CASA ROSIE

Case "la rosu" in librarii. Pret accesibil 

https://www.librariadelfin.ro/carte/casa-rosie-ion-toma-ionescu--i124080

https://www.editurahoffman.ro/produse/ion-toma-ionescu

Pe raftul de sus

 

Un Murakami e întotdeauna un Murakami, chiar şi atunci când iubita lui, Sumire, dispare ca un "fum în aer" sau ca un Sputnik dincolo de spaţiu şi timp. Îmi privesc mâinile verificând legăturile dintre o filă şi alta, "dintre o clipă şi alta. Caut urme de sânge. Nu e nici una. Nici un miros, nici o crustă. Probabil că sângele s-a strecurat deja, pe tăcute, în mine."

Între linii

 

Poezia ca poezia dar imaginea e mortală...

Între linii

 

Prins nehotărât

între linii

pe singura cale ferată

între două locomotive

ce se arată

din direţii

opuse

în mare viteză

către mine…

 

Dintr-o mie de motive

spuse şi nespuse

intru în joc

şi încerc să-mi explic

de ce constanta π

a circumferinţei

unui cerc vicios

rămâne punctul fix

între cele duă raze de foc

 

Am două soluţii grele

şi un singur scop

(ca bun creştin

credincios

evident

fiinţei mele)

mă ridic la stele

sau mă îngrop

în terasament…

Fotografii mişcate

 

Am citit cu mare plăcere acum vreo zece ani şi mi-a rămas în memorie bestseller-ul unui scriitor japonez Haruki Murakami născut la Kyoto 1949. Şi ce dacă eu m-am născut cu un an mai devreme (1948) în Merişani. Mi se părea că similitudinea e perfectă şi consemnam atunci:

„Suntem amândoi în urma vieţii tot pe-acolo, cumva în conexiune directă cu aceeaşi nebunie, locuind aceeaşi planetă”.

El a primit o fotografie de la un prieten, „un peisaj muntos cu păşuni întinse şi nenumărate turme de oi”. Din acel moment zilele lui obişnuite şi anoste vor fi transformate în adevărate aventuri trăite, căci obligat să plece în călătorie „în căutarea oii fantastice” pe care un personaj misterios a identificat-o în fotografie, va reuşi să dea literaturii o capodoperă!).

Şi eu am primit o fotografie cu un personaj misterios. Un peisaj muntos cu două MIOARE, una blondă de se învârtea soarele cel mai cel după ea, şi cealaltă, o oiţă bârsană năzdrăvană de tezaur. Îmbrăcate amândouă la fel, cu veşminte din fire de lână din aur. Cumva în imagine deveneau pleonastice!...

Dar cât de greu să optezi ca romancier între cele două MIOARE fantastice!

La Romanica e destul o legendă cu oaia năzdrăvană! A fost scrisă capodopera(Mioriţă laie, laie bucălaie...). Ceva mi-a spus atunci să mă iau după blondă, nu după oaie.

Altfel capodopera mea va fi... apă de ploaie!..

 

Ionescule, ce e cu tine, eşti în pană de muze? Cu  Tobârlanii şi Casa Roşie ţi s-a terminat raţia de kilowaţi şi rătăceşti în vise confuze? Epuizată, inspiraţia te-a lăsat în întuneric,toată? Te-a cuprins uzura sufletului cehovian? E octombrie, nici măcar nu a nins! În 2 noiembrie, an de an împlineşti din oficiu un cerc şi-l încrestezi mereu în copacul tău, facând bilanţul de serviciu. Nici măcar frunzele nu şi-au dezlegat toate lanţul, ce Dumnezeu!...

Am văzut aseară un film nipon, pe HBO Max(Vizionaţi-l!, m-a prins ca un harpon!). N-am mai luat ca bornă spovedania vreunui  Murakami. M-a răvăşit îndeajuns Condu-mi maşina, pretext şi ciornă ca răspuns la Unchiul Vania.

Şi parcă mi s-a stins lumina şi am nevoie de un petromax...

octombrie, văduvă tânără

 

octombrie,
văduvă tânără
descheindu-şi cerga de ploi
a scăpat din zăgazuri
izbindu-mă…

cu braţele slabe,
descărnate de frunze,
mă încleştez
de coama de murg
a vântului…

cerul se clatină
şi-n ochiul înceţoşat
vânătorul
îşi pierde
şoimul…

mă las în genunchi,
parcă picioarele-mi
se scurg
în două
firave ape…

înfrigurat
o descopăr
cum o lăsase Dumnezeu,
goală,
când îi murise omul…

i se-mpliniseră pulpele
şi şoldurile
îmbiau doldora
de parfumul
merelor.