sâmbătă, 13 mai 2023

Solutie de avarie



De obicei când mă aşez în faţa calculatorului să scriu ceva, fără a avea prestabilit un subiect anume, întâi mă uit pe fereastră şi constat dacă timpul deschide către mine o perspectivă care să-mi sugereze un capăt de drum de la care să-mi încep excursul soluţiei de avarie.

Afară vremea e închisă, stă să plouă şi nu sunt semne că se luminează, să pot agăţa de creanga unui copac un lanţ pentru un scrânciob în care să mă balansez. Nimic mai intens decât să înfigi, dat pe spate, picioarele în cerul albastru, ca o pendulă pe care nu vrei şi nici nu poţi s-o opreşti, când soluţia de avarie şi-a luat avânt!…

E mult până diseară. Azi e zi de cumpănă!

Scriam atunci în 13 mai 2017. Aş vrea, la capătul zilei, Simona Halep să se fi încoronat la Madrid printre zei. (Şi a făcut-o! Peste două zile, în 15 mai, primea sceptrul de regină de la Ion Ţiriac!).

Cea de-a doua dorinţă exprimată atunci era ca Românica să primească la Eurovision cele mai multe sufragii!…Era soluţia de avarie (Şi le-a primit, 282 de puncte şi un onorabil loc 7 pentru Ilinca şi Alex Florea, nu-s de colea! În timpul ăsta, Moldova bifa un veritabil succes urcând pe treapta a treia a podiumului.)

Ultima dorinţă a acelei zile era ca Hagi să câştige titlul cu Viitorul lui. (Şi l-a câştigat, în acel 13 mai la care fac referire cu un comando de zarzări în înflorire.)

 

Timpul nu stă în loc, pendula nu se opreşte din balans şi mă regăsesc iată în alt 13 mai al lui 2023, aproape în acelaşi dans şi acelaşi decor, dar cu siguranţă mult mai obosit şi neîncrezător. Şi am motive!

Simona Halep a noastră e nevoită acum să traverseze un deşert pe care nici noi şi nici ea nu şi l-a dorit!(Nu mi-o iert! Faţă de Simona mă simt dator, încă nu mi-am găsit cuvintele potrivite, dar sufăr alături de ea! Oricum, sunt sigur că ea va rămâne pe cer o lumină, tot aşa cum sunt sigur că cineva din echipa ei străină, a trădat-o!... Contaminând soluţia de avarie.

A doua secvenţă. Eurovisionul aseară ne-a făcut să înţelegem că nu doar tonul face muzica! Şi hainele câteodată, pot face din om, când nu te cuprind, o prezenţă îndoielnică!... Unora, celor cu adevărat responsabili, turma de dobitoace, le-ar place vorba românească de duh „urma scapă turma”(!) şi-ar vrea să arunce totul în braţele bietului interpret, cu speranţa că lupul se va opri doar la el! Partea proastă e că cei care ne conduc, clasa politică, nu mai au sub drapel nici măcar un lup!... De când cu criza de la buget l-au vândut şi au pus la televiziune în locul lui, mi-a spus mie o turturică, un miel!...

Şi a treia secvenţă. Gică Hagi, el stă în picioare, e încă rege, mizând pe zarzării săi înfloriţi. La el în academie se munceşte ca să creşti! Nu-ţi poţi lua zborul dacă construieşti avioane din hârtie şi chiar dacă pare azi urmărit de ghinioane, având mulţi jucători accidentaţi, sper din toată inima că în bănie Farul va fi Viitorul!

miercuri, 10 mai 2023

33. Căciula lui Dumnezeu



















Îşi lăsase Dumnezeu căciula
toarsă şi întoarsă,
fire răsucite şi împletite
de Maica Domnului,
din caierul furcii ei
cu flori de câmp
în fânul proaspăt cosit.
O căpiţă cât un munte
se înălţase la ăl bătrân,
taica-mare Tobârlan
în curte, lângă casă.
Ca un fluture zburând,
n-aveam stare,
mă încerca un gând
ca o vâlvătaie
şi până să mă dumiresc
m-am trezit smulgând
o pală de fân
din mijlocul căpiţei.
Cu chibritul am aprins căciula,
N-aveam la îndemână o lumânare...
Şerpii ăia de foc
de-i omorâse tata la coasă
cu furca de fier, şerpuiau
căţărându-se spre cer...
În mintea mea eu îi înviasem,
cu mâna mea i-am stârnit!...
Şi-am fugit,
ascunzându-mă sub masă.
Au venit nişte oameni
de peste drum,
au întins covorul de scrum,
împrăştiindu-l prin curte,
cum au putut şi găleţile
din izvorul de lacrimi
stors din ochii mamei,
au terminat treaba.
O vreme aşteptându-l pe tata,
am rămas sub masă.
Degeaba!...
Tata nu s-a mai întors acasă
niciodată!...
Şi Doamne ce-aş fi vrut
să vină să mă bată!
(Din volumul în pregătire, Fiul măslinului care ar vrea să iasă în lume dar nu ştie să-şi aleagă drumul...)

vineri, 5 mai 2023

Mulţi ani Ştefan Mitroi!

 


Vorba lui Ştefan Mitroi, măsurată, caldă, nu ştiu de ce ascultând, îmi dădea senzaţia că mă legănam în magie pe drumul luncii, în căruţa trasă de boii lui tata-mare Tobârlan, Priam şi Vânătu, pe care nici greutatea bolovanilor adunaţi de pe prundul râului Argeş nu-i putea scoate din ritm, şi nici  ameninţarea cu biciul pe deasupra coarnelor, fără să-i atingă! Tata-mare scotea rar un hăis către Priam, sau un cea către Plăvan, abia desluşit, menit să-i îndemne să ocolească gropile. Nu era nevoie, ei ştiau drumul, puteai să dormi în căruţă. Când se opreau, era sigur că ai ajuns acasă.

Firiţă Carp îşi mâna bidivii săi nervoşi, rulând pe şoseaua de întoarcere către Bucureşti dinspre Baia Mare. Stăteam tăcut pe bancheta din spate lângă Florin Dochia, ascultând conversaţia cu amintiri comune, plăcute, a celor trei scriitori importanţi. Şi odată îl aud pe Ştefan Mitroi:

„Da prietenul vostru şi al meu mai nou, e mut?...” N-am fost eu cel care a răspuns ci Florin Dochia a fost mai iute.

„Aşa e el mai timid, stă ascuns ca guşterele în tufişul lui!...”  Bună ocazie să scot din geantă Guşterele, romanul cu ţărani speciali din Merişani, satul natal unde cad castanele din castani şi cresc guşteri pe deal, da nu orice deal ci musai pe Dealul Tomii.

I-am recomandat marelui teleormănean să-şi dea silinţa să nu ţină animalul în vreo cuşcă şi l-am avertizat că dacă nu e băgat în seamă, animalul muşcă!...

S-a amuzat şi pentru că n-a mai avut să-mi ofere nici o carte la schimb(le oferise pe toate la Baia Mare), m-a invitat să particip la lansarea Goarnei lui Tuturuz.

„Să vii la Bookfest Guştere să te învăţ, să cânţi ca la fluiere a pagubă cu Goarna lui Tuturuz, după satul suspendat într-o cârjă de băţ!... Să vii să te-nvăţ!”

Mulţi ani Ştefan Mitroi şi multe alte minunăţii ale cărţilor!


vineri, 28 aprilie 2023

Auzi, să vii să mă vezi

 


Auzi, să mai vi să mă vezi! Aşa suna invitaţia lui Ingrid şi am crezut surprins oarecum că e o cunoştinţă mai veche ce mă ceartă cumva, că nu mi-a fost dor s-o revăd. Am realizat repede despre cine era vorba în propoziţie, amintindu-mi cum Nikonul meu zbârnâia să prindă în cadru, sub bolta de cărămidă roşie de la Tunes, în Centrul  Vechi, sau la Tonka Soul Cafe, sau la Chez Gaby, fluturele acela plin de viaţă, care aducea o notă de extravaganţă, tinereţe şi culoare, printre invitaţii de la evenimentele minunate ale Danielei Toma, care m-a onorat întotdeauna cu prietenia ei, mentora Cenaclului de Urgenţă şi directoarea Editurii Art Creativ.

Nikonul, nu era de vârsta mea, avea voie desigur să se îndrăgostească.

Afişul ofertant din toate punctele de vedere punea la un loc mai multe arte. Pe lângă lansarea de carte(arta literaturii), Ingrid Ghiorculescu ne-a încântat cu o expoziţie de pictură, combinată cu o prezentare de kimonouri a Mariei Sobriand by Mioara Stoenică. Cea de-a patra artă prezentă(kimonourile fac parte şi ele desigur  din arta japoneză), cadru de vis pentru primele trei, a fost arhitectura. Palatul Noblles, edificiu construit în anul 1881 de arhitectul Alexandru Săvulescu, este mai ales la interior, o bijuterie şlefuită căreia i s-a redat strălucirea prin bunăvoinţa doamnei Maria Preda. Proprietara are meritul că introducând-o într-un circuit cultural de excepţie, a oferit-o  în dar bucureştenilor pentru clipe de bucurie şi revelaţie.

Ultima artă, dar nu cea din urmă de care am avut parte aseară, a fost arta vinului(o degustare de vinuri oferită de o casă de vinuri parteneră la eveniment) care implicit a adus după sine şi apetitul pentru arta conversaţiei; între prieteni, cunoscuţi şi mai puţin cunoscuţi.

Despre carte s-a vorbit mai puţin decât se vorbeşte de obicei la o lansare. Doar Daniela Toma a schiţat, aşa ca între scriitori şi pictori din câteva trăsături de condei sau de penel, un crochiu. S-a stat în picioare să se scurgă vinul... şi a fost bine că nu ne-am lungit.

După o oră şi jumătate, mulţumit că am fost martor la un eveniment atât de select am plecat spre casă nerăbdător să citesc cea de-a patra carte a lui Ingrid, dacă nu mă înşel.

*

Ajuns acasă pregătit să lecturez cartea ca să înţeleg de ce autoarea mă ceartă, „Auzi, să mai vii să mă vezi”. Ce mai titlu! Intru fără să bat la uşă şi  găsesc autoarea „De vorbă cu moartea”, chiar din prima poezie.

 

„Fată şuie, am crezut că vii doar noaptea,

Pâş –pâş pe hol şi nimeni nu te vede.

Eşti jalnică! Să vii în pijama, să-mi bei suflarea!”

Poate că aşa o fi la tinereţe, nu mai ţii tu mine(!). Eu, la vârsta de-acum, duc moartea mai încolo, spre sfârşitul unei cărţi! Răsfoiesc în continuare paginile. Scrisul e cu patos cum bine zice în prefaţă Daniela Toma. Imaginile sunt vii(chiar şi când vorbeşte despre moarte), sunt întrebări, multe întrebări, galaxii, praf de stele, zei greci, plânsuri şi abisuri...

„Ce sunt abisurile, iubite?

Si el a răspuns:Eu!”

Iubirea e peste tot:

„Dacă ţi-ai plimba mâinile pe mine,

Ca un dumnezeu m-ai modela din nou,

După chipul şi asemănarea ta.”

Versul căteodată se mai împiedică, mai sunt şi stângăcii, nu-mi place să le scot în evidenţă, atâta timp cât iluminările răsar de unde nu te aştepţi şi sunt nenumărate:

„Cobor trepte fără spaţiu, suspendate în aerul dintre galaxii”

„Afundă-mă şi amână-mi timpul furat pe la colţuri, să cred că respir din tine, zburător al visurilor...”

„Eu mi te asum asemeni aerului de seră...”

„Dumnezeu vorbea cu picioarele goale în nisip.

Iar cerul îmi sângera ochii din suflet...”

Naşte-mă de câte ori vrei tu pictor de inimi...”

Să citez şi din Aspect urban:

„Pe ADN-ul marcat de orăşean

Sculptează un nume tandru de otaş

Cu raniţa de gânduri, părtaş la asfinţitul neamului meu”. Cu menţiunea că ostaşul de aici, sau altul, apare şi în ultima poezie a volumului(oda soldatului)

„Până acum s-au luptat veacurile pentru tine,

Tu de ce nu mai lupţi?”

Pictorul din Ingrid are un ochi al lui special, format să vadă şi să simtă altfel lumina, cumva sentenţios, clar! Mă întreb cum ar fi sunat versurile acestea în Palatul Noblles?

 

„Visurile din palatul iubirii”

 

„La pas cu şarpele prin visul pierdut al omenirii...

Peste tot oamenii se informează că nu au murit...

Pentru ce să oprim visurle în palatul iubirii?

E bolnav vizitiul secundei şi caii sunt asudaţi.

Dinaintea lui chipurile îşi plătesc drumul cu virtuţi.

În perioada sclaviei fecioarele răspundeau de coşmaruri.

Sfârşitul popoarelor nu a fost unul, vrăjitorii le-au prezis,

În rândul mulţimilor vide geometria capătă un suflet.

Păcatul originar devine conjuncţie, iar epoca de aur a grotelor

Ridică trădarea la rang de artă.”

Şi încă un citat dintr-un „Blestem” superb, tot al pictorului!

„Mă întreb ce culoare e galbenul şi dacă se vede noaptea?”

„Sorţii s-au tras pe sine la sorţi, cine să facă de strajă apusului?”

„În templul construit în grabă, fără ca cineva să se roage,

Iluziile au devenit mercantile, iar sorţii şi-au dat în bobi.

Afrodita chiuleşte, îşi ajustează sânii!

Si o altă poezie care se poate cita intreagă. Cu cât avansezi în lectură, te acomodezi cu tehnicile autoarei şi îi accepţi stilul, te prinde rigoarea ei.

 

„Editie frumos ingrijită”

 

„Apusul civilizaţiei e un teren controversat,

La hotare proporţia matematică pune frumuseţea în picioare.

Puţini s-au mai născut cu note consonante.

Silaba ia imnuri de slavă, când fondul tot dispare,

Răscrucile echilibrează cu apusul.

Trumful râsului asupra lumii pe trupuri se marchează,

Precum în închisorile angelice ce se reduc la lucruri fără suflet(sună rău „angelice ce”, dar ce mai contează!).

Întunecată, raţiunea a coborât la masă în rochie de seară,

Propaganda umană plantează cu asprime ideea rafinată,

Bat clopotele lumii când filmul se termină,

La teatru se face acum comerţ cu „decorul”...

 

Aş dori să mă opresc aici, încheind  cu un fragment dintr-un altfel de ego(„Nu cerceta un altfel de ego”)

 

... Nu cerceta virtutea şi păcatul,

Cu soarele culcându-se pe spate la umbra propriilor picioare,

Artistul moare cu bucurie, cu sufletul în braţe?

Fireşte că da!”

Şi un îndemn către cititori. Citiţi cartea şi la sfârşit vă veţi simţi mai liberi, cum frumos zice autoarea:

„Hai să ne lepădăm de haine!

Hai să ne lepădăm de noi!

La ce ne mai trebuie?

Ai dreptate!...

Să umblăm goi aşa cum suntem noi.

Hai vino!

Vino, să fim doi!”...