Schelete de uriași

Nimeni nu spune pietrei ȋncotro curg apele și nici piatra nu stã sã se ȋntrebe, mutã. Se așeazã ȋn sinea ei, rãbdãtoare, despletind undele și suficient de rotunjitã ȋn secundele urmãtoare se rostogolește la vale, crezȃnd cã e plutã.

Nimeni nu spune bobului de grȃu cum se așeazã ȋn volutã lumina ȋn spicul ȋnalt pȃn’ la brȃu și cȃnd bobul e suficient de copt, ȋntins ȋntre douã pietre, nu se ȋntreabã dinadins de ce fãina e albã ca zãpada cȃnd se cerne...

Atȃt de scurtã și neȋnsemnatã viața omului ȋn cavalcada de tainã a lumii eterne, ȋncȃt, nici uriașii nu-și mai ȋncap ȋn hainã și nu ne mai lumineazã legendele…

Profeții Simonice

 

Adrian Suciu, fãrã ȋndoialã un Profet popular ȋn țara poeziei lui, are libertatea de exprimare pe care ți-o dã ascendentul de lider al sindicatului blondelor. El poate orna cu vorbele-i colorate rochia alba a tinerei mirese ȋn culori pastelate. Cȃnd rochia se lasã deszbrãcatã tot poezie iese. Nu degeaba blondele roiesc ȋn jurul lui și se viseazã mirese.

Nici o legãturã cu ce vreau sã scriu mai jos. L-am amintit pe Suciu ca sã nu credeți cã eu aș vrea sã fiu ȋn continuare un profet mincinos. Cãci ȋmi spun mie astrele cã la Wimbledon pe cȃmpiile albastre Simona Halep nu va fi o stea cãzãtoare. Nu mai pun nici un dacã. Wimbledonul poate sã ȋnceapã!

Albaștrii la Rușii de Vede

 Fotografii: Cristina Florescu

Roşiorenii sunt oameni de câmpie, deschiși.

Când s-au așezat din bejenie, urmașii Împăratului Roșu sosiţi de la sud de Dunăre din Împărăția valahilor, întâi s-au uitat la soare cum încălzește, au pipăit între degete solul din nisipuri fine, s-au încredințat că apa vânătă a râului Vedea nu seacă (Cervenul lor de baștină așezat pe o stâncă fusese cucerit în 1338 prin incendiere de către turci, dar mai ales pentru că nu au avut suficientă apă să stingă focul). Constatând că locul era bun au întemeiat Rușii de Vede pe temelia unui vechi castru roman.

Astăzi Roșiorii de Vede, dacă-l privești fix din locul acela, este un fel de centru al unui univers mai mic. Altfel cum să apreciezi că te afli la 100 de km de București, 100 km de Târgoviște, 100 de km de Pitești și 100 de km de Craiova! La rândul lor centre care au însemnat sau înseamnă ceva în istoria și în cultura noastră spirituală.

Venind dinspre București și Pitești concomitent în miez de zi, ne-am reunit o parte din “Albaștrii”, invitați de oameni aleși la micuțul Centru Cultural al orașului, unde funcționează o Societate Culturală intitulată vizionar Mileniul 3.(Va fi religios, sau nu va fi nimic?... se întreba malițios Andre Malraux care nu avusese prilejul să calce prin Roșiorii de Vede. N-ar mai fi fost dubitativ!)

În primitoarea sală ce găzduia o expoziție a sculptorului în piatră de râu, mai veche cunoștință a noastră, artistul Costel Păun, am citit poezie și proză împreună cu scriitorii roşioreni. S-au schimbat impresii, s-au depănat amintiri. Ploaia și chitara unui tânăr talentat au prelungit evenimentul terminat așa cum stă bine unei astfel de întâmplări cu o agapă. Păcat că a venit prea repede întunericul și mai erau de parcurs înapoi 100 de km!

Rămânem în suflet cu lumina plăcută a acestei zile!

Mulțumim de întâmplare domnule doctor Dinu, domnule Constantin T. Ciubotaru și prietenelor noastre poetele Florina Isache și Flori Neaga. Și n-ar trebui s-o uităm pe Monica de la Radio-Roşiori, maestrul de ceremonii.

 

Albaștrii la Roșiori de Vede

Grupul “Albaștrii”. numele ni l-au da ei, securiștii lui Ceaușescu, cei care ne-au fãcut dosarul de urmãrire informativã. Noi pe atunci eram un cerc de prieteni tineri care ne antrenam sã visãm. Scriam poezie, prozã, teatru; citeam Secolul XX, noul roman francez, tot ce ne pica ȋn mȃnã și dam mai departe de la unul la altul cãrțile ca pe manifeste. Ne prelungeam serile, cȃt se putea, ȋn discuții aprinse despre teatru și film, despre lecturi, despre scriiturile noastre. Ȋncepusem sã facem demersuri pentru a edita o revistã proprie, strȃngeam deja materialele pentru primele cinci numere. Aveam ȋn Pitești revista Argeș ȋn cea mai bunã perioadã a ei, cȃnd era redactor șef Gheorghe Tomozei. Revista mare ȋncepuse sã ne publice, dar noi ne doream revista noastrã a tinerilor, ȋi gãsisem și numele. “Albastru” ar fi trebuit sã-i fie numele. Constituisem o trupã de teatru și sub patronajul Casei Tineretului prezentam spectacole, colaje dramatice etc. “Știi Lavinia, caracatițele cȃnd dorm…” Dar caracatița securitãții nu dormea ȋn vremuirile acelea

Sunt 45 de ani de-atunci. Dintre albaștrii vor fi azi la Roșiori de Vede: Nicolae Radu, Claudia Duminicã, Ion Toma Ionescu și Aurel Sibiceanu care a prins culoare cȃțiva ani mai tȃrziu. Alãturi de noi va fi și Liliana Popa

Mulțumim celor douã Flori care ne-au invitat ȋn Mileniul III: Flori Badea și Florina Isache

Dincolo de geamandurã

            Marea revarsã dinspre orizontul albastru muzica amplã, majestoasã, a valurilor. De dincolo de pãlãriile de trestie ce deseneazã pe nisipul fierbinte ciuperci inconsistente de umbrã, vin spre noi acorduri ritmate, contrapunctate de bubuitura unei pedale prãvãlite peste pielea de bivol întinsã a unei tobe.

          Clapele pianului rostogolesc o linie melodicã înaltã, în consonanţã cu sunetul nefiresc, cioplit în aer printre arabescurile din zborul planat al pescãruṣilor.

          Stau pe un ṣezlong alb, desluṣind noriṣorii din vatã de zahãr ce filtreazã lumina soarelui.

  Ṣi odatã se face gol în mulţimea de pe plajã ṣi o siluetã bronzatã, blondã, cu mers elastic se îndreaptã fix cãtre mine. Toţi ochii plini de invidie privesc ţinta miṣcãtoare, de parcã acolo s-ar afla capãtul nordului. Îmi face semn s-o urmez în mare, lunecând ca o sirenã sub valuri. Un cântec vrajit vine din adânc

          Braţele mele vâslesc, parcã mã simt mai puternic ṣi apa mã trage legat cu fire nevãzute. Am trecut de geamandurã. Suntem departe în larg doar noi doi. E o fericire simplã. Visez?... Înapoi!!!