marți, 7 august 2012

Tricolor la catarg


             
            Am văzut tricolorul românesc pe catargul olimpic între drapelul rusesc şi cel american. Mi-a venit în minte imaginea pruncului strivind fericit sănul mamei sale cu gingiile lui lacome şi crude, nevrând să scape nici o picătură din ce-i oferea viaţa în clipele acelea lungi. Nu deseori ai prilejul să consemnezi în foaia de parcurs când timpul îşi pierde măsura şi se risipeşte în mari bucurii. Trăim un şir neîntrerupt de cazne şi dezamăgiri. Cu atât mai neţărmurită fericirea care te umple de mândrie când steagul tău e acolo sus.
          Şi Alin şi Izbaşa s-au lăcomit probabil cu laptele matern, dar ce frumos au înflorit, dăruind!
          Aştern aceste rânduri cu câteva ore înainte ca gimnastica să ne aducă din nou pe culmi.
          S-auzim de bine că de rău are grijă Ponta!...

luni, 6 august 2012

Breaking news. Rus...


            Dacă vine Dragnea la interne eu cred că se va merge până la capătul nopţii. Ne-am mai întors dintr-o gaură roşie, dar nu sunt semne că ne-am mai putea întoarce dintr-o gaură neagră, vie şi înşelătoare deschisă ţării la Referendum, de Iude.
          Nu se doarme bine la Cotroceni. Se aude că acolo bântuie o stafie. Şi furnici nebune colcăie-n soare la Neptun. O ştire. 
          Nu se mai doarme nici în cimitire, morţii învie din cătun în cătun.
          E o agitaţie la guvern, plagiatorii recompun listele. Curtea Constituţională tace etern.
          Isărescu-şi scrie Tristele...
          Cei care n-am plagiat şi nu ne-am dus nici la vot, nu ne regăsim nicăieri. Se aşterne negura rece peste noi, peste tot. 
          Dacă Dragnea trece la interne, vin ploi.

S-a cântat imnul la Londra


            
           Trebuia să vină aurul!
          Medalia 300 din palmaresul olimpic al României nu putea fi decât de aur. Puţine dintre ţările mari şi puternice ale lumii au dreptul să intre în club 300. Ai trei sute de medalii în timpul olimpiadelor moderne, eşti primit în Pantheon cu toate onorurile.
          Nici nu se putea mai bine o potrivire a hazardului la întâlnirea cu gloria! Cu siguranţă, gimnastica merita să fie regina, iar Sandra Izbaşa priviţi-o cu câtă modestie şi strălucire îşi poartă sceptrul!
          Mă întreb, incorigibil şi visător şi nu înţeleg!...
          Fata asta frumoasă, se va întoarce acasă şi, va da mâna cu un plagiator sacrileg.
          Să ne trezim oameni buni! S-a cântat imnul.

sâmbătă, 4 august 2012

Mere otrăvite


           

            Dacă poveştile în viaţă s-ar adeveri, ar fi trebuit ca azi, Ilenele Cosânzenele să aştepte răbdătoare să vină Făt Frumos şi, ele doar să întindă grumazul lor suplu, pregătit să poarte cu mândrie şi şarm rafinat, medaliile olimpice. Se pare că spadasinele noastre au crezut prea mult în poveşti şi spadele lor altădată fulgerătoare, s-au îndoit sub taifunul coreean.
          Ce dureroasă iluzie, când constaţi că visul de mărire a căzut din pom ca un măr putrezit. Putrezit, sau otăvit?
          Se întreabă Anca Măroiu:
          – Dacă atunci când au fost în pregătire la noi, coreencele ne-au citit poveştile şi ne-au otrăvit merele?... Prea se mişcau pe planşă sigure pe vrăji! Iar ale noastre, completez nu puteau rupe vălul de pe ochi, pânza de păianjen care le împilase braţul.
          Aşa e în sport. Când eşti prea sigur de glorie, îţi scapă bidivii din hamuri, se scutură merele-n ramuri, fuge pământul de sub picioare şi nu faci istorie.
          N-a fost să fie sărbătoare!
          Medalia cu numărul 300 se amână!
          Ne-am învăţat de la Referendum, până...


Duelul dintre o sabie si un Nikon


            Aseară la Londra echipa de sabie a rămas până la urmă cu argintul. Emoţiile se pare, le-au tăiat elanul băieţilor. Oricum performanţa e uriaşă. După finală, m-am liniştit schimbând câteva vorbe cu un Nikon
          Nikonul acesta a mai poposit pe blogul meu. Îi place Pasărea ceţii şi din când în când îmi face daruri. De data asta darurile sunt deosebite, strălucesc. Mici accesorii pe care doar femeile elegante le preţuiesc.
          Las şi o adresă unde pot fi comandate Georgianei eventual
florescu_elena_georgiana@yahoo.com

.