Miclăușeni raiul mireselor

Ȋnainte de a ajunge ȋn Iași după sute de kilometrii anoști, imediat ce am depășit Bacăul, natura pare că dă semne de revenire la sentimente mai bune vis-à-vis de Nikonul lăsat ȋn părăsire deasupra banchetei din spate și ȋncepe să-și limpezească faţa acoperită pȃnă atunci de colbul cȃmpiei.

Oprim  pe dreapta la marginea uneui ȋnceput de pădure și ne atrage atenţia un indicator discret ce deschide un drum strȃmt șerpuind sub bolta verde printre copaci. “Spre Castelul și mȃnăstirea Miclăușeni”. Urmăm drumul și descoperim curȃnd ȋntr-un luminiș că locul e plin de mirese. Greu de numărat, dar și plăcut de constatat că perechile de tineri, respectȃnd tradiţia vin ȋn pelerinaj ȋn locuri de vis să-și caute fericirea.

O liniște nepereche și o fotografie unică lȃngă zidurile blazonate  ale castelului, totul sub regia experţilor fotografi, așezȃnd ȋn cadru cu desăvȃrșită siguranţă, mȃinile parcă prea lungi și picioarele parcă prea ȋnţepenite ale mirilor, ce nu dau bine lȃngă eleganţa naturală cu care miresele ȋși poartă rochiile lor albe, dantelate. Ne strecurăm cu Nikonul și-l lăsăm slobod  să-și caute unghiurile și să se bucure de sărbătoarea neo-gotică ce ne-o dezvăluie castelul.

Moșia vornicului Miclăuș este dăruită de Alexandru cel Bun prin 1410 după cum spun hrisoavele,  dar de prin 1686 ea a trecut ȋn stăpȃnirea familiei Sturza. Castelul, cum s-a păstrat pȃnă azi, este ridicat ȋn 1880 pe ruinele unui vechi conac boieresc.

Pe drumul pietruit, după ȋnca 200 de metrii, intrăm pe domeniul mȃnăstirii cu biserica Buna Vestire 1821-1823,  cu o grădină plină de trandafiri, lac cu nuferi și pești,  și cu măicuţe tinere scăldȃndu- și privirile  ȋntr-o lumină blȃndă.

Un ȋnceput de concediu promiţător.

 

Condurul Cenușăresei

 Jose Saramago are un personaj ȋn romanul său de succes Pluta de piatra care oriunde s-ar deplasa este urmat de un stol de păsări. Mie mi se ȋntȃmplă ceva asemănător, chiar dacă nu am de-a face  cu personajele suprarealiste ale marelui scriitor portughez. Dacă slobozesc Pasărea ceţii pe blogul meu ȋntr-un stol de cuvinte nevinovate, nu prea multe, cȃt să ȋncapă ȋtr-un norișor Nimbus, vorbind despre o sportivă de pluton spre exemplu, să zicem din plutonul celor șapte jucătoare romȃnce de tenis clasate ȋn primele 100 din topul WTA, e musai să se ȋntȃmple un miracol ȋn următoarele zile si uneia dintre fete să i se potrivească condurul Adidas al Cenușăresei și să devină prinţesa balului. S-a ȋntȃmplat cu Simona Halep nu de mult  ȋn balurile desfăurate la Nurnberg, 's-Hertogenbosch și Budapesta. După ce am scris despre ea, a fost ȋncoronată regină a turneelor respective cu toate drepturile regale cuvenite.

I se ȋntȃmplă acum Soranei Cȃrstea. Nu am nici un merit, am adus ȋn norișorul meu Nimbus  imaginea Turnul Chindiei din Tȃrgoviștea ei natală  și i-am dat drumul să plutească deasupra terenurilor de ciment de la Toronto. Ȋn umbra turnului s-au ofilit pe rȃnd Caroline Wozniacki, Jelena Jankovici şi Petra Kvitova, iar ieri, orhideia Na Li ȋn semfinală și-a pierdut petalele.

Să nu fim absurzi, știm cu toţii, condurul Cenușăresei a fost croit pe măsurile superbului trandafir Madona Neagră. Să avem răbdare poate că Serenei Williams i se umflă picioarele, sau pur și simplu I se ȋnmoaie ghimpele cu care ȋnţeapă pe ascuns mingea pe care apoi o ȋngropă ȋn ciment cu lovitura de dreapta.

Să avem răbdare, Sorana noastră are un picior mult mai frumos șI mai svelt ca al Serenei și pare la fel de ȋnaltă. E important, să nu uităm, e mai tȃnără, timpul trece! Prinţul are condurul ȋntr-o mȃnă, iar ȋn cealaltă o bere rece. El alege. Sorana, Serena sună aproape la fel, dar inima vede, cere și culege…

Baftă Sorana!

La Toronto Turnul Chindiei...

         Am urmărit cu sufletul la gură evoluţia scorului pe ecranul calculatorului într-un site care nu avea şi imagini. Perspectiva Televiziunii Dolce nu a vrut să mă încapă în orizontul ei de interes şi după multe încercări, am renunţat să mai caut transmisia directă a partidei, mulţumindu-mă doar cu imaginarul mental stimulat de scorul afişat prompt undeva în stânga ecranului.

          Şi după primul set pierdut în faţa Kvitovei cu 4-6, încep să iasă din spuma mării pe suprafaţa asfaltului mingile câştigătoare. Sorana însăşi capătă statura unei zeiţe şi câştigă setul următor cu 7-5. În arena de la Toronto se plimbă cu multă graţie fata frumoasă de la Targovişte şi parcă Turnul Chindiei de la ea de acasă capătă o altă dimensiune, dominând ca o falnică umbră terenul de joc.

          Nici nu ştiu ce repede a trecut timpul dincolo de miezul de noapte şi scorerul meu deja înscrisese, cu mână sigură, 4-0 pentru Sorana noastră în decisiv. Urmează un mic respiro sancţionat cu un ghem pierdut după care lucrurile se reaşează în matcă. Meciul se încheie făra comvulsii, marea e liniştită şi Sorana poate să împartă zâmbete adevărate fotografilor pentru victoria ei.

          Dacă s-ar lua în serios şi Sorana, şi Simona, şi Ruxandra, tinere şi talentate cum sunt, aceste prinţese ale Carpaţilor ar constata că pe capul lor stă atât de bine coroana...

          În turneul de la Toronto Sorana Cârstea a depăşit până acum pe Olga Savciuk, Caroline Wozniacki(fostă nr 1 mondial), Jelena Jankovici(fosta nr 1 mondial), iar azi noapte pe Petra Kvitova(nr 7 WTA). Cine mai urmează?... În semifinale Na Li

Ieri a fost GROZAV

          Ieri a fost GROZAV. Nimic nu lăsa să se vadă că în corola încinsă de caniculă a zilei vom fi ademeniţi să ne dedulcim la miere. Se ridicase soarele de trei suliţi în punctul maxim de fierbere şi zidurile caselor începuseră să  se lichefieze, devenind transparente, imposibil să mai opună rezistenţă ultravioletelor, ca şi cum într-o mare comfruntare ultraşii Stelei se amestecaseră cu jandarmii şi axa balanţei înmuindu-se, prăbuşise ambele talgere peste um marş al sufragetelor. Imaginile din televizor tulburate se potoliseră într-o masă clisoasă.

          Nu cu mult înainte de a fi întreruptă emisia, fiica mea cea mare gândi cu voce tare, cum i se mai întâmplă câteodată când stinge televizorul.

          Hai îmbrăcaţi-vă costumele, în următorul sfert de oră plecăm la mare. Slavă Domnului că nici unul dintre noi nu s-a născut Mazarin e un adevărat chin să îmbraci cine ştie ce costum de epocă. La o adică dacă nu găseşti altceva îti pui costumul din piele de focă şi te bagi la sare singurul toples printre nudişti de culoare.

          În două ore stăteam de vorbă în valuri mult mai optimişti decât morcovii-n ciorbă  Înotam printre alge ca printr-o pădure de mărar de la stufatul de miel. Măcar nu dădeam în clocot şi în larg n-ajungea nici ţânţarul anofel. Până la nouă n-am ieşit pe mal. A fost Grozav.

          De fapt GROZAV în carne şi oase a fost mai târziu când am ieşit la raliu pe autostradă şi fotbalul a nimerit la zar şase-şase într-o Sheherezadă de povestit în ziar.

          Grozavă poveste!

          Momentan lipsesc imaginile. Nikonul meu pare că s-a îmbolnăvit. Exersează Jin ji du li cu doctorul.
          P.S.
          Au sosit şi imaginile. Secvenţele de la sfârşit, în timpul transmisiei radio a meciurilor, ne urmărea un bolid care părea să râdă de noi. A fost GROZAV că noi am putut râde la sfârşit.

34 de trepte

Copacul din fereastra mea

e o arenă cu aplauze.
Coregrafia se schimbă
la un semnal şi razele
înscriu literele sărbătoritei.
Vântul unui sentiment comun
alege unghiul cel bun
în bătaia frunzelor
ca o oglindă care freamătă,
respirând un verde intens, de mătase,
pe suprafaţa încreţită uşor a apei.

Spoturile luminoase strălucesc
vărsând în iarbă,
ca pe o scară
cifrele în urcare
34
Lângă mine, fiul fiicei mele,
ţopăie într-un picior
dornic să sară treptele.