Caloriferul si falansterul

          Cu o mare plăcere, şi nu e chiar nimic de lăudat în atitudine, am comentat victoriile sportive sau culturale adevărate, aici pe blog. Ultimul comentariu nu mai departe decât ieri. M-am bucurat alături de Simona Halep. Prilejurile sunt atât de rare!

          Între frustrări şi dureri, iacătă că mi-am descoperit şi plăceri, sadice. Recunosc nu poţi să fi un bun creştin şi să te bucuri de necazul omului, dar câteodată nu e nici un chin. Aşa ne-a înzestrat natura

Cultura.

A căzut CALORIFERUL şi s-a spart.
E tragedie nu pop-art.
E omul în necaz nu râde!...

Un sfat Margot;
diseară,
mergi la Gâde,
să-ţi ei costumul de brocart.
Nu mă fă de ocară.
EL are un pişcot...
TU mai ai un dinte.
Muşcă-l pe Preşedinte

Sportul

Mi-a ieşit la scrabble
că Mircică
cu Mitică Dragomir
vrea ligă de table
la mititica
şi cumpără Vila „Florica”
să o ia cu ei.
Pune şi Becali
la chestia asta trei miei.
Nu mă mir.
OMERTA de la DNA,
a intrat pe fir,
dar îi încurcă
Piţurcă...

Hai să considerăm necazurile astea victorii, să aplăudăm  şi să dăm like-uri iluzorii.

Simona Halep a câştigat trofeul

           Ultima minge ghem, set, meci si Simona Halep castigă turneul de la Nurnberg! E primul ei trofeu din carieră
Bravo Simona 6-3 , 6-3 cu Andreea Petkovic.
                                                   *

          Nu am scris nimic astăzi pe blog aşteptând să se întâmple. Şi fata asta frumoasă, cu un fizic ce pare plăpând, mişcându-se cu agilitate şi eleganţă pe zgura roşie, înfruntând  forţa disproporţionată, a reuşit să ţeasă din traiectoriile mingiilor sale, un labirint, din care adversarele nu au mai ştiut să iasă.

          Nu a fost simplă finala. Tribunele pline aşteptau ca trofeul să relanseze cariera unei sportive de-a lor, care să reintre în trumf după o pauză mai lungă, datorată unor nefericite accidentări. Jocul ei până la finală, îi îndreptăţea pe spectatori să spere. (Toată stima Andreea Petkovic, ai jucat bine pentru noi!)

          Numai că Simona n-a fost intrebată dacă ea este de acord.

          Nu a cedat iniţiativa nici o clipă, ascunzănd mingile cu lovituri măiastre. Recunosc sunt tentat să exagerez, dar ca să vă demonstrez că am dreptate, la un moment dat operatorul alunecase cu obiectivul aparatului de filmat sub tricol croit mai larg care sublinia frumos rotunjimea sânilor. Am sărit în sus şi-mi venea să sparg ecranul. Măi nene nu acolo e mingea. Bine că s-a retras la timp, golanul!...

         

 

Breaking LIKE

         

            Nu de mult spuneam că la tenis anul ăsta merg pe mâna Simonei Halep. Iacătă că se confirmă spusele mele. Din nou a ajuns în finala unui turneu ATP, cel de la Nurnberg învingând în semifinale cu scorul de 6-3, 0-6, 6-2, după o oră şi 52 de minute, pe Lucie Safarova.

          Mă gândesc mereu. Când o să-mi crească faima de oracol, n-o să mai fie loc de like-uri pe blogul meu. Ce ziceţi facem o repetiţie ca un fel de şcoală de vară? Nu de alta, dar am preconizat aseară, după meciul de la B1, consultând iconodul că azi plouă la Slatina şi premierul va veni la Calafat să vadă podul, cu elicopterul. Şi aşă sa-ntâmplat.

          Like-urile vă rog, altfel spun să se ştie cine câştigă la preşedenţie...

Jocuri de putere sub semnul întrebării

         Cred că Banciu a avut dreptate aseară după meciul de box dintre Pontonel şi Turcescu. Pentru orice necunoscător, a fost limpede că Turcescu a pierdut la puncte în ring, cu scorul de 4-1. Bine antrenat( doar a avut-o sparring partner de curând pe Merkel), a demonstrat că ştie să rămână în picioare şi directele, fie pe partea dreaptă a lui Antonel, fie pe stânga lui, chiar dacă uneori îşi atingeau ţinta, îl lăsau imun pe premier. Părea că se declanşa automat un resort programat să răspundă cu o eschivă, sau o replică dură, tupeistă, care să-i arate adversarului că alonja şi greutatea pumnului său nu-l recomandă să evolueze printre grei. El Turcescu fiind din altă categorie.

         Acu, drept e că nici Turcescu nu e o muscă, sau vre-un fluture(na că m-am încurcat, fluturele e de la înot), să fluture din batistă. Chit că se dă numai cocoş, face faţă cu brio la semigrei. Bădărănia şi golănia (nu e Bucureştean, el s-a format la Piteşti), trebuie s-o recunoască, încă n-o stăpâneşte.

         Turcescu a intrat crispat, cu prea multe întrebări pregătite dinainte şi calmul lui Ponta, mincinos dar jucat bine, a transformat un meci pe care ni-l doream spectaculos într-o dispută de uzură.

Doctorul Ponta a ţinut să demonstreze că dacă eşti un doctor penal pregătit de Năstase, eşti uns cu toate alifiile. Şi a reuşit, dând cu zarul din pumni doar şase-şase.

         Nu ştiu de ce mi-a venit în minte stilul securistico-agresiv al lui Rareş Bogdan la Jocuri de putere, într-o emisiune când o înghesuise în corzi pe Elena Udrea de gândeam că vrea s-o ia cu fulgi cu tot şi s-o violeze acolo  în faţa noastră. Ea biata, încerca să raspundă facând faţă cu greu orgasmului întrebător al insului, dar încă nu divorţase.  Punea întrebările ca o mitralieră în cascadă, fără să mai aştepte răspunsurile. Cred că dimpotrivă Turcescu, a avut prea multă răbdare să-l asculte încântat de frazare pe premier, lăsându-l să-şi minciunească scenariile.

         Varii sunt jocurile de putere la televizor. Să mai zică unii că nu se face totul pentru popor!

Divorţuri

         Plouă. Aşezat. Toacă mărunt cum motorul Loganului meu când dă peste un drum întins, surprinzător fără gropi, ce mă face să bănui că porţiunea aceea de asfalt fusese câştigată la licitaţie, după ce s-a retras Bechtelul, de o companie olandeză. Probabil Ponta de-aia n-a divorţat şi l-a păstrat în guvern pe Fenechiu, să arate Europei că se poate şi la noi licitaţii netrucate. În ploaia asta s-a spălat omul ca Pilat din Pont de păcatul transformatoarelor, mânjit politic de DNA-ul Cotrocenilor cu vopsea roşie.

         Cineva acolo sus, a aşezat norilor sita potrivită şi veghează pe un ecran uriaş frecvenţa zero a perturbaţiilor electrice. Nici un tunet, nici o scânteie după anunţul de aseară al Preşedintelui că va trebui, clasa politică să se întoarcă la popor, pentru un nou referendum.

         Aşezat în şezlong, în balconul închis, gândul îmi zboară liber la cei puternici. Nu-i puţin lucru să te trezeşti dimineaţa singur, ca Putin, în faţă cu problemele Rusiei. E obligatoriu pentru echilibrul planetei să-ţi iei un antrenor de gimnastică precum Kabaeva.

         Dar Lena Udrişte? Ea e tot singură cu problemele dreptei. Puternică femeie dacă de dragul dreptei şi-a lăsat cocoşul să plece. Drăguţa de ea şi-o fi oprit măcar punguţa? Am auzit că de când a divorţat a primit pe facebook mii de like-uri şi tot atâtea cereri în căsătorie. N-ar trebui să se mărite. Ar fi o soluţie, mai bine să se ducă la florar, fostul interimar şi să-l seducă, impunând în parlament un amendament la constituţie. Căsătoria ei cu Partidul Popular. Ar fi o soluţie! Ar creşte şi partidul în sondaje... Dar, dacă Antonel lovit de referendum, adoarme iar cu arme şi bagaje?...

         A încetat şi ploaia. Nu mai pot trage de timp. Cei doi lideri USL-ei trebuie să se întâlnească să ia decizii. Îi aşteaptă Antena trei.

Unul după noaptea cu Merkel, celălalt după somnul cu Lena. Storşi. Li s-a scurs toată vlaga. Nemilos Preşedintele cu referendumul lui!

         – Nu-l chemăm şi pe Blaga?...

Ghiveci călugăresc

 

Revizuirea Constituţiei deja dă primele semnale de blocare a statului. Nu că s-ar fi supărat Preşedintele, că el aşa e, supărăcios, dar se vede cu ochiul liber că nici Ǎlui de sus nu-i căzu bine amendamentul cu căsătoriile. „Lasă domnule libertate firii să-şi astâmpere cum vrea ea pohtele!”.

– Ce zi e azi? E marţi sau joi? Unde e sfântul de la comunicare? A dat strechea-n el? În voi toţi? Nu mai aveţi servici? Ce e disoluţia asta, făpturi de pospai!? Vreţi să-l aduc pe Antonel să schimbe Constituţia şi aici, în rai? Idioţi ce sunteţi!... Puneţi în furcă un caier de nori şi daţi-l apoi Romicăi Jurcă, să citească pe post la Antenă alerta portocalie cu grindină, ploi şi vijelie, să intre lumea la adăpost, să rămână doar guvernul la galerie

Că aşa a zis Pontonel uitându-se mulţumit cum se umflă Dunărea:

„Suntem pregătiţi pentru orice s-ar întâmpla.” A fost la Markel. Cinci minute. Să-l ajute cu Steaua. Cancelarul i-a zis:

– Ia-ţi lumânările şi du-te iute la Jiji, că şi-o trage săracu. S-a mutat de la Rahova la Jilava şi n-are unde să se roage!

Tobarlanii. Guşterele _ fragment

          Dealul se lăsase prăvălit peste case şi anii rupseseră porţiuni întregi din costişa pornită la vale odată cu pomii dezrădăcinaţi. Lângă lăstărişul din stânga rămas agăţat pe vechiul loc, se formase o râpă adâncă de zece- cinsprezece metrii, ca o rană galben-maronie dintr-un pământ nisipos unde noi copii ne dădeam drumul pe tobogan cu picioarele înainte, însoţind lunecarea cu chiuituri ce întreţineau parcă viteza de deplasare. La bază, un tăpşan cu iarba moale, drept ca fundul unei căldări, ne ascundea privirilor aruncate din drum, sau din curtea unde trebăluia tanti Veroana. Cât timp auzea ţipetele, totul era sub control, dar de ceva vreme o tăcere uşor suspectă avertiza că miezul zilei îi doborâse pe împieliţaţi şi undeva la umbră puneau la cale desigur cine ştie ce drăcie.

          Era gata fiertura, trasă la margine ca să se odihnească pe plita din bucătăria de vară şi pusese tuciul pe pirostrii în curtea mică, mestecând cu făcăleţul din timp în timp. Răsturnă tuciul pe fundul de mămăligă şi îl lăsă acolo cu gura în jos. Aşezase masa rotundă cu trei picioare în umbra nucului, Într-o juma de oră oricum trebuia să-i strige pe copii. S-a uitat în găleată, ridicând capacul, nu ajungea apa să-şi spele mizeria de pe ei când vor coborâ coasta ca să-i poată pune omeneşte la masă. A luat căldarea s-o umple la fântână. Strecurându-se pe portiţa din spatele casei bătrâneşti, totdeauna îi intra în ochi locul unde frat’su Toma apucase să dărâme pătulul cu cele două odăi de sub el. Locul acela gol, nefiresc de gol după ce plecase, o făcu să gândească ce repede se pun anii înapoi. Nelu Mare al Aurichii venit în vacanţă se înălţase în doi ani şi se maturizase, puteai avea încredere în el. În schimb Nelu al ei parcă se încuscrise cu dracu în fire, aşa, de mic. Se încăiera cu copii, sărea gardurile să fure cireşe în vremea cireşelor, sau struguri când dădeau în must. Lua cu piatra la ţintă, dacă mai rămăsese vreun bec întreg în vreun stâlp, în sus pe vale. Te aşteptai la orice din partea lui.

          Dar azi îi rămăsese în gânduri Maria. De dimineaţă, când a dezbrăcat-o să-i schimbe rochiţa, s-a întors cu spatele la Nelu Mare cu aerul de domnişoară. A privit-o uşor surprinsă. Sânii căpătaseră un pic de contur pe dedesubt, iar bumbii înţepau aerul ca două dude mici. Dacă îmi seamănă copila asta! Trebuie să fiu atentă  să nu am probleme cu ea.

          – Mamă, Nelu Mare e verişorul tău, ţi-e ca un frate.”

          Mai devreme parcă îl zărise pe Gică, băiatul Oanţei strecurându-se pe lângă ulucile gardului, spre coastă, pe partea lui de grădină. Se liniştii singură, Gică e mult mai mare decât ei.

          Când Gică a sărit gardul, ne-am oprit din chiot. El ştia poveşti cu extratereştrii, ne mai spusese. Era elev la şcoala profesională în Bucureşti. Tot să fi fost patru cinci ani între noi. Ne-am strâns în jurul lui. Gică s-a uitat lung la noi după care ne-a propus un joc.

          – Azi jucăm în familie. Ne pregătim pentru viaţă. Maria, tu mai eşti fată mare? Maria a dat din umeri nelămurit. N-ar fi vrut să creadă el că nu era pregătită.

          Mama era Maria. Limpede pentru toţi ca lumina zilei. Cu tătăl, trebuia să tragem la sorţi.

          – Ca să fim egali, presupunem că e noapte şi cum în familie nu ne ascundem nimic, toată lumea să rămână în chiloţi. N-a stat nimeni să caute logica. Nu s-a opus nimeni, aşa era jocul. Nici măcar Maria. Aştepta curioasă şi ea să-şi vadă norocul. Pierise reţinerea de dimineaţă. Şi-a aruncat rochia intr-un tufiş, speriind un guştere. Nelu Mic, frat’su, a sărit în picioare să-l prindă. Gică stăpân pe situaţie îşi însuşise deja rolul tatălui. M-a pus să sting lumina şi cu mâinile părea că lipeşte cu întuneric trupul plăpând ce da să îmbobocească mai devreme, al fetiţei de zece ani. Şi-a adus aminte de mine şi m-a îndemnat să mă apropii cu ochii închişi şi să pipăi întunericul acela cald, pe care-l întinsese pe pielea Mariei. Când am atins din întâmplare zvâcnitura sfârcului, m-am curentat şi am aprins lumina. Maria se uita la mine cu nişte ochi strălucitori. Gică m-a dat la o parte pierzându-şi cumpătul şi s-a aruncat asupra fetei. Chiloţeii ei roşii parcă nu voiau să coboare. Maria nu mă slăbea din ochi.

          Se auzii un urlet victorios şi Nelu Mic apăru de după tufiş cu guşterele în mână, ţinut de cap. Ii văzu pe cei doi, ţintuit o clipă şi fără să ezite dădu drumul şopârlei pe spatele lui Gică. Maria se eliberă şi tocmai atunci s-a auzit din curte glasul Veroanei care ne striga la masă.

          Ne-am îmbrăcat repede scuturând de pe noi întunericul. Gică a rămas să strivească între două pietre capul guşterului.

Scandalul de la Polirom

          Am închis Scandalul. Câteva clipe doar. Simt nevoia să recitesc finalul:

          „Suguro a stins veioza de la capătul patului.

          În toiul nopţii l-a trezit telefonul. Ţârâia insistent. Îl chema. L-a auzit şi soţia, cu ochii larg deschişi...”

          Ţârâitul acela a rezonat şi în capul meu, lipindu-se strident pe ţiuitul urechilor care mă însoţeşte de la o vreme. Şi eu şi Suguro avem 65 de ani. Amândoi am scris cărţi, măcar că pe ale mele nu le-a citit nimeni, sau foarte puţini. Chiar dacă el e japonez, m-au străfulgerat gândurile şi trăirile, obsesiile personajului, recunoscând sub mască propriile mele descoperiri. Periculoasă vârstă, ai puţină libertate de mişcare.

          Prea târziu să mai poţi înfrâna bestia.

          Cu o simplitate dezarmantă Shusacu Endo exploreaza cu bisturiul, despărţind zona întunecată pe linia dintre intenţie şi faptă. Meticulozitatea şi stilul alert al recunoscutului romancier japonez, te ţine în priză şi nu te lasă să stingi veioza.

Nord

Poeţii au picioarele în catalige

ca să spargă cu fruntea norii.
Înaintea lor, îngerii pe schiuri
le deschid drumul
ca salvatorii.

„Ce e cu picioroangele
alea cu crăcană?” se miră îngerii;
„Nu au aripi pe spate
şi cangele incomode
ce le ţin picioarele legate,
le-au făcut rană!”


Poeţii continuă să înainteze,
în echilibru, în Marea Nordului
pe stăvilarul de la Afsuitdijk,
măsurând iambii, sau
numărând oile
pe partea de dig dinspre Den Oever
şi spărgând cu fruntea piatra,
o vor aşeza
împletită în nuiele de răchită,
frământată
şi călcată în picioroange,
nopţi şi zile,
peste inimi şi peste Gange,
în burta monstrului.

Cândva un extraplanetar,
desigur boem,
va călca nesigur peste stăvilar,
minunându-se de poem

Extraterestrul Mitică

           Pământul e brăzdat de canale misterioase ascunse în miezul lui de negura timpului. Poţi avea surpriza, intrând într-o peşteră undeva în Giorgia, să te trezeşti, urmărind luminiţa de la capătul tunelului, în Egipt sub o piramidă. Sau în canalele subterane dedesubtul Mexicului.

          Structurile artificiale, lasă deschisă poarta de intrare către civilaţiile de demult, sau către civilizaţiile interplanetare, poposite o vreme în tranziţie cosmică în interiorul planetei albastre. Extratereştrii soseau numai noaptea în farfuriile lor zburătoare şi intrau în pământ, să nu-i vadă băştinaşii care puteau crede că-i aproape sfârşitul lumii şi se instaurează Apocalipsa.

          Şi dacă din întâmplare vre-un cercetător curios descoperea în catacombe vreo fosilă ciudată, obiecte stranii, sau vreun mecanism de neînţeles, se declara zonă interzisă şi armata federală sau armata roşie, după caz, lua în stăpânire locul minat

          Totuşi lumea tunelurilor, pasajelor şi grotelor subterane, a dezvoltat o ramură specială a ştiinţei numită spelestologia. O grupare din cele mai active în domeniu îşi are sediul la Leningrad, “Mişcarea spelestologică din Leningrad”,  abreviat în limba rusă LSP.

          M-am luminat dintr-o dată şi nu mi-a fost greu să fac legăturile, citind materialul documentar de pe net şi gândindu-mă la Liga Profesionistă de Fotbal. LPF-ul nostru.  După modelul ăsta a creat Mitică, spelefotbalogia lui. Ce canale subterane construise el cu aprobarea lui Mircică de la Bistriţa la Cluj şi mai departe la Bucureşti! Cum se făceau schimburile în catacombe şi circulau valizele cu bani, de la unii la alţii, civilizat, fără să le vadă lumea. Iar tricourile de campioni, ajungeau în ultima clipă cu elicopterul, la vedere, pe stadion, odată cu trofeul pe care se încrusta acolo în faţa tribunelor numele campioanei, ca să vadă prostimea că nu se fac mişmaşuri.

          Şi a venit Becalii cu valiza lui. El a trimis-o cu Maybachul, nu prin fundul grădinii, sfidând canalele oculte ca un Cavaler al luminii.

          Ce să facă bietul DNA, când a fluturat verzişorii în faţa lui, chit că a vrut la un moment dat să întoarcă maşina ca la Ploieşti!?...

          Şi necum să mai declari „zona interzisă” şi să chemi armata de microbişti să te apere de mirosul ce vine din catacombe.

          Bietul Mitică, i s-a cam luat piuitul. E DNA-ul pe el cât Casa Poporului.