IMAGINI 2008

Gradinarul

Îşi împletise în cer
coverga
din crengi de alun
cu vedere la luncă
unde se scăldau
vălimărencele
hârjonindu-se neruşinat
direct în ochii lucind
ai bunicului

Şmecher bătrănul
strămutase
în cer râul,rostogolindu-l
în coasta covergii
să-i fie aproape
în nopţile lungi
când uda în grădină
stelele

Vălimărencele
reveneau la scăldat
simţind drăcoaicele
cum dau în pârg
coapsele şi sânii

PASAREA CETII

se ruginiseră
de ierburi
în piept
morile de vânt

*

ca şi cum
aş deschide
coaja
copacului

*
noapte
peşti
încolţind
va să fie linişte

*

din marmidele
aburind
pe spinările
cailor
se-mparte ceaţă
cu gamela

*

stăruitor
aer
de păstrăvi

*

dincolo de geam
noaptea
ca o lupoaică
alăptând stele

*

un singur câine
scapără aşchii
albind în jurul lui
o pată ca un nimb
al singurătăţii

*

ne rotim ca nişte
mecanisme bizarre
piloţi
ai marii bucle
mortale

cursa continuă
întotdeauna
cursa continuă
dincolo scorpionul
ursa mare
ne rotim
ne rotim

printre saci de nisip
coloraţi
viu coloraţi
s-a strecurat
clandestin
ca un drog…

eliberaţi pista
eliberaţi-o vă rog

*

răsuflare
de lupi
tineri
încălzind
zăpada…

*

puiul de şarpe
îmi tulbură
glezna
bezna se-ndoaie
în piatră de var
latră
cum latră
câinele de buzunar

*

poate lotcă
de straniu
pescar
plutind
unde curge amurgul
absint
nopţii
dinâi
peşti de argint
în ape
de-argint
strălucind

*

surdului
i-au dat
câinii
să se apere de lună
surdu-i adună
şi-i înhamă
la sanie
hii caii surdului
şi vine-o nebună
dangăt
de coapse
tinere
hii caii surdului

*
ce-ar face orbul
fără fântâni
cum ar stinge
focul lucrurilor
în sine
cine cunoaşte
drumul la păsări

*

implozie
de alb
prin pori
doamne câte cuvinte

2.DUMITRA

La 74 de ani , căzut din tei unde urcase să-i culeagă floare Dumitrei, tatamare şi-a adăugat,la imaginea cu mustaţă înspicată,iţari şi camaşă lungă de in - bastonul.
Să te ferească sfântul de Cristoşi şi Dumnezei,dar mai ales de bastonul zburătăcit în câmpul cu roşii,din lunca Argeşului, când dădeam atacul. Că doar nu roşiile ne interesau pe noi nepoţii, cu vitele la păscut prin zăvoi, ci vălimărencele,cu poalele-n brău,scăpate din covergă şi alergând prin varză ca nişte canguri în călduri, să nu le desluşim chipul şi să ajungă sa treacă râul dincolo, în Valea Mărului. Tatamare mijea pe sub mustaţă si totdeauna ţintea cu bastonul mult pe lângă noi, să nu strice bietele zarzavaturi.

Dumitra? Să fi fost o femeie frumoasă la viaţa ei,fără bărbat nu ştiu din ce pricini,aşezată cu casa pe Valea Pribei, înaintea Linei.
Lina era bunica,neam bun de popi, bogată,răbdătoare,bolnavă aşteptând, mai spre fundul văii. Aşa se explică jumătatea de an în care bunicul nu ajungea acasă decât la sărbători,să-şi schimbe straiele pentru biserică.
De la răsaduri şi până la recoltă,coverga din luncă impletită meşteşugit din crengi,cu patul în ţăruşi infipţi direct în pământ,cu sarică de aşternut şi cu vălimărencele nu doar mână de lucru,coverga aceea era libertatea lui. Admir cu invidie şi-acum, ca atunci, încărcătura de stele şi gânduri din nopţile lui singur cu veşnicia.
Am avut prilejul în câteva rânduri, să ma întind în patul din covergă, precum şi inerent de-a lungul vieţii, în alte nenumarate paturi de lux,confortabile ,somptuoase.Acele scânduri tari au rămas în memoria oaselor mele crude ca si cum aş fi odihnit într-un pat de uriaş .
Poate de aceea în rarele incursiuni pe Valea Pribei ,când Dumitra ieşea în poartă şi drumul bunicului nu se mai vărsa până în fundul văii,gândeam, că aşa se cuvine la uriaşi.

1.TOBARLANII - inceput de roman

În Merişani,satul de baştină al copilăriei mele,bunicul meu nu-şi purta numele, dorind probabil să si-l ferească de poreclă. In şapte sate,sau şaptezeci,extinzând demersul - nicăieri şi nimeni, nu ştiu a mai fi fost poreclit, pe uliţele prafuite ale începutului şi până aproape de sfârşit secol trecut - Tobârlan. Doamne ce nume viguros,cât orgoliu, razvrătire şi nedumerire totodată, uşor ruşinată pentru noi nepoţii, strigaţi mai târziu ai lui Tobârlan ,fără ca numele noastre adevărate,rostite doar în catalog, să catadicsească a fi acceptate întregi de comunitatea locului.Aflaţi faţă în faţă,sătenii îi ziceau nea Mitică,înfricoşaţi de poreclă.
Crescându-mi volumul lecturilor şi aria cunoaşterii,doar Ţopârlan mi s-a părut ,recunosc în timp, înrudit ca nume ,dar, ca o rudă scăpătată şi de ruşine.Niciodată adus la masă cu noi Tobârlanii.
O secvenţă,mi-aduc aminte, la optzeci si ceva de ani, în biserică, tatamare l-a scos afară de barbă, pe preot - cu care se înfruntase tot timpul, de-a turcii şi românii,hoţii şi vardiştii,purcele şi ţurci ce-or fi fost, pe coclaurii copilăriei lor,păna mai tărziu în politică, liberali şi conservatori - pentru că popa se grăbea, şi sărise din slujbă, „grijania lui de ţap logodit”!