viaţa e
dinaintea mea
lunecând în nisipul albastru al ierbii
om de vânt
fără chip
crescut din trup
efigie
în care timpul
a nivelat
reliefurile
filă de carte
scrisă de înger
împingând roua
în hieroglife suspendate
şi înflorind aerul
precum coarnele unui cerb
la capătul zilei
noaptea muşcă din carne
literele se întorc
împletind pe trup
o cămaşă de zale
sufletul flacără
se zbate în colivie
nevăzută ca o floretă
pasarea ceții
puncteazǎ-n asalt
tuşe cu trandafiri
galbeni
45. porthartul cu dragoste
ţin în porthart
o bucată de asfalt rulată fin
covoraşul meu fermecat
cât un petec de cer senin
mi l-a dat zâna
odată cu creta
(creta aia superdotată
prindea culoare după gând)
pe covoraşul întins
înşirase şotronul
şi fără griji ţopăia
urzind razele
m-a învăţat să desenez
în jurul gleznelor
am trasat cu albastru
conturul unui lac
apele s-au ridicat în genunchi
atunci am desenat o insulă
insula s-a rotit împrejur
risipindu-se într-un norişor verde
ne-am înlănţuit în iarbă umbrele
m-a prins de încheietura mâinii
şi cu degetele mele răsfirate
ca nişte petale
a nisipit praful de cretă
curcubeu între sâni
râdea tot timpul
m-a pus să închid ochii
şi mi-a desluşit
învelişul de taină al culorilor
n-am mai deschis porthartul
nu mai ştiu dacă
funcţionează vraja
46. dealul morii
din dealul morii
ţipătul înfundat al zăpezii
spre strada mare
a spart direct în mine
un accident grav stupid
uniformele
se calcă în picioare
nu se mai disting
politiştii
de brancardieri
pe asfaltul încins
pompierii
cu tulumbele
împroşcǎ zăpadă artificială
ştergând urmele…
ca la un semn
au descins
îngerii
desenând
cristiane pe schiuri
şi ţesând
cu lămpaşele lor
beteală de argint
traversându-mă
de parcă
sângele meu
ar fi devenit pârtie...
atâta a nins
înfundat perfid...
pe sub unghii a răbufnit
mirosul de fân răscopt
proaspăt cosit
47. psalm
a privit împrejur cumpănind
iscusitul meşter
cerul cu focul luminătorilor
apele şi pământul cu verdeaţă
lucrul era bun
şi-a împreunat mâinile
şi-n rugăciunea lucrării sale
l-a zămislit pe om după propriul chip
dându-i duh
scrie scriptura
şi-a mai trecut o zi
dar şi o noapte
cum să laşi pradă omul
singur să păzească via
cu grijă mare a scos o coastã
din somnul lui
şi a străpuns cu ea
bulgărele albastru storcând deasupra
boabe de rodie
îi plăcea cum se împlineau
în căuşul palmelor
rotunjimile coapselor
şi ascunzişurile femeii
astfel a fost seară
cerul apele şi pământul
s-au ostoit traversând
împreună ispitele nopţii
în dimineaţa celei de-a opta zi
i-a poruncit omului
cu gândul curat
toate zilele vieţii lui
să-şi zidească femeia în iubire
şi înluminându-se
s-a depărtat
48. întoarcerea
bunicul trebuia să plece la cer
aşteptând luntrea verifică din listă cu îngerul
obiectele necesare călătoriei
carnetul de însemnări
bănuţul de argint tabachera
paharul cu whisky şi
fotografia aia îngălbenită a bunicii
cu calul în faţa prispei
mâncându-i din palmă covrigi de buzău
şi dintr-o dată se lumină ieşind din buimăceală
uitase gheaţa
cum să-l cinstească în poartă pe sfântul fără
gheaţă-n pahar...venise şi caron … să aştepte
mergem după gheaţă
49. acoperişul cerului
nici nu apuca soarele să-şi spele-n rouă sudorile
nopţii când pleca la muncă
ciocanul canciocul pentru smoală foarfeca de
tablă găleata scripetele aşteptau de cu seară în sacul de
rafie
ţigara în colţul gurii scotea fum…
la prânz mormăia ,,cu răbdarea treci marea”când
îl strigam
fără vapor în mintea mea puţine şanse...
de la un timp ploaia grozavă şi-o ameţeală îl ţinea
de pat până-ntr-o zi când zise ,,tu mărie să-mi aduci
sacul urc musai că s-a spart acoperişul ăl mare şi
dumnezeu n-are răbdare…”
