LA MULȚI ANI MARIA

 

CONTRASTE

 

Pitești 6 septembrie, 2025.

În pagina de cronici a revistei Argeș numărul din septembrie 2025 semnată de prietenul meu Jean Dumitrașcu, cu o inimă largă și un curaj asumat, într-un text scurt și dens, 26 de cuvinte proprii(!) risipite cu dărnicie vis a vis de apariția în piața cărților a Fermei gușterilor. Mulțumesc dragă Jean, nici nu știi ce mult adevăr ai cuprins în disertația ta, spărgând cutuma încetățenită în redacția revistei Argeș și în Filiala Uniunii Scriitorilor din Pitești că Ion Toma Ionescu nu există!... Dacă n-ar fi Cafeneaua lui Virgil unde mai apare din când în când numele meu, probabil nimeni nu ar știi că eu încă mă simt argeșean.

Tot ieri am primit cu bucurie de la domnul profesor Alexandru Cistelecan(Mulțumesc Domnule Profesor!) PDF-ul numărului 9 al revistei Vatra în care pe două pagini este publicat un fragment din capitolul “A cincea noapte” al aceluiași (mini)roman apărut la Editura Hoffman.

ARS POETICA

 

(revoluția frunzei)

 

Alungată de la

Curțile Împăraților...

(nici împărații

nu mai sunt ce-au fost!),

 

Dată afară în stradă,

nomadă fără adăpost...

Suspendată din

inima grațiilor...

 

(Grațiile tivesc natural

limbul frunzei,

doar în schimbul

euro-dolar...)

 

Iar un amărât de poet

n-are salar şi nici

buget special de pensie,

pentru vicii...

 

Halo! Halo!Stați liniștiți!

Poezia nu piere!...

Doar că cere

sacrificii...

(ARGINTARIUM 2)

POVEȘTILE NIKONULUI

 

Horezu, Casa Paloși

 Sunt un vas de pământ

în care șoaptele

dinlăuntrul meu

au rupt malurile

şi sufletul

singur în barcă

înaintează fără rame

sfidând valurile

de parcă ar fi

un Dumnezeu

al propriei drame

(Fiul măslinului, ARGINTARIUM 2)

 

Aș putea vorbi despre ceramica de Horezu cu renumitul cocoș desenat pe vase, aș putea aminti despre mănăstirea construită aici de Brâncoveanu, sau despre ciuhurezii care locuiesc în pădurile apropiate şi care au dat numele localității… N-am s-o fac, pentru că eu am rămas în minte cu o altă imagine.

După noaptea lungă din jurul grătarului, m-am trezit dimineață şi am privit pe fereastra deschisă, dincolo de piscina cu apă albastră, printre pomii încă plini de frunze o căprioară se mișca încet cu doi pui după ea. Se strecurau agale prin iarbă trei pete maronii, parcă nevrând să scuture stropii de rouă ce scânteiau în razele soarelui.

Căprioara bătrână m-a simțit, a întors capul către mine, eu retrăgându-mă din cadrul ferestrei să-mi iau aparatul de fotografiat. Până să apuc să-l reglez, s-au pierdut în spatele unei căpițe de fân, în marea de verde…

Povestea vorbei

 

Mi-a sugerat cineva, persoană însemnată, să nu mai fiu pe blogul meu personal, „Pasărea ceții”, niciodată criticul cu considerațiuni inconfortabile şi acide. Să nu mai amestec literatura cu politicul că nu se pupă! Și să nu mai cataloghez drept minciuni gonflabile măsura promisiunilor dumnealor stimabile nici măcar întâmplător în prag de alegeri, și chiar și după.

 Să consemnez doar fără ură, vag dacă se poate, doar vise splendide de noapte. Nu realități veridice şi analitice ca istoricul grec Tucidide când nota fapte din războiul ateno-spartan... Să nu mă leg de partide dacă vreau să-mi scot „Pasărea ceții” din ceață la liman, nu cu traficul blocat în loc cu verdeață...

 Dacă vrei un sfat scrie eventual despre agricultură, chiar dacă anul ăsta nu promite belșug. Las-o dracului și de poezie că până la urmă cu ea ai să te trezești fără cal la trăsură și rămâi în mână doar cu coarnele de la plug...

 Sunt zone de drept interzise – cum arealul puterii de exemplu. Ochii şi gura le ții închise în templu!... N-ai nevoie de sticle incendiare în vremurile încălzirii globale! Riști să te topești în mijlocul verii!... Recipientele berii le folosești matale mai bine reci, la terasă(!), nu aștepți să vină pompierii acasă, că sunt plecați la greci nu le pasă de tine!...

 Mă gândesc tot mai aplicat să las dracului politica asta de rahat!

 A venit toamna, doamna mea pregătește borcanele pentru magiun și murături. Se îngroașă rația de tărâțe în lături pentru îngrășat porcii de Crăciun. Țuica s-a dat deja jos din pruni şi s-a ascuns în beci, stă pe vine de rușine în damigene borțoase. Vinul adastă pe mărăcini în boaba de strugure, nu tace, bolborosește și el după poloboace...

 Ar trebui să fac pace în consonanță cu nația tăcută a Ucrainei. S-o las dracului de politică, că nu se face gaură-n cer şi nici în drapel, dacă președintele uneori îl mai lasă baltă pe premier. E firesc unul e de la un partid și celălalt de la un partid paralel...

 

 …Cum rămâne cu mandarinul independent? Ce dacă a luat-o pe drumul mătăsii solo ca nebunul de Marco Polo și se plimbă în aia mă-sii ca pe un zid chinezesc?... Poate rămâne acolo, gândesc!...

 În Poiana lui Iocan Moromeții mormăie, se sfădesc:

 – Băi Tobârlane, tu ce crezi? Ce vrea să vândă mandarinul nostru la chinezi?

 – Nu știi mă Cocoșilă?... Capra cu trei iezi…

 

(Din ciclul Plai bălai – pamflete)