Desant 2014. Șarjǎ amicalǎ.

Îţi permiţi cam multe Ionescule!

          Desantul piteștean a coborât din mașini puţin dupǎ ora 13, ora oficialǎ anunţatǎ și a ocupat rapid Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române, într-o desfǎșurare rapidǎ pentru care și-au întrerupt câteva minute exerciţiile forţele speciale de menţinerii a ordinii de pe teritoriul Ucrainei, pentru a privi cu invidie.

          Înainte mergǎtorii, minunatele doamne ale Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu, sub coordonarea atentǎ a Generalului Sachelarie, cercetaserǎ deja câmpul de luptǎ și pregǎtiserǎ cumva teatrul de operaţiuni, scoţând din bagaje armele subversive ale combatanţilor, cǎrţile cu care aceștia veniserǎ sǎ-i surprindǎ și sǎ cucereascǎ pânǎ la urmǎ rezistenţa capitalei, etalându-le la vedere. Din portharturi, hǎrţile mascate cu imaginea bibliotecii în prim plan, au fost lipite direct pe pereţi, ca sǎ nu se mai poatǎ citi pe spate mesajul cifrat pentru Bruxelles al PSD-ului de rǎspândit în electorat.(Dar noi azi, nu avem treabǎ cu politicul!) Doamnele împrumutaserǎ de peste drum de la cabinetul primarului, sǎ facǎ economie  bugetului bibliotecii, un braţ de afișe electorale și le reciclaserǎ transformându-le în postere.
          Dar sunt de fǎcut câteva precizǎri necesare. Într-un desant, știu asta am citit în dex, saltul se face de obicei în spatele frontului de cǎtre cei mai instruiţi soldaţi, dar la muzeul literaturii, contrar sintagmei muzeale de pe frontispiciu ce te-ar duce cu gândul la lucruri conexe, nu tocmai vii, s-a dovedit cu argumente cǎ acolo a rǎmas mișcarea de rezistenţǎ, chiar se joacǎ acolo literar pe frontul din linia întâi.
          Și încǎ o precizare, pentru cǎ Denisa, emblema instituţiei a trebuit sǎ-și adapteze programul neputând sǎ participe alǎturi de combatanţii nominalizaţi pe afiș, ca sǎ nu se supere asistenţa, s-a dat curs soluţiei de a fi prezentatǎ  o casetǎ, un film despre bibliotecǎ, cu dânsa în rol principal. Vǎ spun cǎ filmul s-a bucurat de succes având printre protagoniști o serie de personalitǎţi care în timp, au purtat falǎ așezǎmântului. (La un moment dat l-am vǎzut pe Adrian Nastase turnând un cancioc cu mortar la temelia noii clǎdiri. Nu știu dacǎ termopanele le-a adus tot el. În fond, când cernem, ar trebui sǎ rǎmânem doar cu faptele bune nu și cu pleava și tǎrâţele)
          Nu știu ce m-a apucat cu subtilitǎţile mele, o seamǎ de ingrediente inutile doar ca sǎ stârnesc interesul cititorilor, s-ar putea sǎ stric momentul pierzând la lecturǎ calitatea evenimentului și nu asta doresc. O sǎ încerc, cu mult tact, sǎ fiu mai exact.
          Dupǎ ce domnul director Ioan Cristescu al muzeului, proaspǎt uns, ne-a fǎcut cunoștinţǎ cu combatanţii și amfitrionii, lucrurile au intrat pe un fǎgaș normal, domnii Dan Mircea Cipariu și Marian Drǎghici preluînd frâiele moderaţiei pe care nu le-au mai scǎpat din mâini.
          A deschis confruntarea cum era și normal Nicoleta Popa, citind din noul ei volum care urmeazǎ sǎ-i aparǎ la Editura Adenium, Solitudinea e ţara mea, ca sǎ nu se mai spunǎ cǎ tineretul(cum te poţi numi la 40 de ani?) din ziua de azi nu mai are ţarǎ. Interesantǎ ţara poetei și deosebit de sensibilǎ. Cuvinte fastuoase ca niște porumbei albi sau rotit fâlfâind deasupra Cipariului.
          Au urmat într-o ordine aleatorie Augustin Doman, redactorul sef al Revistei Arges, el venind aici consecvent cu consideraţiile sale vitale asupra morţii, bucurându-ne cu o moarte nouǎ, în curs de apariţie, n-am înţeles la care editurǎ. Marian Drǎghici a transmis rugǎminte din partea domiei sale, mesaj preluat de directorul Sachelarie, cǎtre primarele Pendiuc, sǎ i se confere urgent titlul de cetǎţean de onoare al Piteștiului, cǎci DAD-ul se confundǎ cu Piteștiul și cu revista, ca Burebista cu ţinuturile dacice. La care DAD a cam cârtit, el din când în când fiind invitat la Înalt Prea Fericitul în Curtea de Arges, la o masǎ rotundǎ cu rugǎciune. Sǎ nu înţeleagǎ Prea Fericitul greșit!... Mai bine sǎ-i dea un sediu pentru Uniune.
          A urmat apoi Cristian Meleșteu cu Revoluţia borfașilor. Pe Meleșteul ǎsta, ce om a fost taicǎ-su în bibliotecǎ, ar trebui sǎ-l mutǎm din Argeș în Tara Oașilor cǎ de la o vreme cu borfașii lui ne-a luat de pe piaţǎ cam toate premiile.
          Surpriza mare a venit de la Nicolae Oprea, nu se putea altfel, el e Președintele Filialei. De data asta nu ne-a mai surprins cu cronicile lui întârziate, a venit subversiv de la Marea Egee, doar atât i-a permis bugetul, cu o epopee versificatǎ(pentru rimǎ, nu cu sensul peiorativ). În definitiv tot românul încearcǎ. Pe arcǎ la Noe, e voie tatǎ! Ionescule, te-ai lins pe bot de tot! Tu n-ai sǎ urci în barca Uniunii niciodatǎ... În general eu sunt un tip liniștit. M-am bucurat când m-am regǎsit în Antologia scriitorilor piteșteni, recentǎ, din care cel care a îngrijit-o ne-a citit.
          Ultimul, dar nu cel de la urmǎ, a rǎmas Poetul. Marian Drǎghici chiar la întrebat pe critic, nu pe poetul de moment, nici pe președintele de filialǎ și nici pe doctor, evident doctoratele nu prea mai sunt la modǎ de când cu plagiatul ...

          – Maestre când e gata monografia lui Bârsilǎ, la care știu cǎ lucraţi? Sau vreţi sǎ-i faceţi o odǎ și acum exersaţi? Am înţeles, e prea viu, mai așteptaţi. Eu însǎ pot susţine, eu Marian Drǎghici în deplinǎ maturitate și nu în delir, raţional, cǎ de câteva zile mǎ frǎmânt, transpir, chiar am slǎbit câteva kile. I-am citit ultima carte și în parte m-a convins cǎ e poate cel mai mare poet actual.

          În încheiere moderatorul a mai precizat în concret cǎ desantul piteștean nu era complet.  (Personal m-am mirat cǎ Aurel Sibiceanu n-a fost chemat, nici Virgil, poetul înalt chiar dacǎ nu mai e prietenul meu, poezia lui nu poate fi neglijatǎ, nici Vodǎian, Magda, alţiii). Și dintr-o datǎ, Marian Drǎghici pus pe povești, a mai spus cǎ întâmplǎtor a avut surpriza sǎ descopere un prozator de viitor în Pitești. M-am luminat, nu de mult îi trimisesem Gușterele. Eram sigur cǎ Gușterele l-a mușcat. Avea o problemǎ cu numele scriitorului, îl uitase. Îmi venea sǎ mǎ ridic de la locul meu și sǎ-i zic; “ţine minte trei cuvinte”: Ion Toma Ionescu!... Și el a rostit nesigur Ion… Popa … Argeșanu.

          Bietul Argeșanu, nu mai e de viitor!

 

Afiș electoral

          Uitându-mǎ pe fereastrǎ, și la stânga roșie, și la dreapta albastrǎ am constatat cu stupoare cǎ n-ai cui da votul la europarlamentare. Așadar, nu puteam lǎsa ţara tristǎ fǎrǎ candidaţi la îndemâna vreunui ciurdar și prin urmare, în deplinǎ transparenţǎ, în Cenaclu de urgenţǎ, am deschis o listǎ.

          Nu promitem nici pui, nici cârnaţi și n-avem nici vin de import în butoi, dar ne-au rǎmas de la post, anafore și cu puţin efort, dacǎ e senin, facem rost și de câteva metafore. 

          Votaţi cu noi!

Note de campanie

          Mohorâtǎ vreme. Și recolta DNA, nu s-a mai ridicat la standardele cu care ne obișnuise. S-a pronunţat doar un an de pușcǎrie pentru “deputatul auto”, ǎla care a fǎcut de rușine parlamentul cu o gǎinǎrie gârlejatǎ, de mai mare jena. Bieţii procurori, de-aia l-au pitit iute în arest, sǎ nu se afle în presǎ cât primise mitǎ, cele câteva sute plocon, la care dǎdea și rest…

          Altǎ socotealǎ, socotitǎ azi la Comisia Juridicǎ, cu zecile de tone de pui ale lui Florentin Popescu. Ǎla da baron!

          Parlamentarii l-au apǎrat din oficiu. Sacrificiul puilor a fost pentru partid, nu în beneficiul dumnealui. Ca individ, s-a jurat cǎ n-a consumat nici o aripǎ de pui.

          Sǎ le stea-n gât procurorilor!

          Vedem și mâine ce apare în spatele norilor. Cine mai sare calul. Sǎptǎmâna e la început. Poate rǎsare soarele. Mǎi oameni buni, sunt europarlamentarele. Nu poţi sǎ rǎmâi cu scandalul la Spitalul de arși…

Dacǎ voteazǎ bǎrbaţii?...

          Se pare cǎ nimic nu e întâmplǎtor pe lume și faptele se petrec cu o precizie matematicǎ de zeci, poate sute de mii de ani, de când viaţa a aruncat pe planeta noastrǎ ca sǎmânţǎ de scandal, sâmburele hazardului. Seminţiile ce au populat în diversele glaciaţiuni scoarţa terestrǎ – unele s-au dovedit periferice, trǎind în neștiinţa lor endemicǎ – altele mai responsabile, nu s-au lǎsat doborâte de arbitrar, civilizându-și atitudinea și cutezând a aduce corecţii în devǎlmǎșie, pentru a se încadra în ordinea fireascǎ lǎsatǎ de adevǎrul de netǎgǎduit al creaţiei.

          Se pare cǎ nu doar cei mai viteji dintre traci, dar și cei mai deștepţi, au fost strǎmoșii noștrii trǎitori pe aceste locuri magice, CARPATO -DANUBIANO – PONTICE, ce ascund încǎ marile taine, dar n-au putut ţine în frâu legendele și urmele dǎinuirii lor uriașe și statornice. Nu știu ce interese meschine au ţinut cu tot dinadinsul și au reușit întrucâtva, sǎ rupǎ firul poveștii și sǎ-i șteargǎ pe daci din istoria poporului român, dar locul lor e acolo și dacǎ temporar s-au oprit undeva, sacrificiul a fost doar cu voia lor. Poate cǎ temporar s-au depǎrtat, pentru cǎ vizionari, au înţeles cât de jos ne-a fost scris sǎ ajungem și poate încǎ așteaptǎ sǎ ne revenim.
          Citeam deunǎzi și mǎ minunam, câte ceva despre calendarul dacic de la Grǎdiște. Locul recent pângǎrit de Ponta, care a închis temporar în aceastǎ iarnǎ drumurile, ca sǎ poatǎ el, familia și acoliţii lui sǎ-și desfǎșoare petrecerea dintre ani, pe tǎrâmurile marilor regi ai dacilor și sǎ le cerșeascǎ binecuvântarea. Cu siguranţǎ cǎ au ajuns cu ATV-urile la Sanctuarul dacilor sǎ-l cerceteze, și, Ghiţǎ i-a tradus semnele clare de la locurile sfinte, cǎ anul ǎsta prin urmare va fi președinte. Și au declanșat zaiafetul dupǎ obicei, zile în șir.
          Dar sǎ revin la calendarul dacic. Unul dintre sanctuare are 101 stâlpi și 13  lespezi, care împart stâlpii în opt grupe de câte opt stâlpi, o grupǎ de șapte, alte douǎ grupe de opt și una de șase. Parcurgi de trei ori cercul, și încǎ opt grupuri, și împlinești anul. Fiecare an se încheie cu o lespede de piatrǎ. Sunt 13 lespezi, deci un ciclu întreg de 13 ani. Patru ani de 364 de zile, patru ani de 365, patru ani 366 și un an de 367 de zile. În total pentru 13 ani se obţin 4748 de zile, a cǎror medie pe an dǎ cifra de 365,23. La sfârșit de an se corecteazǎ cu o zi. La opt cicluri de 13 ani, deci la 104 ani, se mai adaugǎ o zi rezultând o valoare medie de 365,24
          Anul tropic are 365,242198 de zile.
          În ziua adǎugatǎ, cea care ajusta corecţia necesarǎ, dacii petreceau în mândria lor, se scǎldau în vin, ca sǎ uite cǎ timpul e mai veșnic decât propriul destin. A doua zi urmǎreau din nou calendarul, ciclul vegetativ al viţei de vie, perioada de fermentaţie și limpezire a vinului, lucrǎrile în livezi, calculând eclipsele de lunǎ și cele ale soarelui, tǎindu-și cǎrare în minele de aur, sau construind reţelele secrete ale canalelor pânǎ la tezaur.
          Calendarul lor era de 4-5 ori mai exact decât cel al lui Cezar.
          Am putea crede vreodatǎ cǎ dacii nemuritori au fost cuceriţi de romani și-au pierit? Doar femeile dace au dorit sǎ fie cucerite, fǎrǎ luptǎ de învingǎtori și au reușit.

 
          De ce se agitǎ Ponta? De ce se teme dumnealui și socotește iar și iar voturile, în timp ce suita USD, petrece? Ei îl vǎd deja președinte, dar poţi admite, ţara nu-i dinainte așternutǎ doar din femei cucerite și argaţi! Dacǎ n-au bǎut toţi dacii, cucutǎ? În pǎduri nu sunt defrișaţi toţi copacii!… Mai sunt și statui!… La mâna baronilor, dacǎ ei nu-l vor e al nimǎnui!

La mulţi ani prietene oriunde te-ai afla!

Gicu

Dacă mă-ntorc în carte şi o fac de câte ori mă aşez să con­tinui, constat ce puţine lucruri am spus despre Gicu. Şi e nedrept. El a fost cu noi întotdeauna, inclusiv la proces, copil de trupă. Când trebuia să cumpărăm ceva, ce să cumpărăm? Cafea, votcă, ţigări, el mergea, Gicu „muşteriul".

Ne asculta atent când dezbăteam un subiect şi încerca să priceapă, se mai plictisea, e drept şi atunci, spăla ceştile de cafea, curăţa scrumierele, iar apoi „sportist" alerga în tenişi muzică pe undele radioului, oprndu-se la Metronomul lui Cornel Chiriac, încet, încercând să nu ne irite. Nu reuşea tot timpul.

Cu fetele, timiditatea lui îşi pierdea obiectul. Aici presta Gicu la turaţie maximă, dar discret, fără largă expunere. Sunt sigur că ar avea ce povesti, lucruri colaterale, colorate, cancanuri cărora în spe­cial eu nu le făceam faţă. Nu mi-a dat voie să scriu, dar mă risc, mi-a povestit ce i s-a-ntâmplat odată la mine în apartament. Avea şi el cheie, mi-a mărturisit abia acum. Eu eram la serviciu.

—  Era ceva trafic în lipsă, acasă la tine.

Tocmai agăţase o prospătură. N-a mai avut răbdare. S-a oprit cu trofeul în prima cameră, jos pe linoleum, la caracatiţă(colajul din tǎieturi de ziar ce împodobea pereţii), şi când să se-nalţe cu el în glorie, în loc de imnul campionilor şi de ovaţii, dezacordată, scârţâi prelung uşa dinspre dormitor... deschizându-se larg (nu era montată de mult).

—  Instinctiv, aş fi vrut să acopăr partenera cu corpul, dar am simţit cum mă răstoarnă tipa, împingându-mă şi ridicându-se goală cum o stabilise în principal natura, dar şi eu pe moment... ca o adevărată învingătoare, cu pieptul liber şi mintea fără ascunzişuri, sărind peste mine sportivă ca peste o râmă rătăcită pe linoleumul verde. Gla­surile li s-au contopit în uimire, celor două colege de profesie sau cunoştinţe ce-or fi fost, înainte ca mâinile să se cuprindă şi să-şi desă­vârşească îmbrăţişarea şi pupăturile. Nu se mai văzuseră de mult. Noi, băieţii, uşor excluşi, stingheriţi de privelişte ne-am dat mâna şi de-atunci am rămas oarecum prieten cu văr'tu Dorel. Venise să-ţi repare chiuveta de la baie...

(Fragment din Dosarul Albaștrii)

Azi e ziua lui Gicu. La mulţi ani prietene oriunde te-ai afla! Am sǎ beau un pahar în cinstea ta. Gicu e supǎrat pe mine. Se pare cǎ m-am bucurat prea tare, sau nu m-am bucurat îndeajuns, scriind câteva rânduri de întâmpinare pe blogul meu, fǎrǎ sǎ-l întreb. Publicase o prozǎ excelentǎ în revista Argeș și cum tot timpul îl bǎteam la cap sǎ-și strângǎ materiale pentru o carte, credeam eu cǎ așa am sǎ-l impulsionez. Se pare cǎ lupta lui cu necazurile și nedreptǎţile vieţii încǎ nu se terminase. Lupta lui cu balaurul continuǎ și azi, dar cu siguranţǎ va ieși învingǎtor, i-o doresc și își va gǎsi timp și pentru îndeletnicirea aceea pentru care e dǎruit. Linkul acesta vǎ poate duce în împǎrǎţia lui.

http://pasareacetii.blogspot.ro/2012/12/din-lotul-albastrilor-azi-george-carstea.html