Dincolo de Canalul Manecii

 

Cand fiicei mele celei mari i se pune in minte ceva, e mai bine sa n-o contrazici. Oricum nu ai nici o sansa s-o intorci din drum. Si pentru ca nimic nu e mai sfant in Olanda, locul temporar de pornire al expeditiei, decat alergarea si mersul pe bicicleta, initial m-am temut sa nu se lase antrenata de neprevazut sa-si lase masina parcata  la Zwole,  in custodia Claudiaei sub motivul ca pentru Albion n-are volanul la locul lui stiut si nu risca. Iar noi cinci statui  sa ne aliniem in dispozitivul de start dis de dimineata pe pista cu mic cu mare cap compas  directia Calais, cu Nordul spre Mare.

Nu ca ne-ar fi speriat distanta, o aruncatura de bat de doua ori  Bucuresti Constanta, dar daca tot trebuia sa traversam Canalul Manecii, ar fi fost mai original sa-l lasam dracului de feribot ancorat la mal, ca nu-mi place sa fiu clatinat in burta monstrului, si sa trecem canalul inot!...

Nu e totdeauna cum socoti ca ar trebui sa fie! Am plecat tot pe roti pe o ploaie de credeam ca are sa se-nmoaie astfaltul pe drum. Oricare, dar nu cel din Olanda, ca n-are cum!

Iar pe feribot ne-am clatinat  intr-o veselie.

Ajuns la Simina m-am uns repede un whiski sa-mi treaca ameteala

 

 

 

 

Lãcãţelul încuiat. Koln. Lumea vãzutã de ITI

Am primit un mesaj privat de la doamna Merkel în care îṣi cere scuze pentru cele câteva blocaje pe autostradã întâmpinate duminicã, fapt care ne-a produs un oarecare discomfort adãugând câteva ore în plus timpului alocat traversãrii Germaniei, ṣi aṣa mai lungã decât o zi de post cum precizam cu altã ocazie. Ca sã se revanṣeze, nu pot sã-i zic marea doamnã cancelarului cãci s-ar putea naṣte o confuzie în mintea partizanilor lui Iohanis, ne-a invitat sã ne intoarcem dupã o zi de refacere în Zwolle la prietenii noṣtrii Claudia ṣi Martin, ṣi sã dãm o fugã pânã la Koln unde, special pentru noi, în Piaţa Domului se va da un concert la xilofon, vom fi serviţi cu o gogoaṣi din partea casei ṣi vom avea asigurat pe podul de peste Rin un loc unde sã ne putem prinde un lãcãţel al iubirii.

S-a potrivit bine, tocmai aveam de rezolvat câteva mici problemuţe la clinica unde s-a operat Alex ṣi nu am ratat ocazia de a cântãri cât poţi pune bazã în vorbele cancelarului, vis a vis de gogoṣile infuriate, ultimele, ale premierului nostru.

Mãrturisesc, am gustat cu mare plãcere din gogoṣile cu care ne-a servit doamna Merkel, e drept nu personal ci prin reprezentanţi, cãci se ivise o crizã neprevãzutã la nivel planetar. Gogoṣile nu erau ca la noi din lapte ṣi miere ṣi nici nu se serveau cu muṣtar! Nici uṣoare ca un balon de sãpun, nici prea consistente ca ghiulele de tun! Erau gogoṣi simple, cum ne fãcea bunica Pãuna, umplute cu magiun.

Am vizitat ṣi Dom-ul, am ascultat Cavaleria rusticanã revãrsatã la xilofon ṣi ne-am minunat de mulţimile de japonezi ce veniserã fãrã Nikoane ṣi imortalizau imagini pe niṣte ciudãţenii de bastoane înfipte într-un ecran de telefon.

Într-un singur loc n-am avut noroc, pe Podul de peste Rin. Aici peste tot era plin de lacãte încuiate ṣi pe deasupra Cristina îṣi lãsase lacãtul la Puiu, rãmas acasã sã scoatã din bagaje niṣte pietre Zwarowschi, sã nu atârne prea greu când trecem cu bacul în Anglia.

Sã ne vedem cu bine!

Din Koln, ITI.

 

Viena. Lumea vazuta de ITI

Viena ne-a primit ca de fiecare data cu tabieturile sale de împãrãteasã rãsfãţatã, care e pusã sã aleagã între dorinţa de a trãi strãlucirea de altã datã a imperiului ṣi nerãbdarea de a gusta din toate extaziile modernitãţii.

        Ṣi totuṣi balanţa trãgea mai greu în talgerul aurit al trecutului, mulţimea de caleṣti traversând majestuos pe bulevardele pietruite, în ritmuri ce vin dintr-o memorie nepieritoare a istoriei. Mirosul de balegã pare un parfum ancestral, pãstrat în genã sã consfinţeascã legãtura indestructibilã dintre om ṣi cal.
         Ṣi dacã în prima fazã a omenirii, omul ṣi calul alergau într-o singurã fiinţã miticã, centaurul, mai apoi omul ṣi calul s-au însoţit la vânãtoare pentru a prinde animalele sãlbatice ṣi a le însemna cu sãgeata arcului.
         Într-o altã fazã, în cavalcade rapide, omul ṣi calul au trecut împreunã prin sabie ṣi foc tabãra inamicului, pentru a înscãuna puterea în drepturi legitime.
         Nimic nu egaleazã însã mersul caleṣtilor la galop, într-o plimbare pe sub zidurile încãrcate de mãreţia netrecãtoare a vremurilor! Poate doar blazonul înnobilat al artelor, ce ṣi-au dat mâna cu curgerea între maluri a Dunãrii ṣi muzica desãvârṣitã ce se revarsã din cladirea Operei. 
         Ne-am strcurat printre grupurile organizate de turiṣti ce se înṣirau cuminţi fiecare cu ghidul sãu în spatele unei pancarte. Ca un stegar de demult, ghidul dãdea explicaţii pertinente despre tot ce nu miṣcã ṣi trãieṣte veṣnic.

La un moment dat, un grup compact de bicicliṣti s-a oprit în mijlocul pieţei în fãţa Palatului prinţesei Sisi ṣi stegarul, coborând de pe bicicletã le-a explicat tinerilor japonezi, cum se poate prinde în obiectivul Nikonului, întreaga glorie.

Am promis cã ne vom întoarcere ṣi vom sta mai mult.

Sisif la Cincinnati, sau la Palatul Victoria?

 

Sã fie  o minge de tenis?...

 

Adevãrurile ȋn istorie, ca și ȋn mit, sunt cel puți trunchiate. Vremea adaugã ȋnsușiri noi care depãșesc statura inițialã,  la fel cum umbra unui om se lungește, sau se adunã, dupã cum cade lumina soarelui.

Sã-l luãm de exemplu pe Sisif, tatãl lui Ulise. El a rãmas ȋn memoria matricialã, cu perseverența sa de a ȋmpinge pȃnã ȋn vȃrful muntelui piatra, care, nestatornicã, se va rostogoli de fiecare datã la vale, omul trebuind s-o ia de la capãt cu cazna lui, ȋn infern.

Mai știe cineva cã Sisif ar fi fost de fapt cel mai viclean dintre muritori, pãcãlindu-și propria moarte și ȋncercȃnd sã-l pãcãleascã pe Zeus și sã devinã nemuritor?

Mã uit la Halep cum cu fiecare turneu pornește de jos și urcã pe munte sfidȃnd resursele sale fizice, rostogolind peste fileu un bolovan din ce ȋn ce mai greu, și, aș fi ȋnclinat sã o compar cu Sisif.

De fapt fac o greșealã, cum facem toți!

Adevãratul Sisif seamãnã cu Ponta, mai bine zis, invers! El și-a construit bolovanul sãu din viclenii și minciuni, și-l umflã la pompã ȋn fiecare zi!

Plai bãlai - pamflete politice

Cu Nikonul prin Europa

 

Pe crengile din vȃrf, viața pãstreazã ascunse de frunze, dulceața pȃrguitã a ultimelor fructe. Mușc din merele acelea parmen aurii doldora de miresme, atȃt cȃt poate mușca un guștere din lumina neatinsã a soarelui fierbinte și scriu ȋn pagini albe de carte cuvintele, sã pot ȋnțelege mai tȃrziu rostul. E bucuria mea pe care o ȋmplinesc singur.

Și mai am o bucurie pe care o ȋmpart cu copiii mei, pe care de fapt ei mi-o dãruiesc. Cãlãtoresc prin Europa ȋn fiecare an cu un Nikon adevãrat (artist fotograf Cristina Florescu), prin locuri pe care altfel doar le-aș fi imaginat. De sȃmbãtã, imagini noi, cu noi ȋn Austria, Germania, Olanda și Anglia

Sã ne revedem cu bine!

Știri pe surse.iti

Aud de pe facebook, de la Daniel Cristea Enache, cã la Uniunea Scriitorilor s-a instaurat democratura și premiile 2014 ce vor ȋncununa literatura, se vor acorda pentru cãrți, indiferent de legitimația de autor! 

Aș putea crede-n absurd dacã aud cã pe hãrți, Nordurile mele s-au ȋnscris din greșealã, ȋn sud... Recunosc, deschis și cinstit, sunt dator!  M-am lãsat pe tȃnjealã și nu mi-am plãtit cotizația de surd!...

Și n-am recurs nici sã-mi trimit volumul la concurs. S-auzim de bine!

 

Incursiuni istorice. La Poenari

Sub cetatea Poenarilor pe firișorul de apã ce duce spre baraj, am ȋntins tabãrã ȋnainte ca soarele sã se ȋnalțe de trei suliți pe cer. Mașinile noastre traversaserã de douã trei ori albia rȃului, ȋn vale, prin Cheile Argeșului, cãutãnd pe ambele maluri un luminiș mai retras, depãrtat de furia manelelor și nãvãlirile barbare. Poate cã am fi ales pȃnã la urmã sã urcãm la cetate, ca Vlad Țepeș cȃnd s-a retras din fața turcilor cu caii potcoviți cu potcoavele invers, cu fața la spate, dar 1480 de trepte, cu bagaj ȋn spate, nici ȋn rugãciune n-ai cum sã le urci, dã-i dracu de turci! Oricum n-ai potcoave!...

 Am gãsit pȃnã la urmã un loc și ne-am instalat tabãra pornind ȋntre pietre un foc sã dãm drumul la grãtare. Și așa din senin, ne-a cuprins un frison ca o cutremurare. Nu exista, ghinion, grãtarul! Disperarea era mare, dușmanii lucraserã ȋn ascuns. Și-a umplut fiecare paharul cãutȃnd la fundul lui un rãspuns.
Eram de fațã reprezentanții a douã culturi, unii mai tineri, alții mai maturi, n-aveam cum rãmȃne ȋn ceațã mult timp. Aia din epoca de piatrã, ȋn altã viațã cum frigeau fripturile? Mȃncau carnea ȋn viu? cã grãtarul a apãrut mai tȃrziu.
Ȋn parantezã trebuie sã spun cã femeile din diocezã, prezente, ne-au propus sã meargã ele ȋn sus, sau ȋn jos, pe falezã, curajos, ȋn necunoscut și recunosc șansele erau evidente, sã gãseascã pȃnã la urmã un grãtar de ȋmprumut. Dar masculii din noi nu s-au lasat convinși. Era momentul sã devenim eroi, nu umiliți și ȋnvinși! L-am auzit pe Zumbi vȃnãtorul nostru indian privind cãtre Diana lui
Eu sunt Cerul, iar tu Glia!
Tu eşti Strofa, iar eu Melodia!  
Am fãcut țepușe din lemn pentru frigãrui și micii i-am tras ȋn bețe! HEHEI, ce bine trãia omenirea la tinerețe! N-am mai mȃncat un grãtar atȃt de gustos!

 

 

 

Mușcãturã de Guștere

 

Ȋn curȃnd deschidem aici o crescãtorie de Gușteri…

Gușterele. Ediția II-a revãzutã și adãugitã