Mendelssohn Violin Concerto E Minor OP.64 (Full Length) : Hilary Hahn & ...

            Am părăsit butonul de panică şi într-o clipă de rătăcire m-am regăsit în partea luminoasă a lumii. 27 de minute am uitat de toate lucrurile mărunte. Mângâierea arcuşului pe corzile  violinei a spulberat ceaţa care mă ţinea captiv. Pare atât de simplu... Bună duminică!

            Lăsaţi încrâncenarea, politicienii, câinii şi sărbătoriţi şi voi respectând rânduielile lui Felix Mendelssohn BARTHOLDY!
            Nu pe cele ale celuilalt Felix...

Mai bine mai târziu

            În sfârşit, am primit fotografiile de la Aurel Sibiceanu cu evenimentul japonez de la Muzeul Literaturii, fotogrfii promise, trei postări mai jos pe blog. Mulţumesc frumos Aurele! Mai bine mai târziu! Sub semnul sintagmei, tocmai constat că lipseşte din dosarul transmis fotografia cu Maria Nicorescu. 

Credea că mă păcăleşte. Nu era nimic compromiţător să păstreze poza, cartuş pe ţeavă şi, la o adică, „pac la Războiul!”. Mai repede cred că din invidie, a vrut s-o păstreze doar pentru el.

            Maria e ploieşteancă, de vârsta mea. Nu s-ar crede nu-i aşa? Eu voi împlinii 65, nu se cade să spun şi vârsta ei!... Ne şade bine în poză, e de acord şi Nichita. Şi-a pus apostila în colţul din dreapta sus. Doar că destinul prevăzător, a prins în cadrul obiectivului cifra 12, avertizându-ne cu al doisprezecelea ceas. În treaba asta nu merge mai bine mai târziu, era mai bine, mai nainte să ne fi întâlnit.

            Ca să vedeţi că nu mă roade invidia am să v-o arăt pe Maria şi lângă Sibi. Hei ce spuneţi? La Sibi se vedea că e sub papucul prietenei. A trebuit să-i scurtez din picioare, să nu i se vadă pantofii. Eu i-am pozat. 
            L-am îndemnat să se-apropie de Maria, dar el nu şi nu, n-a cedat. Ce mai observ, abia acum când mă uit cu atenţie, e că destinul şi-a retras conceptul cifrei 12 din poza lui. Aurel e mai tânăr, el are dreptul!

            Ce darnic e marele blond, i-a aprobat şi lui!... Ar trebui să se hotărască şi lunatecul ăla pe cine are mai mult la inimă. E drept că apostila e în stânga în poza cu Sibi şi parcă de fapt se uită la Maria... Depinde de unde priveşti.

            A ajuns şi prietenul nostru de pe facebook, Nicolae Sirius, direct din aeroport, strălucitor ca steaua căreia îi poartă numele. Faţa lui surâzătoare a împrumutat mult din trăsăturile japonezilor. Mă întreb, căldura luminoasă ce i se citeşte pe faţă vine din interiorul numelui său? Mai repede cred că vine de la soarele care răsare undeva în spatele unei insule, de după un nor de ceaţă unde locuieşte el printre japonezi. Pură şi clară, n-avem de unde-o ştii. Până la noi ajunge murdară.

            M-am bucurat de prezenţa lui Rodian Drăgoi pe care îl ştiam doar din poeziile sale de aleasă sensibilitate şi profunzime. L-am putut felicita pe proaspătul ales preşedinte la Filiala de Proză a Uniunii, un fel de Barosso cu multă barbă, Aurel Maria Baros. 
            Am schimbat câteva vorbe cu Victoria Milescu, cea care a ţinut să-mi strecoare că a citit două din cărţile mele şi că-i place poezia din ele. Am rugat-o să nu mai spună asta nimănui, ca să nu-şi capete duşmani.

            Seara a fost scăpărătoare. Doi scriitori, Nicolae Sirius şi Ştefan Dorgoşan, două cărţi, două ţări, două culturi, căci Dor-go-şan a venit cu Impala lui.
            V-am lăsat şi câteva poze să mai priviţi o dată exponatele din Rotonda de la Muzeu.

Climate

            Scriam, nu cu mult timp în urmă, un text care nu ştiu din ce motiv nu s-a numărat printre postările de blog. Eram în interiorul unui ceas al după amiezii. Doamna Markel îşi număra likeurile pe facebook. Martorul cheie audiat la parchet în stare de şoc, număra muşcăturile câinilor în ochii lui Andrei. Simona Halep revenea în meci şi câştiga prin abandon: 3/6. 7/6. 3/0, numărând dublu de fericire, nevenindu-i să creadă, cele 3 ghemuri din ultimul set al partidei cu Anastasia Pavlyuchenkova de la Tokio. Din păcate s-a ciocnit cu Venus...

            Valeriu Zgonea îşi pusese casca albă de miner şi pescuia în lacul cu cianură de la Roşia Montana, numărâd voturi. De unde peşti?... La DNA Sorin Alexandrescu număra urmele motanului în dosarul şpăgii. Angajaţii din sănătate ieşiseră în stradă şi se numărau reciproc(numărătoare comparată nu cumpărată) cu finanţiştii de pe geam de la minister, care socoteau nedumiriţi şi nu înţelegeau de ce nu pică 6% din cer.

            Un ins maidanez lătra numărând pe lista lui Arşinel, iar comisia specială a parlamentului, număra ordinea la audieri a tridentului SRI, SIE, BOR, că nici Dumnezeu nu mai ştie unde sunt frâiele momentului. Măcar că El nu se ia după vorbele deşirate ale premierului.

            Au mai trecut zile. Vitrinierul a aşezat frunzele îngălbenite pe jos şi sprijinit just pe vânt, numără până la cinci gratiile în aşteptare, ale mogulului. Se aud păsările călătoare  pleacând din Partidului Conservator spre ţările calde.

            Ştim noi ce vine? Cât de calde rămân şi ţărmurile useline, cu clima asta în schimbare?

Dovleacul n-are seminţe. Pamflet

            De ani de zile Felix se luptă cu justiţia în cazul ICA, precum porcul cu dovleacul.             

            Şi-a pus râtul de fier în funcţiune şi cât e ziua de lungă, demonstrează prin curtea fostului Institut de Cercetare al Agriculturii, ca un miner de suprafaţă, neapărat cu Antenele după el. Filmat din faţă, ameninţă că intră în greva foamei, rostogolind dovlecul şi susţinând că acela e un abuz al statului, nu un harbuz şi justiţia nu are ce căuta pe proprietate lui. Nu strică el că s-a dovedit dovleacul de aur când l-a rostogolit. El l-a cumpărat de la tarabă şi l-a plătit cinstit.

            Se pare că telepatic cineva i-a şoptit, dar asta nu s-a dovedit.

            Azi justiţia ar trebui să spargă dovleacul. Mircea Badea, Dana Grecu, Radu Tudor, Oana Stancu, Ursu, Razvan Dumitrescu, Sandra, Ciuvică şi pastorul protestant, stau atârnaţi pe gardurile tribunalului. E important dacă judecătorii vor descoperii sentinţa. Sămânţa de scandal. O Ciuvică la streşină îşi punea dorinţe:

            – Liniştiţi-vă că dovleacul n-are seminţe!...

Lansări

            Ieri la Muzeul Literaturii Române, în Sala Rotondă, nu a venit nici o televiziune. Prinşi de priorităţile momentului, toţi reporterii de teren alergau probabil cu limba scosă în exerciţiu funcţiunii în locuri mult mai reprezentative pentru gustului public.(Am fost tentat să scriu gustul public al faunei, dar m-am abţinut la timp).

            Măcar de s-ar fi angajat cu toţii în serviciile de ecarisaj ca hingheri, maidanologi, numerologi, psihochinologi sau mai ştiu ce alte posturi a legiferat în structură senatorul câinilor, Marius Marinescu, să-i inventarieze, să-i prindă, să-i ducă în adăposturi şi să-i trieze pe specii şi rase pe toţi maidanezii: maidanezii-maidanezi, maidanezii- soubiz, maidanezii hahalere, sau maidanezii cu tichie de politician. Fie şi fără eutanasie! Să ecologizăm odată străzile ca să putem începe revoluţia europeană a Bucureştiului, pe care primarele Oprescu a promis-o, dar e obligat să o ţină în sertare. Nici nu ar avea cum s-o aprobe în Consiliu şi să dea drumul la lucrare, până când ăştia de la Roşia Montana nu se dumiresc ce vor.

            Vă spun că în principiu reporterii şi-au ales greşit locul, n-au avut fler. Puteau să ajungă totuşi şi la Muzeu (literatura la muzeu?), să-l întrebe pe Nicolae Sirius, japonezul nostru, la ei acolo în ţara soarelui răsare, cum au scăpat de câini?

            Cer scuze publicului select care a participat sub egida noii Filiale Bucureşti Proză,  la evenimentul lansării a două cărţi de excepţie: Impala _ Ştefan Dorcoşan şi Amintirile unui însingurat _Nicolae Sirius, dar deocamdată nu mi-au parvenit pozele şi fără imagini nu-i aşa nu te crede nimeni.

            P.S. „Fotograful” meu, poetul Aurel Sibiceanu, s-a luat cu vorba(nu spun cu cine)...şi întârzie.