cu pieptul dezgolit
primenesc vorbele
rugăciunii
sub piele
diluviul mă strânge
precum coaja
unui copac
dacă spinarea fulgerului
ar fi fost ursită
să spargă cercul de nori
poate că ploaia
n-ar fi rămas
nesfârşită
doi câte doi
perechi
urcăm pe corabie
mireasmă de sare
apa trece curând
peste bordul înalt
năpădeşte
precum iarba timpul
înşiraţi pe zare
îngeri ţapinari
în convoi prelung
cară cu plutele
lemn
de stejar
doar în cer
a rămas pământ
pe un vârf de munte
un platou
cu pădure
de cruci
singuri peştii
uitaţi în adânc
tăcuţii peşti
tresar năluci
în ecoul
loviturilor
de secure
