Suav anapoda. Amestecate

          Întotdeauna lucrurile sunt, nu par, amestecate! Rar conjuncţia astrelor și oamenii, permit ca apele care se varsǎ în albia vieţii fiecǎruia sǎ rǎmânǎ limpezi și riguros individualizate astfel ca ţesǎtura întregului sǎ ofere un covor viu și dinamic integrând sufletul unui popor.

          Se pare cǎ noi ca popor am pierdut de mult culorile fericirii, nici nu știu dacǎ le-am cunoscut vreodatǎ, dar e mai grav cǎ parcǎ s-a rupt urzeala și suveica nu mai trece însoţitǎ strâns de ritmul vǎtalelor sǎ uneascǎ firele. Si în loc sǎ se adune într-un covor, apele învolburate negre și cenușii curg la vale despletindu-se în ochiuri viclene și noduri scǎmoșate. Ștrangulate de târșuri și rǎgǎlii puse de-a curmezișul, apele ies din matcǎ. Și dacǎ tot a dispǎrut suveica, ne scoatem moaștele într-un sobor de preoţi amestecat cu jandarmi și le plimbǎm cu barca pentru sfinţirea locului.    Dar sǎ revin la lucrurile simple. Ieri 10 mai de ziua regalitǎţii mi-am promis și mie un regal cu poezie, tenis și muzicǎ.

*

          Poezia a fost la Puzzle unde Direcţia 9 cu Adrian Suciu în rol de mentor a celebrat Poezia vie. Aplauze pentru iniţiativa importantǎ de a realiza o videotecǎ pe Youtoube cu vocile, creaţiile și imaginile celor condamnaţi sǎ trǎiascǎ douǎ vieţi în sincron cu propria poezie într-o singurǎ viaţǎ. Blestem pe poeţi.

          Ne-am strâns sub același acoperiș literar nu într-un bar ci, “într-un somn atât de prelung, adânc, de nici nu ne-am dat seama” când George Asztalos a coboarât...
La început, Valeriu Mircea Popa a ţinut sǎ fie protector cu Maria Dobrescu și i-a sǎrit în ajutor. Ea adusese cu sine o carte fierbinte Gândurile în cușcǎ și Mircea cu cavalerism și eleganţǎ în puţine cuvinte, ne-a spus cǎ poezia Mariei nu mușcǎ.  
          Cu siguranţǎ cel mai teribil moment, un moment glorios, a fost când așa din senin apa s-a transformat în vin și Lucian Vasilescu ne-a condus pe jos la Ploiești într-un beci rǎcoros, degustând uimiţi inegalabilul parfum de cǎpșunicǎ. Capǎtul drumului înnobilat de plǎceri e gustul mirosului zilei de ieri. A fost frumos.
          Au mai prestat ca invitaţi pe viu sau film ca la marile festivaluri: Niu Herişanu, Dan Herciu, Adrian Pârvu, Ion Mureşan, Ioan Es. Pop, Adrian Suciu şi Cristian Chirvasiu. 
          Și mai zice cronicarul la sfârșit; “Seara de Poezie vie organizată de Asociaţia Culturală ,,Direcţia 9’’s-a încheiat cu un moment open stage oferit de poeţii: Ion Toma Ionescu, Daniela Toma, Andrei Rareş Adam şi Raluca Neagu”. Mǎrturisesc, eu am ales sǎ citesc ceva obișnuit, nu mi-am permis sǎ greșesc, sǎ rup gura târgului din prima. Crima a fost amânatǎ pe altǎdatǎ.

*

          Seara a fost de-a dreptul ciudatǎ. A coborât o divǎ cu barbǎ, adevǎratǎ stafie, din avion, când ne era lumea mai dragǎ. Ponta cu a lui soţie n-a presimţit un miracol pe nǎsǎlie, la Eurovision. Consilieri idioţi!...Concita le-a luat mintea la toţi! Dragnea nu era de faţǎ când a fost sǎ se facǎ ceaţǎ și sǎ dea drumul la hoţi, iar la numǎrǎtoare s-a dus dracului majoritatea uselinǎ. Ovi și Paula au rǎmas blocaţi în mașinǎ. Pǎcǎt! Ei au evoluat surprinzǎtor de bine. Opoziţia susţine cǎ premierul programase un tun electoral, dar romanii din strǎinǎtate n-au pus botul și-au ales sǎ dea votul, unui transsexual.

*

          La Madrid, draga noastrǎ Simona, dupǎ ce a asfaltat uliţa cehǎ, lungǎ cât o zi de post, pe Kvitova, de-ai fi zis cǎ și-au deschis acolo lucrǎrile ǎia de la Teldrum, mutându-se de pe autostrada lui Șova, s-au aruncat în eter perdele de fum, întrebǎrile dinspre premier.

          – Reparǎm saga de la Copenhaga! Cu Sharapova, îi batem și pe americani și pe ruși! Dupǎ primul set, spiriduși s-au consultat în tribunǎ.          
           – Fata sǎ mai aștepte o lunǎ, sǎ trecem de scrutin și-i dǎm titlul de vis, la Paris. Așa, nu-i facem jocul nici lui Ponta, dar nici lui Putin… Am zis.

Simona Halep e in semifinale la Madrid

          “– Ieși copilǎ cu pǎrul bǎlan afarǎ și râzi dupǎ soare, cǎ doarǎ s-o îndrepta vremea!”
          Așa se pare cǎ i-a zis, de data asta tatǎl, Simonei, punându-i într-un rucsac racheta de tenis și câteva tricouri. Și la fel ca Nicǎ a lui Ștefan a Petrei – la rândul lui îndemnat de instinctul matern sǎ plece din coclaurii Humuleștilor – și copila cu pǎrul bǎlan a plecat din Constanţa  lui Mazǎre – sǎ se lupte cu zmeoaicele pe zgurǎ, iarbǎ, ciment sau alte suprafeţe rapide și sǎ cucereasca evident trofee.
          A mai curs ceva timp, pânǎ sǎ vinǎ prezentul, când se înghesuie lumea sǎ o cunoascǎ.  Cum și la Nicǎ a Petrei cursese ceva apǎ pe râul Ozanei, pânǎ sǎ cânte la bisericǎ în ziua de Paști rugǎciunea “Îngerul a strigat”, spre uimirea humuleștenilor.

          Nu mi-am propus sǎ fac paralelisme, pentru simplu motiv cǎ Simona a umblat în adidași, în timp ce Nicǎ se purta în cizme. Așa era atunci! Și ghinioanele au fost diferite, ea nu a dat de bucluc cǎzând în ispite, sǎ ia râia de la caprele vreunui Irinuc și nici nu s-a lǎsat tunsǎ din considerente etice. Azi dacǎ ceva îti prisosește, e simplu, faci operaţii estetice.
          La un moment dat, nu-l cunoștea personal, Simona s-a întâlnit cu Ţiriac pe mare, ţinea strâns timona unui barcaz. Ea era pe val prin urmare și mustǎciosul o mǎsura mustǎcind cu necaz. Parcǎ ochea un mistreţ prin lunetǎ.
          – Asta micǎ era necesar sǎ mai creascǎ 10 centimetrii, înainte sǎ se nascǎ, și mǎcar de-ar fi fost brunetǎ ca Serena, cu noaptea pe ea, sǎ ajungǎ stea.
          – Ţiriac puiule! Nu fii prostǎnac, ţara geme! Îi facem o rachetǎ mai lungǎ!...

*

          Se aude cǎ dupǎ Madrid, Ponta o cheamǎ pe Simona la partid
în campanie. Ea ar vrea la Mișcarea Popularǎ cu falansterul în blugi și trotineta la sanie, dar premierul a anunţat-o cǎ-i trimite Corpul de control și trupele NATO, sǎ-i mǎsoare racheta.
          – Ieși copilǎ cu pǎrul bǎlan afarǎ și râzi la soare!... Ne jucm
și noi, poate se îndreaptǎ vremea

Cocoșul de tablǎ

             Cred cǎ o chema Mariana Mǎroiu. Înaltǎ, suplǎ, pe un cal alb mi se pǎrea o apariţie irealǎ care îmi zdruncina convingerea deja fixatǎ în mintea mea cǎ poveștile nu sunt fructe ale realitǎţii și întâlnirea cu zâna din vis nu va fii sǎ se împlineascǎ vreodatǎ. Dar fructul viu la streașina privirii mele era acolo, aievea și va rǎmâne mult timp ca un cocoș de tablǎ pus fǎrǎ noimǎ pe coama casei, s-o pǎzeascǎ de focul fulgerului sau de alte pericole.     Cǎlǎrea fǎrǎ șa, o nǎlucǎ ce tulbura aerul risipind un vǎl de parfumuri în praful ce-l lǎsa în urmǎ în coada cometei. A trecut în trombǎ pe lângǎ mine, venind dinspre herghelia CAP-ului și numai o fracţiune de secundǎ, m-a luminat cu privirea ei seninǎ ca o promisiune, dar și o ușoarǎ mustrare la pǎrerea ce mi-o însușisem cǎ zânele nu existǎ.

          Ieșind din perplexitatea momentului, am alergat cincizeci de metrii, sǎ ajung la porţiunea de șosea asfaltatǎ care ţinea în Merișani de la garǎ pânǎ în dreptul parcului, la casele Lupeștii (înainte de podul de fier ce trecea peste Argeș), sǎ vǎd încotro se îndreaptǎ nǎluca. Imediat dupǎ canton a fǎcut dreapta îndreptându-se cǎtre luncǎ. Drumul meu era în altǎ direcţie, dar cocoșul de tablǎ flutura în capul meu ca un steag.
          Seara l-am întrebat pe unchiul Nae, lucra la grajduri de când își fǎcuse casǎ în Merișani și colectivul îi luase caii, nu s-a putut desprinde de ei și a rǎmas sǎ-i îngrijeascǎ.

  – Nu știam cǎ aţi adus la herghelie și cai albi, unchiule!

          – Albǎ nu e decât iapa inginerului, dar nu poate nimeni s-o încalice. Doar Maria când vine pe la noi, dar nici ea nu-i pune șaua. Se înţeleg de minune, parcǎ au crescut împreunǎ. Nu l-am întrebat ce legǎturǎ era între ea și inginer. Probabil cǎ-i era nepoatǎ pentru cǎ nu-i purta numele. Venea în vacanţa de varǎ și nu stǎtea mai mult de douǎ sǎptǎmâni.
          În vara aia am mai vǎzut-o o singurǎ datǎ. Se luase la întrecere cu vǎrǎ-meu Cornel, ei doi erau apropiaţi ca vârstǎ, mie mi-ar mai fi trebuit câţiva ani. În mijlocul luncii, dincoace de zǎvoi, pânǎ în pǎmânturile cultivate, era lǎsat un izlaz unde pǎșteau vitele. Câteva hectare cu iarbǎ grasǎ se terminau în prundișul Argeșului, unde spre searǎ vitele, înainte de a fi mânate spre case, își potoleau setea. Traseul întrecerii pornea din spatele covergii lui tata-mare, pânǎ la nucul ce domina cu coroana lui uriașǎ toatǎ lunca. Înţelegerea era, ca la întoarcere, fiecare sǎ aducǎ o nucǎ verde ruptǎ din coroana falnicǎ, pe care o puteai atinge doar dacǎ ocoleai tulpina de un metru grosime ce avea în partea opusǎ privirii o creangǎ ceva mai joasǎ, ce putea fi ajunsǎ dacǎ erai cǎlare.
          Și înţelegerea recompenselor pǎrerea deosebit de stimulativǎ, cǎci învingǎtorul dacǎ era vǎrǎ-meu, primea un sǎrut, iar învinsul, dacǎ era tot el, trebuia s-o poarte în spinare pânǎ la nuc pe Maria și sǎ strige în gura mare ritmat ca un metronom, Cornel Chiriac e cel mai tare.
          Vara urmǎtoare Europa Liberǎ a venit spre noi cu trista veste ce ne-a tulburat pe toţi cǎ la Munchen într-o creastǎ a nopţii, cocoșul de tablǎ s-a oprit din cântat.
          Despre Mariana Mǎroiu am aflat mai târziu cǎ dupǎ o ancheta la securitate, ea chiar era prietenǎ cu Cornel Chiriac, a ajuns acasǎ rasǎ pe cap. Nu-mi ies din minte pletele ei fluturând pe umeri în galopul calului, când îl lǎsase la zece metrii în spate pe Cornel!
          S-a urcat în pod și de grinda casei în care deasupra stǎtea ancorat cocoșul de tablǎ s-a legat de ștreang legǎnându-se ca pendula unui metronom.

          Mâine 9 mai, Cornel Chiriac ar fi împlinit 72 de ani și Radu Nicolescu m-a invitat sǎ comemorǎm evenimentul la Pitești. Din pǎcate nu pot ajunge.

Cenaclul de urgenta. Micul Paris in Laser Maxx. Bucuresti

 

O seara in care muzica s-a intalnit firesc si inspirat cu poezia...

Primul milion

          Dacǎ ne-am lua dupǎ “ cele mai hulite instituţii românești” în viziunea parlamentarilor (exceptând bineînţeles Președenţia), DNA-ul și ANI, n-ar trebui sǎ ne complicǎm viaţa punându-ne întrebarea cum și-au fǎcut X sau Y, indiferent din ce partid, averea, milioanele. Sǎ-i lǎsǎm pe bieţii parlamentari cu ghinioanele și imaginaţia lor, sǎ-i uimeascǎ pe “procurori”; unii cu sudoarea frunţii, alţii au descoperit comori cutreierând munţii, au vândut flori, cei mai mulţi sunt de viţǎ nobilǎ, câţiva au cǎrat mobilǎ, au cultivat slǎbiciuni la mǎtuși sau unchi, au tuns pruni și-au donat rǎrunchi, au deschis uși fǎcându-și credite la bǎnci, alţi au deschis francizǎ la ţigǎnci… E ciudat cǎ nici unul n-a furat primul milion de dolari de la stat. Abia dupǎ ce îl ai pe acesta la teșcherea, poţi avea aspiraţii la licitaţii și poţi presta…

          Citeam undeva, azi, cǎ odatǎ cu calificarea în turul doi al Turneului de la Madrid, Simona Halep a rotunjit suma câștigatǎ din premii, la 3 milioane de dolari și mǎ gândeam ce lipsit de imaginaţie ar pǎrea unora sǎ te scoli de dimineaţǎ, sǎ te urci în avion, sǎ te trezești la Doha sau la Madrid, pe zgura roșie, pe ciment sau pe iarbǎ  și sǎ dai cu racheta în minge pânǎ faci bǎtǎturi în palmǎ, nu-ţi mai simţi spatele, ţi se rǎsucesc mușchii picioarelor. L-aţi vǎzut pe vreunul dintre parlamentari sǎ-și îndemne odraslele cǎtre drumul pǎtimirii sportive? care nu-i așa îţi poate da șansa câștgǎrii cinstite prin munca ta a primului million?
          – Lasǎ bǎiete cǎ a suferit destul tata! Ia-ţi milionul, limuzina, fata și fi bǎrbat! Plǎtește mama benzina. Dacǎ ţi se terminǎ milionul, vorbești cifrat, ai grijǎ cu telefonul! Cǎ la anul vreau sǎ te fac deputat.

Rǎzboi civil în Ucraina?

Dacǎ armele nu-s lǎsate sǎ tacǎ,

gurile lor spurcatele
vor împǎrţi lumii,
ţipetele și pǎcatele vocalelor.
Limba armelor
nu cunoaște speranţele
și lanţul umil al consoanelor

Acele sunete, oarbe
aproape mute, au rǎmas
împroșcate, neștiute moaște,
pe zidul din faţa porţilor,
secerate de dansul gloanţelor.

Noi, oameni în mijloc de ape,
nu vom putea ieșii
din insurgenţǎ, decât
descoperind taina
și limba morţilor
mǎrșǎluind în cadenţǎ…

E atât de aproape
Ucraina.

La plimbare cu pontonacul de 1 Mai

          Râde iarǎși primǎvara peste câmpuri peste plai.

         Bucuria umple ţara, c-a venit întâi de Mai. 

          Primǎvara asta chiar râde de noi. Ne-a stricat toate ploile. De câteva zile se fac eforturi concentrate ale fortelor armate și ale celor de la Ministerul de Interne, ale Institutului National de Meteorologie, cei de la ISU și-au adus toate bǎrcile, e o agitaţie continuǎ de s-au alarmat rușii din Ucraina, raportând Naţiunilor Unite cǎ au observant mișcǎri de trupe și voluntari civili însoţite de aviaţia militarǎ dotatǎ cu rachete patriot, care se  pregǎtesc de rǎzboi concentrându-și toate forţele de atac pe zona  Mǎrii Negre.
          Eroare oameni buni, comunitatea internaţionalǎ sǎ stea liniștitǎ. E doar o reglare de conturi internǎ între premier și președinte. Bǎtǎlia e pe MAZARE. A sosit în port un cargou cu seminţe (pǎstǎi) și Bǎsescu, ajutat de DNA-ul lui Keovesi, vrea sǎ punǎ mâna pe el, sǎ-și asigure o colaborare cu pușcǎriile din zonǎ pentru mânǎ de lucru ieftinǎ și calificatǎ necesarǎ îngrijirii culturilor de la Nana. Se aude cǎ l-ar vrea și pe Becali supraveghetor, probabil ulterior pe zona agricolǎ se va extinde și la oi… Încǎ nu a fost datǎ la presǎ oficial poziţia regelui Hagi.
          Primǎvara asta chiar râde de noi!
          Președintele cu combinaţiile lui secrete, fǎrǎ îndoialǎ cu sprijin NATO, a acoperit cerul patriei cu nori și cu ploi, azi în cea mai mare zi de sǎrbǎtoare a stângii. Se fac toate eforturile. PSD-ul a hotǎrât în replicǎ sǎ construiascǎ un PONTONAC. De-aia au adus ǎștia de la ISU toate bǎrcile. Barcǎ lângǎ barcǎ pânǎ la Constanţa, un ponton de bǎrci. Sǎ-l care ostașii pe umeri deasupra pontonului, la plimbare cu pontonacul .
          Sǎracul Ponta, el trebuie sǎ zâmbeascǎ la geam și sǎ facǎ semne cu mâna electoratului, ca soarele!

          Acesta e un pamflet

Desant 2014. Șarjǎ amicalǎ.

Îţi permiţi cam multe Ionescule!

          Desantul piteștean a coborât din mașini puţin dupǎ ora 13, ora oficialǎ anunţatǎ și a ocupat rapid Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române, într-o desfǎșurare rapidǎ pentru care și-au întrerupt câteva minute exerciţiile forţele speciale de menţinerii a ordinii de pe teritoriul Ucrainei, pentru a privi cu invidie.

          Înainte mergǎtorii, minunatele doamne ale Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu, sub coordonarea atentǎ a Generalului Sachelarie, cercetaserǎ deja câmpul de luptǎ și pregǎtiserǎ cumva teatrul de operaţiuni, scoţând din bagaje armele subversive ale combatanţilor, cǎrţile cu care aceștia veniserǎ sǎ-i surprindǎ și sǎ cucereascǎ pânǎ la urmǎ rezistenţa capitalei, etalându-le la vedere. Din portharturi, hǎrţile mascate cu imaginea bibliotecii în prim plan, au fost lipite direct pe pereţi, ca sǎ nu se mai poatǎ citi pe spate mesajul cifrat pentru Bruxelles al PSD-ului de rǎspândit în electorat.(Dar noi azi, nu avem treabǎ cu politicul!) Doamnele împrumutaserǎ de peste drum de la cabinetul primarului, sǎ facǎ economie  bugetului bibliotecii, un braţ de afișe electorale și le reciclaserǎ transformându-le în postere.
          Dar sunt de fǎcut câteva precizǎri necesare. Într-un desant, știu asta am citit în dex, saltul se face de obicei în spatele frontului de cǎtre cei mai instruiţi soldaţi, dar la muzeul literaturii, contrar sintagmei muzeale de pe frontispiciu ce te-ar duce cu gândul la lucruri conexe, nu tocmai vii, s-a dovedit cu argumente cǎ acolo a rǎmas mișcarea de rezistenţǎ, chiar se joacǎ acolo literar pe frontul din linia întâi.
          Și încǎ o precizare, pentru cǎ Denisa, emblema instituţiei a trebuit sǎ-și adapteze programul neputând sǎ participe alǎturi de combatanţii nominalizaţi pe afiș, ca sǎ nu se supere asistenţa, s-a dat curs soluţiei de a fi prezentatǎ  o casetǎ, un film despre bibliotecǎ, cu dânsa în rol principal. Vǎ spun cǎ filmul s-a bucurat de succes având printre protagoniști o serie de personalitǎţi care în timp, au purtat falǎ așezǎmântului. (La un moment dat l-am vǎzut pe Adrian Nastase turnând un cancioc cu mortar la temelia noii clǎdiri. Nu știu dacǎ termopanele le-a adus tot el. În fond, când cernem, ar trebui sǎ rǎmânem doar cu faptele bune nu și cu pleava și tǎrâţele)
          Nu știu ce m-a apucat cu subtilitǎţile mele, o seamǎ de ingrediente inutile doar ca sǎ stârnesc interesul cititorilor, s-ar putea sǎ stric momentul pierzând la lecturǎ calitatea evenimentului și nu asta doresc. O sǎ încerc, cu mult tact, sǎ fiu mai exact.
          Dupǎ ce domnul director Ioan Cristescu al muzeului, proaspǎt uns, ne-a fǎcut cunoștinţǎ cu combatanţii și amfitrionii, lucrurile au intrat pe un fǎgaș normal, domnii Dan Mircea Cipariu și Marian Drǎghici preluînd frâiele moderaţiei pe care nu le-au mai scǎpat din mâini.
          A deschis confruntarea cum era și normal Nicoleta Popa, citind din noul ei volum care urmeazǎ sǎ-i aparǎ la Editura Adenium, Solitudinea e ţara mea, ca sǎ nu se mai spunǎ cǎ tineretul(cum te poţi numi la 40 de ani?) din ziua de azi nu mai are ţarǎ. Interesantǎ ţara poetei și deosebit de sensibilǎ. Cuvinte fastuoase ca niște porumbei albi sau rotit fâlfâind deasupra Cipariului.
          Au urmat într-o ordine aleatorie Augustin Doman, redactorul sef al Revistei Arges, el venind aici consecvent cu consideraţiile sale vitale asupra morţii, bucurându-ne cu o moarte nouǎ, în curs de apariţie, n-am înţeles la care editurǎ. Marian Drǎghici a transmis rugǎminte din partea domiei sale, mesaj preluat de directorul Sachelarie, cǎtre primarele Pendiuc, sǎ i se confere urgent titlul de cetǎţean de onoare al Piteștiului, cǎci DAD-ul se confundǎ cu Piteștiul și cu revista, ca Burebista cu ţinuturile dacice. La care DAD a cam cârtit, el din când în când fiind invitat la Înalt Prea Fericitul în Curtea de Arges, la o masǎ rotundǎ cu rugǎciune. Sǎ nu înţeleagǎ Prea Fericitul greșit!... Mai bine sǎ-i dea un sediu pentru Uniune.
          A urmat apoi Cristian Meleșteu cu Revoluţia borfașilor. Pe Meleșteul ǎsta, ce om a fost taicǎ-su în bibliotecǎ, ar trebui sǎ-l mutǎm din Argeș în Tara Oașilor cǎ de la o vreme cu borfașii lui ne-a luat de pe piaţǎ cam toate premiile.
          Surpriza mare a venit de la Nicolae Oprea, nu se putea altfel, el e Președintele Filialei. De data asta nu ne-a mai surprins cu cronicile lui întârziate, a venit subversiv de la Marea Egee, doar atât i-a permis bugetul, cu o epopee versificatǎ(pentru rimǎ, nu cu sensul peiorativ). În definitiv tot românul încearcǎ. Pe arcǎ la Noe, e voie tatǎ! Ionescule, te-ai lins pe bot de tot! Tu n-ai sǎ urci în barca Uniunii niciodatǎ... În general eu sunt un tip liniștit. M-am bucurat când m-am regǎsit în Antologia scriitorilor piteșteni, recentǎ, din care cel care a îngrijit-o ne-a citit.
          Ultimul, dar nu cel de la urmǎ, a rǎmas Poetul. Marian Drǎghici chiar la întrebat pe critic, nu pe poetul de moment, nici pe președintele de filialǎ și nici pe doctor, evident doctoratele nu prea mai sunt la modǎ de când cu plagiatul ...

          – Maestre când e gata monografia lui Bârsilǎ, la care știu cǎ lucraţi? Sau vreţi sǎ-i faceţi o odǎ și acum exersaţi? Am înţeles, e prea viu, mai așteptaţi. Eu însǎ pot susţine, eu Marian Drǎghici în deplinǎ maturitate și nu în delir, raţional, cǎ de câteva zile mǎ frǎmânt, transpir, chiar am slǎbit câteva kile. I-am citit ultima carte și în parte m-a convins cǎ e poate cel mai mare poet actual.

          În încheiere moderatorul a mai precizat în concret cǎ desantul piteștean nu era complet.  (Personal m-am mirat cǎ Aurel Sibiceanu n-a fost chemat, nici Virgil, poetul înalt chiar dacǎ nu mai e prietenul meu, poezia lui nu poate fi neglijatǎ, nici Vodǎian, Magda, alţiii). Și dintr-o datǎ, Marian Drǎghici pus pe povești, a mai spus cǎ întâmplǎtor a avut surpriza sǎ descopere un prozator de viitor în Pitești. M-am luminat, nu de mult îi trimisesem Gușterele. Eram sigur cǎ Gușterele l-a mușcat. Avea o problemǎ cu numele scriitorului, îl uitase. Îmi venea sǎ mǎ ridic de la locul meu și sǎ-i zic; “ţine minte trei cuvinte”: Ion Toma Ionescu!... Și el a rostit nesigur Ion… Popa … Argeșanu.

          Bietul Argeșanu, nu mai e de viitor!