miercuri, 1 iulie 2015
Arbust de gardenie ofilit
Meserie ingratã asta a - profetului! Mã las de ea, dacã nici ȋn halep nu mai poți avea ȋncredere!… Am profețit ȋn deșert, "Profeții Simonice". Altãdatã un halep (0,69m) era un halep! Contai pe el! Știai cã nu te pãcãlești. Nu pot eu ȋnțelege, fata asta realistã, se plimba ȋn trãsurã prin orice turneu. Cu Jana Cepelova la Wimbledon racheta ei avea doar un sfert de mãsurã.
Tristã zi! S-a cutremurat planeta. I-a intrat Simonei
frica ȋn oase. Altãdatã mȃngȃia mingea cu eleganțã și grație, dansa pe covor de
mãtase. Ȋnflorea, cȃnd zȃmbea, ca un arbust de gardenie. Ieri, cu balista, lansa bolovanii
ȋn vedenie. Nu știu ce i-a spus antrenorul. Dispãruse artista, te treceau fiori
reci. Ȋși depusese toți banii ȋntr-un cont, un depozit ȋn bãnci la greci. Aflase un pont cã Olimpul
impune impozit ȋn drahme. Ȋi ghiciserã trei țigãnci cã la Londra ia coronițã și-ar fi timpul sã se facã zeițã, cã dupã aia-i nasol.
Banii sunt ochiul dracului, ard ca
focul, puțin. Cȃnd asculți ȋn gura lui Tsipras și-ai rãmas ȋn fundul
sacului gol, degeaba crezi ȋn destin!
Joci tenis de plãcere, nu te gȃndești
la avere și puncte ȋn clasament cã te pãrãsește norocul și rãmȃi corijent!
marți, 30 iunie 2015
Schelete de uriași
Nimeni nu spune pietrei ȋncotro
curg apele și nici piatra nu stã sã se ȋntrebe, mutã. Se așeazã ȋn sinea ei, rãbdãtoare,
despletind undele și suficient de rotunjitã ȋn secundele urmãtoare se
rostogolește la vale, crezȃnd cã e plutã.
Nimeni nu spune bobului de grȃu cum
se așeazã ȋn volutã lumina ȋn spicul ȋnalt pȃn’ la brȃu și cȃnd bobul e suficient
de copt, ȋntins ȋntre douã pietre, nu se ȋntreabã dinadins de ce fãina e albã
ca zãpada cȃnd se cerne...
Atȃt de scurtã și neȋnsemnatã viața
omului ȋn cavalcada de tainã a lumii eterne, ȋncȃt, nici uriașii nu-și mai ȋncap ȋn hainã și nu ne mai lumineazã legendele…
luni, 29 iunie 2015
Profeții Simonice
Adrian Suciu, fãrã ȋndoialã un
Profet popular ȋn țara poeziei lui, are libertatea de exprimare pe care ți-o dã
ascendentul de lider al sindicatului blondelor. El poate orna cu vorbele-i colorate
rochia alba a tinerei mirese ȋn culori pastelate. Cȃnd rochia se lasã
deszbrãcatã tot poezie iese. Nu degeaba blondele roiesc ȋn jurul lui și se
viseazã mirese.
Nici o legãturã cu ce vreau sã
scriu mai jos. L-am amintit pe Suciu ca sã nu credeți cã eu aș vrea sã fiu ȋn
continuare un profet mincinos. Cãci ȋmi spun mie astrele cã la Wimbledon pe cȃmpiile albastre Simona Halep nu va fi o
stea cãzãtoare. Nu mai pun nici un dacã. Wimbledonul poate sã ȋnceapã!
sâmbătă, 27 iunie 2015
Albaștrii la Rușii de Vede
Fotografii: Cristina Florescu
Roşiorenii
sunt oameni de câmpie, deschiși.
Când
s-au așezat din bejenie, urmașii Împăratului Roșu sosiţi de la sud de Dunăre din
Împărăția valahilor, întâi s-au uitat la soare cum încălzește, au pipăit între
degete solul din nisipuri fine, s-au încredințat că apa vânătă a râului Vedea
nu seacă (Cervenul lor de baștină așezat pe o stâncă fusese cucerit în 1338
prin incendiere de către turci, dar mai ales pentru că nu au avut suficientă
apă să stingă focul). Constatând că locul era bun au întemeiat Rușii de Vede pe
temelia unui vechi castru roman.
Astăzi
Roșiorii de Vede, dacă-l privești fix din locul
acela, este un fel de centru al unui univers mai mic. Altfel cum să apreciezi
că te afli la 100 de km de București, 100 km de Târgoviște, 100 de km de Pitești
și 100 de km de Craiova! La rândul lor centre care au însemnat sau înseamnă
ceva în istoria și în cultura noastră spirituală.
Venind dinspre București și Pitești
concomitent în miez de zi, ne-am reunit o parte din “Albaștrii”, invitați de
oameni aleși la micuțul Centru Cultural al orașului, unde funcționează o
Societate Culturală intitulată vizionar Mileniul 3.(Va fi religios, sau nu va
fi nimic?... se întreba malițios Andre Malraux care nu avusese prilejul să
calce prin Roșiorii de Vede. N-ar mai fi fost dubitativ!)
În primitoarea sală ce găzduia o
expoziție a sculptorului în piatră de râu, mai veche cunoștință a noastră,
artistul Costel Păun, am citit poezie și proză împreună cu scriitorii roşioreni.
S-au schimbat impresii, s-au depănat amintiri. Ploaia și chitara unui tânăr
talentat au prelungit evenimentul terminat așa cum stă bine unei astfel de întâmplări
cu o agapă. Păcat că a venit prea repede întunericul și mai erau de parcurs
înapoi 100 de km!
Rămânem în suflet cu lumina plăcută a
acestei zile!
Mulțumim de întâmplare domnule doctor
Dinu, domnule Constantin T. Ciubotaru și prietenelor noastre poetele Florina
Isache și Flori Neaga. Și n-ar trebui s-o uităm pe Monica de la Radio-Roşiori,
maestrul de ceremonii.
vineri, 26 iunie 2015
Albaștrii la Roșiori de Vede
Grupul “Albaștrii”. numele ni l-au
da ei, securiștii lui Ceaușescu, cei care ne-au fãcut dosarul de urmãrire
informativã. Noi pe atunci eram un cerc de prieteni tineri care ne antrenam sã
visãm. Scriam poezie, prozã, teatru; citeam Secolul XX, noul roman francez, tot
ce ne pica ȋn mȃnã și dam mai departe de la unul la altul cãrțile ca pe
manifeste. Ne prelungeam serile, cȃt se putea, ȋn discuții aprinse despre
teatru și film, despre lecturi, despre scriiturile noastre. Ȋncepusem sã facem
demersuri pentru a edita o revistã proprie, strȃngeam deja materialele pentru
primele cinci numere. Aveam ȋn Pitești revista Argeș ȋn cea mai bunã perioadã a
ei, cȃnd era redactor șef Gheorghe Tomozei. Revista mare ȋncepuse sã ne
publice, dar noi ne doream revista noastrã a tinerilor, ȋi gãsisem și numele.
“Albastru” ar fi trebuit sã-i fie numele. Constituisem o trupã de teatru și sub
patronajul Casei Tineretului prezentam spectacole, colaje dramatice etc. “Știi
Lavinia, caracatițele cȃnd dorm…” Dar caracatița securitãții nu dormea ȋn
vremuirile acelea
Sunt 45 de ani de-atunci. Dintre albaștrii
vor fi azi la Roșiori de Vede: Nicolae Radu, Claudia Duminicã, Ion Toma Ionescu
și Aurel Sibiceanu care a prins culoare cȃțiva ani mai tȃrziu. Alãturi de noi
va fi și Liliana Popa
Mulțumim celor douã Flori care
ne-au invitat ȋn Mileniul III: Flori Badea și Florina Isache
marți, 23 iunie 2015
Dincolo de geamandurã
Marea revarsã dinspre orizontul albastru muzica amplã, majestoasã, a valurilor. De dincolo de pãlãriile de trestie ce deseneazã pe nisipul fierbinte ciuperci inconsistente de umbrã, vin spre noi acorduri ritmate, contrapunctate de bubuitura unei pedale prãvãlite peste pielea de bivol întinsã a unei tobe.
Clapele pianului rostogolesc o linie melodicã înaltã, în consonanţã cu sunetul nefiresc, cioplit în aer printre arabescurile din zborul planat al pescãruṣilor.
Stau pe un ṣezlong alb, desluṣind noriṣorii din vatã de zahãr ce filtreazã lumina soarelui.
Ṣi odatã se face gol în mulţimea de pe plajã ṣi o siluetã bronzatã, blondã, cu mers elastic se îndreaptã fix cãtre mine. Toţi ochii plini de invidie privesc ţinta miṣcãtoare, de parcã acolo s-ar afla capãtul nordului. Îmi face semn s-o urmez în mare, lunecând ca o sirenã sub valuri. Un cântec vrajit vine din adânc
Braţele mele vâslesc, parcã mã simt mai puternic ṣi apa mã trage legat cu fire nevãzute. Am trecut de geamandurã. Suntem departe în larg doar noi doi. E o fericire simplã. Visez?... Înapoi!!!La Popasul Pescarilor
Astãzi soarele nu a
ţinut cu noi ṣi am plecat da la Dana, un hotel de patru stele bine îngrijit, în
Venus - un fel de oazã în mijlocul
deṣertului, sã facem un tur al staţiunilor din zona Mangaliei. Aveam în memorie
animaţia zilelor de concediu de altãdatã, când ṣase zile pe an petreceam cu un
bilet de la sindicat ṣi alte rezerve bãneṣti organizate ṣi socotite da acasa pe
zile ṣi cap de locuitor în interiorul
familial.
Întotdeauna spre
sfârṣitul vacanţei constatam cã matematica e cumva reletivã ṣi disciplina
financiarã în condiţii de distracţie, cu temperaturi ridicate ṣi necesarul de
bere rece suplimentat, nu era îndeajuns de bine stãpânitã, iar libertatea de exprimare
la sfârṣit te cobora dintre-un spaţiu al fãgãduinţei într-unul a neputinţei,
fãcându-te sã te reacomodezi la starea normalã ṣi sã tinzi cu toatã fiinţa ta
ca anul viitor, satisfacţia materialã ṣi spiritualã dupã necesitãţi, sã fie tot
mai deplinã înmulţind banii de concediu.
Mãrturisesc, impactul
la vederea staţiunilor, (in ultima vreme mi-am petrecut concediile la vecinii
noṣtrii bulgari), mi-a creat un fel de revoltã pe capitalismul sãlbatic ṣi pe
reprezentanţii lui autorizaţi de votul nostru democratic. Am avut revelaţia
grelelor vorbe, dar adevãrate: Frumoasã ţarã pãcat de ea cã e locuitã! Eu aṣ
face un amendament: Pãcat cã are conducãtori!
Hoteluri pãrãsite,
geamuri sparte, vegetaţie nestãpânitã, plaje neîngrijite, ṣantiere începute ṣi
pãrãsite ṣi doar câteva terase de unde se scurgea vocea obositã a unei cântãreţe
de muzicã popularã sau a vreunui menelist cât se poate de trist. Neptunul
floarea litoralului de altãdatã pãrea o corabie aruncatã de un tzzunami pe o insulã lovitã de ciumã. Din mersul maṣinii
parcã Jupiterul a pãrut mai animat.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)