Autor de drept

                    Autor de drept într-o nouă antologie cu poezie şi proză îngrijită de Daniela Toma. E ca o recunoaşere plină de respect a faptului că întotdeauna ne-am simţit confortabil când am călătorit împreună

LACRIMI

Multe lacrimi la Wimbledon!

Şi nu luăm în calcul doar lacrimile lui Ons, una dintre puţinele jucătoare care mai păstrează în rachetă frumuseţea tenisului, dar care pierde finala pe mâna ei, nu în faţa forţei disproporţionate, Vondrousova fiind mic copil pe lângă alde Rybakina sau Sabalenka. Copleşită de emoţia că în sfârşit va atinge culmea meritată a gloriei, Ons simte că-i fierbe sângele-n vine şi dintr-odată îi dă pe dinafară, iar racordajul rachetei parcă la uns cineva cu ceară. E cald şi e vară, şi misterul  sportului e de nepătruns.

De patea cealaltă simţul de vampir al Marketei adulmecă sângele şi întrezăreşte o şansă, împlântând adânc baioneta în transă, răpune ultima victimă ce-i sta în cale. Abia atunci se-ndoaie de şale şi parcă se-ngrozeşte de ce a făcut şi îngenuchează pe iarbă să se încredinţeze că nu visează.

Au mai fost lacrimile Svitolinei, de data asta lacrimi de bucurie că a învins-o pe lidera clasamentului WTA, orgolioasa Iga Świątek. Poloneza sigură pe ea socotise deja încă un grand slam in salbă. Dar ucrainianca Elina,  cu o incredibilă revenire în circuit, la nici patru luni după ce i-a născut lui Monfis o minune de fetiţă alba, a fost singura care a crezut în ea şi nu a fost o greşeală.

Punem la socoteală şi lacrimile Anei Bogdan în celebrul de-acum tie-break ce a intrat în istorie ca cel mai lung disputat vreodată, pe care l-a câştigat până la urmă cu 20 -18, o altă fată din eroica Ucraină. Lesia Tsurenko.

Închei acest text şi vă mărturisesc sincer că am plecat de la un pretext, gândindu-mă câte lacrmi a strâns în ochii ei senini, cu sau fără vini asumate, Simona Halep, privind la acest turneu pe care ar fi putut uşor să-l câştige.

Şi în sufletul meu s-a lăsat umbra unui nor peste altă umbră grea care mă apasă de azi dimineaţă.

Nevoit să accept că cel care acoperea aşezându-se  peste durerile trupului, alinându-le, pisicul Mario, doctorul familiei, s-a stins! Aşa e viaţa le aşează cum vrea ea.

Dumnezeul fiinţelor să-l odihnească!

File de carte

 

        Când scrii un roman sunt momente când scrisul nu mai vine de la tine. Îl primeşti. E ca un fel de dictare…

(Tobârlanii - Guşterele, reloade, reinventat(e)

Revelaţie

 

Marin Ioniţă 94

 

        Azi Patriarhul literelor argeşene ar fi împlinit 94 de ani. Când am lansat cartea mea de debut “Pasărea ceţii” la Librăria Mihai Eminescu, Marin Ioniţă a fost acolo şi a luminat cumva câteva minute, zborul rămas în ceaţă al acelei păsări.

 

 

Patriarhul

        Lui Marin Ioniţă

 

Adunând crengi uscate

pe potecile Trivălii

urca dinadins singur

şi prudent, cu bastonul în mână

şi cobora apoi

cu crosna în spate

să-şi întreţină focul nestins,

atent la locul

unde punea piciorul...

 

Să nu strivească vreun melc

de covorul ierbii,

să nu pângărească urmele

unde călcaseră cerbii...

Urmele, ca ecluzele,

strângeau stropii de rouă

de se grijeau buburuzele,

înainte să-şi ia zborul.

 

Încă iubea buburuzele

domnul profesor!

 

Cu mâna lui ca un

vreasc de lumină blândă

punea ghiocul

în palmele fetelor

şi din duh le insufla norocul

până ce buburuzele

prindeau curaj

să-şi deschidă în văzduh aripile…

(Fotografii mişcate)