măsurătorii/ mi-am spus zelos poezia până l-am plictisit în timp ce rapid am potrivit ceasul com­parator în aşa fel încât piesa să apară conformă cu documentaţia/ mi-a ieşit/ putea să iasă şi prost/ n-am fost mândru de mine când am ridicat o primă directorială de la casierie în săptămâna urmă­toare dar nu mi-a căzut rău/ şi altă întâmplare/ înainte să cumpere francezii au făcut în uzină o serie de audituri printre altele ne-au solicitat înregistrări (date statistice) privind controlul danturilor/ directorul de atunci al e.c.m.a, (elemente componente mecanica auto) una din cele şapte societăţi în care se divizase uzina imediat după revoluţie/ liviu păunescu/ mi i-a adus mie pe cap/ ioane ...ute-i tu. (cu puternic accent pe litera f de la începutul cuvântului şi a continuat cu o sintagmă scurtă gen pe ei pe ei pe mama lor)/ şefu' eu înţeleg cât de cât franceza dar nu ştiu să leg două boabe/ cu atât mai bine că-i dai în bărci şi eşti sigur că nu-ţi scapă nici vreo perlă pe gură…/ responsabil cu perlele era taman dânsul/ unul dintre francezi ştia româneşte dar a tăcut tot timpul/ iar directorul liviu păunescu n-a rezistat mult după ce ne-au luat în primire/ şi ai de grijă să nu oboseşti prea tare diseară vii la mine acasă şi mergem la curve să-mi povesteşti.../ curvele (aşa le mângâia el) erau voleibalis­tele de la clubul dacia pe care e.c.m.a. le sponsoriza cum se obiş­nuia pe-atunci/ iar liviu păunescu era tatăl lor aproape la propriu/ o să revin desigur/ cât priveşte auditul roţilor dinţate tocmai finalizasem un stu­diu pe o perioadă mai lungă/ urmăream deformaţiile elicei şi profi­lului după tratamentul termic/ ar trebui să explic cumva pentru cititorii care nu au avut de-a face cu industria(probabil că pe ceilalţi i-am pierdut pe drum) că după ce se pre­lucrează o roată dinţată ea trebuie trecută prin foc în cuptoare cu temperaturi înalte de peste 1 000 de grade celsius mărindu-se astfel rezistenţa materialului/ e un principiu pe care l-au descoperit pro­babil marii gânditori de-a lungul vremurilor nu ştiu dacă printre ei s-a aflat şi gânditorul nostru de la hamangia/ dar cu siguranţă con­tribuţia protocronistă a strămoşilor geto-daci trebuie să se fi aflat pe undeva şi în acest domeniu/

(desigur cititorul e mult mai edi­ficat acum asupra procesului tehnologic al roţilor dinţate şi putem comunica în continuare de la egal la egal în cunoştinţă de cauză)/ dacă eram specialist în ceva nu în danturi eram ci în grafice/ le concepusem de aşa manieră încât vorbeau singure/ nu ne-a tre­buit translator/ aplicam împreună cu tehnologii corecţii la ascu­ţirea şevărelor (şevărul e o sculă de tăiat danturi) dacă observam o anumită tendinţă cât de cât constantă de deformare/ în tratamentul termic/ francezilor le-am făcut o impresie bună nu ştiu dacă am grăbit cumva decizia cumpărării platformei industriale dar sigur i-am lă­murit nu numai că nu eram coborâţi din copaci/ tehnic vorbind/ ci că noi chiar puteam urca în copaci... cu liftul/ seara m-am dus într-adevăr la sala de sport cu liviu păunescu să vedem o partidă de volei şi să-i povestesc cum îi lăsasem mască pe franţuji/

e aici loc să explic şi de ce-l iubeau fetele pe „papy"/ o poveste fru­moasă aproape neverosimilă/ într-o iarnă aspră în ţinuturile vasluiului liviu a organizat răpirea celor cinci sabine moldovence/ voleibaliste/ o echipă întreagă încă eleve de liceu cu antrenorul lor cu tot văraru cel care le formase/ în sărăcia de-acolo pe lângă asigurările aiuritoare că fetele dacă merg la clubul dacia vor deveni campioane mondiale/ bieţilor părinţi le-au prins bine grămăjoarele de bancnote rătăcite printre cănile cu vin din care se gustase pe îndelete/ au ajuns campioane naţionale nu mondiale cum promisese directorul/ la un moment dat în viaţa reală de neimaginat/ a trebuit ca fetele să fie înfiate/ un matrapazlâc pentru ca ministerul învăţământului să se lase păcălit şi să aprobe transferul în grup al elevelor vo­leibaliste în cursul anului şcolar/ era singura portiţă în legea de-atunci astfel că la nivel de directori cinci la număr din cei mulţi aflaţi pe platformă/ fiecare şi-a trecut în actele de înfiere câte un vlăstar (de fapt vlăstarele erau ditamai prăjinile ca înălţime)/ dar tot liviu era tatăl lor adevărat că doar el le dădea mălaiul/

1. Semnal

 https://drive.google.com/file/d/1qx1ZKp8OH9sqpk5PqPHUbD1vtjtc74-A/view?fbclid=IwAR0JpAJMeTvxtLPcNM8lwcqYN-06JsZtQTMeVQl8zaSfL4D3L0GUYDZez0M

Uzina 6

Notă: În această zonă de text am pierdut literele mari şi semnele de punctuaţie. Cum mai pierdea şi cutiile de viteze şuruburile de la contur, sper să nu fie prea grav…

 

Schimbul doi

 

cutia de viteze îşi arǎta sufletul celui care voia să-l pătrundă mai ales în schimbul de după-amiază/ la ora 17 se ţinea operativa apoi şefii plecau acasǎ şi culoarele se goleau de agitaţia paşilor grăbiţi/ ca într-o stupină unde albinele lucrǎtoare au terminat de strâns norma zilnică de polen/ parcă şi zgomotul/ scos din mǎruntaiele strungurilor automate/ ce mestecau înghiţând barele de metal/ se aşeza mai paşnic devenind mult mai suportabil armonizǎndu-se cumva asemănător momentului când o orchestră simfonică se încălzeşte în aşteptarea baghetei care sǎ dea semnalul de început al concertului/ era clipa când EA ieşea la plimbare pe falezǎ într-o rochie albǎ uşoarǎ…/ urmăream cum desculţǎ cǎlca pe dalele stropite cu ulei şi pline de şpan ca pe scoici în nisipul spǎlat de valuri şi nu curgea sângele cǎci briza mǎrii vindeca pe loc orice ranǎ/ continuam sǎ scriu versuri în punctul meu de control final/ de fapt nu erau versuri oricât de bine m-aş fi izolat de lume/ intrând în mine astupându-mi urechile şi bandajând ochii cu întuneric/ doar nişte fulguraţii/ n-aveam cum ajunge la poezie versificam stări impresii/ încă de atunci îmi intrase în cap că structura mea nu poseda toate datele unui ins care ar putea să scrie proză să conducă povestea unei întâmplări construind un conflict şi implicit un univers în care personajele să se mişte să gândească şi să acţioneze/ eram ca un pictor care nu reuşea să simtă miezul culorilor/ temperatura…/ fotografiam cadrele după natură fără să ştiu să le prelungesc existenţa dincolo de rama tabloului/ rezultatul greu de presupus că ar fi putut însemna ceva pentru ceilalţi mie îmi făcea bine mă descărcam de tensiuni pe hârtie reciteam scrisura atent la rostogolirea sunetelor şi la ritmul interior ce traducea cumva starea de spirit în care mă aflam/ greu de crezut că toate acestea s-ar fi putut lega într-o carte/ nici nu aveam în intenţie/ ştiam că drumurile spre reviste literare şi edituri îmi fuseseră tăiate/ mi se spusese/ era doar un exerciţiu stilistic pentru a alerga în pas cu timpul/

către ora 19,30 după ce se termina pauza de masă fără să simt cum trecuse vremea începea concertul pentru care lucrase până atunci toată suflarea cât de cât responsabilă din secţie/ scos din reverie/ tărâmul acela unde mă regăseam semăna cu iadul/ da în clocot dacă era vară/ îţi îngheţa sufletul iarna/ indiferent de condiţii/ muncitorul trebuia să-şi facă norma/ lua piesa cu mâna stângă dintr-un coş de sârmă aşezat la îndemână pe un suport de metal la înălţimea potrivită iar mâna dreaptă apăsa o maneta sau un buton care retrăgea capul mobil al strungului să poată prinde între vârfuri axul ce urma să fie strunjit/ apoi sania transversală era apropiată cu ajutorul unei manete iar cuţitul de strung slobozea un şuierat continuu odată cu şpanul ce se înfăşura în spirală/ segmentat şi tras afară cu ajutorul unui cârlig/ rareori intram în vorbă cu oamenii mă îngăduiau în preajma lor cu oarecare condescendenţă dar şi cu oarece teamă mai târziu/

la montaj totul era pregǎtit costică turigioiu adusese cǎruciorul special/ un cadru de metal pe roţi şi o tăblie groasă pe care fusese sudate ţepuşele dispuse la distanţe egale/ protejate cu un strat de plastic plin cu cartere diferenţial/ mija reglorul trǎgea cu un cârlig de la cabinele de zgomot ultimul coş de pinioane cărora li se înlăturaseră loviturile/ reuşise şi sora sǎ asigure numǎrul cerut de pǎtrate (axe readucere) şi furci/ în capul liniei de trenuri maistrul toboiu îmbrǎcat de plecare îi dǎdea ultimele indicaţii lui mănel sǎ schimbe reglajul la şevǎr şi să nu plece acasă dacǎ nu bagă în tratament o şarjă pentru a doua zi/ maistrul tudose cobora deja coasta pe jos spre colibaşi fluierând în gând mulţumit cavaleria rusticană/ semn că azi se pupase  bine pata la cuplu conic/ concertul începea la montaj într-un ritm fabulos/ după pauza de masă echipa prinsese puteri/ nu ştiu care din ei adusese un bidon cu must/ fierbea mustul în ei/ fetele se înroşiseră deja în obraji iar băieţii prinseseră curaj şi spuneau glume deochiate/ se învârtea turnichetul precum căluşeii în târg la zărneşti/ ciocanele de bronz şi pistoalele pneumatice ţineau ritmul iar la bancul de probă zbârnâiau cutiile făcând în câteva secunde întregul ciclu până în viteza a cincea şi înapoi/ însă recitalul acela nu se lega niciodată până la sfârşit/ ceva se strica/ o trompetă sau un corn englez slobozea din plămâni către vişan şeful de orchestră/ gheorghe nu mai am axe de articulaţie/ atunci vişan alerga pe culoarul principal spre atelierul diverse/ nu fâlfâia pe falezǎ nici o rochie albǎ/ el avea sarcină clară să asambleze un număr de cutii de viteze/ puiu ancuţa dǎdea nevinovat din umeri sora plecase acasă/ el trebuia să răspundă în schimbul II de tot atelierul/ se stricase maşina de filetat/ mecanicul dănilă se băgase deja în ea/ dănilă un băiat isteţ se înscrisese şi la subingineri era poate cel mai bun meseriaş/ îi mergea mintea şi dintr-o privire evaluă corect situaţia/ nea vişane mai durează cel puţin o oră până să-i schimb pinionul/ norocul e că am unul de rezervă/ trebuie înlocuită şi moleta (o scula rotundă cu tăişul spiralat) s-a rupt pur şi simplu/ peste două ceasuri mai treci pe-aici/ şi până atunci eu ce fac mă duc la cârciumă în colibaşi cu echipa…/ plăteşti dumneata consumaţia/ când mai fac restul de cutii.../ ar mai fi o soluţie interveni puiu ancuţa/ mărunt de statură rostind încet cu o voce spăşită cumva vinovat de ideea năstruşnică ce-i venise/ un băiat cuminte în fond ce nu ţinea cu tot dinadinsul să păcălească vigilenţa celor de la calitate/ ba de obicei când avea o problemă spunea dinainte şi te lăsa pe tine să decizi dacă piesele cu abateri nesemnificative ajung la montaj sau la rebuturi/

ochelaristul/ şi dădu din cap către mine ce mă aflam în celălalt capăt al liniei scriind într-un notes/ mi-a arestat mai devreme nişte piese la care intră pe filet calibrul inel care n-ar trebui să intre/ dar fără joc/ funcţional ar merge/ nu se bagă de seamă dacă măreşti cuplu de strângere la cheia dinamometrică/ nu cred că le-a numărat. le-a încuiat în magazia de piese neconforme/ aş sări gardul dar mi-e că se trezeşte din reverie şi dacă ne prinde nu te mai înţelegi cu el/ ne face referat/ magazia de piese neconforme construită din plase de sârmă/ încuiată dar fără acoperiş/ era plasată în capătul culoarului lângă tobele ce huruiau efectuând singure nesupravegheate operaţia de sablare/ înlăturând bavurile inelelor sincron/ locul era întunecat şi dacă opreai cutia aia de tablă octogonală ce se învârtea toată ziua rostogolind în interior pietricelele abrazive amestecate cu piesele şi puneai piciorul sprijinindu-te pe motorul din spate/ puteai trece dincolo de gardul de sârmă fără probleme/ îţi umpleai buzunarele halatului piesele fiind mărunte iar înapoi/ o masă de metal dincolo de gard parcă aşezată special acolo/ îţi făcea trecerea şi mai uşoară/ oricum din unghiul în care era plasat controlul final nu era vizibilitate din cauza utilajelor interpuse/ decât dacă te deplasai să mergi la toaletă/ oricum la toaletă nu te duceai de drag/ la o mie şi câteva sute bune de salariaţi locul era frecventabil doar dacă nu se putea altfel/

gheorghe sări tu gardul că mă duc la puşa să o rog să-l ţină de vorbă pe ochelarist/ autorul nu poate nici confirma nici infirma exactitatea schimbului de replici/ nu pot spune sigur dacă mi-au zis ochelarist cu simpatie/ sau de ciudă că în general nu lăsam să-mi scape produsele care nu aveau calitatea cerută/ confirm însă slăbiciunile pentru puşa…/

de aici înainte lectura textului e una suplimentară/ doar pentru cei interesaţi, care n-au avut în viaţa lor de-a face cu literatura/ având contact doar cu industria prelucrărilor prin aşchiere

totuşi/ nu eram un habotnic când nu se afla nimeni prin preajmă profitam de lentilele groase şi nu băgam în seamă câţiva microni în plus la toleranţe de zecimi de milimetru/ mai târziu când am căpătat experienţă m-am slujit şi de alte tertipuri de erori de măsurare/ eroare de paralaxă/ coeficienţi de fidelitate şi justeţe ai aparaturii de control/ şi mai ales bunul simţ tehnic/ pentru a-mi conserva confortul meu interior/ mă durea sufletul să arunc piesele cu abateri nesemnificative care nu grevau calitatea funcţională a produsului/ îmi făcusem o ierarhie a mea şi înainte chiar de a cunoaşte rolul funcţional al fiecărui parametru la piesele pe care le livram/ ştiam că acolo unde toleranţele sunt foarte strânse nu trebuia să fac rabat/ era importantă însă/ îmi dădeam seama latura educativă/ chemam operatorul care greşise şi îl puneam să-şi sorteze cu mâna lui întreg lotul de piese/ şi omul o făcea bombănind/ pot depune mărturie că scene asemănătoare s-au repetat de multe ori vis-a-vis de magazia de neconforme/ care devenea în caz de forţă majoră rezerva binecuvântată a montajului/ dacă s-ar scrie vreodată o istorie a calităţii n-ar trebui ocolită referirea expresă la modul cum era gestionat acest tip de instrument/ ar deveni plicticos dacă aş face-o eu aici/ sincer/ cred că nu s-a dorit niciodată să fie acolo o gestiune desăvârşită/

am apucat şi extrema cealaltă după ce au venit francezii se cereau la biroul de studii sute de derogări pe zi/ o adevărată birocraţie care te oprima/ fidelitatea şi justeţea aparatelor de măsură şi control din dotare/ am învăţat să o măsor cu timpul/ nu mi-ar fi dat dreptul la certitu­dini şi elocvenţă dar s-a dovedit mai târziu că insistenţa mea a lucrat bine creând deprinderi/ am fost printre cei dintâi practicieni ai controlul statistic în uzină/ aducând la posturile de lucru formula­rele fişelor de relevare uşor modificate de mine pentru o vizuali­zare clară şi expresivă a graficului dispersiei valorilor/ cu limitele de toleranţă prestabilite iar ulterior cu limitele calculate ale capabilităţii proceselor/ clopotul lui gauss căpăta înălţime în detri­mentul împrăştierii (dispersia) cu fiecare săptămână de experienţă şi asta era bine/ iniţial graficele erau completate de controlorii din echipa mea/ ei treceau din oră în oră luau o piesă direct din utilaj o măsurau şi înscriau rezultatul obţinut la măsurătoare/ haşurând un pătrăţel în coloana care corespundea valorii cotei realizate/ (ce m-o fi apucat să descriu bazaconiile astea care sigur nu-i interesează nici măcar pe foştii angajaţi de la cutii viteze…)/

nu a fost deloc uşor să-i determinăm pe muncitori să înţe­leagă rostul acelor hârtii/ la început le murdăreau precum nişte copii/ în ciudă/ cu uleiul ce se scurgea pe mâini din măruntaiele uti­lajelor (mănuşile de protecţie obligatorii le-au adus francezii mai târziu) susţinând că e sclifoseală de birocrat şi pier­dere de vreme/ cu timpul au învăţat să-şi completeze singuri fişele corect/ înţele­gând importanţa demersului şi intervenind la reglajul uti­lajelor atunci când valorile nu erau centrate către linia lui 0/ şi-au confecţionat singuri panouri de afişaj au găsit locuri potrivite de amplasare/ vizibile/ era oglindirea muncii şi o scoteau în faţă cu mândrie/ am fost privit cu multă circumspecţie iniţial pentru că nu eram de-al lor/ prea exigent le puneam în pericol sloganul merge şi-aşa/ n-o făceam cu plăcere dar simţeam că e necesar/ nu iertam rebuturile de orice fel dar mai ales intenţia de a păcăli cu tot dina­dinsul a unora/ profitând întotdeauna de situaţiile ivite/ reglorii nu toţi/ organizau adevărate comandouri în clipele de neatenţie/ introducând în montaj containere cu piese ne­conforme piese cu abateri mici/ nu se putea vorbi de ceva care să lezeze funcţionarea produsului final/ se punea în pericol doar rigoarea şi o disciplină tehnologică prestabilită un mod de lucru care trebuia învăţat dacă ne doream performanţă/ normalul situaţiei după analiza tehnică era întocmirea derogărilor şi urmărirea spe­cială a comportării acelor piese în exploatare/ când renaultul a revenit şi ne-a aşezat pe o nouă treaptă de dezvoltare/ operatorii din secţia cutii de viteze s-au mirat mai puţin/ n-au fost surprinşi ca ceilalţi/ când caroserii în­tregi finalizate erau aruncate la rampa de rebuturi pentru ceea ce părea o simplă zgârietură sau viciu de vopsire/ o doză studiată desigur/ voit exage­rată a managementului calităţii/ doreau să ne impresioneze şi să ne responsabilizeze totodată/ politica îmbrăţişată de mine instinctiv cu consecvenţă la timpul potrivit şi-a dovedit utilitatea/ ideile puse în practică de echipa pe care am con­dus-o mult timp sub aripa şefului meu miu petre/ izvorau din discuţiile îndelungi pe care le aveam cu o serie de ingineri tineri şi capabili veniţi direct de pe băncile facultăţilor al căror nume îl aştern cu multă consideraţie în pagină/ constantin ivan/ gheorghe voinescu/ sergiu vasilescu/ oliviu păun şi mai încoace niţu lucian şi grigore masgras/ toţi de altfel au ajuns manageri de societăţi în diverse momente şi pe toţi îi salut cu respect pe unde or mai fi fiind/