Pagini din Dosarul Albatrii

VII. Flash-uri

Au venit din nou, era în 15 noiembrie, ne-au urcat în maşini. De data asta am ajuns într-un loc cunoscut, public. Casa Tineretului. Lume multă, forfotă, spectacol mare. Ne-au urcat pe scenă. Gess a leşinat înainte de a intra în sală.

Erau din şcoli, facultăţi, întreprinderi. De la Argeşeana, Combinatul de cauciuc, Petrochimie. Au fost aduşi cu autobuzele. Se uitau la noi ca la pensionarii unei grădini zoologice.

_*

Ff. 76-80 / Consiliul Securităţii Statului / Inspectoratul de Securitate jud. Argeş / Strict secret / Către Consiliul Securităţii Statului /

„Conform aprobării dumneavoastră, în ziua de 15 noiembrie 1971 a fost pus în discuţia publică grupul de tineri denumit «Albaştrii» din oraşul Piteşti — Iordache Vasile, Radu Nicolae, Voicu Aglaia, Ionescu Toma Ion, Cârstea Gheorghe, Duminică Claudia, Bădescu Georgeta, Pia Alexandra."

Câteva precizări:

I. Există şi o ciornă ataşată în dosar, la F. 134, o listă cu 7persoane în care se regăsesc şi cei trei nou-veniţi. Ce spune lista:

1.  lordache Vasile — student la Regie, anul I, domiciliul în Piteşti

2.  Claudia Duminică — în prezent plecată la Bucureşti (fugită de acasă)

3.  Mariana Ştefan — studentă la STACO, Bucureşti

4.  Virgil Diaconu — domiciliază în Piteşti, se pregăteşte pentru Filozofie,
nu se cunoaşte adresa

5.   Sanda Pia — în prezent fugită de acasă la Bucureşti

6.   Tache Constantin — student la Construcţii, anul III, Bucureşti

7.  Herţoiu Doru — student la Facultatea de Drept, Bucureşti.
Negăsiţi probabil în acea noapte, Virgil Diaconu (poetul), Titi Tache,

Herţoiu Doru şi Mariana Ştefan se pot considera norocoşi de-a dreptul.

II. Cealaltă precizare. La dosar, sunt de fapt două rapoarte identice făcute de Colonelul Mincu. Din cel de-al doilea, este scoasă doar sintagma „cei de mai sus au fost lucraţi în dosar de urmărire informativă", după care se continuă în amândouă, „iar în seara zilei de 9 octombrie 1971, sub acoperirea organelor de Miliţie au fost surprinşi în flagrant la domiciliul numitului Radu Nicolae..."

De ce s-au ruşinat organele să amintească „urmărirea informativă"?... Să nu se facă de râs? Au primit dispoziţie, dată fiind subţirimea argumenta­ţiei?... Ce le-a diminuat avântul?... Oare desfăşurarea de forţe din „Planul de operaţiuni" militare, etalate la flagrant, nu era justificată?...)

Să continuăm să parcurgem raportul Ff. 76-80.

„Din materialele obţinute cu ocazia cercetării, s-a stabilit că cei în cauză organizau şedinţe clandestine, expuneau lucrări de cameră (?!) în care denigrau politica partidului, statului şi literatura română, audiau emisiunile transmise la postul de radio «Europa Liberă», redactau unele înscrisuri în vederea trimiterii lor sub formă de scrisori trădătorului de patrie Cornel Chiriac. Cei în cauză au adus calomnii la adresa partidului şi statului şi au comentat negativ măsurile luate pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice şi cultural-educative a tineretului."

*

„Huooo!", auzeam strigându-se. In sală circulau poze, regi­zate desigur artistic: „Aceşti tineri în loc să-şi vadă de carte, în loc să-şi vadă de viaţă când noi muncim ca să le fie lor bine, aceşti tineri..."

Ff. 76-80/ „Cu această ocazie a fost pus în discuţie publică şi numitul Geantă Ion, în vârstă de 27 de ani, profesor de limba română, în prezent fără ocupaţie — refuzând să se prezinte la postul ce i-a fost repartizat — autorul unei fiţuici anonime, cu un conţinut profund duşmănos intitulată «Fraţi ţărani», care cuprinde calomnii şi afirmaţii duşmănoase la adresa regimului socialist din ţara noastră şi a comuniştilor, precum şi îndemnul ca ţăranii să treacă la acţiuni violente, în vederea schimbării orânduirii sociale şi de stat, asigu-rându-i că în lupta lor nu vor fi singuri, fiţuică difuzată în anul 1967 în comuna Ştefăneşti. (1967!?... Eram în 1971, Dumnezeule,patru ani de investigaţii pentru un bileţel lipit pe un stâlp, adică „difuzat" în mijlocul unui lan cu porumb. Cât l-or fi bătut, unde l-au ascuns şi cine l-a iertat de păcate până acum.)

In scopul punerii lui în discuţie publică s-a obţinut în prealabil aprobarea tovarăşului preşedinte al Consiliului Securităţii Statului.

Organizarea adunării a fost făcută de către Comitetul Judeţean Argeş al PCR şi UTC la Casa Elevilor şi Studenţilor din oraşul Piteşti, unde au participat un număr mare de elevi, studenţi, tineri mun­citori şi profesori.

După expunerea faptelor s-au înscris la cuvânt un număr de 20 de persoane, dintre care au vorbit 13.

Toţi vorbitorii au luat o atitudine hotărâtă, de dezaprobare şi au criticat aspru persoanele puse în dezbatere, înfierând faptele lor."

_* 

Ff. 76-80/ „Aş vrea să-mi exprim dezaprobarea pe care o am faţă de faptele reprobabile de care s-au făcut vinovaţi aceşti tineri. E adevărat că noi, azi, nu ştim prea multe despre trecut, decât din auzite, din cărţi şi din filme. Nu este posibil să desconsiderăm reali­tatea contemporană nouă, această viaţă unde tineretul are un câmp atât de larg de afirmare.

Cu ce aţi rămas în minte din istoria patriei? Cu odioasa perioadă a Gărzii de Fier, a fascismului? A trădării de patrie? V-aţi transfor­mat în nişte fiinţe mârşave, gata să vindeţi totul pentru nimic, aţi afirmat sus şi tare superioritatea culturii străine faţă de propria noastră cultură, dar trecând peste toate acestea aţi demonstrat un lucru cert: că nu cunoaşteţi profund nici pe una, nici pe cealaltă.

V-aţi întrebat vreodată dacă faptele voastre murdare, lipsite de cea mai măruntă dovadă de demnitate umană, pe care le-aţi făcut, vă descalifică pe voi înşivă? Conştiinţa voastră este mai departe adormită şi nici măcar nu v-aţi pus problema existenţei ei. Aţi decăzut în ochii oamenilor şi ar trebui ca voi să vă priviţi ca atare. Cum suportaţi acest rechizitoriu public?...

Aveţi însă posibilitatea pe care v-o oferă societatea noastră socialistă, să vă regăsiţi de pe drumul pe care aţi apucat greşit, pentru a vă integra în efortul general al celor care produc bunuri materiale şi spirituale, cei care asigură zi de zi, prin munca lor, o viaţă tot mai plină de satisfacţii." (Din cuvântul elevei Elena Pud%aru de la Liceul de fete „Zinca Golescu" din Piteşti.)

* 

10 şi 4 minute fix. Ieşit din somn. In faţa mea, laptopul deschis ca o fereastră. Ridic privirea. In faţa ei ziua deschisă larg ca un laptop. Altă fereastră şi acelaşi laptop. în sfârşit discern imaginea nudă, în toată splendoarea, mângâiată de soare pe coapse, pe sâni, zâmbind deşănţat, aşteptată, dorită, visată. După patruzeci de ani...

E plaja mea. Sunt unicul proprietar al acestei minuni, unde păşesc desculţ vara!

Sunt pensionar. Liber. Viaţa mea se schimbă din mers. Grijile sunt plăcute. Scriu. Trebuie să cern nisipul, să lansez invitaţii, să cioplesc beţele de alun cu care turiştii vor desena pe nisip clipele fericirii.

Numai că trebuie să fiu cumpătat. Cum... pătat?... Iarăşi pătat?

Gându-mi alunecă în real. Televizorul porneşte singur. Vre­muri de criză, buget, echilibru, revoluţie, iar revoluţie, şomaj, edu­caţie, doctori, justiţie.

Ff. 76-80/ „Stau şi mă uit la aceşti tineri şi nu ştiu, îmi vine să explodez aşa ca un vulcan. Noi muncitorii nu prea avem cuvinte să ne exprimăm mâhnirea în cuvinte radicale, dar ne-o exprimăm prin ură şi dispreţ. Vor să facă literatură? Cum să facă literatură dacă nu ştiu munca de jos, nu ştiu cum se creează în societatea asta?... Mă întreb, ar fi în stare să se jertfească ei pentru aşa ceva? Pentru ce să se jertfească!? Pentru grupa lor «albastră»?... Işi mai dau şi denumiri de culori, al căror simbol nu-l înţeleg. De ce nu şi-au spus «smoală», sau «cenuşă»?" (Din cuvântul tânărului muncitor Vasile Stancu de la Uzina de Autoturisme Piteşti.)

_* 

Mi-am pus de nenumărate ori problema, dar răspunsul, oricât pare de ciudat, nu a putut căpăta niciodată notă de trecere. Vocea diavolului ar trebui să fie pe cât de mieroasă, pe atât de vicleană, şi este. Ochiul mă poartă fără putinţa vreunei sclipiri de îndoială, din pagină, către zâmbetul de gumilastic imberb, întins pe faţa de copil bucălat a Oanei Stancu, moderatorul emisiunii, reflectându-se flasc, din când în când, pe ţeasta lucioasă a Ursului, în rostogolire către popicele care stau să cadă, una câte una sufocate de spaimă, şi acoperind apoi tot ecranul televizorului cu un nor de cenuşă, ridicat dintre ţăndările ce se crezuseră cristale Swarovski.

Dar ce mă fac mai departe, căci imaginea Satanei, conform perceptelor iadului, trebuie să capete forma unei tinere dezbrăcate, dansând senzual, încolţită de ochii în flăcări, pofticioşi, din jurul mesei rotunde. şi, din păcate, imaginea moderatoarei se obturează, jucându-mi feste.

Există şi versiunea cealaltă, oribilă, animalică, a unei capre şchioape, care behăie chinuit vrajbă, şi este din plin postulată mai degrabă aceasta, prin glasul vânăt al ursului în „Ora de foc".

Mărturisesc, (o fi înţeleasă virgula?) ca la spovedanie, că şi eu acum păcătuiesc în faţa cerului albastru al lui Dumnezeu răstindu-mă la apostaţi, dar Realitatea colcăie şi cazanele de ură turate la maxim s-ar putea răsturna periculos ca şi altădată. Mi-e frică tare că autostrăzile lui Băsescu nu pot să primească atâta smoală!

Să nu ne trezim, Doamne fereşte, mâine cu ţara acoperită de un deşert de asfalt!

* 

Ff. 76-80/ „Sunt impresionat pentru că am posibilitatea să vorbesc în faţa unui public atât de numeros şi în acelaşi timp sunt profund indignat că aceşti tineri au putut concepe isprăvi incompa­tibile cu morala şi etica societăţii noastre socialiste. Sunt complet uluit, cum de au putut să se organizeze într-o organizaţie şi să-i dea o ase­menea denumire. Scriu postului de radio «Europa Liberă»!? Cu ce drept şi în numele cui?

Condamn total faptele lor şi cer şi eu, ca ceilalţi antevorbitori, să li se aplice pedepse aspre şi să fie încadraţi în lege." (Din cuvântul studentului Petre Ioniţă de la Institutul de Subingineri Piteşti.)

* 

ClauD, familiarizată cu microfonul, îl trage din stativ şi nu-i mai dă drumul: „Totul e o minciună, e o intoxicaţie!" (cu şi despre muncă?...). Vorbeşte, vorbeşte, vorbeşte!... Nu vorbeşte prea mult!... I se smulge microfonul din mână. Soldatul cu arma automată din spatele cortinei o îndreaptă spre noi. Se ridică în sală Ion Popa Argeşanu, poetul încercând nedumerit să pună o întrebare lămuri­toare. Ne ştia. Nu era pe lista vorbitorilor, este forţat să stea pe scaun, nu mai încăpeau lămuriri.

_*

         Ff. 76-80/„ Ceilalţi vorbitori au reliefat că atât profesorul Geantă Ion, cât şi «Albaştrii» sunt elemente parazitare, imorale, lipsite de educaţie şi cunoştinţe politice, tineri care şi-au găsit refugiul în afara colectivităţii şi prin faptele lor au provocat indignarea celor prezenţi, cerându-se să fie sancţionaţi, scoşi din facultăţi, acolo unde e cazul, încadraţi în muncă şi supravegheaţi îndeaproape de colectivele din care vor face parte."

_*

        Se dă cuvântul în continuare, organizat de data asta (controlat aş putea spune), conform scenariului, unui membru din grup, lui Ică, „Maurul", cum îi mai ziceam noi.

Maurul şi MarianaD

Ovalul prelung al feţei, palid de culoarea untului parcă era decupat dintr-o icoană. Galbenul înspicat ce tivea castaniul mustă­ţilor se datora desigur fumului de ţigară proastă, Mărăşeşti, ce-i modificase pigmentul.

întâi, era gestul de a-şi scoate din buzunar pachetul, după care oficierea sacră a extragerii unei ţigări şi evaluarea scurtă din ochi a suficienţei celor rămase, aprinderea şi aşezarea cu grijă pe masă a celor două obiecte inseparabile: pachetul de ţigări şi bricheta. Apoi, starea captivă a picioarelor în segmentele lor lungi, incomod arti­culate pe lângă masa prea scundă. „Unionul", barul nostru de zi cultivând stilul.

Maurul avea o voce uşor nazală şi o privire deschisă, caldă, ce îţi învăluia întotdeauna atenţia. De formaţie filosofică, îi plăcea să vorbească tot timpul şi avea ce spune, dar o spunea ocolit până ce ideile se pierdeau într-un limbaj stufos, încărcat de detalii şi fum de ţigară. Rar simţeam nevoia să intervin şi în puţine cuvinte extră-geam esenţa, limpezindu-mi parcă propriile gânduri. Fruntea înaltă i se lumina atunci, încântat că eram pe aceeaşi lungime de undă.

Ică, dar şi Nae (avântat şi naiv) drămuiau tainul celorlalţi la masa discuţiilor, luându-şi porţie dublă. Diversele subiecte abor­date se întrerupeau doar când grupului i se alătura vreo cunoştinţă unanim acceptată, obligatoriu de sex opus. în astfel de situaţii mustăţile lui Ică funcţionau ca un sonar şi instantaneu braţele îi înfloreau deasupra capului, umplându-se cu tandreţe, ca un periscop cu imagini.

—   Atena, dragostea mea !... sau

—   Mariana, iubito!...

_* 

Murmurul sălii se domoli dintr-odată.

Ff. 76-80/ „Suntem un grup de tineri, care în loc să ne ve­dem de treabă am început să jucăm un joc periculos. Privind în urmă, acum, după ce am fost treziţi din această stare de dezorien­tare, îmi pare rău, regret şi cred că fiecare dintre noi regretă faptele săvârşite. Nouă ni s-a dat şansa de a ne reabilita (se vorbise cu el înainte, îl păcăliseră) şi pregătindu-ne pentru a deveni oameni întregi, din punct de vedere profesional şi moral, putem folosi din plin această şansă. (îl scoseseră la un moment dat din scenă şi-i dictaseră textul. Ică nu bănuia probabil atunci că nu se vor ţine de cuvânt şi va urma excluderea din facultate)

_*

— Mariana, iubito!

De data asta nu MarianaS ci MarianaD, o pălugă de care auzisem, dar încă nu reuşisem să o cunosc. Mi se povestise de mai multe ori escapada la ţară, în Valea Mărului, la 15 kilometri de Piteşti într-un sătuc pe malul stâng al Argeşului, cunoscut mie, satul meu natal Merişani aşezându-se pe trei văi, Valea Pribei, Valea Ţigăncii şi Valea Boierească pe celălalt mal, dar asta e altă poveste.

O adunătură de nebuni descinşi din buricul târgului direct în ograda ţaţei Florica, mama Marianei, speriind orătăniile şi vecinii. Noaptea şi-au petrecut-o în fânar, sub dogoarea ce stăruia încă în întuneric. Cântând, recitând şi descoperind-o vrăjiţi ca pe-o regină a nopţii pe Lady Mara, sora mai mică a Marianei ce parcă tocmai atunci înflorise.

Pupăturile şi comanda pentru toată masa a unui rând de Cinzano, din partea casei de bani ce era MarianaD, ne-au uns pe suflet, de­clanşând un fior general de voioşie. „Calul", cum o botezase Nae cu gura lui slobodă (gura şi nasul mobilau bogat patrimoniul lui de mândrie), era nevastă de vaporean, ne privea condescendent de la altitudine. De vârsta lui Ică, poate cu vreo trei ani peste mine, la rându-mi aveam cel puţin trei ani deasupra celorlalţi din jurul celor două mese lipite cu respectivul prilej.

S-a aşezat clar lângă Ică, pierdut nu cu firea, mai mult cu mâinile, fluturând expresiv în aura Marianei. Un joc pentru amuzamentul nostru,dar cine ştie.

La nouă, am plecat din barul ce închidea de drept peste o oră, despărţindu-ne. Doar eu, Nae, Ică şi MarianaD am depăşit clădirea teatrului şi în staţia de autobuz ne-am urcat în 8B, către destinaţia Papuceşti, la mine acasă.

Pe la doisprezece, băieţii s-au retras, navigând după o sticlă de Wiborova către casele lor. „Calul" a rămas. Eram de încredere şi-apoi, unde să pleci în creierii nopţii. Dimineaţa a prăjit nişte ouă, mi-a cerut un cearşaf şi un prosop, intrând în baie pentru un duş. A ieşit înfăşurată în cearşaful legat cu nod între sâni. Top-model curat!.   Etala un firesc deplin.

Experienţa mea în domeniu era nulă. M-a simţit şi, binevoitoare, m-a tras pe dormeză să-i fiu sprijin, sau drept recompensă pentru cuminţenia de peste noapte. Corpu-i longilin, parcă fără sfârşit, îmi curenta mâinile tremurânde, iar buzele descifrau un limbaj pe care n-aş fi crezut că-l pot stăpâni. Cearşaful a căzut de la sine amintin-du-mi o scenă dintr-o secvenţă de film a lui Fellini, cu o femeie goală etalându-şi publicitar pe o pânză la marginea autostrăzii per­fecţiunea sânilor. Ore în şir, decopertând rotunjimea fructelor în pârg, ne-am căutat disperaţi fără să ne putem întâlni cu adevărat vreodată. Ne linişteam şi o luam de la capăt. Cu degetele răsfirate, ca să nu pierd nimic, îi măsuram suprafaţa corpului devălmăşit, lăsat în voia mâinilor şi buzelor mele flămânde.

A rămas şi următoarea noapte, probabil să nu mă rănească. Nu bănuiam că există atâta delicateţe.

— Ioane, ne-am dorit amândoi prea mult, se mai întâmplă. I-am dat dreptate. Mi-a convenit să-i dau dreptate.

_* 

Ff. 76-80/ „In încheierea şedinţei a luat cuvântul tovarăşul secretar al Comitetului Judeţean de Partid Argeş, Comartin Grigore (Năstase n-a venit /aproces), care a trecut în revistă realizările tinerilor din judeţul nostru, arătând că aceştia au preocupări majore în toate domeniile de activitate, vârsta medie a clasei muncitoare din judeţ fiind de 22 de ani. După expunerea aspectelor referitoare la tine­retul argeşean, s-a adresat celor puşi în discuţie, concluzionând că din lipsa unei pregătiri culturale, educative, politice, ideologice, au apucat pe un drum greşit inspirându-se din ideologia burgheză, co-miţând versuri pesimiste şi de inspiraţie mistică, acte imorale, fiind predispuşi chiar să-şi trădeze «ţara şi părinţii» pentru o bandă de magnetofon (adâncă expunerea!). A recomandat colectivelor de muncă, organizaţiilor de tineret şi şcolilor unde aceştia îşi vor desfăşura activitatea în viitor să-i aibă în atenţie pentru a fi recuperaţi şi redaţi societăţii.

A arătat apoi despre adevăratele libertăţi democratice din ţara noastră şi le-a explicat celor în cauză drepturile şi obligaţiile cetă­ţeneşti ale tuturor tinerilor şi despre traducerea în viaţă a politicii PCR. A subliniat învăţămintele ce trebuie trase de către întreaga asistenţă şi în special de cei care sunt predispuşi să comită asemenea fapte, recomandându-le să se încadreze în procesul de învăţământ, în producţie şi să acorde atenţia cuvenită măsurilor luate de orga­nele de partid pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice şi politice, pentru a deveni cadre utile societăţii. "

* 

„Regimul comunist [zicea Comartin în rol de procuror (sau ce Doamne iartă-mă o fi fost — cu solemnitate) are puterea de a reeduca, are tăria să le ofere acestor tineri şansa de a înţelege că au greşit, şansa de a regândi viitorul prin muncă..." (Aşa să fi ajuns „Fenomenul Piteşti" în '71 doar năluca celui adevărat?... [Se dovedea doar năluca celui iniţial. C.V.])

* 

Aşa a şi fost, mult timp am regândit viitorul. Biroul UTC pe municipiu ne-a facilitat o excludere, tot în grup ca să gândim mai bine.

— Fără grijă, dacă sunteţi băieţi cumsecade, după un an sta­tutul vă dă voie să fiţi reprimiţi cu toate drepturile! Unele facultăţi mai liberale în convingeri n-au făcut careul pentru excludere, altele l-au făcut!.

Ne-au găsit şi locuri de muncă:

— Ionescule, tu eşti bun la Uzină, avem noi grijă să te dăm unui colectiv bun, o să ai banul tău, o să treci peste asta, o să uiţi!

Am trecut, m-am reinventat, am fost util, după atâţia ani învăţ să scriu. (aprinse cărţile, ca nişte gratii, inexorabile trasoare înfipte în inima mea, sub cupolă muguri de brad, fum înecăcios. aş putea să mă ascund ceasuri întregi de istorie, rămân cu spaima-ntre-bării, ca o bârnă carbonizată.   dirijabil suspendat în cer de scântei)

XVI. Frica de „Albaştrii". Pagini din carte

XVI. Frica de „Albaştrii" 

Azi am încheiat prima versiune a „Albaştrilor". E ca şi cum m-aş fi curăţat de straturile de zgură, ajungând în miezul memo­riei. Subiectul şi excursul lui n-au fost simple, ţinând seama că viaţa mea în raport cu dosarul propus a fost încercuită de scena­rişti. Filele dosarului, cele o sută nouăzeci, s-au dovedit nişte frunze devălmăşite de clorofilă. Presate între coperte de carton şi păstrate într-o arhivă sub umbra zidului, au strâmbat în consecinţă trun­chiurile firave. Nimeni dintre noi n-a ajuns cu crengile în albastrul cerului.

*

Există microfilm! Iarăşi am urcat scările CNSAS. O doamnă amabilă de la Direcţia comunicare mi-a dat această veste şi m-a programat pentru luni, 7 februarie. Oare găsesc ceva în plus, măcar paginile lipsă din dosar.

Să am răbdare că nu mai e mult.

                                                                                                 *

E deja luni. M-am înscris în registru la intrare şi aştept în faţa unui „Canon Micro-film Scanner 800" să mi se aducă microfilmul. In sala de lectură e un aflux mai mare ca de obicei. Treizeci-patru-zeci de persoane, majoritatea în vârstă. Sunt şi câţiva cercetători acreditaţi, tineri. Odată cu mine a intrat o faţă bisericească, un

zdrahon de doi metri, vânjos, a cărui barbă falnică nu reuşea să ascundă pomeţii obrajilor rumeni, plesnind de trai sănătos binecu­vântat de Dumnezeu. Condus cu politeţe, i s-a pus un scaun solid lângă fratele lui Antonie Plămădeală, mitropolitul ortodox al Ardealului, decedat în 2005, un domn fără haină monahală aşezat în faţa vrafului de dosare încă de la primele ore ale dimineţii. Au schimbat doar câteva vorbe, civilul interesându-se de convenienţă unde avea parohia prelatul. Undeva în Ardeal, nu am înţeles prea bine, după care cu pixul în mână şi-a continuat cercetarea, capti­vantă desigur, cunoscusem starea.

Marele preot, la propriu, şi-a mai fluturat un timp sutana prin sală, slobozindu-şi vocea limpede peste capetele cufundate în apele tulburi ale enoriaşilor de conjunctură. Fiecare cu viaţa şi dosarul lui. Nu prea l-au luat în seamă. L-am pierdut şi eu. Venise cel care mă preluase de la bun început cu o cutie de carton în mână, cât o carte ceva mai mică, neagră. Iacătă că se înnegrise acea parte albastră a vieţii mele! Am reuşit să citesc după ce a deschis-o, pe etichetă: AgFI 563

în timp ce scotea din cutie rola pe care era înfăşurat micro­filmul, mi-a spus ceva, izbindu-mă neplăcut cu o voce mărunţită, pe care iniţial mi s-a părut că n-o înţeleg prea bine.

—   Ştiţi, am derulat-o mai devreme şi nu am găsit dosarul dum­neavoastră. Să mai încercăm, poate nu m-am uitat bine. De unde cu puţine minute în urmă, aşezat pe scaun, gândeam admirând cumva cât de bine se organizase Securitatea, precum şi profesionalismul cu care aceasta a avut grijă de documente, fie ele şi fabricate, am constatat uitându-mă pe ecran calitatea îndoielnică a imaginilor. Punând la socoteală derularea foarte rapidă imprimată de cel care voia să mă convingă de buna lui intenţie — mărturisesc, în câteva zeci de secunde am fost stăpânit de dubiu. încercam să găsesc un unghi favorabil privind la ecran, dar era imposibil să mă descurc.

—   în fond, căutaţi numele dosarului? Un număr, după ce vă uitaţi?. Dosarul se numeşte „Albaştrii" şi ca titular e trecut Nicolae Radu.

—   Eu caut o cotă a deţinătorului, SRI, judeţ Argeş, cota 85085. Nu are legătură cu cota CNSAS sau numărul dosarului. în mod normal, microfilmele sunt aşezate în ordine, dar în această rolă nu se întâmplă aşa, poate nu e microfilmat dosarul dumneavoastră

—  Dar în banca de date există!... Cel puţin aşa mi s-a spus vinerea trecută. Şi în plus este scris şi pe dosar, am citit cu ochii mei: „Se microfilmează!"

S-a terminat derularea.

—  Am să aduc şi rola cealaltă, 562. Nu-mi convine. Deja fabric la rândul meu scenarii. Am rămas, după nefericitele mele expe­rienţe, cu neîncrederea în sânge. Dacă au şters atunci microfilmul, de ce n-au dispărut şi filele scrise? Multe. 190. E drept că s-au mai şi pierdut. Dacă l-au şters acum? După. Sau, pur şi simplu, cineva i-a sugerat funcţionarului CNSAS să facă într-un fel să nu ajungă mi­crofilmul la mine. Exclus, e prea mare riscul!

Ar trebui să constat o oarecare agitaţie în jurul meu; a venit şi cea care mi-a oferit vineri informaţia şi m-a programat pentru azi, a venit şi supraveghetorul, cel care mă cunoştea destul de bine din vizitele anterioare, acesta ştia că doresc să scot o carte pornind de la dosar, m-a sfătuit să mai las o cerere în baza căreia să poată soli­cita SRI Argeş precizările necesare... Nici în a doua rolă nu a găsit nimic.

—  Sincer îmi pare rău! N-am întâlnit până acum o situaţie similară.

_*

Nu mai am răbdare să aştept. Au rămas o mulţime de cuiburi în ţesătură, fire rupte în urzeală, unele dintre ele, altele grosolan înnodate, urme de scame, defecte de imprimare, astfel că întregul poate nu s-a alcătuit conform proiectului. Nici cu patruzeci de ani în urmă şi nici acum n-am reuşit să umplu burta şi braţele caraca­tiţei, să isprăvesc colajul. Se pare că simbolurile la care ne-am oprit atunci nu s-au întâlnit sub o zodie bună. Poate că sistemul cu ten­taculele lui lungi s-a recunoscut în braţele caracatiţei desenate pe peretele meu. Poate noi înşine ne-am speriat şi n-am insistat să găsim atunci sârma ghimpată, fără de care nu ne puteam isprăvi lucrarea.

Frica de albastru, atavică, i-a făcut să împroaşte, precum diha-nia adevărată de pe fundul mării, cu o pată de cerneală neagră, acoperindu-ne orizontul în care abia de întrezăream un firav petic de cer.

Şi aici, acum, în carte, am amestecat simbolurile: albastrul, sârma ghimpată, caracatiţa, într-un malaxor al memoriei cu securişti, in­formatori şi cu noi de-a valma. Ce relevanţă mai au numele infor­matorilor în pasta cenuşie care se scurge îmbibând dedesubtul pa­ginii?... M-am hotărât. Până la urmă n-am să transcriu niciun nume. Dacă cititorul nu vrea să rămână cu mine, poate decide singur cău­tând în documentele facsimil de la sfârşit sau direct în arhivă. Cartea mea se opreşte aici. Sunt de acord, ar putea continua.

Aşa cum spuneau şi primele două cititoare ale manuscrisului meu, Ana şi Fleur, personajele încă nu sunt îndeajuns conturate. Sub pielea lor transparentă, carnea nu e îndeajuns de albastră, oricum e puţină, rar se văd visele şi uneori lipseşte coloana vertebrală sau doar o coastă. Se mişcă în pagini ca nişte umbre. Nu doresc mai mult.

Voi deschide la sfârşit, aşa cum am promis, „Celălalt dosar al albaştrilor". Orice personaj implicat poate să contribuie pe măsura lui cu un text scris, se poate împlini după cum doreşte. De astăzi, 4 martie 2011, l-am deschis. Invitaţiile au fost lansate mai demult şi aştept să numerotez filele.

Vis împlinit. Melbourne 2015

          Sar peste întâmplǎrile urâte care ne descumpǎnesc, venind cǎtre noi ca o apǎ murdarǎ și aleg sǎ scriu azi din mai multe motive, despre finala primului turneu de Grand Slam din acest an, adevǎratǎ sǎrbǎtoare a sportului nu doar a sportului alb.

          Asemeni sutelor de milioane de locuitori ai planetei, mǎ așez confortabil în faţa televizorului LED, pregǎtit sǎ urmǎresc spectacolul confruntǎrii dintre cei doi coloși. Nu am cum s-o denumesc, confruntarea amazoanelor, chiar dacǎ e o finalǎ femininǎ și fiecare dintre cele doua are fǎrǎ îndoialǎ frumuseţea ei personalǎ. Desigur îmi pare rǎu pentru Simona Halep cǎ nu a reușit sǎ strice finala așteptatǎ de toatǎ lumea. Dar în același timp premizele echilibrului, generator de tensiuni și emoţie, sunt asigurate când disputa este între locurile 1 și 2 din clasamentul ATP al momentului.

          Cu piesele albe, rusoaica Maria Sarapova îmbrǎcatǎ în roșu. Cu negrele, Serena lui Williams în echipament galben. A pornit ceasul. Dinspre turnuri, trasoarele Serenei se dezlǎnţuie. Liniile terenului se prelungesc în extensie dornice sǎ atingǎ traiectoriile ţintite ale mingiilor. Sharapova rǎspunde cu nebunul (ofiţerul sub acoperire) și reușește câteva scurte mângâind cu biciușca crupa calului.

          La 3-2 pentru Williams se pornește ploaia. Acoperișul arenei se trage în câteva minute, iar copiii de mingii în douǎ șiruri paralele, din spate cǎtre fileu cu prosoapele în mâini, șterg bine antrenaţi picǎturile de ploaie pe suprafaţa albastrǎ a terenului de joc.

          Se reia cursul primului set. Economicos, în mișcǎri puţine, rǎsuflând greu, Williams înainteazǎ ca un tanc american Abrams pe câmpul de luptǎ. 4-2, 5-2, 5-3, 6-3. Știu de pe surse, nu s-a vǎzut la televizor cǎ în pauzǎ, pe Maria Sharapova a sunt-o Putin. Probabil cǎ a ameninţat-o cǎ el cu mâna lui o deconspirǎ dacǎ dǎ atât de ușor satisfacţie inamicului.

          Începe setul al doilea. Meciul se aprinde. Ţipǎtul Sharapovei slobozește toţi decibelii înalţimii ei de regina slavǎ, dar nici Serena nu-i mai puţin grozavǎ ca panterǎ. Se merge cap la cap. 1-1, 2-2, 3-3, 4-4, 5-5, 6-6. În tie-break 7-5 pentru Serena Williams. Pe o pajiște albastrǎ o gazelǎ negrǎ ţopǎie fericitǎ.

          La premiere:

          “Felicitǎri MARIA, mai ai timp sǎ recâștigi aici!”

          “Felicitari SERENA pentru cel de-al 19-lea titlu de Grand Slem!” Mi-a plǎcut amintirea spontanǎ a micuţei Serena: 

          “Eram pe teren, cu o rachetǎ, o minge și un vis…”

Sânge albastru

Fumul intrǎ în imagine strecurându-se

în rotocoale vineţii.

Calculatorul toarce impersonal

Ceaţa acoperǎ golul dintre cuvinte

Abia de simt între degete sârma ghimpatǎ

pe care calc într-un echilibru precar

Lupi albi înfometaţi adulmecǎ în aer

lacrima inconsistentǎ a sângelui.

Roua cade în iarbǎ,

stropi de sânge albastru

înfloresc flori de gheaţǎ

pe fereastra din cer.

DNA-ul Lenei Udriște

                De dimineaţǎ, reciteam manuscrisul Jurnal din anul Apocalipsei. Învechit și impropriu sǎ-i zic manuscris, textului scos pentru asezonǎri din burta calculatorului. Învechit și Jurnalul Apocalipsei, carte pe care n-am avut curajul s-au n-am apucat s-o public în timp util, înainte ca personajele politice vii rǎtǎcite în ceaţǎ sǎ ajungǎ la DNA pentru schimbarea la faţǎ.

            Consider cǎ paranormalul e în floare la mine acasǎ, cǎci, atunci când am deschis fișierul a apǎrut ca o cicoare pe ecran Umbrela portocalie. Mǎi sǎ fie! Taman atunci cerul s-a încruntat și a cǎzut o stea pe televizor.

            “Elena Udrea a ajuns la DNA cu mandat la purtǎtor”

            Citiţi și dumneavoastrǎ textul sǎ vedeţi drǎcie:

Umbrela portocalie

            Acţiunea se petrece undeva în 2012

*

            Ieri am aruncat pe fereastră televizorul mogulilor. Mi-am pus ochelari stereoscopici activi 3D și i-am făcut vânt de la etajul zece. Doamne, s-o fi văzut pe Oana Sultana pe sticlǎ, înger!...Parcă era o crisalidă buimacă, bulimacă… mă rog. M-a privit lung, șăgalnic, cu privirea ei optimistă asupra crizei și m-a rugat să-i transmit pupici dulci blondei cu frunza de la turism și dezvoltare regională. Se pare că de ea a avut noroc să-i salveze cariera și destinul până la urmă, nu opoziția lui Pontonel și Antonel, și nici „mogulul”!. Lena Udrişte își uitase geanta de fițe la Ora de foc, în emisiune și, când am ridicat televizorul să-l zvârlu, Oana Sultana s-a agățat de geanta aia mare a Lenei cu mânuțele ei agere și grăsulii. Geanta s-a deschis și-a apucat să tragă din ea un obiect. Era ceva între parapantă și parașută – o ditamai umbrelă portocalie.

            Cât să plutești așa cu umbrela, fie și portocalie!... Tot țăndări te faci până jos!

            Norocul ei că tocmai trecea Președintele cu Loganul. Ieșise de la Cotroceni și mergea, mers de croazieră către Vila Lac 3. Şi când a văzut în fața lui portocaliul în pericol, a sărit de la volan și a prins-o pe Oana Sultana în brațele lui vânjoase de marinar.

            Fericită, dar și temătoare și-a ridicat încet pleoapele înțepenite să se dumirească unde a ajuns, în Rai, sau în Iad? N-a mai știut cum să-și facă o cruce mare când și-a văzut Președintele!(…)

            Îmi scot ochelarii stereoscopici activi 3D, îi pun pe birou și-mi frec mâinile mulțumit.

            De când nu mai am televizorul, am trecut la independenți.

*

            N-am putut sǎ stau fǎrǎ tele la nesfârșit. Am cumpǎrat un Samsung, dar pare cǎ l-am nimerit doar cu știri rele. Stea dupǎ stea au început sǎ cadǎ în ogradǎ la DNA, dând cu subsemnatul, toate personajele mele. Cine sǎ mai șofeze alene spre Vila Lac 3 cu loganul sǎ salveze onoarea dumneaei și colanul, cǎ omul ǎla blând și-a terminat mandatul!?

Iar Marele urs, pas cu pas, mai e pânǎ-n primǎvarǎ, scrie foaia de parcurs pentru ţarǎ…

            Lena Udriște - blestemul cardinal și ADN-ul acestei naţii, urmǎritǎ penal!

            Râd femeile și plâng bǎrbaţii. Dacǎ mǎ uit la balena de Oprișan (m-am uitat asearǎ), eu ţin cu Lena. 

Plai balai - pamflete politice

Un capitol esenţial din Dosarul Albaştrii

III. 9 octombrie 1971

Ff. 151-152 / Consiliul Securităţii Statului. Strict secret/ Inspectoratul Judeţean de Securitate Argeş / Se aprobă / Inspector-Şef Lt. Colonel Mincu Gheorghe / 9 octombrie 1971 / ss indesci­frabil / Plan de operaţii / în acţiunea „Albatroşii". (De fapt, „Albaştrii", e o greşeală de dactilografiere.)

Cu acordul tovarăşului Prim-Secretar al Comitetului Judeţean Argeş al PCR şi conform aprobării date de conducerea Direcţiei I-a din CSS în seara zilei de 9 octombrie 1971 se va trece la finalizarea cazului „Albatroşii" prin realizarea prinderii în flagrant. / Situaţia operativă.

Se deţin date pe trei linii informative din care rezultă că în oraşul Piteşti, mai mulţi tineri, în majoritate cunoscuţi ca elemente descompuse moral şi care duc o viaţă parazitară, s-au constituit într-o grupare cu caracter duşmănos, pe care au intitulat-o „Albaştrii". (Acum e corect! dar „descompuse moral?...) Gruparea respectivă şi-a sta­bilit un program de activităţi pe baza unui „statut", care este ostil regimului socialist din ţara noastră.

La intrarea în grupare, fiecare nou recrutat depune un jură­mânt de credinţă după un anumit ritual stabilit de conducătorul grupării.(In după-amiezile plicticoase probabil organul citea literatură de specialitate.) In cadrul adunărilor, membri grupării sus-menţionate audiază emisiunile transmise în limba română de postul de radio „Europa Liberă" pe care le comentează şi le interpretează conform poziţiei lor ostile; fac comentarii duşmănoase privind politica internă şi externă a statului nostru, recită şi citesc creaţii literare proprii cu conţinut decadent.

Din datele pe care le deţinem, rezultă că această grupare a intrat în relaţii cu un cetăţean străin prin intermediul căruia au trimis unele materiale, al căror conţinut nu se cunoaşte, postului de radio „Europa Liberă".

Informativ şi prin TO, s-a stabilit că în seara zilei de 9 octom­brie 1971, elementele din gruparea respectivă se vor întâlni în locuinţa numitului Radu Nicolae din Piteşti, Şoseaua Giurgiului nr. 122, unde ar urma să vină şi alte persoane din Bucureşti şi Arad, membri ai altor grupări similare din aceste localităţi.

Din datele prezentate mai sus rezultă clar pericolul pe care îl prezintă activitatea desfăşurată de membrii acestei grupări, capabili chiar de acţiuni violente, fapt pentru care, la realizarea prinderii în flagrant, trebuie acţionat cu curaj şi rapiditate folosindu-se elemen­tul surpriză şi forţa fizică. (Rugămintea autorului este să mai priviţi o dată fotografia de pe copertă, fotografia originală a „Albaştrilor" pentru a descoperi câtă forţă, violenţă şi ameninţare degajă chipurile celor din imagine. Măsurile extreme preconizate, aveau desigur o deplină justificare...)

Pentru realizarea misiunii, se constituie două grupe operative după cum urmează:

I. Lt. Col. Dima Vasile; Cpt. Balea Gheorghe; Cpt. Dumitrache Ion; Lt. maj. Bîlă Eugen; Lt. Berechet Nicolae; Lt. maj. Mincu Emil şi Lt. Bucurel Ilie.

Această grupare va realiza încercuirea casei şi va avea misiu­nea să reţină pe cei care ar încerca să fugă din casă, iar la nevoie să sprijine pe cei care realizează pătrunderea.

II. Lt. Col. Ploscaru Emil; Lt. Col. Micutelu Constantin; Maior Stancu Ion; Cpt. Stoica Ion; Maior Cotenescu Ion şi Plt. adj. Păvălache Victor.

Această grupă va realiza pătrunderea în obiectiv, reţinerea persoanelor găsite, întocmirea documentelor legale de prindere în flagrant şi percheziţie, aducerea la unitate în vederea anchetării.

Ancheta cu cei în cauză se va face sub conducerea Lt. Col. Ştefan Traian şi Maior Lazăr Marin. Deplasarea la obiectiv se va realiza cu maşinile unităţii. / Adjunct Inspector Şef / Lt. Col. Ştefan Traian.

(Planul de operaţii a fost pus în aplicare cu multă rigoare. „Pătrunderea în obiectiv" cu pistoalele în mâini s-a executat cu „forţă fizică", prin smulgerea uşii din balamale. Nu pricep nici acum de ce au smuls uşa când puteau s-o deschidă pur şi simplu. Iniţial am crezut că a fost ivărul tras, dar Nae, gazda, susţine că nu. După uluiala indusă, a urmat tentativa de a regiza cadrul des­făşurării în interior a unui joc de poker, pe mulţi bani, scoşi cu grijă dintr-o servietă oficială, aruncaţi apoi pe jos lângă inofensivele noastre beţe de chibrit. Noi chiar jucam poker. „Beţele de chibrit", corpul delict, arsenalul forte! Nu s-au gândit, putea fi miza adevărată cu care noi „„albaştrii" ne antrenam să dăm foc sistemului.

Ceva le-a înmuiat braţul înarmat la propriu când, după percheziţie, au descoperit în toate buzunarele „duşmanilor poporului", inestimabila sumă de 5 lei şi 35 de bani, în monezi de metal, sumă menţionată surprinzător cu maximă acurateţe de procesul verbal. Ulterior, cineva care cunoştea sistemul din interior mi-a spus că aceia care au întocmit procesul verbal erau miliţieni nu securişti, mult mai fricoşi, mai riguroşi, mai legişti în consecinţă...

Un reproş am de făcut aici CNSAS-ului, sau un imbold spre cercetare mai amănunţită. Au fost realizate atunci multe fotografii, blitzul aparatului profesional dându-ne oarece frisoane, noi neştiind bine cum sună percutoarele unor pistoale adevărate. (...) Nu apar în dosar acele poze, ele ar fi scos în evi­denţă forţa disproporţionată dintre un grup de copii care sigur nu se jucau de­a hoţii şi vardiştii, dar „scriau literatură cu caracter decadent", şi nişte securişti maturi... ce s-au jucat de-adevăratelea cu puşcoacele şi destinele noastre.)

N-aş vrea să plictisesc, dar înaintea acestui „Ordin de front" deja parcurs, a mai existat un Plan de măsuri aprobat în 4 octom­brie 1971. Cititorului căruia nu-i plac repetiţiile îi recomand să treacă peste descrierea motivaţiei (cadrul general) şi să lectureze doar măsu­rile concrete. Dar, ca la şcoală, sfatul meu este: nu ocoliţi lecturile suplimentare. Promit pe mai departe că n-o să abuzez de îngăduinţă.

Ff. 153-157 / Plan de măsuri în dosarul de urmărire informa­tivă „Albaştrii"

Informatorul Giony, pe data de 14 septembrie 1971, ne sem­nalează că a participat la un ceai organizat de numitul Jugănaru Ghe. zis Geo într-un apartament cu două camere pus la dispoziţia acestuia în cartierul Trivale de către tatăl său care este director al Intreprinderii de Construcţii Montaj Piteşti (Eroare! Apartamentul era al meu, iar Geo locuia acolo pentru că îi oferisem temporar această posibilitate, iar tatăl său mecanic decedase de mult) Informatorul Giony ne mai sem­nalează că din discuţiile purtate cu numitul Geo Jugănaru, acesta i-a confirmat că în conversaţiile anterioare care aveau loc în astfel de întâlniri s-au abordat subiecte de filozofie, artă şi literatură. Trecându-se la verificarea acestei informaţii, a fost recrutată infor­matoarea Penescu Veronica care încă în procesul recrutării, la data de 24 septembrie 1971, ne-a furnizat o notă informativă din care rezultă că în oraşul Piteşti există constituit încă din anul 1968, un grup de tineri cu înclinaţii spre literatură care, sub masca unor ceaiuri sau onomastici, organizează diferite întâlniri în care se recită versuri sau se citesc lucrări literare, creaţii proprii, audiază în colectiv emi­siunile transmise în limba română de postul de radio „Europa Liberă", fac comentarii duşmănoase referitoare la măsurile privind educaţia ideologică a tineretului, elogiază modul de viaţă occiden­tal, fac discuţii tendenţioase la adresa conducerii de partid şi de stat, şi caută să intre în contact cu specialişti străini de pe raza munici­piului Piteşti, pentru ca prin intermediul acestora să expedieze în mod clandestin fugarului Cornel Chiriac, comentator al postului de radio „Europa Liberă", originar din oraşul Piteşti, scrisori.

Informatoarea ne relatează că acest grup a luat fiinţă la iniţia­tiva numitului Iordache Vasile zis Teo (greşit) cu domiciliul stabil în Piteşti, strada Negru Vodă, bl. E7, sc. B, ap. 2, parter, în prezent student în anul I la IATC, secţia regie film, şi din acest grup mai fac parte Radu Nicolae, funcţionar la I.T.A. Piteşti, domiciliul Piteşti, strada Şoseaua Giurgiului, nr. 220, Voicu Aglaia, fostă elevă la Liceul nr. 2 Piteşti, Duminică Claudia, fostă elevă la liceu, cu domiciliul stabil în Piteşti, strada 9 Mai, nr. 17, în prezent fugită de acasă în Bucureşti, strada Berzei, nr. 12, Pletosu Viorica, elevă la Liceul eco­nomic Piteşti anul II cu domiciliul stabil în Piteşti strada Bănănăi nr. 99 (sic!), Jugănaru Gheorghe, tânăr cu vârsta 20-22, fără ocupaţie, domiciliul Piteşti.

Informatoarea ne mai precizează că toate aceste elemente (descompuse deja) au frecventat, o scurtă durată de timp, şedinţele cenaclului „Liviu Rebreanu" de unde căutau să atragă noi membri prin invitaţii făcute acestora la diverse ceaiuri unde li se prezentau lucrări literare per­sonale şi urmăreau să-i influenţeze, să creeze la rândul lor lucrări în versuri sau proză care să aibă caracter pesimist, să abordeze pro

bleme legate de modul de viaţă al tinerilor, printr-o tratare în paralel a tineretului din societatea socialistă şi cea capitalistă, să condamne ideile comuniste ale tinerilor din ţara noastră, promovând conco­mitent ideile decadente ale societăţii capitaliste de genul hippy.

Aceeaşi sursă ne informează că grupul respectiv şi-a luat denu­mirea de „Albaştrii" sau „Zgomotoşii" şi că în cursul anului 1970, fiind invitată să participe la o astfel de şedinţă i s-a pretins să depună jurământ.

Aceeaşi informatoare, la data de 7 octombrie (se pune întrebarea logică atunci, cum de acest plan a fost aprobat în data de 04 octombrie!?...) ne furnizează o notă din care rezultă că în seara de 4 octombrie a fost invitată de către numitul Badea Gheorghe să participe la o întâlnire a grupului ce a avut loc la locuinţa numitului Radu Nicolae din Şoseaua Giurgiului, unde au mai fost în afară de cei doi, Voicu Aglaia şi Herţoiu Doru, student la Facultatea de Drept din Bucureşti. La această întâlnire s-a audiat muzică, s-a jucat poker, s-a ascultat emisiunea în limba română a postului de radio „Europa Liberă" şi au fixat o nouă întâlnire pentru seara zilei de 9 octombrie, când sunt aşteptaţi să sosească „prietenii din Bucureşti" şi cu încă doi tineri dintr-o grupare care există în oraşul Arad. De asemenea s-a stabilit ca membrii grupului din Piteşti să-l caute prin baruri pe un specialist vest-german pe care să-l invite la această întâlnire. S-a mai stabilit cu prilejul viitoarei întâlniri să se schimbe denumirea grupului şi o parte din membrii lui să aducă pentru sâmbătă alimente şi băutură. (Cine o fi sabotat, mă gândesc acum, organizarea evenimentului astfel că la flagrant n-a mai ajuns nici neamţul, nici bucureştenii şi nici cei din Arad? Ce să zic despre mâncare şi băutură, nu s-or fi aprobat fondurile, ba dacă stau şi analizez, fonduri erau în geanta adusă de securişti, dar poate n-au avut timp, sau n-a venit informatoarea, era treaba ei să cumpere. Cititorul trebuie să înţeleagă că în paranteze sunt gândurile mele, restul îl va înţelege mai târziu.)

Faţă de situaţia operativă existentă şi în scopul verificării infor­maţiilor furnizate de informatoarea Penescu Veronica, se impun a fi luate următoarele măsuri:

1.  Identificarea şi verificarea tuturor membrilor grupului.

Termen 09.10.71 ora 12

Răspunde: Lt. col. Dima Vasile

Lt. maj. Mincu Emil

2.  Studierea posibilităţilor de încadrare informativă a tuturor membrilor grupului, după împrejurări, la domiciliu sau la locul de muncă, folosindu-se şi reţeaua Secţiei a XII-a.

Termen 09.10.71 ora 13 Răspunde: Lt. col. Dima Vasile Lt.col. Ploscaru Emil

3.  Efectuarea unei întâlniri pentru instruirea informatoarei Penescu Veronica în vederea participării acesteia la întâlnirea din seara zilei de sâmbătă 09.10.71.

Termen 09.10.71 ora 12. Răspunde: Lt. col. Ştefan Traian Lt.Bucurel Ilie

4.  Punerea în filaj a informatoarei Penescu Veronica în ziua de 9 octombrie din momentul în care a terminat întâlnirea până la ora la care se va stabili în mod cert că informatoarea s-a culcat.

Termen 09.10.71.

Răspunde: Lt. col. Ştefan Traian Cpt. Barbu Nicolae

5.  Studierea posibilităţii de verificare prin mijloace speciale a informatoarei Penescu Veronica.

Termen 09.10.71.

Răspunde: Lt. col. ŞtefanTraian Mai. Kaitar Iosif

6.  Identificarea şi verificarea imobilelor din adresele Şoseaua Giurgiului nr. 220 şi apartamentul din Cartierul Trivale în vederea studierii pătrunderii cu mijloace speciale.

Termen 09.10.71. ora 10

Răspunde: Lt. col. Ploscaru Emil Lt. maj. Mincu Emil

7.  Punerea în filaj pe termen de două sau trei zile, după împrejurări (dacă întâlnirea are sau nu loc sâmbătă), a numitului Radu Nicolae.

Termen 08.10.71.

Răspunde: Lt. col. Dima Vasile Lt. Bucurel Ilie

8.  Identificarea specialistului vest-german care apare ca legătură a grupului urmărit şi punerea lui în filaj.

Termen 09.10.71. ora 13 Răspunde: Lt. col. Ştefan Traian Ofiţerii serviciului III.

9.  Cenzura corespondenţei tuturor elementelor componente ale grupului.

Termen 08.10.71. ora 16 Răspunde: Cpt. Barbu Nicolae

In funcţie de rezultatele obţinute se vor stabili măsuri.

Şef Birou / Lt. Col. Ploscaru Emil /

De acord / Şef Serviciu / Maior Stancu Ion.

Voteaza cea mai buna carte romaneasca in 2014

Cea mai buna carte in anul 2014

             Am citit pe BOOKAHOLIC.RO aceastǎ informaţie și m-am gândit sǎ înscriu și Norduri-le mele, carte tipǎritǎ în 2014 la Editura Paralela 45. Nu e un concurs propriuzis, cu juriu și premii care sǎ stârneascǎ animozitǎţi și sǎ stabileascǎ ierarhii contestate. Am vǎzut de curând ce pot face juriile…

            Și pentru cǎ premiul stabilit prin vot democratic nu are de-a face cu valoarea cǎrţii și ţine mai de grabǎ de susţinerea prietenilor, vǎ invit sǎ nu mǎ votaţi decât dacǎ înainte, lecturaţi câteva poezii din pagina blogului, Cǎrţile mele online.

            Ridicaţi privirea și lecturaţi Nordurile! Numai dupǎ aceea vǎ rog sǎ votaţi aici:

            Cea mai buna carte a anului

Din arginturile mele

TABLOURI DINTR-O EXPOZITIE

- ce suntem noi sǎ fim -

Tobârlan. Bunicul.

ce suntem noi sǎ fim

pune ţǎranul sǎmânţǎ

în brazdǎ

și nu se întreabǎ

dumicǎ tacticos

în strachinǎ

ochii femeii

îi frânge oasele

pǎlind-o

cu un plod

și vine de secerǎ

stǎ ţǎranul drept

în capul locului

și înnoreazǎ

fulgere-i

brǎzdeazǎ

faţa de glod

ce suntem noi sǎ fim

ţǎranul înopteazǎ

îngândurat sub

gretatea pietrei

și grâu-nnainteazǎ

în trupul lui

greu încercat de secetǎ

In pregatire antologia de autor

Din arginturile mele

Alegerea zeilor

            Mi-a rǎmas de azi-noapte imaginea unui peștișor fermecat care se zbate în ghearele unui urs polar, vrând sǎ se desprindǎ și sǎ se dea de trei ori peste cap, dar ursul Makarova îl ţinea strâns și peștișorul nu reușea sǎ ţâșneascǎ și sǎ capete puterile miraculoase.

            Copleșit de gândul cǎ trebuie și poate s-o facǎ, parcǎ i se îngreunaserǎ aripioarele, își pierduse agilitatea și devenise un peștișor obișnuit.

Sunt zile proaste când vrei cu tot dinadinsul și nu-ţi iese nimic. Ele vin în momente nepotrivite când sigur, ţi-ai dori cel mai puţin.

            Prea dur rezultatul partidei: 6-4/ 6-0, ca un vis urât. Makarova a jucat bine, ofensiv, cu armele Simonei. A schimbat unghiurile, a intrat în minge devreme și a avut un mental impenetrabil precum gheţurile unde stǎpânesc urșii polari. Simona n-a ars la intensitatea cuvenitǎ și încet-încet s-a stins.

            Pregǎtitǎ de comfruntǎrile mult așteptate de toatǎ lumea, cu Sharapova și Williams, probabil n-a luat în calcul influienţa zeilor greci. Miza lor într-un complex de factori astrali, a fost sǎ salveze Elada, luând lângǎ ei formaţiunea radicalǎ Syriza.

            Sǎ nu uitǎm cǎ Makarova ţine spada tot în mâna stângǎ.