marți, 25 mai 2010

Dosarul Albastrii - Capitolul 10 - Arestati de securitate

                În clădirea rece a securitaţii ne-au repartizat în birouri diferite, dându-ne în primire câte unui ofiţer. Eu am avut un locotenent cumsecade. Mi-a povestit ce se întâmplă. Când a venit maiorul aflasem deja câte ceva. „A recunoscut, domnule locotenent?” „Dumnezeii mătii, trădător de ţară, albaştri ai?... Vă satur eu de albaştrii!” Mi-a luat ochelarii de la ochi şi mi-a tras o palmă, cu sete, cu ură. Ce i-oi fi făcut? A mai înjurat o dată şi a plecat...

               În timp, m-am mai liniştit, obosisem, era trecut de miezul nopţii. Nici nu mi-am dat seama, scriam de câteva ore cu bună credinţă declaraţia, încercând să explic de unde putea să devină confuzia.
               Către orele două din noapte i-au adus din Bucureşti pe Claudia Duminică şi pe Vasile Iordache. Ei erau greii se pare. Pe la trei-patru, ne-au reunit într-o cameră. Un locotenent din cei tineri, Mugurel vecin de casă cu Gess a adus câteva pâini calde; era o brutărie prin apropiere. Devenisem prieteni, ne simpatizam. Claudia ne-a zis să nu vorbim că sunt microfoane. „Şi ce dacă sunt microfoane, sunt peste tot, să nu mai vorbim?...” “ Tovarăşe locotenent, cât e scorul în Cupa Davis?” ”Ne-au bătut, dă-i dracu’ dă americani.”
               Spre dimineaţă, mergând la toaletă l-am zărit pe cel cu colectivizarea legat la mâini. Se pare că filmul lor a avut o regie proastă, nu trebuia să-l vedem. S-o fi trezit comandantul?...
               Duminică, pe la zece, ne-au urcat într-o maşină un Gaz prăpădit, lăsându-ne pe fiecare la casa lui. Dar nu se terminase. Am găsit casa răvăşită. Lipseau cărţi şi manuscrise.
               Am aflat mai târziu că în acea noapte s-a mai chinuit cineva pentru noi: Augustin Z.N. Pop, criticul , el a citit toate manuscrisele noastre şi a pus verdictul la telefon dimineaţa: „Cel mult ăştia pot să strice limba, aici e tot pericolul”.(…)
               Finalul trebuia să fie apoteotic. Trebuia dat un exemplu. Tezele din iunie.(... ) Claudia m-a sunat a doua zi şi am mers împreună la judeţeana de partid să reclamăm, naivi ce eram!... Cu primul secretar a vorbit singură. O cunoştea, reprezentase judeţul la „Cântarea României” de mai multe ori, era şi frumoasă, doar cu „intoxicaţia” o cam zbârcise.
               Am fost sfătuiţi să stăm liniştiţi, pentru că „se repară totul”; şi să nu vorbim cu presa. Nu era nevoie de sfat, pistoalele ne înspãimântaserã.(…) Ce să se repare, cum să se repare şi cum să uiţi? Dar comandantul?... Uită el că a scos pistolul beat în faţa unor copii? El săracu’, oare cum se justifică? Nu vom fi oare eliminaţi, sterşi din evidenţa populaţiei> „Atenţie la maşini şi ieşiţi puţin pe stradă”, sunau avertismentele.

luni, 24 mai 2010

Licitaţie de moruni

            Astăzi mi-am propus să vorbesc despre link. Mă despart oarecum de anume explicaţii lingvistice, ce traduc termenul cumva lângă drum, cu o doză de patetism în parfum, ca fiind; un lanţ, un laţ, o verigă, o za… (Dacă sunt două, şi mă intrigă căci două sunt aduc a cătuşe, şi nu mă duc nici cu gândul la DNA, pentru nici o mătuşe.)
           Alţi exegeţi la rândul lor asimilează linkul mult mai poetic unui zuluf, cârlionţ, buton de manşetă… Frumos! Cui nu-i place o blondă discretă.
           Dar scoabă ?…e uşor desuiet. Era undeva un cloş ca o acoladă, cum că linkul i-o scoabă. (asta de la etcetera e précis o şaradă cu-o babă şi-un moş…)
           Eu nu sunt un specialist, dovadă locul de parcare la răscruce de vânturi pe mare, a blogului meu în Ze List.
           Aşadar contribuţia mea, definind, e că linkul e un cârlig în care se-agaţă şi muşcă, din acelaşi covrig şi-un morun şi-o plevuşcă…
           Revenind cred şi uitându-mă-n trafic observ că la mine pe blog linkează doar moruni, rari da buni, de catalog.

Foto: www.indd.tim.ro/rosturgeonsn/index

vineri, 21 mai 2010

Psalm

a privit împrejur cumpănind
iscusitul Meşter
cerul cu focul luminãtorilor
apele şi pãmântul cu verdeaţã.
lucrul era bun

şi-a împreunat mâinile,
şi-n rugãciunea lucrãrii sale
l-a zărit pe om, dupã chipul lui
în lutul pamântului dându-i duh
scrie scriptura

şi-a mai trecut o zi
dar şi o noapte
cum sã-l laşi pradã singur
sã pazească via

cu grijă mare a scos o coastã
din somnul lui
şi a strãpuns cu ea
bulgãrele albastru storcând deasupra
boabe de rodie

îi plãcea cum se modelau
în cãuşul palmelor
rotunjimile coapselor
şi ascunzişurile femeii

astfel a fost searã
cerul apele si pãmântul
s-au potolit sărbătorind
împreunã ispitele nopţii

în dimineaţa celei de-a saptea zi
i-a poruncit omului
cu gândul curat
toate zilele vieţii lui
să-şi zidească femeea în iubire

şi înluminându-se
s-a depărtat