Albastrii - Intalnire cu securitatea - Frica -

Simt cum se instaleazã în piept ghemul fricii. Se deşirã urcându-se ca un rug sub frunte şi-n ochi. Pulsul îsi accelereazã bãtãile. Mã smulg din somn hãituit. Snopi de raze stãruie sã strãpungã, strânsura pleoapelor. Sigur s-ar putea rostogolii risipindu-se pulsul în întunericul nopţii. Mã dor toţi muşchii, pisaţi centimetru cu centimetru în interiorul infernului.
Gãndesc simplu. Dacã ocolesc barajul instalat provizoriu în dreptul şcolii, în locul unde se-adunã cele trei vãi pe care se-ntinde satul, ca sã se verse liniştit spre soseaua naţionalã, înseamnã cã îmi rãmâne timp. De ce sunt aici, ce-am sperat? Oricum vor trece la urmãtorul pas, din casã în casã rãscolind, în aşteptarea ordinului.
Mã târãsc sã aprind lumina, mã liniştesc puţin şi scriu precipitat, pe un colt de paginã poate reuşesc sã prind şi sã-nnod firele. Cunosc odaia. In patul vecin un personaj feminin, cu ascendent asupra mea şi drag, stãpâneşte mult mai bine situaţia. Taţa, mãtuşã-mea murise de mult. Silueta ei de femeie tanãrã cum n-o apucasem, povestitã doar, era mult mai înaltã îmbrãcatã în negru. Se scurge afarã pe uşã şi ascultã un timp freamãtul pãdurii în mãrginea gardului.
Doar o pãrere. Cercetasem, nu era nimic. Trecuse primejdia , pierii şi nelegiuirea crimei, trãdarii, sau ce-o fi fiind. Imaginile de groazã dispãruserã, doar golul acelor clipe apãsau mut. Oare ce sãvârşisem? memoria surescitatã nu mã ajutã. Se-ntâmplã la fel. Voiam sã uit. Pastilele recomandate de medic, dupã saptãmâni de nesomn, parcã mã trãgeau într-un loc mâlos din care mã zbãteam sã ies simţind cã mã acoperã.
Când şi când, şobolonanul acela mare alb mã fixa mustrãtor de pe chiuveta din baie, dincolo de pragul realitãţii, alergat si omorãt din fericire de vecinul meu cumsecade cu un par într-o baltã de sange.
Scurtez drumul. O iau direct peste Priba pe lângã pãdure. In şosea ar trebuit sã treacã autobuzul. Stau în margine şi mi-l pot închipui plin de securişti cu pistoale pregãtite gata sã şteargã urmele. Mã trezesc fixand, o bucatã de hârtie împãturitã scãpatã pe jos, cât o carte de vizitã, pe care sunt scrise nume, şi al meu… Ce sã însemne? O pun în geantã. Dar dacã îmi verificã geanta, ce e cu numele meu. O strãng în pumn ghemotoc şi o arunc în iarbã, departe la coş.
Se vede autobuzul. Dacã nu opreşte? nici nu e staţie…Sau e plin cu hãitaşi… Urc. Doar câţiva cãlãtori pentru schimbul de noapte, obosiţi. Mã aşez pe bancã. Adorm

Foto /bucurenci.ro/wp-content/uploads/2008/12/frica.jpg

Roblogfest se amânã

Timpul şi-a lãsat zãlog într-o cifrã abstractã pielea de şarpe încremenitã pe nisip. Scrutez îndeleng StatCounterul,şi nimic; nici-un song, nici un flash, nici un steag, nici o fâlfâire de aripã. Poate sã ouã “Pasãrea ceţii”ouã de aur pe blogul meu, nu se înghesuie nimeni. Am greşit abordarea. N-am avut inspiraţia sã postez la-nceputul concursului roblogfest un banner cu domnişoara Miţi Vasilescu în toatã splendoarea ei republicanã şi nudã.

M-am luat dupã Gioanã ,dupã Boc, dupã Crin, dupa Ponta, dupã Diaconescu şi s-a fãcut întuneric. In loc sã le fi dat la toţi “Carte de abonament/…/ Valabilã la d-şoara Miţi Vasilescu/…/ Hotel Minerva/…/ Lei 50 (plãtit anticipat)/…/ Noaptea întreagã se socoteşte douã numere/…/ La mai multe numere se face rabat/…/” (Document autentic din arhiva, vezi mai jos…).

Sã fi postat un banner în carne şi oase, sã-l vadã tot poporul şi sã-l pipãie pe butoane, sã curgã votul…

Stau liniştit. Mie –mi place legalitatea, nu munca la negru. Aştept modificarea constituţiei, modernizarea statului,legalizarea prostituţiei  şi concurez din nou. S-auzim de bine!

Carte de abonament; "Relansarea economiei,eternul feminin si urzicile"

Sub hlamida iernii, soarele strecoarã priviri obraznice. Idei curajoase ţâşnesc din mintea lui fragedã şi stãtutã de copilandru superdotat, dupã o hibernare ce nu mai credeam a se fi sfârşind. Si, cum işi desãvãrşise ultima parte a educaţiei, ca doctorand în Zwole, undeva prin Olanda, se gândi serios cã prioritar şi democratic ar fi, sã aplice acum, ce învãţase prin şcolile-nalte şi solide ale vestului.

Era momentul sã se ia la trântã cu criza . Nimic nu trebuia început însã fãrã un brainstorming. Zis şi fãcut. Lansã invitaţiile şi stabilii localul, într-o sala la Casa Poporului, numai bunã pt nunţi şi botezuri cum decretase vizionarul Prigoanã recent, intr-o initiativã legislativã.
Lume cât cuprinde; guvernanţi, economişti de rasã şi parlamentari interesaţi în Forum, de incitantul subiect “Relansarea economiei prin urzicã”.
Televiziunile de nişã descãrcaserã la pachet un batalion de reporteri, ziaristi şi analişti politici. Insuşi Vântul a descins din Deltã ca sã contribuie.
Aplauzele cele mari s-au împãrţit fraţeşte cand Videanu a ridicat pur şi simplu asistenţa în picioare, susţinând cã resursele neamului sunt nelimitate; chiar dacã PSD-ul a vândut subsolul şi mormanele de fiare combinate, liberalii gazele şi petrolul de sub mare, UDMR-ul pãdurile la blanã şi PDL-ul în deficit, i-a rãmas doar praful de la Roşia –Montanã, cinstit.

/…/ “O industrie alimentarã pe bazã de urzici poate şi trebuie sã însemne decapitalizarea crizei şi bunãstarea materialã!”
Al doilea ropot mare de alpauze cu ovaţii s-a stârnit când Crin, orator iscusit s-a referit la ceeace trebuie sã ne uneascã eforturile, în opozitie sau la putere, ca sã salvãm ţãrişoara - eternul feminin!...
/…/”Si nu, trebuie sã uitãm necesitatea bicameralismului.”
/…/“Dã el colţul ierbii, dar mai şi plouã e nevoie de acoperişuri”, şi-a spus pãrerea şi demnul fost reprezentant al Romaniei Mari Petru Cãlian cel care tocmai terminase studiul de impact al prostituţiei la surse.
/…/”Eternul feminin… cu cât mai multe camere cu atât mai multe voturi”, jubila şi Boc cucerit pentru o clipa de programul cu a doua casã…(Ce zice Zeus?...)
Jubila şi Vlãdescu. în mãnã cu Cartea de abonament (aia din pozã) la domnişoara Miţi Vasilescu .
/…/” Mai multe camere, mai multe Miţi, mai multe impozite, mai multe profiţii...”
Sub cupola Parlamentului nu intrã nicicãnd soarele, fie el şi doctorand în economie cu şcoli mai la vest. Le-ar fi spus copilandrul superdotat cã în Olanda se dezvoltã déjà din urzici o industrie nouã textilã. Se fac rochii, fuste admirate in vitrinele Amsterdamului seara cãnd se desbraca Miţi Vasileştile lor. E totuşi un pas. La urzici popor !!!...

Albastrii - Intalnire cu securitatea - Capitolul VII- Conversatie pe mess

Nota: Sfatuit "sa fiu precaut"sa nu mai apar pe blog cu fragmente din dosarul "Albastrii' pana la aparitia cartii, m-am hotarat sa revin asupra deciziei pe care mi-o insusisem. Cafeneaua Literara a publicat doua fragmente intr-o versiune pe care o avea mai de mult...

06 noiembrie 2009
Claudia Keuterman Duminică: Ce faci Ioane?
IonToma Ionescu: Nu vreau să ies din casă , insist în a-mi consuma “tinereţea”… închis

CKD: Au fost şi tentativele altora, asupra ta, păstrezi sechelele ?…
CKD: Au vrut şi alţii să te închidă…

ITI: Păi si închişi albaştrii rămâneau liberi, conform perceptelor. Rămân albastru. (Constat cât de uşor se pot debita flecarelile pe net)
CKD: Ştii cum s-a oprit dosarul Albaştrilor?

ITI: Nuuu !!! …Dar tu, azi nu trebuia să mergi la o manifestare culturală.
CKD: Da, voi merge la o Galerie de artă, pentru a desena în grup, galeria Art of Life. Mai târziu.

ITI: Hai că m-ai făcut curios, cum s-a oprit dosarul ? (Aveam şi eu ceva bănuieli că dosarul nostru s-a oprit cumva nefiresc…)
CKD: Nichita Stănescu , Gheorghe Tomozei si alţi scriitori au avut întâlnire cu Ceauşescu. Cei doi au protestat împotriva arestarii Albaştrilor şi Ceauşescu personal a oprit totul, ca fiind un exemplu prost pentru tineret, ar fi putut şi alţii să aibă cine ştie ce idei.

ITI: Tu cum ai aflat ?
CKD: De la Nichita si Tom. (Stiam că se învârtise mult timp în cercul lor de prieteni, poate o lămuresc să dezvăluie şi în carte ceva picanterii din anturaj. La un moment dat scăpase ceva despre Mona Muscă)

CKD: Tu nu ai deschis atunci, după procesul public uşa ziaristului de la Scanteia Tineretului, dar eu da, şi acum suntem buni prieteni, şi de la el ştiu multe. (Cum să deschid prin ce trecusem vedeam pericole oriunde)
CKD: Bebe Ravescu e numele lui.

ITI: Dar ei nu mai sunt…
CKD: A fost si Cezar Ivănescu atunci la întâlnire la Bucuresti şi mi-a confirmat si el că Nichita şi Tom a pus aceasta probleme “tovarasului” Ceausescu.

ITI: Mă speriasem rău eram si fără servici în acea perioadă, de-aia nu am dat drumul ziaristului în casă.(Degetele alergau pe tastatură mai sprinţar ca oricând, iar ochii urmărind tastele, abia de reuşeau să prindă si scriitura Claudie de pe monitor)
ITI: Ai reuşit să citesti “Pro memoria”? În Cafeneaua Literară, sub acest titlu am încercat, la insistenţa lui Virgil să descriu evenimentele. M-am suspectat întotdeauna că nu sunt în stare să redau ce am trăit… (Deja alergam tastatura nu numai pe culoare diferite ci şi în sensuri diferite, parcă nu era dialog. Sesisând că deveneau mai interesante cuvintele Claudiei m-am oprit din scris ca să le prind instantaneu cu insinuarea lor pe ecranul calculatorului).

CKD: Bebe Ravescu mi-a povestit că maiorul Mincu, comandantul Securităţii Argeş a organizat un briefing (Nu ştiu dacă aşa se numea şi atunci). Au fost mai mulţi ziarişti, printre care si unul negru dintr-o ţară din Africa, pe care o vizitase de curând tovaraşul, şi acel ziarist l-a întrebat pe Mincu, ce arme au avut contrarevoluţionarii albaştrii ( contrarevoluţie…aşa înţelesese el). Mincu a raspuns, dupa o pauza mai lungă, “cuţite!... “(Trebuie să intervin în deplină cunostinţă de cauză în privinţa cuţitelor, susţinând că aceasta este o mare minciun, pentru că mi-am adus aminte, Gess a cerut atunci lui Nae un cuţit să cureţe gutuia, acesta i-a dat o custure anemică, singura din casă si Gess s-a lăsat păgubaşă, n-a mai curăţat-o)…Ziaristul i-a replicat că nu e serios, că nu se poate face o contrarevoluţie cu cuţite, drept care ziariştii au râs şi Mincu , furios, a anulat întâlnirea.
ITI: Imi dai nişte amănunte care mă tulbură şi la care nu am avut acces.

CKD: Pentru că nu ai deschis uşa ziaristului.
ITI: Casa mea atunci, păstra urmele vizibile ale trecerii securitatii.

ITI: Lipseau cărţi, manuscrise etc (Parcă văd hârtiile şi fotografiile aruncate pe jos şi cărţile împrăştiate, cele neinteresante, când în sfârşit am ajuns acasă, după noaptea petrecută în compania organelor, în draga mea cameră albastră, ce din păcate niciodată nu a ajuns să fie cu adevărat albastră)
CKD: Dacă Ceuşescu nu ar fi oprit totul, nici materialul pe care îl pregatise Bebe Ravescu nu s-a mai publicat, am fi fost cu toţii în puşcărie, nu ne-am fi putut dovedi nevinovăţia.

ITI: Am bănuit că a fost ceva care a oprit totul în acel stadiu, dar mă temeam că poate continua în altă instanţă. Nu puteam uita pistoalele ameninţându-ne, fără argumente justificative pt acest fapt. Eram sigur că vor încerca să fabrice argumente.
CKD: Mie mi-au luat într-un sac tot ce scrisesem până atunci şi desenele de icoane, sub pretextul că răspândeam religia în socialism şi de asemeni fotografiile cu “albastrii”.

ITI: Unde or fi acele fotografii că nu sunt în dosar ?
CKD: Erau fotografii cu sărbatorirea Sfintelor Paşti, garnisite cu lumânări si ouă roşii. De fapt se bănuiau a fi roşii, fotografiile fiind alb-negru. Acestea au constituit probele irefutabile împotriva noastră.

ITI: Claudia, vreau să te întreb, noi am fost a doua zi, după “demascarea publică”, eu si cu tine, la primul secretar în audienţă, sau am visat ? (Intrebarea poate deveni suspicioasă, dar chiar nu mai ţin minte, mi-este teamă deja să nu fabulez, să n-o iau razna, târziu după evenimente am fost sub tratament la LSM, am dorit să uit, uneori am reuşit, alteori nu…)
CKD: Gheorghe Năstase?

ITI: Daa.
CKD: Nu l-am găsit atunci , sau poate n-a vrut să ne primească. Ştiu că m-am plimbat pe Trivale cu el, l-am întâlnit acolo, în ziua următoare. Încercam să-i vorbesc despre noi, ocolea subiectul vorbindu-mi despre ce păţise el. Era bineînţeles informat, nu se făcea nimic fără să ştie Primul Secretar. Îmi amintesc că m-a sfătuit să nu bag în seamă Europa Liberă, fiindcă ăştia au râs şi de el că se plimbă pe Trivale în tenişi. Nu-i ia nimeni în seamă. Era frig , era singur, neputincios, n-avea tenişi… m-am lăsat păgubaşă.

CKD: Ce nu şti tu, pentru că nu am semnat declaraţia la securitate aşa cum au vrut ei, deşi m-au amenintat cu bătaia, am fost asteptată într-o seară pe stradă, atrasă în Hotelul Partidului şi bătută între viaţă şi moarte.
ITI: Vreau să te mai întreb ceva, în dosar se spunea la un moment dat, că tu si cu Ică aveaţi legături cu un cetăţean vest german, prin care trimiteam scrisori.

CKD: Nu era adevarat
ITI: Mai vorbeau de un alt grup la Bucureşti şi altul la Arad…

ITI: Au vrut să extindă...
CKD: Întradevăr cei de la Europa Liberă au comentat proza mea, dar asta nu mi se datora mie. Revista Argeş circula atunci. Ştiu că tata a fost foarte speriat dupa ce a auzit de la alţii, despre comentariile Monicăi Lovinescu în emisiunea Orizont cultural şi mi-a sugerat să susţin că nu ştiu nimic. Dar eu chiar nu ştiam nimic pentru că în acel timp nu eram fan Europa Liberă.

ITI: Eu am prins acel comentariu întâmplător, vocea Monicăi Lovinescu răsbătea(...)
CKD: Noi nu aveam un radio... capabil.

CKD: Abia mai târziu, la Bucurşti am început să ascult.
ITI: La mine în apartament era un radio. Nu-ţi aduci aminte că îl manevra Gicu Cârstea, în naivitatea lui, şi ne cam deranja. Pe vremea aia politicul pentru noi nu prea conta.

CKD: Ioane, am primit telefon, e pe drum o doamnă care vine să mă ia cu maşina să mă ducă la galerie. Proprietarul insistă să desenez acolo şi să deschid şi o expozitie , dar eu nu sunt decisă.
CKD: Îţi doresc numai bine! Mai vorbim. Pa.

ITI:Mai eşti? ...La securitate în noaptea anchetei aveau o bandă de magnetofon înregistrată la mine în casă, când întradevăr Ică, s-au eu nu se-nţelegea bine am zis că Ceauşescu nu-şi scrie singur cuvântările…
CKD: ???!! Dar ce preşedinte din lume, sau monarh îşi face singur cuvântările?...

ITI: Hai, mai vorbim !... să nu întarzii, pa.
CKD: Şi culmea, cuvântările lui Ceuşescu erau făcute la Piteşti, în unitatea militară, sus lângă cimitir, sub pământ, iar unul dintre istoricii care participau era Doru, vărul meu, azi secretar de stat în Ministerul culturii, ţi-l aduci aminte? Când Ceuşescu nu avea întâlniri importante, sau alte evenimente ce nu necesitau cuvântări, ei se plictiseau. Stăteau închişi acolo, puneau un coş la mijloc şi aruncau toată ziua cu cocoloaşele de hârtii… Baschet de nebuni

CKD: Pa !

Albastrii - Intalnire cu securitatea - Capitolul VI - Serch

Nota: Sfatuit "sa fiu precaut"sa nu mai apar pe blog cu fragmente din dosarul "Albastrii' pana la aparitia cartii,  m-am hotarat sa revin asupra deciziei. Cafeneaua Literara a publicat doua fragmente intr-o versiune pe care o avea mai de mult...

Piteşti, 14 septembrie 2009


Bună Claude,mă bucur că ţi-am gasit pe net nişte urme, olandeze bag seamă. Asta pentru că ţi-ai păstrat şi numele tău desculţ de duminică - Claudia Duminică Keuterman. (N-am înţeles de ce la un moment dat semnai, ţi-aduci aminte cu pseudonim, Constantin Doru Fâlfani) După mulţi ani ai reapărut în primplanul memoriei mele înburuienate. Băsescu-i de vină, şi CNSAS-ul. Am recuperat dosarul nostru de securitate. El există si e "genial". Se numeste Dosarul "Albaştrii"...Am un blog pe care vei gasii câte ceva despre asta. Adresa este: http://pasareacetii.blogspot.com/

*
Zwolle, 14 septembrie 2009
Bună Ioane, Noi ne-am aciuat în Zwolle, olandezi între bariere. Casa în care locuim este într-adevar între bariere, într-o porţiune interzisă traficului, fiindcă suntem vecini cu o fundaţie pentru handicapaţii mintali. În general linişte, Liniste cu L mare! Doar din când în când, într-un balcon mic apare un tânăr care cântă la un microfon un cântec pe care doar el îl inţelege, dar, dacă sunt în grădină, îmi permit să-l aplaud, cu toate că mereu mă ignoră… dar nu mă ignoră supraveghetorul care se chiombeşte la mine fumând…
M-am transformat într-o “piftoritză” de… duminică. Zwollens-Nolens. La început pentru că am avut nevoie de bani, câştigaţi fără cuvinte… adică fără a şti limba olandeză. Apoi nu mi-au mai plăcut banii, marcaţi prin compromisul de a “pifta” la cerere şi mi s-a urcat la cap că pot “pifta” serios… mă rog, mă rog, n-am “piftat”nimic de cateva luni… nu m-a lăsat vara cu căldurile ei, dar am stat la umbră şi m-am delectat citind, încercând să înteleg “literatura” din jurul meu…”

*
Piteşti, 16 septembrie 2009
Draga Claude, Nu ştiu cum e în olandeză, dar eu trebuie să-ţi spun că am păstrat sentimentele acelor zile când căutam cu emoţie, pe strada 9 Mai, casa cu două chepenguri la poartă, şi scrutam peste gard să nu apară domnul Duminică. Acum, între două bariere stă, domnul Martin Keuterman…
Şi totuşi îmi fac puţin curaj, pentru că am citit că ai aproape un spital de nebuni. De ce nu aş ocupa, acolo şi eu o fereastră? Nu trag nădejde la oarece aplauze, pentru că le-ai cheltuit înţeleg, mult mai bine la tine-n grădină. (Auzi, grădină… toată viaţa mi-am dorit un măr, un prun şi-un nuc, dar n-a fost să fie!)
De “piftură” cum îi spui tu, nu mă mir, te-a atras întotdeauna, prospeţimea culorilor, adâncimea şi conturul neclar al liniilor unui Lucian Cioată, spre exemplu, în perioada noastră albastră, (el era atunci, deja în gri), şi pe care mărturisesc mă străduiam să le descifrez.
M-am gândit, îţi spun direct ce-ar fi să scoatem amândoi o carte din acest dosar albastru…

*
“Am întâlnit în discuţiile lor cuvântul - albastru – care nu ştiu ce înseamnă. Nu i-am întrebat niciodată să nu-i fac cumva să creadă că nu înţeleg. M-aş fi simţit probabil jenat dacă ei mi-ar fi răspuns că sunt incult”(…) ! - Extras din declaraţia lui Gicu Cîrstea la securitate. (genial, recunoşti!...)

*
“Menţionez că în vara acestui an (1971, o tempora) Ionescu Ion(Ion Toma Ionescu) prezenta unele ciudăţenii prin faptul că, (respect acurateţea scriiturii) căuta în jurul Uzinei sârmă ghimpată, pe care cu ajutorul unei prietene, decoratoare (te recunoşti?) s-o folosească la unele aranjamente în cameră, pe care vroia s-o facă în tempera de culoare albastră, cu catifea albastră, cu scopul de a-i da denumirea de camera albastră”- tot extras, dintr-un raport al informatorului Păvălache Victor, cine o fi.

*
Dragă Claudia. Hai să vorbim. E tare grea meseria de scriitor şi recunosc nu prea mă prinde. Cum văd eu?
Intreg demersul cărţii, îl văd ca pe o înşiruire de secvenţe alcătuite din scene trăite atunci; unele povestite retrospectiv, altele descoperite în paginile dosarului, iar altele cât se poate de vii, în care să ne transpunem la acea varstă ca si cum ni s-ar întâmpla…
Scriind la doua mâini nu mai e nevoie de unitate stilistică, bla, bla. Iţi trimit câteva pagini ca să-ţi faci o ideie. Mie deocamdată nu-mi ies scenele trăite cu percepţia vârstei aceleia. Aici te invit pe tine, posesoare a unei tehnici mult mai experimentate decât a mea. Nu e nevoie să cauţi momente deosebite. Axează-te pe un personaj (important e să fie “albastru”) şi fă-i un studiu ca la piftură, aşa cum îl percepeai atunci, sau cu privirea de-acum…cum îţi convine.
Cum legăm secvenţele ? Asta e mult mai simplu. Cinematografic. Numai să avem ce lega…
Nu trebuie să iasă un roman, nici un demers journalistic, nici o carte document. Ce am trait e important pentru noi, nu-i de mare interes public, e nespectaculos să ne axăm pe documentaţia strictă (sunt 191 de pagini în Dosar), cred că nu ar da bine. Ar trebui să fie câte ceva din toate. Doamne ajută !
*
Apropos, ai vre-o bănuială cine e această Pletosu Viorica, informatoarea de bază din dosar, către care eu nu găsesc nici o străluminare? Se înţelege din dosar că te cunoaşte bine, şi e de ştiut dacă nu cumva a ajuns ulterior să scrie romane proaste, pentru poliţiştii cărora le fabula de atunci scenarii.
Azi am fost la revista “Cafeneaua Literara” a lui Virgil Diaconu să iau ultimul număr în care publică şi fratele meu o proză (E o fractură de timp, recunosc. Ar trebui sa-l şti, el ţi-a adus manuscrisul meu pentru Tomozei – un gând bun lui Tom, acolo unde o fi fiind! V.L. fratele e istoric, profesor universitar , şef de catedră la Universitatea Bucureşti, cu doctorat în Franţa şi multe cărţi în domeniu, dar are şi mână de prozator şi încerc să-l convertesc…mă laud)
Ce voiam sa-ţi zic e că Virgil Diaconu vrea ceva de la tine, proză, poezie, un portret, orice să-şi albăstrească puţin revista. Caută pe Google “Centrul Cultural Pitesti” şi ai acolo ambele reviste argeşene. În ultimul numar din “Arges” am si eu câteva poezele.
Mă întrerup, s-a sfârşit coniacul, mi-e şi puţin foame…A murit Nicu Constantin actorul, au anunţat acum la radio!…Când mai auzim şi de bine ?...