Exerciţii de carte. Tablete în alb şi negru

Harry Tavitian 

(Amintiri de scriitor)

Se întâmplă rar, să te părăsească sufletul captiv şi să hoinărească, fără de lanţurile zilelor obişnuite, de care ţi-este legat trupul bicisnic. Excursul acela e îngăduit doar prin voinţa şi puterea lui Dumnezeu. E atât de aproape Crăciunul!... şi la Piteşti s-a urcat pe scenă Harry Tavitian.

Cât de simplu şi frumos ni l-a prezentat în câteva cuvinte aseară, în preambulul unui spectacol cameral de excepţie, Varujan Pambuccian, botezându-l pe Harry, Noe al sunetelor!... Am simţit că voi fi martorul unui miracol.

Când Harry Tavitian şi-a luat în stăpânire pianul, imens cât o corabie, am ştiut că după ce s-au retras aplauzele, corabia lui a rămas proptită de stănci undeva pe un vârf de munte.

După retragerea apelor, soarele arzător a înviat vegetaţia pe grohotişuri. Păsările şi animalele sălbatice şi-au învins spaima, mute şi au coborât de la bord.

Doar atunci, Harry s-a închinat, deschizând zăvorul la fundul navei, în cala unde erau încuiate sunetele.

A tras aer în piept, le-a legat la gât şiraguri de clopoţei de alamă şi tălăngi să le audă de departe şi le-a dat drumul să se rostogolească la vale pe firul unei poteci doar de el ştiute.

Armonizând apoi, un amalgam de teme vechi armeneşti, balcanice şi romaneşti, cu ingrediente Negro-Spirituals afro-americane, din care s-a născut jazzul. La final a plonjat dramatic în bucuria colindelor, amintindu-ne cât de bogaţi suntem!

Harry Tavitian ne-a deschis sufletul mohorât de vremi, oferindu-ne clipe luminoase de sărbătoare şi artă. Mulţumim!

Vară fierbinte

Nimic nu ne face să schimbăm obiceiul şi în temeiul articolului 3 din constituţie, găsim soluţie când vine vara să ne revărsăm către plajele mării, precum însăşi valurile, din nevoia de echilibru pe care o lege a firii a înstăpânit-o să ne guverneze vieţile.

Simţim nevoia unei libertăţi pe care doar nisipul şi apa sărată a mării poate s-o imagineze natural şi fără oprelişti, s-o putem primi în deplinătatea ei prin toţi porii. S-o simţim alergând cu tălpile goale pe nisipul fierbinte, cu braţele întinse înotând şi spărgând dominator creasta valurilor, cu ochii avizi admirând curajul femeilor de a se lăsa abandonate şi seduse de mângâierea, uneori indecentă, a artistului soare, încercând cu mâna lui aspră calitatea suprafeţei, rotunjimea şi fluenţa liniilor şi numai după aceea întinzând bronzul până în locurile cele mai tainice ale plăcerii.

Şi n-ar trebui uitată curgerea în valuri a berii, ca să nu iei foc în propria coajă, sau cochilie, sau chilie de prooroc după caz şi după noroc…

Nici SMURD-ul nu-i mai eficient la necaz, decât o bere rece pe plajă!

Menţiune specială

        Postez doar poze cuminţi, în familie, cu marea, să nu declanşez războiul celor două roze în toată splendoarea. Poate data viitoare când mai navighez…

 

Despre dragoste şi bani la Wimbledon

Câtă lumină tristă pe chipurile de abanos ale domnişoarelor Wiliams, după ce au câştigat semifinala cu Julia Goerges şi Karolina Pliskova! Cea din urmă şocată, nu i se uscaseră lacrimile în batistă. Se vedea pe ea, că tocmai a fost înşelată în amor de iubitul ei, deh! ce s-a dus, oropsitul ceh, nu la una ci la două domnişoare odată. Blonda şi bruna. La 1,86, cum bătea lumina de sus, ce mică părea Karolina.

Serena după partidă a încercat o piruetă  şi o reverenţă de patinatoare cochetă, silfidă, către publicul spectator, dar playboy-ul visat, tot nu-i apărea în vizetă. Ce nemiloasă karmă  avea! Iar Afrodita de Venus soresina mai mare, ce sfat să-i dea?...Ea renunţase de mult la depresii. Trec ani peste ani şi-i degeaba purcoiul de bani!

În acelaşi timp pe terenul central s-a stins ca un soare artistul, magicianul Federer. Familistul convins prăbuşit în iarbă, direct din Olimp. În locul lui pe cer s-a ridicat ca o torţă  canadianul Milos Raonic, băiatul de forţă calibrându-şi orbita în ochii blondei Danielle, la rândul ei furată altui bărbat.

După ce l-a testat, frumoasa fotomodel Danielle Gnudson i-a insuflat la Wimbledon dintr-o dată, nemăsurată încredere în el.

Şi ca să nu fie confuzie pun şi eu o concluzie.

Mă tem că pacostea la un Mare Şlem n-are treabă cu banii, ci cu dragostea, şi cu anii!

Mai pe româneşte, cred că Simona iubeşte!…

Uzina. Pagini din Dosarul Albastrii

              In numarul din Iulie al Revistei ARGES sunt publicate cateva pagini din Dosarul Albastrii, editie noua in pregatire.

http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/wp-content/uploads/2016/07/Pag09-16.pdf

Popârţarii

În lumea literelor ştiu eu o poetă, (chiar mai multe dacă o enumăr şi pe Camelia Radulian),  e drept doar de pe facebook, care-mi place. Nu că mi-ar place mie, ci pentru că scrie frumos. Adi Filimon. Ne-am întâlnit de câteva ori şi ne-am promis să facem schimb de cărţi. Eu să-i dau un Guştere şi ea să-mi dea o Ştefia. Încă nu s-a întâmplat, dar trag nădejde că n-au intrat toate zilele-n sac.

În lumea tenisului pe planeta sportului alb ştiu eu o fată de la noi care ne-a introdus pe uşa din faţă pe covorul roşu sau verde, după sezon, la balul elitelor. Simia (Simona)în orice dispoziţie s-ar fi aflat, liberă în mişcări, sau cu călcâiul umflat, a dansat totdeauna cu eleganţă în pantofii Cenuşăresei. Ce treabă are Simia cu poezia, cu Adi Filimon sau Camelia Radulian, mi-ar fi greu să răspund, aşa mi-a venit. Nu-ncerc să explic, dar fragilă cum pare e ca o metaforă în alergare înflorind în aer pe un câmp cucerit de tancuri. Se întâmplă între atâtea şenile să se zdrelească uneori şi atunci apar popârţarii, cârtitorii de profesie, ăia care tulbură cerul şi aruncă cu pietre din nori…

Wimbledon. Vulcanul din cort.

Simona a învins-o pe Keis! Şi n-aş vrea să mai repet, ”cum am prevăzut”!... Ar zice lumea că sunt lipsit de modestie, dar nici să tratez partea oraculară a textelor mele ca pe-o simplă erezie!...

Un singur Cerber (Kerber) e drept de vază mai stă de pază, dar nu la intrarea în Iad cum e scris, ci la intrarea în Paradis pentru Simona noastră. Situaţia e oleacă schimbată, lumea modernă nu mai e cum a fost odată în mitologia greacă… eternă.

Şi nici Kerber nu cântă ca o pasăre măiastră, să te facă stană de piatră, dar nici nu latră când trebuie să tacă…

Sunt un vulcan într-un cort gata să erupă.

La Neptun, nu au DIGI SPORT şi cortul stă să se rupă… Vă spun, să nu fiţi în pielea mea că viaţa e grea, pe bune.

Hai Simona, fă o minune!