Simona și Ahile

          Scriam în ultimul meu comentariu pe blog, referitor la superba victorie a Simonei Halep pentru calificarea în semifinale la Turneul de tenis de la Wimbledon (îmi menţin pǎrerea. o extraordinarǎ performanţǎ româneascǎ!):

          „Descǎtușarea, dacǎ s-a produs dupǎ meciul cu Lisiki, a fost mascatǎ firesc de modestia acestei fete și bunul ei simţ. Dornicǎ de a nu stârni invidii și patimi, conștientǎ de valoarea ei intrinsecǎ, a preferat sǎ nu se împǎuneze ca o vedetǎ, știind bine cǎ tenisul e doar un joc, iar într-o altǎ zi, chiar slujitǎ de puteri, poate fi pǎrǎsitǎ de noroc.

          Poate de aici dansul elegant armonios în teren, la ea nu seamǎnǎ cu o trântǎ. E o înţelegere detașatǎ, superioarǎ a artistului. Cât timp plǎcerea jocului și arta de a perfecţiona traiectorii și deschide unghiuri, vor sclipi constant în ochi senini ai Simonei, monstrul sacru va rǎmâne om. Sǎ nu-i cerem sǎ devinǎ monstru mai devreme!”

          Nu bǎnuiam cǎ adevǎrul cuvintelor mele va fi comfirmat dur, la 24 de ore dupǎ ce acesta se va fi rostit. Jocul din semifinala cu canadianca Bouchard parcǎ a urmat un scenariu scris dinainte( nu de mine), ca un postulat al hazardului. La 2-2 în primul set, cǎlcâiul Simonei a simţit mâna zeiţei Thetis când l-a scufundat în apele Stixului ca sǎ-l facǎ nemuritor pe fiul sǎu Ahile. Iarba tocitǎ pe fundul terenului luneca precum gheaţa și glezna-i finǎ, într-o mișcare insuficient controlatǎ, s-a clintit de la locul ei. Un operator inspirat scormonea cu obiectivul ochii Simonei și o umbrǎ ca un norișor de durere se insinua pe cerul lor senin. Am înţeles îndoiala și semnul zeilor și în continuare am privit detașat.

          Sǎ fiu bine înţeles, canadianca s-a depǎșit pe sine, a împins la limitǎ riscul asumat înǎlţându-se pe vârfuri și dorind sǎ-și arate tot timpul cei zece centimetrii în plus cu care a dǎruit-o natura. Nu vreau sǎ diminuiez meritele sportive ale adversarei. Fǎrǎ îndoialǎ ea și Simona vor domina viitorul dacǎ turbulenţele climatice nu vor cuprinde și sportul alb.

          Simona a strâns din dinţi și cu bandajul uriaș la picior a continuat meciul, dar mișcǎrile ei pǎreau ale unei gazele în lanţ, nu mai puteau fi la fel de libere. Fire nevǎzute îi legaserǎ de gleznǎ racheta și reglajul fin al atingerii mingii, imprima traiectoriilor erori de milionimi de secundǎ. Dansul ei în teren etalat sclipitor în alte partide a devenit o luptǎ de uzurǎ. O trântǎ.

          Dupǎ primul set pierdut la tie-brak, greu, neslujitǎ de puteri și pǎrǎsitǎ de noroc, a trebuit sǎ-și calce pe suflet, sǎ încline steagul și sǎ rǎmânǎ om. Ce-o fi fost în mintea ei deosebit de dotatǎ? Dar în inima ei?

          Sa ridicǎm pǎlǎriile dacǎ le avem!...

          Mǎ întreb Ahile nemuritor fiind, fǎrǎ cǎlcâiul lui, ar mai fi ajuns pânǎ la noi?

Basmele la zi ale românilor. Punguta cu doi bani

Notǎ:

Ca sǎ nu-i mai supǎr pe unii și pe alţii, între douǎ meciuri ale Simonei m-am gândit sǎ rescriu o poveste

          Acu’, timpurile se mai schimbaseră. Se schimbase şi povestea. Nu ştiu cum se făcea, da baba avea cucoşu şi moşului îi cotcodăcea găina în jurul casei de câte ori făcea ou şi nu numai. Murea de ciudă baba că-şi dăduse acordul oral pentru schimbul de orătănii.

          Luase cucoşul cu purcoiul de bani cu tot, da, a venit pârdalnica de criză de n-a mai rămăs ban pe ban. Moral i-a ieșit pe nas, s-a ales praful de cucoşul gras!… Să nu mint, rătăcise doi cocoşei de argint, în solniţa de sare. (Nici sare nu mai avea! După ce să bea apă?…). Îi păstrase, ca să zic aşa, să-i aibă moşul de-i va veni sorocul înaintea lui, să se-ngrjească a plăti ăle lumeşti care vin la urmă.

          Pe moşneag îl prindea mila uneori şi ar fi ajutat baba, numai că administra un proiect cu fonduri europene. Dezvoltase o găinărie şi tare se temea că nu-i ies cifrele la bilanţ, cand vor veni comisarii de la Europa sǎ le vadǎ. Că ştii cum e, te paşte ghinionul când dai din ogradǎ... ȘI n-ar fid at un șfanţ. Nu vroia să se facă de râs.

          Seara mai venea baba la moșneag la televizor sǎ-l vadǎ pe Dan Diaconescu, tare-i era drag când o cǎuta dezinteresat pe Elodia prin tot locul ( moșul o necǎjea zicând cǎ ǎsta își cutǎ norocul și vrea sǎ se însore cu ea). Din vorbă-n vorbă într-una dintre seri, baba acceptase sǎ guste din castronul cu ciorbǎ dreasǎ cu ouǎ de la gǎinǎrie și dǎduse-n beţie cu un pahar de socatǎ.

          Moșul îi tot bǎtuse babei apropouri cǎ i-ar trebui și ei o resursǎ nouǎ. Se și gândise una-douǎ și, i-a propus sǎ joace la Bursǎ. Baba șocatǎ, se spărie la început, crezând că bursa e un fel de emisiune de-aia nocturnă unde ca sǎ obţinǎ diurnǎ, trebuia să se dezbrace ca Bianca lui Capatos, pe toace, la un show păcătos. Moşul o liniştii. E păcătoasă şi bursa, dar e la lumina zilei n-apucǎ sǎ-ntunece şi baba n-are mintea copilei ǎleia sǎ-i lunece rochia cǎ nu  nici Baba Dochia sǎ se dezbrace de cojoce. Arǎta bine baba sǎ nu-i fie de deochi și moșul n-o slǎbea din ochi.

          Toate bune și frumoase! Convenirǎ într-un final că le era necesar un laptop, de-ăla fain, profesional, să se logheze la licitaţii online. Aşa făcură. 

          În zori, baba dupǎ ce se întoarse de la moșu, bătu cucoşu şi-i grăii în vervǎ:
          – Pintenogule, n-ai a te-ntoarce acasă fără un laptop de fală că, te ologesc şi te pun în oală! Iaca şi ăştia doi banuţi de argint, să-i ai de rezervă, Ţine-i pentru orice eventualitate în punguţă, şi mergi mǎtǎluţă la  OKTAL www.oktal.ro), că acolo e raiul pentru laptopuri şi netebookuri.

          N-avu d’ales pintenogul! Cum ajunse în faţa magazinului, se proţăpi la intrare şi strigă cât îl ţineau baierile pieptului lui ţanţoş:

          –Cucurigu, boieri mari

          Daţi un laptop pe doi bani!”

          Îl tufliră o dată, de două ori, vânzătorii. Nu te pui cu cocoşul! Îl aruncai afară pe uşa, el zbura pe fereastră înapoi, şi tot aşa.

          –Cucurigu boieri mari

          Daţi un laptop pe doi bani!

          N-au avut ce-i face! Ca să-l potolească, se enervaseră deja clienţii, au fost obligaţi să-i făcă hatârul şi-au scos un laptop obişnuit din raft. Numai că nu scăpară aşa uşor, el o ţinea una şi bună că vrea să vadă oferta completă. Consultând oferta pe de-a-ntregul, a rămas până la urmă la: Toshiba Satellite A660-167 Core i7-740QM(1.73), 6 GB, 640 (640 GB-5400), 16.0 LED, nVidia GT 330M-1024, BluRay-RW, Webcam-1.3, Bluetooth, Office HST Trial, bgn, W7 Premium-64, Velvety black w/ chain, KB Hal.

Întrebă de preţ. (5099 lei ). Când să plătească cu cei doi bănuţi, cârâii să se-audă de departe:

          –Doi bani dai, doi bani face!... Cu vorba asta, îi dădură şi banii-napoi.
Puse laptopu-n Geanta notebook 16, CADOU şi pe-aci ţi-e drumul.

          Nu mai ştiu, o fi castigat baba la bursă?...

Semifinlistǎ la Wimbledon

          6-4, 6-0.
          Minunat! Simona Halep pare sǎ devinǎ un monstru sacru. Acurateţea și tǎria ei mentalǎ e din stirpea celor cu adevǎrat unici. Braţele ridicate deasupra capului în semn de victorie și zâmbetul reţinut, controlat, dar sincer al bucuriei împlinite de la sfârșitul meciului, l-am mai vǎzut doar la Nadia Comǎnci dupǎ marile victorii. Descǎtușarea, dacǎ s-a produs dupǎ meciul cu Lisiki, a fost mascatǎ de modestia acestei fete și bunul simţ, conștientǎ de valoarea ei intrinsecǎ, dornicǎ de a nu stârni invidii și patimi, dar nici a se împǎuna ca o zeiţǎ, știind bine cǎ tenisul e doar un joc, iar într-o altǎ zi, chiar slujitǎ de puteri, poate fi pǎrǎsitǎ de noroc.

          Poate de aici dansul elegant armonios în teren, la ea nu seamǎnǎ cu o trântǎ. E o înţelegere detașatǎ, superioarǎ a artistului. Cât timp plǎcerea jocului și arta de a perfecţiona traictorii și deschide unghiuri vor sclipi constant în ochi senini ai Simonei, monstrul sacru va rǎmâne om. Sǎ nu-i cerem sǎ devinǎ monstru mai devreme.

          Felicitǎri Simona! Cât de bine îţi stǎ lângǎ Nadia. Și ea a mai pierdut dar nu ne-a dezamǎgit niciodatǎ. Lupta e grea.

Sferturi de finale

          Pare o victorie lejerǎ atunci când privești scorul la final de meci 6/3, 6/0, pentru Halep, cea care ne aduce de la o vreme o razǎ luminoasǎ de normalitate și constanţǎ, în turbulenţele climatico-politice de care suntem contaminaţi. Dar nici un meci nu începe cu sfârșitul, sǎ poţi privi liniștit spectacolul. Nici mǎcar aici la Wimbledon unde obiectivul camerei de filmat cautǎ cu obstinaţie norii pe cer, având suspansul asigurat dacǎ în terenul de joc s-ar rupe cumva echilibrul.

          A fost un meci cu un echilibru stabil al Simonei –,(doar ea ne intereseazǎ, nu Zarina din Kazahstan!). Halep a funcţionat elveţian, mǎ refer la ceasornic nu la Federer, el de când cu gemenele e mai nestatornic, mai dǎ și rateuri, toarnǎ apǎ-n vin și apa e plinǎ de E-uri...

          De data asta cerul a rǎmas senin pânǎ la sfârșit. Bravo Simona!

          Mǎ bucur cǎ n-a trebuit sǎ revin pe blog, dupǎ câteva zile de pauzǎ, cu fâsâitul rachetei premierului la Kandahar, nici mǎcar cu mondialul pușcǎriaș intern bercea, jucând GO cu judecǎtori în oraș, ori cu baronul de duicu trǎgând o mie de sfori la guvern.RO sǎ ajungǎ în birou la ǎl mare, sǎ plece cu zece prigori la tomnǎ când va fi rǎcoare, într-o paranghelie mai lungǎ.

          Azi conta, voie de la mine ca de la dumnealui Banu Ghica, sǎ i se facǎ loc în formaţie, cu alegaţie și mogulului cu ICA lui.

          Se mai întâmplǎ și minuni! Sunt pe cale sferturile de finale...

Lectie de zbor

DUPA LECTIA DE ZBOR PASAREA CETII INTRA CATEVA ZILE IN VACANTA

EXERCITIU DE ZBOR

          Pilotul s-a vrut întotdeauna pasǎre. Plonjeazǎ în înǎlţimi și simte strângând maneta cum îi cresc aripile. Le încearcǎ puterea în tonouri și lupinguri periculoase și ascultǎ cu încântare inima care bate în ritmul sincopat al motorului. În avionul lui de hârtie, se bucurǎ ca un copil desenând în cerul albastru flori de gheaţǎ. O singurǎ clipǎ de neatenţie poate strica acurateţea arabescului, dar pilotul e un copil mare. Viaţa l-a antrenat pentru situaţii extreme și o întinde doar puţin peste limitele mǎsurate. Numǎrǎtoare nu se sfârșește cât timp pǎmântul își rotește punctul lui fix pǎstrând distanţa.

          În rotocoale largi pilotul marcheazǎ cu linia lui întreruptǎ semnul heraldic al victoriei și salutând publicul se îndreaptǎ cǎtre pista de aterizare. Pe autostradǎ șirul oprit de mașini își reia cursul

Din pagina de revista. Arges nr 6

Ultimul tropar

Se dedicǎ lui Aurel Sibiceanu

Nu poţi intra cu vorbele tale

fiinţe slobode, stol de vrǎbii

rǎtǎcite în bisericǎ

Lași ceara mirǎrilor

sǎ se topeascǎ potolit

sub privirea blândǎ

a sfinţilor din icoane

Stai în genunchi

îngreunat de carne

precum corabia

care și-a pierdut nordul

inundatǎ de apele oceanului

și descoperi smerit și senin

adânc în tine crucea

fiordul cuvântului din urmǎ

în numele Tatǎlui, al Fiului

și al Sfântului Duh

AMIN

Intr-o înserare ruginitǎ a deșertului

Proiect „Recenzii" - Lectură publică Aurel Sibiceanu

Proiect „Recenzii" - Lectură publică Aurel Sibiceanu

Notatiile mele . Privelistile scribului