Răul din noi. Viral

Am fost la Pâclele Mari într-un an, 2012. Şi atunci ca şi acum rănile vieţii parcă se contopiseră cu rănile planetei şi supurau. Atitudinea lui Toma, nepotul meu, neînţelegând de ce parcursesem cu maşina sute de kilometri, ca să vedem ce? îmi dă fiori. 

N-ar fi trebuit să-l ducem acolo! Stă martor Nikonul şi cele două poze ar trebui să facă valuri pe internet

Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din ţară?

Ce am scris câteva ore înainte, în postarea de ieri, nu are legătură cu ce voi scrie acum. Chiar dacă autorul ţinteşte acelaşi personaj important, Simona Halep, diversitatea abordărilor, ca şi în viaţă, nu are limite.

Ieri Simona a câştigat turneul WTA BRD Open de la Bucureşti şi trebuie să savurăm împreună clipa Cezarului, uitând de dezamăgirile olimpice care rămân. Simona ne-a arătat ce campion incontestabil poate să fie când îi merge jocul, (cu excepţia primului serviciu, i-a mers tot!) când simte zgura, liniile de tuşă, banda fileului, aplauzele spectatorilor, dar mai ales simte că are mintea liberă să ia decizii cu fracţiuni de secundă mai iute decât adversarul.

 Nici nu-şi terminase bine de expus consideraţiile generale asupra turneului WTA de la Bucureşti la microfon Dumitru Hărădău şi primul set blitz pe care ni l-a propus Simona, se pregătea de încheiere, de parcă letona Anastasija Sevastova încă nu se trezise dintr-un vis urât. Abia de a mai avut timp cu vorba lui domoală Hărădău să-şi termine ideea, uimindu-ne oarecum cu ce avea de spus. „N-ar fi bine ca Simona să termine primul set cu 6-0, pentru că ar putea interveni o deconectare, să o ia la modul uşor, şi să se activeze adversarul, iar lucrurile se pot complica…”

Dar Simona azi nu vrea să asculte pe nimeni, face cum ştie ea mai bine! L-a lăsat şi pe Darren Cahill acasă la el în Australia să privească la televizor. Nici dacă Pino(Caramitru) era şi el în tribună, sub acoperire, se acoperise cu o pălărie de paie, nici dacă el ar fi tunat cu vocea lui clară ca la revoluţie, nici pe el nu l-ar fi ascultat!…

A fost 6-0 şi ce a urmat s-a repetat în oglindă fără nici un moment de îndoială şi în setul 2.

„Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din ţară?” Simona Halep evident! 47 de minute fără fisură, minute magice, ca un spectacol cu Înşir-te mărgărite pe scena Teatrului Naţional. Doar scena improvizată n-a fost la înălţimea momentului din păcate! Aveam să aflu că transmisia TV live a finalei a fost făcută în 69 de ţări, dar aşa cum spunea Flavia Popa, poate că anul viitor vom avea o arenă potrivită.

Vă mărturisesc mi-a plăcut şi discursul acestei Directoare blonde, afişând nu doar siguranţa bancherului care are în spate un imperiu BRD, ci şi o sinceritate entuziastă şi tonică

„Ce-am văzut noi aici face parte din spectacol, şi e despre bucurie, încredere, strategie, despre noi oamenii, capabili să fim veseli frumoşi şi să sărbătorim!

Aproape că nu-mi venea să cred că asist în vremile zbuciumate, încrâncenate de-acum la un asemenea discurs. Ce simplu pare! Iar Simona a întregit atmosfera găsind cuvintele potrivite

”Nimic nu face mai mult decât un trofeu câştigat la tine acasă!”

Dreptatea învinsului

Tac de câteva zile bune (în adevăr, zile rele şi nebune!), într-o atitudine justificată jumătate de neputinţa înţelegerii, cealaltă jumătate de înţelegerea neputinţei de a lucra la destructurarea răului. Perplexitatea vine din faptul că totul se face la vedere, fără să se şteargă urmele premeditării. Gândirea diabolică în numele dreptăţii învingătorului, justifică o creativitate nebănuită a morţii şi dezastrelor, în detrimentul statorniciei civilizaţiei şi miracolului vieţii.

Dar nu despre Turcia şi nici despre Nisa vreau să vorbesc. Sunt atâtea posibilităţi de a primi lovituri nimicitoare încât, cel mai util lucru ar fi, să nu ne mai lăsăm surprinşi.

Suntem în război, oameni contra oameni, talibani contra netalibani! Încât atunci când pericolul vine din altă parte şi nu ne mai masacrăm între noi, ar trebui să fim fericiţi şi să redevenim solidari.

Spre exemplu ţânţarul Zika, e doar un ţânţar, cât ar fi el de tigru în ţara lui! Cât s-ar da armăsar, n-ar trebui să-l luăm în seamă, să facem din muşcătura lui o dramă a planetei şi să ocolim Jocurile Olimpice.

Unii sportivi au ales să nu-şi asume anumite riscuri.

La noi s-a dezbătut îndelung, cine sa aibă onoarea de a purta drapelul olimpic dintre cele trei valoroase sportive cu care ne mai putem mândri: Cristina Neagu, Simona Halep şi Cătălina Ponor. S-a optat pentru Cătălina.

Între timp Simona s-a hotărât, cântărind consecinţele ,să nu mai participe. Recunosc, m-am înşelat,  considerând în gândul meu că ar fi fost un bun stegar!...

Poate avea dreptatea ei!

Dar nu punctează în admiraţia insului din mine, căci a ales dreptatea învinsului!

Exerciţii de carte. Tablete în alb şi negru

Harry Tavitian 

(Amintiri de scriitor)

Se întâmplă rar, să te părăsească sufletul captiv şi să hoinărească, fără de lanţurile zilelor obişnuite, de care ţi-este legat trupul bicisnic. Excursul acela e îngăduit doar prin voinţa şi puterea lui Dumnezeu. E atât de aproape Crăciunul!... şi la Piteşti s-a urcat pe scenă Harry Tavitian.

Cât de simplu şi frumos ni l-a prezentat în câteva cuvinte aseară, în preambulul unui spectacol cameral de excepţie, Varujan Pambuccian, botezându-l pe Harry, Noe al sunetelor!... Am simţit că voi fi martorul unui miracol.

Când Harry Tavitian şi-a luat în stăpânire pianul, imens cât o corabie, am ştiut că după ce s-au retras aplauzele, corabia lui a rămas proptită de stănci undeva pe un vârf de munte.

După retragerea apelor, soarele arzător a înviat vegetaţia pe grohotişuri. Păsările şi animalele sălbatice şi-au învins spaima, mute şi au coborât de la bord.

Doar atunci, Harry s-a închinat, deschizând zăvorul la fundul navei, în cala unde erau încuiate sunetele.

A tras aer în piept, le-a legat la gât şiraguri de clopoţei de alamă şi tălăngi să le audă de departe şi le-a dat drumul să se rostogolească la vale pe firul unei poteci doar de el ştiute.

Armonizând apoi, un amalgam de teme vechi armeneşti, balcanice şi romaneşti, cu ingrediente Negro-Spirituals afro-americane, din care s-a născut jazzul. La final a plonjat dramatic în bucuria colindelor, amintindu-ne cât de bogaţi suntem!

Harry Tavitian ne-a deschis sufletul mohorât de vremi, oferindu-ne clipe luminoase de sărbătoare şi artă. Mulţumim!