Personaje:
Vecina. Vecinul Eugen. Domnul Angelescu. Florian. Asistenta Nuţii şi cel care povesteşte
Multe se întâmplă într-o scară de bloc. Felurite poveşti cu largă deschidere în vremile astea schimbătoare.(Curgerea timpului făţuieşte pietrele, d-apăi oamenii!...) Rufele nu se mai spală şi nici rănile nu se mai vindecă în familie, ca pe vremea împuşcatului! Atunci ţi-era frică să nu te faci de râs la servici în adunările colectivelor de oameni ai muncii, unde putea să ţi se ia carnetul de partid, sau în adunările de bloc, cu sectoristul chemat să-ţi ridice buletinul pentru tulburarea liniştii publice şi să-ţi întocmească formele pentru schimbul de domiciliu. Te mutai într-un loc liniştit, cu zăbrele şi sigiliu...
Individul, se mişcă azi cum vrea muşchiul lui. Are un summum de drepturi şi libertăţi pe care nici Dumnezeu nu le poate lua decât o singură dată, când alege El şi nici atunci in integrum, căci dreptul la vot rămâne o vreme şi după moarte, în beneficiul primarului.
E momentul, după acest scurt expozeu, să intre în scenă vecinul Eugen. Personajul a lucrat la Industria porcilor un fel de COMTIM local mai mic şi a ieşit la pensie imediat după Marea Revoluţie a Ignatului din 89, când animalele s-au vorbit că ar fi timpul să se răzvrătească şi ele şi să plece din combinat. către lumea liberă. Mimetismul bată-l norocul!... Depăşind mental propria condiţie au sărit peste gard porcii, leopard după leopard.
Scăpaţi de cuţitul operatorilor măcelari s-au oferit chirurgical plasticienilor, să le ajusteze trăsăturile pentru Marea Transformare, cu intenţia vădită de a-şi schimba nu doar înfăţişarea ci şi anvergura politică. Moda cu schimbarea de sex a apărut mai târziu...
Curând Eugen a putut să constatate că a optat greşit îngroşând în putere rândurile pensionarilor şi, a început să-şi înece în plăcerea băuturii, propria durere. Un supliciu – cultura pensionarului tehui, da viu! Zilnic la cârciumă ca la serviciu, îl înţeleg când scriu!
Vecina, nevasta frustratului, mult mai adaptată, a rămas să presteze în piaţă muncii statului. Oarecum fiecare cu viaţa lui. O chema Nina... sau Lumi. I se mai stingea luminiţa numelui. Pe scară toţi o strigam doar, vecina.
La început, cât putea de ferit, vecina îşi culegea soţul de la birtul ştiut şi-l aducea acasă. Îl căra pe scări până sus la nouă. Uneori când plouă nu urcă liftul de fel. Bine că nu era grasă!... El, ca Isus pe crucea lui, uşor rebel, se lăsa dus.
De la o vreme şi femeia cât să mai îndure, l-a lăsat în plata Domnului... Angelescu, filozoful, un alt vecin de la zece, care în loc de mâncare îşi bea oful vin după vin.
– Femeia măi Eugene, vecine, ia aminte la mine să-ţi fie de învăţătură e mai muieratică; trebuie bătută bine de trei ori pe zi, ascultă la mine! Treaba e matematică. Dimineaţă, prânz şi seară îi dai peste gură, nu-i de şagă. Altfel o ia pe arătură când ţi-e lumea mai dragă.
– Bine dar n-am motiv!
– Măi vecine fii mai creativ!...
Să nu-şi facă învăţătorul de ruşine a aplicat postulatul vecinul Eugen. A început cu vărsatul. Odată ciorba era nesărată şi-i şedea bine vărsată în şifonier. Altădată a izbit cu cănile de pe masă în calorifer, testându-le dacă sunt de fier. Şi tot aşa a spart curând toate vasele, îndreptându-i femeii concomitent oasele.
Într-o seară a făcut-o lată rău! A găsit sub recamier o cutie cu farfurii şi pahare. Ghinion, le ascunsese vecina de nătărău. S-a aprins Eugen de bucurie într-un danţ gen Zorba şi, în tandem cu sinele în reverie se credea campion la talere aruncate din şanţ. Dualitate sau beţie?... Biata vecină avu parte de tot binele din lume din mâinile lui şi căzu în leşin. Văzând-o nemişcată, dintr-o dată Eugen s-a speriat şi s-a tăiat din vin. A retezat nebunul furtunul de la maşina de spălat şi ţintit către ea, a dirijat jetul de apa de la robinet, să bea.
Aşa i-am găsit când am spart uşa. El legănându-si în braţe păpuşa.
Lucrurile s-au mai calmat un pic, pe rând au intervenind vecinii. Florian a adus într-un ibric ceai de sunătoare strecurat prin strecurătoare, într-un borcan de 800, să-l bea cu sorbituri mici, s-o mai ajute amestecat cu un strop de biter pentru culoare feţii. Apoi au chemat-o de la trei pe asistenta Nuţii, dumneaei stă tot la noi în bloc. Cineva strânsese cu o mătură grămada de cioburi să-i facă loc.
Cu 25 de ani în sala de operaţie, asistenta Nuţi şi-a suflecat mânecile meticulos şi cu graţie, a tras-o de degetul mic, a mai ciupit-o un pic şi în alte locuri, după ştiinţa ei incontestabilă şi a înviat-o definitiv. Nu mai era o păpuşă gonflabilă.
Taman ce urca domnul Angelescu. Când nu merge liftul, te-apucă şi plânsul! Etaj cu etaj sprijinind zidul, fierbea lichidul întrânsul!... Când e beat Domnul Angelescu, filozoful, îşi trece limbajul la nivelul următor.
– Cerul mamii lor de guvernanţi că n-au pus etajul zece la parter!
A intrat, a dat din mână a lehamite şi şi-a continuat drumul în cer.
