Pagini din Dosarul Albatrii

VII. Flash-uri

Au venit din nou, era în 15 noiembrie, ne-au urcat în maşini. De data asta am ajuns într-un loc cunoscut, public. Casa Tineretului. Lume multă, forfotă, spectacol mare. Ne-au urcat pe scenă. Gess a leşinat înainte de a intra în sală.

Erau din şcoli, facultăţi, întreprinderi. De la Argeşeana, Combinatul de cauciuc, Petrochimie. Au fost aduşi cu autobuzele. Se uitau la noi ca la pensionarii unei grădini zoologice.

_*

Ff. 76-80 / Consiliul Securităţii Statului / Inspectoratul de Securitate jud. Argeş / Strict secret / Către Consiliul Securităţii Statului /

„Conform aprobării dumneavoastră, în ziua de 15 noiembrie 1971 a fost pus în discuţia publică grupul de tineri denumit «Albaştrii» din oraşul Piteşti — Iordache Vasile, Radu Nicolae, Voicu Aglaia, Ionescu Toma Ion, Cârstea Gheorghe, Duminică Claudia, Bădescu Georgeta, Pia Alexandra."

Câteva precizări:

I. Există şi o ciornă ataşată în dosar, la F. 134, o listă cu 7persoane în care se regăsesc şi cei trei nou-veniţi. Ce spune lista:

1.  lordache Vasile — student la Regie, anul I, domiciliul în Piteşti

2.  Claudia Duminică — în prezent plecată la Bucureşti (fugită de acasă)

3.  Mariana Ştefan — studentă la STACO, Bucureşti

4.  Virgil Diaconu — domiciliază în Piteşti, se pregăteşte pentru Filozofie,
nu se cunoaşte adresa

5.   Sanda Pia — în prezent fugită de acasă la Bucureşti

6.   Tache Constantin — student la Construcţii, anul III, Bucureşti

7.  Herţoiu Doru — student la Facultatea de Drept, Bucureşti.
Negăsiţi probabil în acea noapte, Virgil Diaconu (poetul), Titi Tache,

Herţoiu Doru şi Mariana Ştefan se pot considera norocoşi de-a dreptul.

II. Cealaltă precizare. La dosar, sunt de fapt două rapoarte identice făcute de Colonelul Mincu. Din cel de-al doilea, este scoasă doar sintagma „cei de mai sus au fost lucraţi în dosar de urmărire informativă", după care se continuă în amândouă, „iar în seara zilei de 9 octombrie 1971, sub acoperirea organelor de Miliţie au fost surprinşi în flagrant la domiciliul numitului Radu Nicolae..."

De ce s-au ruşinat organele să amintească „urmărirea informativă"?... Să nu se facă de râs? Au primit dispoziţie, dată fiind subţirimea argumenta­ţiei?... Ce le-a diminuat avântul?... Oare desfăşurarea de forţe din „Planul de operaţiuni" militare, etalate la flagrant, nu era justificată?...)

Să continuăm să parcurgem raportul Ff. 76-80.

„Din materialele obţinute cu ocazia cercetării, s-a stabilit că cei în cauză organizau şedinţe clandestine, expuneau lucrări de cameră (?!) în care denigrau politica partidului, statului şi literatura română, audiau emisiunile transmise la postul de radio «Europa Liberă», redactau unele înscrisuri în vederea trimiterii lor sub formă de scrisori trădătorului de patrie Cornel Chiriac. Cei în cauză au adus calomnii la adresa partidului şi statului şi au comentat negativ măsurile luate pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice şi cultural-educative a tineretului."

*

„Huooo!", auzeam strigându-se. In sală circulau poze, regi­zate desigur artistic: „Aceşti tineri în loc să-şi vadă de carte, în loc să-şi vadă de viaţă când noi muncim ca să le fie lor bine, aceşti tineri..."

Ff. 76-80/ „Cu această ocazie a fost pus în discuţie publică şi numitul Geantă Ion, în vârstă de 27 de ani, profesor de limba română, în prezent fără ocupaţie — refuzând să se prezinte la postul ce i-a fost repartizat — autorul unei fiţuici anonime, cu un conţinut profund duşmănos intitulată «Fraţi ţărani», care cuprinde calomnii şi afirmaţii duşmănoase la adresa regimului socialist din ţara noastră şi a comuniştilor, precum şi îndemnul ca ţăranii să treacă la acţiuni violente, în vederea schimbării orânduirii sociale şi de stat, asigu-rându-i că în lupta lor nu vor fi singuri, fiţuică difuzată în anul 1967 în comuna Ştefăneşti. (1967!?... Eram în 1971, Dumnezeule,patru ani de investigaţii pentru un bileţel lipit pe un stâlp, adică „difuzat" în mijlocul unui lan cu porumb. Cât l-or fi bătut, unde l-au ascuns şi cine l-a iertat de păcate până acum.)

In scopul punerii lui în discuţie publică s-a obţinut în prealabil aprobarea tovarăşului preşedinte al Consiliului Securităţii Statului.

Organizarea adunării a fost făcută de către Comitetul Judeţean Argeş al PCR şi UTC la Casa Elevilor şi Studenţilor din oraşul Piteşti, unde au participat un număr mare de elevi, studenţi, tineri mun­citori şi profesori.

După expunerea faptelor s-au înscris la cuvânt un număr de 20 de persoane, dintre care au vorbit 13.

Toţi vorbitorii au luat o atitudine hotărâtă, de dezaprobare şi au criticat aspru persoanele puse în dezbatere, înfierând faptele lor."

_* 

Ff. 76-80/ „Aş vrea să-mi exprim dezaprobarea pe care o am faţă de faptele reprobabile de care s-au făcut vinovaţi aceşti tineri. E adevărat că noi, azi, nu ştim prea multe despre trecut, decât din auzite, din cărţi şi din filme. Nu este posibil să desconsiderăm reali­tatea contemporană nouă, această viaţă unde tineretul are un câmp atât de larg de afirmare.

Cu ce aţi rămas în minte din istoria patriei? Cu odioasa perioadă a Gărzii de Fier, a fascismului? A trădării de patrie? V-aţi transfor­mat în nişte fiinţe mârşave, gata să vindeţi totul pentru nimic, aţi afirmat sus şi tare superioritatea culturii străine faţă de propria noastră cultură, dar trecând peste toate acestea aţi demonstrat un lucru cert: că nu cunoaşteţi profund nici pe una, nici pe cealaltă.

V-aţi întrebat vreodată dacă faptele voastre murdare, lipsite de cea mai măruntă dovadă de demnitate umană, pe care le-aţi făcut, vă descalifică pe voi înşivă? Conştiinţa voastră este mai departe adormită şi nici măcar nu v-aţi pus problema existenţei ei. Aţi decăzut în ochii oamenilor şi ar trebui ca voi să vă priviţi ca atare. Cum suportaţi acest rechizitoriu public?...

Aveţi însă posibilitatea pe care v-o oferă societatea noastră socialistă, să vă regăsiţi de pe drumul pe care aţi apucat greşit, pentru a vă integra în efortul general al celor care produc bunuri materiale şi spirituale, cei care asigură zi de zi, prin munca lor, o viaţă tot mai plină de satisfacţii." (Din cuvântul elevei Elena Pud%aru de la Liceul de fete „Zinca Golescu" din Piteşti.)

* 

10 şi 4 minute fix. Ieşit din somn. In faţa mea, laptopul deschis ca o fereastră. Ridic privirea. In faţa ei ziua deschisă larg ca un laptop. Altă fereastră şi acelaşi laptop. în sfârşit discern imaginea nudă, în toată splendoarea, mângâiată de soare pe coapse, pe sâni, zâmbind deşănţat, aşteptată, dorită, visată. După patruzeci de ani...

E plaja mea. Sunt unicul proprietar al acestei minuni, unde păşesc desculţ vara!

Sunt pensionar. Liber. Viaţa mea se schimbă din mers. Grijile sunt plăcute. Scriu. Trebuie să cern nisipul, să lansez invitaţii, să cioplesc beţele de alun cu care turiştii vor desena pe nisip clipele fericirii.

Numai că trebuie să fiu cumpătat. Cum... pătat?... Iarăşi pătat?

Gându-mi alunecă în real. Televizorul porneşte singur. Vre­muri de criză, buget, echilibru, revoluţie, iar revoluţie, şomaj, edu­caţie, doctori, justiţie.

Ff. 76-80/ „Stau şi mă uit la aceşti tineri şi nu ştiu, îmi vine să explodez aşa ca un vulcan. Noi muncitorii nu prea avem cuvinte să ne exprimăm mâhnirea în cuvinte radicale, dar ne-o exprimăm prin ură şi dispreţ. Vor să facă literatură? Cum să facă literatură dacă nu ştiu munca de jos, nu ştiu cum se creează în societatea asta?... Mă întreb, ar fi în stare să se jertfească ei pentru aşa ceva? Pentru ce să se jertfească!? Pentru grupa lor «albastră»?... Işi mai dau şi denumiri de culori, al căror simbol nu-l înţeleg. De ce nu şi-au spus «smoală», sau «cenuşă»?" (Din cuvântul tânărului muncitor Vasile Stancu de la Uzina de Autoturisme Piteşti.)

_* 

Mi-am pus de nenumărate ori problema, dar răspunsul, oricât pare de ciudat, nu a putut căpăta niciodată notă de trecere. Vocea diavolului ar trebui să fie pe cât de mieroasă, pe atât de vicleană, şi este. Ochiul mă poartă fără putinţa vreunei sclipiri de îndoială, din pagină, către zâmbetul de gumilastic imberb, întins pe faţa de copil bucălat a Oanei Stancu, moderatorul emisiunii, reflectându-se flasc, din când în când, pe ţeasta lucioasă a Ursului, în rostogolire către popicele care stau să cadă, una câte una sufocate de spaimă, şi acoperind apoi tot ecranul televizorului cu un nor de cenuşă, ridicat dintre ţăndările ce se crezuseră cristale Swarovski.

Dar ce mă fac mai departe, căci imaginea Satanei, conform perceptelor iadului, trebuie să capete forma unei tinere dezbrăcate, dansând senzual, încolţită de ochii în flăcări, pofticioşi, din jurul mesei rotunde. şi, din păcate, imaginea moderatoarei se obturează, jucându-mi feste.

Există şi versiunea cealaltă, oribilă, animalică, a unei capre şchioape, care behăie chinuit vrajbă, şi este din plin postulată mai degrabă aceasta, prin glasul vânăt al ursului în „Ora de foc".

Mărturisesc, (o fi înţeleasă virgula?) ca la spovedanie, că şi eu acum păcătuiesc în faţa cerului albastru al lui Dumnezeu răstindu-mă la apostaţi, dar Realitatea colcăie şi cazanele de ură turate la maxim s-ar putea răsturna periculos ca şi altădată. Mi-e frică tare că autostrăzile lui Băsescu nu pot să primească atâta smoală!

Să nu ne trezim, Doamne fereşte, mâine cu ţara acoperită de un deşert de asfalt!

* 

Ff. 76-80/ „Sunt impresionat pentru că am posibilitatea să vorbesc în faţa unui public atât de numeros şi în acelaşi timp sunt profund indignat că aceşti tineri au putut concepe isprăvi incompa­tibile cu morala şi etica societăţii noastre socialiste. Sunt complet uluit, cum de au putut să se organizeze într-o organizaţie şi să-i dea o ase­menea denumire. Scriu postului de radio «Europa Liberă»!? Cu ce drept şi în numele cui?

Condamn total faptele lor şi cer şi eu, ca ceilalţi antevorbitori, să li se aplice pedepse aspre şi să fie încadraţi în lege." (Din cuvântul studentului Petre Ioniţă de la Institutul de Subingineri Piteşti.)

* 

ClauD, familiarizată cu microfonul, îl trage din stativ şi nu-i mai dă drumul: „Totul e o minciună, e o intoxicaţie!" (cu şi despre muncă?...). Vorbeşte, vorbeşte, vorbeşte!... Nu vorbeşte prea mult!... I se smulge microfonul din mână. Soldatul cu arma automată din spatele cortinei o îndreaptă spre noi. Se ridică în sală Ion Popa Argeşanu, poetul încercând nedumerit să pună o întrebare lămuri­toare. Ne ştia. Nu era pe lista vorbitorilor, este forţat să stea pe scaun, nu mai încăpeau lămuriri.

_*

         Ff. 76-80/„ Ceilalţi vorbitori au reliefat că atât profesorul Geantă Ion, cât şi «Albaştrii» sunt elemente parazitare, imorale, lipsite de educaţie şi cunoştinţe politice, tineri care şi-au găsit refugiul în afara colectivităţii şi prin faptele lor au provocat indignarea celor prezenţi, cerându-se să fie sancţionaţi, scoşi din facultăţi, acolo unde e cazul, încadraţi în muncă şi supravegheaţi îndeaproape de colectivele din care vor face parte."

_*

        Se dă cuvântul în continuare, organizat de data asta (controlat aş putea spune), conform scenariului, unui membru din grup, lui Ică, „Maurul", cum îi mai ziceam noi.

Maurul şi MarianaD

Ovalul prelung al feţei, palid de culoarea untului parcă era decupat dintr-o icoană. Galbenul înspicat ce tivea castaniul mustă­ţilor se datora desigur fumului de ţigară proastă, Mărăşeşti, ce-i modificase pigmentul.

întâi, era gestul de a-şi scoate din buzunar pachetul, după care oficierea sacră a extragerii unei ţigări şi evaluarea scurtă din ochi a suficienţei celor rămase, aprinderea şi aşezarea cu grijă pe masă a celor două obiecte inseparabile: pachetul de ţigări şi bricheta. Apoi, starea captivă a picioarelor în segmentele lor lungi, incomod arti­culate pe lângă masa prea scundă. „Unionul", barul nostru de zi cultivând stilul.

Maurul avea o voce uşor nazală şi o privire deschisă, caldă, ce îţi învăluia întotdeauna atenţia. De formaţie filosofică, îi plăcea să vorbească tot timpul şi avea ce spune, dar o spunea ocolit până ce ideile se pierdeau într-un limbaj stufos, încărcat de detalii şi fum de ţigară. Rar simţeam nevoia să intervin şi în puţine cuvinte extră-geam esenţa, limpezindu-mi parcă propriile gânduri. Fruntea înaltă i se lumina atunci, încântat că eram pe aceeaşi lungime de undă.

Ică, dar şi Nae (avântat şi naiv) drămuiau tainul celorlalţi la masa discuţiilor, luându-şi porţie dublă. Diversele subiecte abor­date se întrerupeau doar când grupului i se alătura vreo cunoştinţă unanim acceptată, obligatoriu de sex opus. în astfel de situaţii mustăţile lui Ică funcţionau ca un sonar şi instantaneu braţele îi înfloreau deasupra capului, umplându-se cu tandreţe, ca un periscop cu imagini.

—   Atena, dragostea mea !... sau

—   Mariana, iubito!...

_* 

Murmurul sălii se domoli dintr-odată.

Ff. 76-80/ „Suntem un grup de tineri, care în loc să ne ve­dem de treabă am început să jucăm un joc periculos. Privind în urmă, acum, după ce am fost treziţi din această stare de dezorien­tare, îmi pare rău, regret şi cred că fiecare dintre noi regretă faptele săvârşite. Nouă ni s-a dat şansa de a ne reabilita (se vorbise cu el înainte, îl păcăliseră) şi pregătindu-ne pentru a deveni oameni întregi, din punct de vedere profesional şi moral, putem folosi din plin această şansă. (îl scoseseră la un moment dat din scenă şi-i dictaseră textul. Ică nu bănuia probabil atunci că nu se vor ţine de cuvânt şi va urma excluderea din facultate)

_*

— Mariana, iubito!

De data asta nu MarianaS ci MarianaD, o pălugă de care auzisem, dar încă nu reuşisem să o cunosc. Mi se povestise de mai multe ori escapada la ţară, în Valea Mărului, la 15 kilometri de Piteşti într-un sătuc pe malul stâng al Argeşului, cunoscut mie, satul meu natal Merişani aşezându-se pe trei văi, Valea Pribei, Valea Ţigăncii şi Valea Boierească pe celălalt mal, dar asta e altă poveste.

O adunătură de nebuni descinşi din buricul târgului direct în ograda ţaţei Florica, mama Marianei, speriind orătăniile şi vecinii. Noaptea şi-au petrecut-o în fânar, sub dogoarea ce stăruia încă în întuneric. Cântând, recitând şi descoperind-o vrăjiţi ca pe-o regină a nopţii pe Lady Mara, sora mai mică a Marianei ce parcă tocmai atunci înflorise.

Pupăturile şi comanda pentru toată masa a unui rând de Cinzano, din partea casei de bani ce era MarianaD, ne-au uns pe suflet, de­clanşând un fior general de voioşie. „Calul", cum o botezase Nae cu gura lui slobodă (gura şi nasul mobilau bogat patrimoniul lui de mândrie), era nevastă de vaporean, ne privea condescendent de la altitudine. De vârsta lui Ică, poate cu vreo trei ani peste mine, la rându-mi aveam cel puţin trei ani deasupra celorlalţi din jurul celor două mese lipite cu respectivul prilej.

S-a aşezat clar lângă Ică, pierdut nu cu firea, mai mult cu mâinile, fluturând expresiv în aura Marianei. Un joc pentru amuzamentul nostru,dar cine ştie.

La nouă, am plecat din barul ce închidea de drept peste o oră, despărţindu-ne. Doar eu, Nae, Ică şi MarianaD am depăşit clădirea teatrului şi în staţia de autobuz ne-am urcat în 8B, către destinaţia Papuceşti, la mine acasă.

Pe la doisprezece, băieţii s-au retras, navigând după o sticlă de Wiborova către casele lor. „Calul" a rămas. Eram de încredere şi-apoi, unde să pleci în creierii nopţii. Dimineaţa a prăjit nişte ouă, mi-a cerut un cearşaf şi un prosop, intrând în baie pentru un duş. A ieşit înfăşurată în cearşaful legat cu nod între sâni. Top-model curat!.   Etala un firesc deplin.

Experienţa mea în domeniu era nulă. M-a simţit şi, binevoitoare, m-a tras pe dormeză să-i fiu sprijin, sau drept recompensă pentru cuminţenia de peste noapte. Corpu-i longilin, parcă fără sfârşit, îmi curenta mâinile tremurânde, iar buzele descifrau un limbaj pe care n-aş fi crezut că-l pot stăpâni. Cearşaful a căzut de la sine amintin-du-mi o scenă dintr-o secvenţă de film a lui Fellini, cu o femeie goală etalându-şi publicitar pe o pânză la marginea autostrăzii per­fecţiunea sânilor. Ore în şir, decopertând rotunjimea fructelor în pârg, ne-am căutat disperaţi fără să ne putem întâlni cu adevărat vreodată. Ne linişteam şi o luam de la capăt. Cu degetele răsfirate, ca să nu pierd nimic, îi măsuram suprafaţa corpului devălmăşit, lăsat în voia mâinilor şi buzelor mele flămânde.

A rămas şi următoarea noapte, probabil să nu mă rănească. Nu bănuiam că există atâta delicateţe.

— Ioane, ne-am dorit amândoi prea mult, se mai întâmplă. I-am dat dreptate. Mi-a convenit să-i dau dreptate.

_* 

Ff. 76-80/ „In încheierea şedinţei a luat cuvântul tovarăşul secretar al Comitetului Judeţean de Partid Argeş, Comartin Grigore (Năstase n-a venit /aproces), care a trecut în revistă realizările tinerilor din judeţul nostru, arătând că aceştia au preocupări majore în toate domeniile de activitate, vârsta medie a clasei muncitoare din judeţ fiind de 22 de ani. După expunerea aspectelor referitoare la tine­retul argeşean, s-a adresat celor puşi în discuţie, concluzionând că din lipsa unei pregătiri culturale, educative, politice, ideologice, au apucat pe un drum greşit inspirându-se din ideologia burgheză, co-miţând versuri pesimiste şi de inspiraţie mistică, acte imorale, fiind predispuşi chiar să-şi trădeze «ţara şi părinţii» pentru o bandă de magnetofon (adâncă expunerea!). A recomandat colectivelor de muncă, organizaţiilor de tineret şi şcolilor unde aceştia îşi vor desfăşura activitatea în viitor să-i aibă în atenţie pentru a fi recuperaţi şi redaţi societăţii.

A arătat apoi despre adevăratele libertăţi democratice din ţara noastră şi le-a explicat celor în cauză drepturile şi obligaţiile cetă­ţeneşti ale tuturor tinerilor şi despre traducerea în viaţă a politicii PCR. A subliniat învăţămintele ce trebuie trase de către întreaga asistenţă şi în special de cei care sunt predispuşi să comită asemenea fapte, recomandându-le să se încadreze în procesul de învăţământ, în producţie şi să acorde atenţia cuvenită măsurilor luate de orga­nele de partid pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice şi politice, pentru a deveni cadre utile societăţii. "

* 

„Regimul comunist [zicea Comartin în rol de procuror (sau ce Doamne iartă-mă o fi fost — cu solemnitate) are puterea de a reeduca, are tăria să le ofere acestor tineri şansa de a înţelege că au greşit, şansa de a regândi viitorul prin muncă..." (Aşa să fi ajuns „Fenomenul Piteşti" în '71 doar năluca celui adevărat?... [Se dovedea doar năluca celui iniţial. C.V.])

* 

Aşa a şi fost, mult timp am regândit viitorul. Biroul UTC pe municipiu ne-a facilitat o excludere, tot în grup ca să gândim mai bine.

— Fără grijă, dacă sunteţi băieţi cumsecade, după un an sta­tutul vă dă voie să fiţi reprimiţi cu toate drepturile! Unele facultăţi mai liberale în convingeri n-au făcut careul pentru excludere, altele l-au făcut!.

Ne-au găsit şi locuri de muncă:

— Ionescule, tu eşti bun la Uzină, avem noi grijă să te dăm unui colectiv bun, o să ai banul tău, o să treci peste asta, o să uiţi!

Am trecut, m-am reinventat, am fost util, după atâţia ani învăţ să scriu. (aprinse cărţile, ca nişte gratii, inexorabile trasoare înfipte în inima mea, sub cupolă muguri de brad, fum înecăcios. aş putea să mă ascund ceasuri întregi de istorie, rămân cu spaima-ntre-bării, ca o bârnă carbonizată.   dirijabil suspendat în cer de scântei)