La Ligǎ cu TAB-ul

            La alegerile de la Liga lui Miticǎ s-a venit cu TAB-ul. Pare cǎ Osama Bin Laden-ul footbalului autohton, eternul Președinte, dupǎ 17 ani a pǎrǎsit comedia ororilor cu fruntea sus. A avut șansa sǎ iasa singur, cu pieptul dezgolit, într-un fel de Tiananmen rǎsturnat, în faţa taburilor USL-ine cu steagul alb și sǎ încheie armistiţiul, fǎrǎ sânge vǎrsat.

            Hazardul, ca un mare regizor, m-am uitat la televizor, a potrivit o secvenţǎ teribilǎ care va rǎmâne în istorie balonului desumflat. Se dǎduserǎ rezultatele voturilor. Singur, Miticǎ Dragomir urca sfidǎtor spirala scǎrilor de la Ligǎ, în timp ce patronii coborau încolonaţi, unul cǎte unul, spre ieșire. Fostul Președinte a dat mâna doar cu cei puţini care îl votaserǎ.

            Mi-am adus aminte o secvenţǎ reala și inexplicabilǎ petrecutǎ nu de mult undeva în continentul negru. Lawrence Anthony, o legendǎ a Africii de Sud, autor de cǎrţi, militant activ pentru protecţia elefanţilor în jungla vânǎtorilor de fildeși, dupǎ o viaţǎ de om dedicatǎ salvǎrii faunei și-a încheiat conturile. Se pare cǎ patrupedele uriașe i-au recunoscut meritele și când i-a survenit moartea, într-un marș inexplicabil, s-au deplasat unul în spatele celuilalt pe parcursul câtorva kilometrii, pânǎ în curtea omului. Au stat liniștiţi acolo douǎ zile și dupǎ înmormântare au plecat, în aceiași ordine desǎvârșitǎ de unde veniserǎ.

            Și Miticǎ a trecut tǎcând pe lângǎ elefanţi, dar numai dupǎ ce a semnat un document important care dezvǎluia un mic secret al cifrelor.

Invitatie

Magazinul cu iluzii

            La magazinul de peste drum se vindeau iluzii.

            Bunǎ dimineaţa fatǎ frumoasǎ. Aș dori în aburii cafelei un soare blând, blond. Cu toatǎ dragostea, dar James Bond a comandat înainte un soare fierbinte. Dacǎ nu vǎ e cu supǎrare așteptaţi la rând. A doua zi m-am trezit mai devreme înfiiţându-mǎ flǎmând în faţa tejghelei. Bunǎ dimineaţa fatǎ frumoasǎ am o comandǎ neonoratǎ de ieri.

            Domnule drag calculatorul azi noapte s-a infectat cu viruși și nu riscǎm sǎ vindem plǎcerile  rǎscoapte.

            N-am mai intrat în magazin, am renunţat la iluzii. Duzii din faţa casei mele s-au înǎlţat, gata sǎ urce la cer. La magazinul de peste drum nu se mai înghesuia nimeni acum. Locul a devenit auster. Am îndrǎznit sǎ deschid cu mirare ușa. Printr-o perdea de fum, dincolo de tejghea, pǎpușa blondǎ, vânzǎtoarea mea, se fǎcuse scrum.

Rainbow Dreams of a Mad Hatter

Gușterele atacǎ biblioteca

         Nici adevǎr fǎrǎ ficţiune, dar nici ficţiune fǎrǎ adevǎr!

          “Cine sunt Tobârlanii?(personajele) Extensia familiei rurale cu interesele şi vocaţiile ei, dominată de umbra autoritară a bunicului Dumitru Tobârlan, mitizat de privirea diascopică a copilului etern, fascinat retroactiv de detaliile unei  vieţi patriarhale, fără vârstă.
          Retrăirea acelei lumi aduce portretistica şi evenimentul mărunt la virtuozitatea unor mijloace de actualizare simbolică. Oamenii de odinioară devin personaje efective în măsura în care acest ritual de rememorare şi retrăire devine un principiu activ, neconsumat încă, apt să re/consacre antinomii care depăşesc proximitatea dramatică a interesului pentru pământ, reconfigurând destinele punctual pe cvadraturile universale – dragoste, naştere, îmbătrânire, moarte.”

Marian Barbu

            Am dorit iniţial ca Gușterele sǎ aibǎ subtitlul “Schiţe de roman” și sǎ fie  semnalul unui viitor roman amplu, în douǎ volume, intitulat Tobârlanii. Probabil dacǎ timpul va fi generos îl voi termina și pe acela. Cǎutându-i un titlu potrivit și, descoperindu-l, n-am vrut sǎ las proiectul în coadǎ de guștere și i-am dat lui, libertate de mișcare ca sǎ lege cumva lucrurile. A ieșit un “roman”, pânǎ la urmǎ, cum a binevoit sǎ scrie pe copertǎ editorul, mai concentrat, nu în respectul deplin al canoanelor, dar, în marele respect al rǎbdǎrii cititorilor cu siguranţǎ în aceste vremi, oameni ocupaţi. 

* 

          Lansarea va avea loc vineri 15 noiembrie la Pitești, ora 17, Biblioteca Judeţeanǎ.
          Mai facem menţiunea pentru presǎ, nu vǎ luaţi dupǎ titlu, Gușterii sunt sub vraja Denisei, nu atacǎ și oricum nu sunt prea mulţi, iar dacǎ doriţi sǎ-i luaţi acasǎ, avem lesǎ.

Papucii fermecati. Plai bǎlai/ pamflete politice

            Când au început sǎ se reverse apele murdare ale Dunǎrii, s-a urcat pe una din cele opt nave trase în portul Constanţa încǎrcate cu tablǎ și ţevi de oţel dispǎrute în decembrie 89 cu destinaţia Turcia, SUA, Egipt sau Canada. Nu mai știa care, îi vâjâia capul, sǎ fi fost Rǎselniţa, Munzurul sau Calafatul? Telega sau  Fǎgǎrașul? Poate cǎ Dimisul, mai degrabǎ Ilfovul baronului de Dragnea, cǎ el e de încredere.

            Și Iuda ǎla din studioul Antenei, pastoral, cum se gâdila și se scǎlǎmbǎia asearǎ! Fǎcea spume și striga ca din gurǎ de șarpe unde sunt banii? banii noștrii, banii furaţi ţǎrișoarei sǎ ni-i dea înapoi pânǎ la ultimul cent!
            În port a vorbit cu Mazarin:
            “Marea nu e sigurǎ, corsarul e cu ochii pe noi.”
            A lut-o în sus pe Dunǎre. Cu vaporul noaptea cap compas Viena. Apa murdarǎ nu reușise sǎ spele toate conturile. Pluteau pe margini sacii de rafie burdușiţi cu facturi. Și odatǎ a pierdut firul. S-a trezit într-o camerǎ albǎ cu cearșafuri albe și halate în aceeași culoare, la terapie intensivǎ. Îi trǎseserǎ furtunele și-l dezlegaserǎ de la aparate. Acum îl duceau într-o rezervǎ întins pe un pat cu rotile. Se dezmeticea din amorţealǎ. Se pare cǎ fusese o anestezie puternicǎ și o operaţie grea. Lumina se cernea tulbure dintr-un bec de deasupra capului și vǎzu o femeie. Ba era tânǎrǎ cu decolteul adânc, ba semǎna, bǎtrânǎ, cu verișoara din Germania. Vru sǎ se ridice. Și cu mâinile-ntinse și glasul pierit agǎţǎ de aer un sunet, un șir de vorbe ca niște rufe bǎlmǎjite pe sârmǎ.
            – Sorǎ! Sorǎ, pleacǎ papucii! Cu prezenţǎ de spirit, ca sǎ nu-l enerveze femeia îl liniștii luând papucii în mânǎ.
            – Lasǎ varane, o sǎ îi legǎm de calorifer! Mulţumitǎ de gǎselniţǎ, jucǎ mai departe prefǎcându-se cǎ face nodul marinǎresc. Îl mai privi o datǎ și dǎdu sǎ plece. Când sǎ deschidǎ ușa varanul strigǎ din nou, întinzând rufele și scuturându-le puţin:
            Sorǎ! Papucii! Papucii sorǎ, papucii, pleacǎ cu caloriferul!…
http://www.youtube.com/v/ltMlTm3os8w?autohide=1&version=3&showinfo=1&autohide=1&autoplay=1&attribution_tag=b_Hc6EZ1sK4WXfobP-eKxw&feature=share