Pagini din Ferma Gușterilor

                      În revista ACOLADA nr10 am regăsit cu bucurie un fragment din romanul Ferma Gușterilor care va apare în curând la Editura Hoffman. Mulțumesc Radu Ulmeanu! Mulțumesc Andy Barcan!

https://www.editurapleiade.ro/Reviste/2024%20Acolada%20nr.10.pdf

145. ne e dat să fim,

 

o fractură din marele timp

câteva secunde

fecunde

singura măsură

parte

dintr-un univers

dincolo de viaţă

şi moarte

înapoi

întrevăd incert trupul unei

femei gravide

amforă de lut ars

sordid şi sublim

ascuns

între mulţimile

vide

înainte

un expresionism rece

calculat nepătruns

în puține cuvinte

abandonat

într-un deşert

de un violet intens

dens

ca un poem într-un vers

ARGINTARIUM 2 - În pregătire

Îmi place

Comentează

Trimite

Distribuie

76

 

155. Ce ușor

se pun anii înapoi

şi tot mai greu înainte…

sania lunecând

pe zăpada

fierbinte

din noi

răscolește un nor

de mirări

în cuvinte

la un capăt de drum

neatinsă de soare

ca o culme

de rufe murdare

întinsă între cer

şi pământ - noaptea

împrăştie spori…

trufe negre rare

în capcane de vânt

e o stare devreme

într-un anotimp-domn,

ca un sâmbure

încolţind

în somn...

Din ARGINTARIUM - în pregătire

43. fleur de marronnier

 

****

când trupul îmi va fi

golit de umbră

nu voi mai iubi

cuvintele ard jucăuşe

flacără pe ceara

lumânărilor

pentru morţi pentru vii

se caţără

ca vrejul lumina

pe uluci

şi-apoi coboară-n

noapte molcom

gardul

înserării

înăuntru-n mine

sub creasta unui ţipăt

un lanţ de îngeri

surfând

se prăvălesc

în danţ

ca o avalanşă

pârtieeeee

strigă în delir

lunecând

pe planşă

întâia îngereasă

fleur

izbindu-mă

cu parfumul

de maronier

respir…

(Din antologia de autor în pregătire ARGINTARIUM 2)

Amintiri de colecţie. Coloşii

Povești din Cutia de viteze

Coloşii

 

            Cutia de viteze prin anii 70-80, când nu beneficia de un proces cu tehnică avansată, era a oamenilor. Indiferent cȃtã tehnologie ȋngloba, era ȋn primul rȃnd a oamenilor care puneau sufletul, pasiunea si priceperea lor ȋn ea. Voi vorbi azi despre „coloși”. Ei primii ȋmi rãsar ȋn minte ca niște munți semeţi pe care se cațãrã pãdurea. Pãdurea oamenilor.

            Ea, pădurea, trebuia organizatã, parcelatã şi ȋnvãțatã cã un arbore primar(i se spunea tren), nu trebuie sã aibã ȋntotdeauna cale feratã, și, un micron e cam cât un cartof aruncat ȋntr-un vagon.

            Pãdurea ca orice pãdure de cȃnd e lumea, avea şi  uscături şi sãlbãticiuni, dar şi rugi cu mure de ţi se scurgeau ochii. (Puneţi ochelarii Ionescule!)

            Sã lãsãm deocamdatã inginerii de-o parte. Mulți, care au trecut pe-acolo, ştiau carte. Unii direct de pe bãncile facultãților. Dupã ce s-au tamponat cu „coloșii”, dâdu-şi doctoratul în practică au devenit directori faimoși de mari unitãți. Nu le dăm numele acum. E o tactică a autorului

            Dupã mine, cei patru coloși de la cutia de viteze, şefii de atelier au fost trei (unul mai bun de gură), ca-n scripturã, Luca și Matei.(Sã nu se supere nea Matei de la SDV-uri,  că a venit mai târziu, nu era vorba despre el atunci când povestim). Fără îndoială e colos şi el… Și Luca e altcineva(!)... are alt nume. Sã-i luãm pe rȃnd și sã nu ne grãbim.

            Ȋn Regatul pinioanelor, Gheorghe Constantinescu. Toți ȋl strigam nea Costicã, nu-l ştia nimeni de Gheorghe ca-n buletin. Poporul ȋi știa de Limbã, pentru cã atunci cȃnd se enerva, plimba limba-n gurã și stropșea cuvintele de nu mai ȋnțelegeai nimic. Știai decȃt cã te-a certat şi te-a lăsat din braţe în apa pân la gât, să-ţi sapi singur groapa. Mai bine te-ar fi lăsat culme de rufe între două tufe, la uscat.

            Dacã te simţea cã ȋnțelegi nițel din taina vastã a roților dințate, creștea inima-n el și era în stare să te ia de nevastã. Ținea mult la reglorul Dumitrache de pe linia pinioane 1-2. L-a trimis la școla de maiștrii. Nu sunt aștrii cȃte ȋnjurãturi și-o fi luat, dar l-a ȋnvãțat meserie! Nu-l mulțumea Costicã Dumitrache ȋntr’ajuns. „Mustangul ãsta dacã nu merge ceva bine, punea mȃna și regla el. Nu-și ține rangul, nu i-ar fi rușine!”

            – Mãi Costicã,,,, ca maistru, tu ești șef! Vii la cravatã asortatã pe culori, nu cum ai tu chef! Nu-ți bagi mȃinile ȋn uleiuri şi lături cã se cheamã cã ai murãturi, nu reglori!

            Odatã, trebuia sã omologãm un reper nou. Costicã și-a strȃns echipa la mine ȋn punctul de control final, ȋncercȃnd sã-i responsabilizeze. A venit și Limbã. Pe la mijlocul spiciului apare Leontina, ca o floare ceva mai oacheșã, fãrã șalopetã, agale printre mașini mȃncȃnd un covrig.

            – Fã, Leontino, du-te și te schimbã cã dau drumul zabracului(zabrac- mustrare asprã )! Ce-o fi-nțeles ea, biata Leontina, cã precum o fecioarã cȃnd se stinge lumina și trage un fȃs, a rostit cu voce ȋn creștere:

            – Meștere, e un frig afarã de te ia mama dracului!

Ne-am prãpãdit de rȃs.

            Mare rivalitate ȋntre Constantinescu(iute din fire) și Codreanu(calm, liniştit), şeful de atelier de la Cuplu conic din cealaltã zonã a naturilor umane, pe tema danturilor. Care dintre cele douã e mai complexã și mai greu de stãpȃnit?

            – Cea conicã! susținea Codreanu.

            – Cilindrica negreșit e mai grea!

Venea si Ciobanu şeful de la Carcase cu privirea ironicã şi vorba la el:

            – Ce v-ați face voi fãrã carcasa mea!

Și la sfȃrșit cu zȃmbetul lui de sultan, mereu serios, Ilie Ivan se fãcea cã plouã:

            – Fãrã furcile mele v-ați ȋnvȃrti ca niște curci ȋn ouã!

            Mai era şi Serban la montaj, un fel de arbitru central. Îi chema pe toţi la pupitru când huruia cutia de viteze la banc. Şi nu-l exclud pe directorul Olivu Păun venit degrabă, parcă-l aud:

            –Lasă mă Şerbane că o punem la tanc... Hai aduceţi o roabă!

Dumnezeu să-i odihnească pe cei care nu mai sunt!

 

Scrisă azi 23 octombrie 2015 cu mare drag.