Sucevita. Perla a ortodoxiei romanesti

Construita in ultimele decenii ale secolului XVI, pe cheltuiala familiei de boieri Movila, in stilul ce imbina armonios elemente da arta bizantina si gotica cu elemente de arhitectura ale vechilor

biserici din lemn din Moldova, Manastirea Moldovita aduce in zilele noastre cea mai bine pastrata pictura exterioara.
Testamentul artei moldovenesti pus in opera aici de Ion Zugravu si fratele lui Sofronie incheie fericit epoca de mari creatii ale acelui secol de aur, inaltand in panteonul artei universale patru capodopere: Humor, Moldovita, Arbore si Voronet.

Nota: Pentru o imagine mai clara clic pe link

https://picasaweb.google.com/111265753269537402240/Filme#slideshow/5645542874908561890

La Putna. Cinci veacuri de straja.

          În Turnul Tezaurului dă roată de veghe străjerul, cu pasul lui rar, apăsat, măsurând clipele veacurilor – celor cinci. Doar Turnul a rămas în picioare, neclintit din vremurile de glorie ale Sfântului Stefan cel Mare şi umbra străjerului, lipindu-se grea de zidul de piatră rece şi aspru, ca însăşi istoria.
          Nenumărate încercări, cutremure, incendii, jafuri şi năvăliri străine, au schimbat înfăţişarea falnică – cea dintâi, a Putnei, poleită cu aur pe dinăuntru şi pe dinafară ("mai mult aur decât zugrăveală").
În secolul XVII, grav avariată, Vasile Lupu rezideşte biserica mânăstirii din temelii şi cu toate că sunt strădanii de a se respecta planurile vechi, nu se mai poate recupera nimic din pictura originală.
          Transformări importante ale arhitecturii exterioare au loc în 1775, când austriecii ocupă Bucovina, şi încă la alte date de referinţă, precum: 1852-1856, 1901-1902 şi ultimele cu intermitenţe, între 1954, continuînd până în 1988 activitatea de reconstrucţie şi restaurare.
          Doar viaţa monahală s-a desfşurat până azi, imperturbabil, de peste jumătate de mileniu, în pofida vremurilor vitrege, a stăpânirii, străine de neam şi credinţă.

Nota: Pentru o imagine mai clara clic pe link

https://picasaweb.google.com/111265753269537402240/Filme#slideshow/5646974772205345170

Pelerin in Bucovina

Oştirea de suliţi, mascată de cetina verde dispusă către vârfurile ascuţite, tiveşte cerul împingând norul deasupra muntelui. În spatele norului, somnoros, abia de mijeşte sub pleoape un soare blând.

Printre brazi, talăngile unei turme de oi (ca nişte mogâldeţe de piatră, vii), rostogolesc alene pacea în acordurile unei simfonii matinale.

Pârâul din vale îşi ţese rostul clipocind vrajit, unduindu-şi strălucirea precum o maramă cu fir de aur pe umerii Bucovinei. Pare că însuşi Dumnezeu şi Timpul, îndrăgostiţi, s-au oprit să-i admire rotunjimile.

Stau pe terasa unei pensiuni, la Valeria, în aerul proaspăt, doar la câteva sute de metrii de Voroneţ, gata să mă recunosc înfrânt de frumuseţi.

De aici de la bază, azi încep periplul ctitoriilor mânăstireşti.

 

Delta, coada cometei, rochia Elenei Udrea si votul de la Neamţ

 

Breaking news:

· Foc în Deltã, 300 de ha în flãcãri

· Rochia înstelatã a Elenei Udrea continuã sặ defileze pe ecranele televiziunilor de ştiri

· Circuitul roşu îl învie pe Ceauşescu

· Votul de la Neamţ si Maramureş pariu câştigat(pierdut…).

*

Au dreptate ãştia de la Realitatea!

Focul din Deltã a fost pus de o mânã necuratã şi duşmãnoasã. Perdeaua de fum ridicatã din mijlocul stufului are un scop precis, a fost creeatã intenţionat ca sã se poatã fura în voie voturile de la Neamţ şi Maramureş.

Bietele pãsãri, în pragul toamnei pregãtind marea cãlãtorie, tocmai negociaserã pe bani publici, cu ministresa turismului, o campanie de promovare a mult discutatului proiect al circuitului roşu, în ţãrile Africii, şi, într-un gest patriotic îşi lipiserã pe aripi brandul naţional, cu frunza în toatã splendoarea şi goliciunea ei.

Nãucite de fumul iscat din senin, nefericitele pãsãri, e şi normal cã şi-au pierdut busola. Pânã la urmã, norocul a venit de unde se aşteptau mai puţin, de la rochia Elenei Udrea, aia scumpã, cu stele, care a înconjurat televiziunile planetei, precum coada unei comete. Este ştiut cã noaptea, în zbor spre Africa, pãsãrile se cãlãuzesc dupã stele.

Acu, Elena, cât de libertinã şi dedicatã ar fi ea, mai are si obligaţii de partid, a trebuit sã meargã în campanie la Neamţ şi la Maramureş. Norul de pãsãri rãtãcite, dupã ea! Pãrãsind Delta în flãcãri, n-o slãbea de loc (cum am citit eu într-un roman al lui Saramago). Se mişca Elena, mişca şi norul!…

Degeaba opoziţia cu generalii Ponta si Crin, au îndreptat spre cer tunurile lor fâsâite! Pãsãrile Deltei n-au putut fi oprite de la vot, s-au prezentat cu Elena la urne pe liste suplimentare, spre turbarea Realitaţii.

Bursa ingerilor

"Acum sunt în măsură să mă pronunţ pentru Bursa îngerilor, după o lectură atentă şi captivantă. Când am spus , la prima vedere, de nonconformism, m-am bizuit pe o aruncătură de privire pe o pagină oarecare, pur şi simplu. Bun şi asta la ceva, a fost semn că textul şochează, atrage instant atenţia. Acum am luat aminte şi la autor şi am comparat cu Glonţ de Argint. E un volum mai unitar şi mai coerent în trimiterile lui metaforice.
Bursa îngerilor , o litanie a singurătăţii îndelung distilate metafizic. O caligrafie inefabilă a metaforei, lexic incitant, surprinzător. « Dedicaţiile » nu aduc nicicum un aer de complezenţă , aşa cum se întâmplă cel mai adesea. Dimpotrivă, completează în mod fericit ideea poetică, într-o tentativă de socializare rafinată spiritual. Senzualitate sacralizată, despovărată de vertijul ameţitor al păcatului primordial.....
Eu văd volumul, în integritatea sa, un discurs poetic unitar, un poem cu frângeri şi unduiri contemplative.Mi-a făcut plăcere să zăbovesc asupra acestui text, eu am fost în câştig. Nu plusez în comentariu, ştiu că poeţii sunt mai sensibili şi că acceptă cu greu glosarea pe marginea textului"

Virginia Paraschiv

Nota: Aceste consideratiuni sunt desprinse dintr-o corespondenta intre domnul Emanuel Pope si doamna Virginia Paraschiv. Undeva la mijloc e cartea mea de poezie, in curs de aparitie. M-am gandit sa postez pe blog, la doua trei zile, poezii din acest volum

Letopiseţul iubirii

ca o adiere
dincolo de pleoape
urma
paşilor tăi
furişaţi


în jurul
gleznelor
strălucind
nisipul
stelar


mâinile mele
mângăie
decojind
risipa

timpul s-a oprit

doar un izvor
susură
scrijelind în bazalt
letopiseţul
iubirii

112. Rosinanta. Apel de urgenţă.

          Când intru pe blog, am o senzaţie neplacută (ciudată poate), ca şi cum m-aş fi întors noaptea dintr-o călătorie, în odaia mea pe care nimeni nu a mai aerisit-o de mult. Păienjenii şi-au ţesut pânza pretutindeni şi întunericul pare să fi profitat de structura de rezistenţă, abia isprăvită. 
          Degeaba aprind lumina, ceaţa îmi intră în ochi înţepându-mi retina, precum frigul în vârful Parângului săptămâna trecută, sus de Rânca, spre Obârşia Lotrului, când am urcat în nori.
          Pasărea ceţii e bolnavă, i s-a îmburuienat zborul. Seamănă cu o moară de vânt cu spetezele înţepenite. Don Quijote cu lancea lui, s-a rătăcit se pare prin padurea de linkuri, pierzând iremediabil tărâmul făgăduinţei. În cine să-mi pun nădejdea, pe cine să mă bazez? Eu n-am însoţitori credincioşi, ca Sancho Panza, să mă ajute şi ce să zic, Dulcineele au cam rămas la Toboso…
          Cum să ies la liman în jungla asta a Blogosferei, fără busolă, fără chei potrivite, cum să revin la un trafic normal. 
          Dacă vă abateţi cumva pe blogul meu cu bune intenţii, nu-mi vorbiţi despre SEO, taguri, gadgeturi că nu mă pricep. Spuneţi-mi în clar:
          - Mă nene, sacrifică dracului pe Rosinanta aia că nu e cal, e măgar! Şi salam o fac.


P.S. Multumesc de răbdare şi chiar aştept un sfat, cum scap de UNKNOWN ZONE, cum scap de lincurile de la BlogMoney pe cuvintul "care", etc
P.S. Astept degeaba?...

Gde Buharest

De o bună bucată de vreme, călătoresc unde-mi pofteşte sufletul, îmbarcându-mă din staţia mea de  linkuri. Pot să ajung oriunde, i-atât de simplu, la un un clic distanţă.

Consecvent, niciun vehicul adevărat nu mă mai satisface. 
De câteva zile  staţia mea nu mai funcţionează, indicatoarele au intrat în panică, s-au încurcat direcţiile. Panoul electronic învârteşte ca o roză a vânturilor, pe tot ecranul, o săgeată de avarie; Gde Buharest!?...Gde Buharest!?.   I-atât de trist!

Costi, n-am apucat să te-ntreb, eu acu ce fac cu linkul?...

        
        Dumnezeu să-l ierte!

Apocalipsa de vară

Un lichid vâscos, se întinde leneş pe tăblia mesei  fixată de puntea corabiei, sub umbrelă, dedesubtul butoiul cu bere. Galbenul florii soarelui îngheţat în ecranul televizorului, în amiaza toridă, răneşte cu ultimul cadru peretele din lemn al castelului, spre pupă.

Pare că s-a degradat fixatorul şi un ulei fierbinte se scurge prin ţesătura imaginilor,topind-o în bulboane ale caror stropi ameninţă să sară depăşind buza de aramă a cazanului în care soarele verii îşi lăbărţase oasele bătrâne. Stalactite de ceară ca nişte pilostrii uriaşe, abia de susţin şandramaua transparentă a cerului, îtr-atât de subţire, ca o pojghiţă de gheaţă gata să crape şi să se prăbuşească spre a împlini slovele Apocalipsei.

Gulerul de un deget al spumei de bere se înalţă încet sub privirea flămândă, până la semn. Mă ţin strâns de halbă. Cerul şi pământul se cutremură. Nu-i atât de simplu să mă echilibrez.

Băsescu şi sindromul Elenin

2012hroniculsemnelor.blogspot.com

Elenin, ar putea fi o cometă îndrăgostită care de la o vreme tot cutremură pământul. Unii susţin, mergând mai departe, că e chiar o uriaşă navetă spaţială, sau un obiect inteligent cu zbor controlat, care s-ar părea că ne aduce Apocalipsa. Personal cred că dacă e de natură inteligentă, ce-ar fi dacă ne-ar aduce înapoi civilizaţiile de uriaşi şi bunul simţ, dispărute în negura vremii şi presa mogulilor. Poate celor care odată de mult au părăsit pământul, le-a revenit dorul de casă.

Dar sunt cârcotaşii! Lor nu le comvine nimic!... A fost furtul copiilor din parcuri, s-a consumat examenul de BAC al lui Funeriu, acum e primministeriatul lui Patriciu, toate aceste dezastre se produc, numai din cauza lui Băsescu.

Revenind, Calendarul Mayaş, ce sfârşeşte brusc la data de 28 octombrie 2011 _ coincide cu trecerea lui Elenin cel mai aproape de orbita pământului, mai marii lumii ştiu, şi Băsescu ştie de schimbările extraordinare planetare ce stau să se aşeze. Putin îşi ia măsuri construind încă 5000 de adăposturi antiatomice. Obama şi-a îndreptat toate obiectivele, supraveghind pe întreg teritoriul căderea corpurilor cereşti… Al nostru de ce nu spune nimic!?

După cum îmi cunosc preşedintele, şi-a planificat discursul în parlament, înainte de alegeri, oferind alternativa:

_ Ori PDL-ul, ori Elenin. Să alegeţi bine!

Transalpina. Drumul Regelui.

Pe “Poteca Dracului”, am urcat în cer. În tărâmul de urieşi al Parângului, şoseaua asfaltată proaspăt, şerpuieşte spectaculos oferind ochiului nebănuite delectări, încă necopleşite de zgomotul de doi bani al civilizaţiei, hotărât parcă să hărţuiască ceea ce natura a aşezat temeinic în mitul de taină şi splendoare al locurilor. Şirul de maşini încolonate urcă lin şi parcă, surprinzator, nici un conducător auto nu pare că doreşte să depăşească. Invariabil cu geamul deschis, copilotul din dreapta captează cu apartul imagini pentru album.

Cuvintele rămân cumva să tacă; vorbesc suficient pietrele risipite în zare pe povârnişul de un verde strălucitor. Şi totuşi, printre pietrele neclintite, se mişcă în transhumanţa veacurilor, inperceptibil, din loc în loc  turme de oi. De un alb nefiresc par a fi sculptate din zahăr, căci din zăpadă s-ar fi topit de mult.

Legenda spune că romanii, la 101, ar fi tăiat drumul de înaintare către Sarmisegetuza, urmând poteca străbătută doar de ciobani. Mai către  noi, regele Ferdinand a desăvârşit lucrarea, de aceea i se mai spune şi Drumul Regelui. Pietruit de către nemţi şi-a căpătat faima de obiectiv strategic în timpul primului şi celui de-al doilea război mondial.

Uitat, sau păstrat în patrimoniu, de voie sau de nevoie, căci întreţinerea e costisitoare, se pare că abia acum un cap limpede, surprinzător de blond, i-a întrezărit potenţialul turistic şi lucreaza intens pentru aducerea traseului în prim planul european, unde-i este  locul.

Am urcat de la Novaci către Rînca, o staţiune alpină cu siguranţă de faimă în câţiva ani. Nu ne-am oprit aici, printre vilele în construcţie, căci ne propusesem popas mai sus, către Obârşia Lotrului.

Şi dintr-o dată ne-am trezit în nori.

Frigul, a înecat cerul aşezânduse pe asfalt şi intrând în vălătuci de ceaţă în habitaclul maşinii. A trebuit să ne oprim, preţ de câteva minute, să ne punem hanoracele si să încercăm să rupem din nor, pentru Alexandru, ceeace speram noi să fie vată de zahăr.
Fără consistenţă, norul a trecut repede peste culmi în treburile lui. Am privit în jos pe dreapta căldarea văii. Apele unui lac tocmai prindeau contur. De partea cealaltă a drumului, pădurea de brazi deja se scălda în lumină.

Repornind Loganul, am scrutat vîrful muntelui cu care ne luasem la trântă. Simţeam în urechi înălţimea celor peste 2150 de metrii atinşi.  Liniştit, sus, s-a destins şi motorul Loganului. Eram deasupra norilor.