Aplauzele zadarniciei

Mă gândeam, privind detaşat la televizor spectacolul macabru al zădărniciei, murind pur şi simplu sărac, temutul tribun, lipsit de patimă poate pentru întâiaşi dată, a ştiut sigur, ştia multe, că  pleacă în neodihnă neiertându-i-se greşelile.

Un om singur învins, ca un vulcan stins pentru totdeauna. care nu-şi mai găseşte rostul nemaiputând arunca pe gură lava ce fierbea în el.

Și fetele ca doua vestale rătăcite încercând să întreţină focul cu hărtia veche de ziar, a ziarelor lui.

Dumnezeu să-l ierte!
Oamenii (unii) nu pot.

Tablouri dintr-o expoziţie

Transmisionistul

Se dedicǎ tatǎlui meu rǎnit pe front și decedat în 1954 pe masa de operaţie

când schijele înmuguriserǎ în plǎmâni.

e un aer bun acesta

dar eu
cu vesta
de sânge
pǎtatǎ
și-o vâslǎ
scǎpatǎ
din mâini
lângǎ barcǎ

… cu respiraţia
mereu în urmǎ
de parcǎ
cerul de pâslǎ
coboarǎ nebun
în cǎruţe de piatrǎ
trase de câini

e un aer bun
care latrǎ
acesta

din mǎini

Din volumul in pregatire

Ceara si miere

Cuvintele sunt fiinţe vii.

Cuvintele sunt fiinţe vii.

Nu e Arsenie Boca
cel care a împărtăşit
această taină,
căci însuşi Creatorul
întâi a rostit,
apoi şi-a dezlegat
pasările gândului
sa prindă din urmă înţelesul
vorbelor sale,
pe care apoi
le-a adeverit,
binecuvântându-le.

Amin!

Cine-a pus tufişu-n drum

Am traversat Europa de la sud-est, la nord-vest şi înapoi nu cu mult în urmă, cu o uşoară spaimă în minte că ne vom întâlni cu năpăstuiţii aceea de refugiaţi împinşi de disperare, sau de forţe oculte, la bejenie. Nu te poţi pune nici cu extremismul, nici cu disperarea, aşa că mi se părea posibil la un moment dat să fim opriţi pe autostradă şi invităţi să ne dăm jos din maşină, să înţelegem pe viu intoleranţa suprarealistă a religiilor, mai ales pe filiera lumii islamice
Am avut noroc, i-am zărit doar de departe la Calais, îşi întinseseră corturi ca să se adăpostească de ploaia ce nu mai contenea, până vor lua cu asalt eurotunelul sau vor păcăli vigilenţa jandarmilor, dispărând în burta unui feribot.
Ciudat tabloul văzut prin gardul de sârmă, în culori cenuşii murdare ce se revărsaseră ca un tzunami peste valea verde!
Când ne-am întors după două săptămâni, am evitat să înoptăm la Budapesta, speriaţi de reportajele din gări prezentate de televiziunea olandeză şi ne-am oprit la Viena. A doua zi, nu mai aveam scăpare, trebuia să traversăm Ungaria. Aflasem că refugiaţii blocaseră cu o zi înainte autostrada M1, pe care rulam, temători. Puţine maşini se încumetaseră în aventură. Ȋncordat, priveam lanurile întinse, încercând să desluşesc momentul când grupuri de emigranţi vor ţâşni din porumbi şi vor ocupa carosabilul.
N-a fost să fie, am intrat în ţară prin noul punct vamal pe tronsonul inaugurat de Ponta Nădlag - Arad.
Mai conta că aproape 40 de km pe autostrada romanească A1, după atâtea emoţii, n-am găsit nici o toiletă?
Nicidecum! Eram la noi! Eram acasă!

Notă

Aud că Victor al lor vrea să pună gard la frontieră, al nostru speră să-l vopsească tricolor... Dragilor aflaţi 
Gardu ţine leopardu, dar nu pe refugiaţi. 

Ograda lui Alin

A fost sâmbătă în Merişani, la jumătatea distanţei dintre Piteşti şi Curtea de Argeş, unde se dădea jos din tren Carol cel iubitor de Lupeasca, o întămplare de pomină desfăşurată din drag de oameni, din drag de muzică rock şi rătăcit, s-a nimerit pe-acolo şi un drag de Guştere, întors la vatră cu noroc din paginile unui roman să-şi salute neamurile.

Toate meritele desigur sunt ale celui care a ţinut cu tot dinadinsul să-şi împlinească visul, pofta ce-a poftit-o Dânsul, Alin Voica, filozof de profesie, un frumos nebun, şi el un Tobârlan chiar dacă lui îi place să-şi zică Dogar, după străbunicul din partea bunicii Aurica, nevasta pe care şi-a luat-o Nilă din neam de Dogar ca să-i ţină soarele-n beci, şi să i-l verse din butoaie în oale de pământ reci.

Degeaba a risipit el, Alin, într-o frumoasă ogradă butoaiele cu horincă şi vin – horinca s-a adus de la  Vişeul de Sus (m-am plimbat şi eu cu mocăniţa prin zonă, ca-n poveşti, dar n-am avut noroc să am parte, pe stoc, de butoiul plin cu o tonă de tărie de foc, adus de departe! N-am avut noroc s-o găsesc pe Maria din carte!). Am găsit-o pe Ioana, mai aproape, la Rădeşti, cu ţuica-ntre ape.

Iar vinul vechi roşu sânge de taur şi galben ca spicul de aur a fost adus din ţinutul „sărac” de la Huşi, special să le fie pe plac celor din Ogradă. Să-l fi ştiut Nadia lui Lisac? Acolo soarele Ştefan, când răsarea luna, spăla în vin coastele de draci ale Mariei de Mangop, sau ale Mariei Vochiţa, sau ale Mariei din Hârlău, sau ale Mariei nebuna şi ursitoarele coceau cozonaci...

Spiritul liber al lui Alin tot de la Tobârlan se trage!

Si pentru că veni vorba, ciorba de cocoş, fasolea cu ciolan, iepurii la cuptor, berbecul la proţap...

Fetele lui Nilă, Marioara şi Lucica, Nadia şi Maria au făcut minuni!

Mulţumim oameni buni!

Ȋn plus trebuie să mai mulţumesc unei Domniţe şi unor Domni!