Sănioara

 

Haide, mână sănioară

de Crăciun vrem la bunici!

Nu se poate surioară,

nu a nins deloc aici.

Nu-i bai, presărăm făina

de la moară pe tălpici.

Timpul macină lumina...

Şi din stele luăm sclipici...

LA MULŢI ANI!!

La ceasul bilanţului

 

Scriam în bilanţul de anul trecut.

La CEASUL bilanţului, -  într-un an care a avut mai multe nopţi decât zile, şi doamna cu coasa, o marionetă grasă, şi-a pus masca şi casca de motociclist, şi s-a proclamat regina danţului pe planetă, -  cea mai mare realizare dintre toate în plan personal, mi se pare că ar fi fost faptul că n-am ajuns la spital sau în rai, şi în plus am dat la spate, fix pe cântar, ditamai un deca jumate de kile dintr-un chintal şi ceva, cât pusesem la adăpost.

Şi să nu uit, am mai pus pe hărţi în răstimp, nişte cărţi. După Al cincilea anotimp la editura Detectiv literar - poezie, a urmat o antologie, Crucea de piatră, la Art Creativ, premiată de editură pentru Cel mai frumos volum de versuri. Iar ca proză, - într-o nouă ediţie reluată / reinventată,- Guşterele, romanul meu cel mai viu dintre toate romanele. Dac-aş sta să explic, am avut motiv să-l rescriu, pentru că-i crescuseră organele; ficatul, inima, coada şi creierul mic, şi în plus, propria lui ambiţie, ce să zic!

L-am dus  la HOFFMAN  şi şi-a dat doctoratul. Şi cum trecuseră anii, l-am rebotezat Tobârlanii. Cartea încă se mai găseşte în librăriile online, v-o recomand!

Pentru anul în curs pe ducă(Ce soartă caducă!), nu se mai poate să mă laud cu cântarul, i-am dat bloc!... Toate kilogramele s-au pus la loc şi nu mai pot face recurs!

Despre cărţile noi, 2022, vreau să clarific nu am fost la fel de prolific. Am lucrat la o singură CASĂ de parcă aş fi zidit un castel. O începusem ceva mai demult. Un capitol din Casa Roşie, Reportofonul, chiar a luat premiu la Concursul Naţional de Proză Ioan Slavici, secţiunea roman, al revistei Tribuna(2021). Casa Roşie a apărut tot la Eitura Hoffman şi a rămas de roşu, pentru că principalul personaj, Titi, un personaj fabulos ar mai merita cu siguranţă un etaj...  Rămâne o promisiune şi va trebui să intru în acţiune din nou curajos în arhivele militare.

Proiecte în anul ce vine, e mai bine să nu-mi fac planul fără rost. Cât mai puţine zile de post în lume! Să-i luăm hărţile lui Putin ca să fie pace! Să fim sănătoşi, să râdem şi să facem glume! Vin ele şi cărţile din senin. Dumnezeu nu tace!

Poeţii cetăţii şi minorităţile

Despre minorităţi, cu un pic de istorie, cu ceva poveşti şi o diversitate de obiceiuri păstrate, şi împărtăşite, mai mult s-au mai puţin, dar cu siguranţă îmbogăţind tradiţiile milenare ale locurilor în care s-au aşezat.

Despre cum au fost alungaţi din casele lor, din ţările lor de origine, de acelaş duşman - setea de lăcomie, de mărire şi de sânge a altui neam, de cele mai multe ori acelaşi agresor. Şi, după ce şi-au vărsat lacrimile în inima primitoare şi deschisă a românilor, au purces împreună ca fraţi, să-şi împartă necazurile, munca şi rar bucuriile, când au fost.

Nu le-a fost de loc uşor să înveţe să locuiască în limba română, dar au făcut-o din respect şi necesitate. O limbă frumoasă dar grea, legată de culmile Carpaţilor cu zale de aur şi argint, strălucind nevăzute, ascunse în apele Prutului, Siretului, Tisei, Crişurilor, Jiului, Oltului, Argeşului şi mai departe în Dunăre spre Marea cea Mare.

S-a vorbit despre armeni, evrei, turci, tătari, polonezi, lipoveni, nemţi, maghiari, romi, ucraineni.

Nu le-a fost de loc uşor să se despartă de pământul lor, n-aveau cum să-l ia cu ei, în schimb au putut lua cu ei poezia şi cântecul, cultura în general, meşteşugurile şi multe altele.

Despre scriitori şi cărţi s-a vorbit ieri la Muzeul Naţional al Ţăranului, într-un cadru modest dar civilizat, scânteind de spirit şi căldură umană, unde nu aveau ce căuta televiziunile pentru că nu era nimic scandalos.

S-a vorbit despre insula Ada Kaleh, dispărută în ape, dar vie încă precum o poveste ce dăinuieşte. S-a vorbit despre ţinutul paşnic al Dobrogei, raiul unde convieţuiesc de milenii toate naţiile pământului

Într-un final, Poeţii cetăţii au găsit loc şi poeziei. O poezie aşezată, cum i-am mai zis şi altădată într-un concept inventat de mine, musai să inventez şi eu ceva, poezie de mijloc(de mijlocul zilei, cu plăcerea de a te afla la masă printre poeţi oneşti, fără festivism opulent, fără ca geniul să bântuie decisiv în neorânduiala momentului, cu versurile lui rebele şi înţesate de orgolii. Nimic peiorativ în ce am spus, aş zice, dimpotrivă!

Au participat:

Daniela Albu. Issabela Cotelin, Ramona Müller, Ecaterina Petrescu Botoncea, Dan Ioan Marta, Cristina Cretu, Cris Mariana, Marius Costache, Natasa Peteu, Taner Murat, Indira Spataru, Marola Victor, Danuta Roman, Ion Toma Ionescu, Ioana Petre Tugui, Dumitru Paleacu.

A fost frumos. Mulţumiri Lilianei Popa cea care îşi asumă organizarea unor întruniri de excepţie şi celor veniţi de la Iaşi sau Constanţa, Ploieştiul fiind la doi paşi, dar ce ne-am face fără mărturia celui care a făcut fotografiile?

La mulţi ani Ioni!

 

În viaţă ca-n viaţă!  N-au fost numai zile prospere cu parfum de mosc şi noroc la canastă, în aproape 50 de ani de convieţuire. Recunosc, e mai ales meritul lui Ioni, nu-i place să recunoască, dar a făcut-o cu plăcere şi multă iubire, precum campionii, şi-i o mare taină cum din cireşe amare, a ştiut să ne facă cea mai faină dulceaţă… de pere.

La mulţi ani nevastă de aniversarea ta! Şi să ne vedem nepoţii aşezaţi la casele lor, cu cireşii lor în grădină! Să recunoaştem o ştim cu toţii, n-o spun eu în premieră. Nu se mai poartă cireşi în garsonieră!

Cartea de identitate

 

M-au chemat şi pe mine la poliţie să-mi schimbe cartea de identitate şi să mi-o dea pe cea biometrică, nouă, cu cip  şi amprente digitale. Am fost oarecum fericit, văzusem pe facebook într-o fotografie, cipul/ chipul prietenului Adrian Alui Gheorghe, refuzat în prima fază de organe, pentru că nu avea cravată.

Arăta bine Adrian, întinerise! Probabil ţi se schimbă şi viaţa odată ce ţi se iau şi amprentele digitale şi ţi se schimbă buletinul. Da cărţile, alea care le-ai scris, ţi se iau şi ele? Va trebui să-l întreb, cu ce s-a dus în geanta lui aia mare de piele, cu poezie sau cu proză?...

Nu l-am mai întrebat! Cum adică Ionescule tu nu ştii nici acum identitar, dacă eşti prozator sau poet, că scriitor precis nu eşti… că de la Uniune nu ţi-a cerut nimeni nicio poză. Dai satisfacţie duşmanilor? Hotărăşte-te independent!

M-am gândit. O carte identitară poate fi Guşterele în versiunea Tobârlanii(cât se mai găseşte în librăriile online), Dosarul Albaştrii, Casa Roşie… Nu! O casă la roşu nu e terminată, e timp să mai pui un etaj!... Mai bine las gaj Crucea de piatră la poliţie şi mă duc după ea, mai târziu…