Festival la Majestic

Domnul Nicolae Georgescu, eminescologul de reputată valoare, aprecia la sfârşitul întâmplării de la Majestic din 07 mai, că prin numărul mare al participanţilor, valoarea şi diversitatea lecturilor, însoţite de muzica sensibilă a lui Nicu Nicuşor şi Irinei Munteanu, nu a fost vorba de o sărbătoare a poeziei, ci mai degrabă de un FESTIVAL.
Realitatea este că nu am simţit pe unde au trecut cinci şase ore intense care n-au „reuşit” să ne „plictisească” şi ameninţarea că nu vom putea duce maratonul până la sfârşit a trecut ca o ploaie de vară.

O seamă de poeţi şi poete din diverse locuri ale ţării, Sibiu, Ploieşti, Roşiori, Râmnicul Sărat, Constanţa şi Bucureşti am vrut să încheiem săptămâna luminată punându-ne pe masă în poeme, nu că am fi fost toţi genii, sufletele curate ca să ardă precum lumânările într-un altar. Au fost de faţă doi dintre puţinii critici care încă mai joacă în echipă cu noi, Mioara Bahna şi Nicolae Georgescu.
S-a îngrijit să stingă focul cu o cafea şi o bere, înainte să apară cei de la ISU, iniţiatoarea  manifestării Liliana Popa. Felicitări meritate pentru cadru civilizat şi toate cele!
Doar piteştenii mei au lipsit, spre părerea de rău nu doar a mea cât mai ales a lui Fintiş. Poate altădată…
N-am să înşirui numele celor prezenţi de teama de nu a scăpa pe cineva. E mai simplu să strecor printre fotografii, afişul…

Condurul cenuşaresei

Cuvintele nu pot acoperii în haină obişnuită trăirile în stare pură, momentele rare când inima ta se deschide ca un cuib să primească o bucurie împlinită pe care ţi-ai dorit-o şi ea s-a săvârşit. Am vrut ca Simona Halep să câştige la Madrid, dar mărturisesc n-am crezut că-şi poate duce concentrarea fără fisuri până la capăt.

Setul pierdut la zero cu Camelia Begu e tot din filmul acesta, chiar dacă pare rupt din altă realitate. Nici atunci nu şi-a pierdut controlul, s-a grăbit să cedeze ca să scape de o haină mai veche şi să-şi îmbrace ţinuta potrivită pentru balul de la curtea regală a Spaniei. Semifinala cu Stosur şi finala cu Cibulkova ne-a arătat ce bine se simte Simona în noii ei conduri.

Se pare că Darren Cahill a fost într-o viaţă anterioara ori prinţ, ori cizmar.

Felicitări la primul trofeu câştigat împreună! Să vă meargă tot aşa!

În ţarcul cangurului

În sfârşit bucuria Simonei n-a avut umbre. Una din cele mai consistente şi fără dubii victorii. Nici un moment nu i-a tremurat mâna încât biata Stosur arăta ca un cangur paraşutat în zăpada roşie care nu ştia cum să comunice cu racheta când venea mingea. Uitase pur şi simplu limba.

Noroc cu arbitrii care strigau din când în când aut şi o rechemau la serviciu. Dacă s-ar ar fi putut cu siguranţă ar fi sărit peste fileu să părăsească ţarcul terenului…

Mă rog să o ţină şi diseară pe Simona, starea de graţie!

6-2/ 6-0!

Felicitări meritate

Dacă scriu acum despre Simona Halep s-ar putea să consider după desfăşurarea semifinalelor că m-am grăbit. Mai ales că am simţit-o pe Simona nestăpânindu-şi emoţiile şi punându-i-se cu mare uşurinţă la nervi pata pe ochi. Am fost surprins să văd unele reacţii imprevizibile, schimburi de priviri în duşmănie, între ea şi Irina. Mi-aş fi dorit doar să le surprind, satisfacţiile la reuşite, zâmbetul fie şi maliţios, ca între doi parteneri într-o competiţie, coechipieri în formaţia României, nu scrâşnetul dinţilor.

Forma sportivă la care a ajuns acum Simona, nu e la nivelul cel mai de sus, dar i-ar da posibilitatea să îmblânzească mustangul Cibulkova în finală, doar să nu se lase enervată de Stosur.

Şi să reţinem pentru istoria noastră sportivă, PERFORMANŢA cea mai consistentă în tenis. Pentru românce, pe ansamblu, s-au aliniat la Madrid astrele. Patru sfert-finaliste într-un turneu Premier.

Felicitări fetelor şi mai multă voioşie! Ce aţi realizat voi e un lucru rar!

Patru saci de parale

Comandoul românesc de prinţese războinice a cucerit Madridul de s-a speriat bătrânul lup de mare al zgurii, Baiazidul Moş Ţiri, că, împotriva naturii sale va trebui să-şi transfere din Paradisul fericirii  fiscale, Panamaua lui de poveşti, un sac de parale într-un Papers de Bucureşti, fără nici un profit.

Bătrâne corsar nu fii zgârcit împlineşte-le visul întreg, dă-le patru saci! Fă-le zestre că mirii la noi sunt săraci!... Şi stai liniştit, nu dai matale nimic nici de dar şi nici de pomană, că-ţi facem o strană la Catedrala Mântuirii Neamului şi primeşti înapoi înmiit!

Dincolo de fabulaţia autorului acestor rânduri, pare simplu acum fetele noastre să-şi împartă doar ele cei patru saci… Doar să nu-şi bage coada niscaiva draci şi să lege cu gânduri rachetele…

Oricum mare performanţă! Felicitări!