Două lozuri

M-am înrolat în BLOGWARS!  N-am stat prea mult pe gânduri, că doar nu mă-nrolam în Legiunea straină. Nu am vocaţia armelor, n-am fost vre-un trăgător de elită nici în armată, când trăgeam la ţintă în poligonul de la Gearmata. Şi-atunci, cum să explic faptul că am ales, tam-nisam, să alerg după doi iepuri: unul SuperBlog - celălalt Blogwars?

Ce să fac dacă s-a deschis sezonul de vânătoare în acelaşi timp!? Aşa s-a nimerit oferta.

O să le spun poveşti, poate-i adorm pe organizatori, o să-l aduc pe Guţă cu manele, o fi vre-un iepure mai şchiop şi pentru mine, scris în stele. Stimaţi cititori, întâmplători, ţineţi aproape, că dacă pică Cerbul Carpatin, ăla mare, pun la bătaie un clapon muiat în vin... de supărare

Albă ca Zăpada cântăreaţă chială

       

           S-au scris multe despre Albă ca Zăpada. Prietenul meu Lisandru taman ce ne servi o pilulă amară, zilele trecute(citiţi aici), în care povestea toate avatarurile scăpătatei prinţese; cum intră ea în incapacitate de plată şi pierdu şi casa piticilor, de – odată m-am cutremurat şi crezui că sunt reîncarnat într-o stană de piatră. Nu mai eram eu, Ion Toma Ionescu, devenisem Hăşmaşul Mare, iar Oltul şi Mureşul izvorau direct din ochii mei – chit că unu-i şaşiu şi mai rătăceşte veneticul, tot în Dunare se varsă. 
           Politică de mafioţi! Nu le-ajunge c-au defrişat Pădurea Mare vor să ne ia şi poveştile.


Notă: Personal, Lăzăroiu îmi place, e un poet bun, dar nu Albă ca Zăpada cu carnet de partid, aia e altă poveste... (tichie de mărgăritar)

SuperBlog 2011. Gata de start

             Şi anul trecut am încercat să inovez, printr-o notă originală dată materialelor publicate, acest concurs. N-am reuşit pe deplin, dar sunt sigur că am spart tiparele. Poate în acest an îmi voi apropia mai mult juraţii, obişnuiţi deja sper cu stilul Pasarii cetii. Dacă voi simţi reticenţă, mă voi opri pe parcurs. Voi aduce în concurs experimentul prozei arhiscurte. Tuturor concurenţilor le urez succes !

Secundă de arc. Jos cu bigamia

Notă: In cadrul etapei a doua a concursului de proza arhiscurta Codul bunelor mamifere. Jos cu bigamia!




Bietul primar şi-a pierdut mandatul pentru bigamie! Nu-i uşor să-mpaci ciudaţii scuturaţi cu pământul de izbitura asteroidului. Să oferi egalitate de şanse pe raza comunei Buimaciidindeal. Vrea unul să se însoare cu o găină, cât timp plăteşte taxele musai să nu te pui în calea fericirii lui. Când veni Profesorul, spilcuit, în costumul Armani, om serios, nu stă cu ochii-n cer toată ziua la Observator, ştie el ce face. N-a bănuit că Zeta, viitoarea nevastă e o stea dublă – n-avea telescopul la el.

3. Bijuterii de familie

Oglindã, oglinjoarã

"Oglindã, oglinjoarã cine-i cea mai frumoasã din ţară?..."  Îşi fâlfâie Crinul, întrebãtor, genele tremurate mãrunt cãtre sala cuprinsã de admiraţie a Congresului liberal. 

Privirea lui seninã de un albastru tâmp, înfloreşte mulţumitã de sine, cãţãrându-se peste mulţimile prosternate, deasupra liberalismului închistat în doctrinã. 

Se fãcuserã listele. Patriciu aprobase deja, fãrã sã consulte, numele înşirate cu creionul de mâna lui Crin, semn de încredere din partea arhitectului, pe o foaie, din agenda oferitã cadou de Gioanã, în noaptea de pominã a măririi şi decăderii …

Singur Ludovicul, ca un ţap logodit, ţopãia cu chitara în braţe un refren nesfârşit…”Ţi-am dat inima mea, ţi-am dat inima mea, Crinule… Ce-ai făcut cu ea?” ...

– USL! USL!... Scandau vizionarii.

Afarã ningea. Cataramã, urcat la tribunã, ca o babă anunţa, vestea rea, cã partidul are mari datorii şi vestea bunã, cã la Cotroceni sa-ntors preşedintele.

„Oglindã, oglinjoarã cine-i cea mai frumoasã din ţarã ?”

*

Dar timpul nu stă-n loc. La poli opuşi, Crinul s-a logodit cu duşmanul Ponta (care de la care să ia lumina?), să traverseze mai uşor noaptea opoziţiei. Pe puntea suspinelor s-au întâlnit cu Dan Diaconescu, ăsta behaia, ţopăind şi el ca o capră şchioapă, că e vremea lui, că a terminat cu Elodia.

Numai Albă ca Zăpada îşi făcea liniştit somnul de frumuseţe, spre marea încântare a piticilor, care subtilizaseră oglinda fermecată şi au adus-o cadou, constituţional, spre păstrare, preşedintelui Băsescu, la Cotroceni.

Preşedintele i-a rugat frumos:

– Măi Barbă-n Cot, dui-o lui Lăzăroiu, că el e cu intrebările şi sondajele.

„Oglindă oglinjoară cine-i cea mai frumoasă din ţară?!”

– Găndeşti că am dubii? Crede-mă, mă pricep la blonde.  Eu lucrez cu certitudini.

Pfhuuu, hiiii, bumbumbum. Maşina viitorului

               În Bijuterii de familie am postat azi o nouă bijuterie mai veche. Va invit sa intraţi cu un ochi pe fereastră. Merită.

Pilula roşie. Concurs PA

Criză, an electoral, nu sunt bani, nu eşti la putere, cum câştigi voturile? S-au făcut sondaje, dezbateri si nimic. Tutti capi din USL, supăraţi toţi trei hotărâră Brainstorming. Ponta citi de pe bileţel: 
– Cu legi. 

Crin şi el:

– Cu idei. 
Şi conservatorul lui Voiculescu, zi-i să-i zic:

– Cu femei... şi continuă timid:

– Prindem, în platforma electorală, Programul naţional de accelerare a dezvoltării fătului.

– Şi?...

– Câte femei nasc la şapte luni, la şase luni, la cinci luni de la căsătorie?

– La cinci luni măi omule, ce-ai înebunit?  
– S-a mai văzut!... S-ar rezolva o situaţie. N-ar mai trebui să dea explicaţii soţului plecat de cinci luni, de ce s-a grăbit copilul să iasă. S-ar înscrie în Program şi-ar spune c-a luat pilule. Ponta prinzând-o din zbor: 
– Facem pilula roşie!...

Etapa I-a. Sotul mamei copilului

Articolul 414. Prezumtia de paternitate

          Ce minuni face şi Dumnezeu! Nu-i bine să te pui cu puterea lui!                  
       Nu ţinea minte de când nu mai călcase-n biserică. Zi de zi, servici şi cârciumă, cârcumă şi servici. Acu fu musai, cu pruncul... Că ieşi ăla micu, ca tuciu. 
       I-am zis astă vară, stai locului nu te mai perpeli goală în fundul curţii prin foc. Da ce muierea te-ascultă? Nu şi nu, că-i e ruşine să se dezbrace, brânză cum e, în cabinetul doctorului Zaib. I-a intrat bronzul sub piele. 
       Cică după ce-l bagi în cazan la botez, se mai spală copilul.




Nota: S-a deschis Concursul PA( Calin Hera ). Codul bunelor mamifere. Aceasta este o postare din Etapa I-a intitulata; Sotul mamei copilului

Paznicul ploii. Adrian Alui Gheorghe. Invitaţie la lectură

În instrumentarul poetului, cuvintele sunt ca nişte actori. Ei/ele, pot îmbrăca hainele împăratului sau pot merge la bal în pantofii Cenuşăresei, te pot învîrti în ritmul constant al valsului, sau te pot pierde privindu-te în ochi, în dansul senzual al seducţiei – salsa, la mare modă acum prin cluburi selecte. Important e doar visul, mişcat de regizor, împingând aerul cu o baghetă înaripată, ca o libelulă de argint.

Uneori, actorii iau în stăpânire întreaga scenă şi li se pare că sunt geniali, spre disperata încântare a maestrului de ceremonii: “Aş fi vrut ca toate cuvintele să asculte de mine/ Acum ascult de toate cuvintele/ Ca un cîine bătut merg în urma lor/ Din cînd în cînd/  Îmi dau peste bot/ Scot scrîşnete, scot urlete,/ Ele se amuză. se întărîtă/ Ca muieruştile care au prins un satyr bătrîn/ Şi îl chinuie, îi aţîţă simţurile/

(Poetul bătrîn îşi declamă faima)

Moartea unui om care îi citea poeziile, îi prilejuieşte autorului consideraţiuni filozofice,  se  simte vinovat că i-a întreţinut acestuia iluziile. Nu, poezia nu “pompează sînge în întregul univers”! La căpătîiul mortului, este împlinită dovada, că “poeţii nu pot face transplant de suflete”.

“ E adevărat, am spus eu/ (şi l-a dus cu vorba făcându-l să creadă că

e bogat)/ poezia e luxul săracilor/ pentru că orice om îşi poate permite un răsărit de lună,/ o furtună de stele,/ sub ploaia de vară sărăcia e amanta/  care îşi turteşte sfîrcurile/  pe limba oricărui muritor;/ îmbrăţişările nu-i lasă pe oameni să se strîngă de gît;/ Dumnezeu face toate lucrurile frumoase, poeţii vin/  doar şi pun hoţeşte  semnătura;/ (Poetul bătrîn îşi declamă faima (2))

O anume părere de rău, înstăpâneşte deşertul prin care autorul cutreieră ţara poeţilor: “(– Într-o zi unul dintre noi a spus un vis pe care nu-l/  visase cu adevărat,/ ceilalţi l-au apostrofat pentru că recunoscuseră falsul./  Visul nevisat are ceva care îl trădează, e ca mierea/ falsificată,/ făcută din zahăr ordinar) Iar în contrapondere: (într-o noapte am întrebat bicisnicul corcoduş:/ corcoduşule, poţi să descrii chipul lui Dumnezeu?/ Da, spuse el. Şi înflori. Ispita

Nici Dumnezeu nu pare mulţumit. ”în atelierul Său Dumnezeu face/

oameni oameni oameni oameni/ oameni oameni oameni/ îi încearcă/ îi ciocăneşte cu degetul/ îi miroase îi gustă/  din cînd în cînd/ se-aude tunetul vocii:/ nici ăsta nu e cel/  pe care îl aştept/ mai încerc/ mai încerc/…..Au ieşit casele pe stradă/ două câte două,/ două cîte trei,/  borţoase gata să lepede pe caldarîm/ pruncii îmbătrîniţi la urgenţă,/ storşi de viaţă, morţi doar atât cât să-i ia eternitatea/ în seamă”.La vie n’est que pour connaisseurs

Şi nici lui Adrian Alui Gheorghe nu-i plac; “(oamenii aceştia din telenovela Ta, Doamne)/ toţi trag cablurile televizorului după ei”.

Fire romantică, are în schimb nostalgia vremurilor de mult apuse: “Doamne cît de bine era pe-atunci?/ Brutarul cocea pîine;/ Croitorul făcea haine pe măsură;/ Pantofarul făcea pantofi care zburau vrăjiţi;/ Grădinarul planta tufe de flori ale căror lujeri se rupeau/ sub greutatea mierii;/ Zidarul făcea ziduri care apărau perfect definitul/ de marele inamic care/ stă ascuns, de veacuri, în nedefinit./ Ziua venea cu o indicibilă plăcere./ Luna se căţăra pe munţi sveltă–/ un atlet al zeilor gata oricând să arunce săgeata în căpriorul rătăcit.”Cum a dispărut oraşul grecesc Cnossos sau poetul bătrîn îşi declamă faima.

Întreaga carte e o curgere lină. Greu te poţi opri din lectură şi simţi că te îmbogăţeşti subit. Harul poetului te luminează simplu şi onest: “Am crezut mereu că tot combinând/ literele şi cuvintele într-o zi/ hazardul îmi va scoate în cale formula/ care/ să facă pulberile astea de viaţă să se lege de carne/ sau să se lege între ele/ că nu degeaba cuvîntul e ca o cheie pierdută/ ….s-au tras linii între oameni/ în speranţa că la intersecţia tuturor/ e punctul care să soarbă nevolnicia/ dar oamenii putrezeau în picioare/ nu apucai să uneşti două trupuri/ cu o linie foşnitoare/ că deja altă lume împingea cu umărul/ bucata de cer din dreptul soarelui/….Am cîntărit am măsurat distanţele dintre cuvinte./ Am descoperit resturile de la conceperea ideii/ bucăţi de piatră şi bucăţi de carne/ resturi de la conceperea rîsului şi plînsului/ resturi de la crearea morţii – închipuieşteţi!/ am deschis drumuri şi am închis porţi/ pluteau pe nouri zimţii unor pleoape/ care-au văzut o lacrimă de-aproape/ în care zac corăbii scufundate/ şi am descoperit, Doamne!,/ că punctul sub care zace nodul fiinţei/ şi nodul pulberilor/ e în Piatra Neamţ/ o mică localitate de frontieră/ a civilizaţiilor/ (închipuieşte-ţi) /aici am învăţat că zădărnicia e un deal/ care scîrţîie din toate balamalele/ şi o ploaie care face poze/ trece drept artist şi oamenii îi zîmbesc/…. Sînt paznicul ploii./ Nesuferită fervoare; o văd ţopăind în ferestre/ atît de asemănător dansului bărbaţilor/ în jurul femeii care naşte carne/ carne,/ carne, carne…!” Paznicul ploii

Se pare că până la urmă, în atelierul Său, acolo sus, la Piatra Neamţ Dumnezeu a nimerit şi un poet adevărat şi ca să nu–l scape din ochi la făcut Paznicul ploii.

Asfalt proaspăt

un strat gros

de brumă

se cerne

peste oasele

mele de humă…

degete  dezghiocate

de unghii

au scăpat pe jos

rărunchii

complicatul bazel

sigur aş putea

risipi pe planşetă

pajisti verzi şi pot grăbi

licitaţia cu

fluturi târzii

numai că totul

ar aduce cu un viol

s-ar clătina

somnul domol

al pietrelor

sus în înalt

peste faguri de stele

îngerii toarnă

asfalt

proaspăt