Serile Denisei

Cu siguranţă Denisa ca moderator cultural ar putea scoate o emisiune interesantă şi dacă ar sta în faţa unei pietre. Tot ar face-o să vorbească. Piatra i-ar mărturisi probabil ofurile sale, necazul că încă n-a descoperit-o artistul care să ştie cum s-o dezbrace mângâindu-i cu dalta liniile formelor unice, întrutotul perfecte, pe care doar aerul, apa şi privirea îndrăgostitului s-ar încumeta să lunece.

Ce te faci cu un bolovan de râu ca mine – scos din albie într-o margine unde apa nu mai trece, asprit de vremuri şi ţintind singuratic în zarea albastră – pe care doar un guştere se mai odihneşte la soare!...

Emisiunea va fi transmisă la televizor undeva în a doua jumătate a lunii august...

Trofeul Cezarului Rogers

Ca şi cum aş scrie pe zăpadă cu fum în căldura verii. Aşa mi se pare acum să revin asupra victoriei Simonei. Cartea ei s-a scris în acele minute magice şi intense când încleştarea finală a luptei era de poveste. Să trăieşti bucuria când se întâmplă, deplină, atunci în miezul ei, este sublimul cel mai sublim pe care ţi-l poate da viaţa agăţându-ţi sub tâmplă şi în inimă, cercei de lumină.  

Soarele spulberă ceaţa, râul se prăvale de pe munte la vale şi descoperă dimineaţa liniştea şi verdeaţa unei lunci.

A fost o seară minunată chiar dacă ea s-a încheiat doar cu o victorie şi jumătate. Fetele noastre au strălucit nestemate. Bravo Simona ( Să dăm Cezarului trofeul…) şi bravo Monica! Vă mai aşteptăm!

Blândeţea cangurilor

Victorie fantastică a Simonei Halep! Nu am cuvinte să exprim ce am simţit de-a lungul acestei semifinale care ne-a purtat prin toate stările posibile, de la extaz la agonie şi iarăşi la extaz!

Finala aproape ca nu mai contează, după ce a făcut-o pe Kerber să aplaude ca o simplă spectatoare la mingiile ei ţâşnite parcă nu din rachetă ci din scutul de apărare de la Deveselu atingând ţintele cu atâta precizie. Fata asta dezarmant de onestă cu posibilităţile sale, dacă nu s-ar enerva pe posibilităţile limitate ale rachetei care uneori reacţionează şi ea ca o fiinţă vie, devine propriul ei adversar.

În momentele alea necontrolate, rar, când dă cu racheta de pământ de parcă ar avea în mâini o secure şi-i sar aşchii din ochi. Se produce o tulburare. Probabil Simona simte că a greşit, are îndoieli şi mustrări de conştiinţă că s-a purtat nepotrivit cu lemnul rachetei şi cu umilinţă mângâie acordajul fin, cum ai mângâia în noapte când a adormit propriul copil.

S-a pierdut liniştea şi cerul nu mai e o vreme la fel de senin. Lemnul e totuşi crescut în pădure nu e într-atât de subtil să înţeleagă… şi adversarii profită.

A pierdut setul al doilea după ce pe primul l-a câştigat autoritar 6-0!  S-a relaxat discutând cu Cahill despre blândeţea cangurilor şi s-a bucurat la sfârşit decentă de victorie, îmbrăţişându-o pe Kerber şi anunţând publicul că va fi prezentă în continuare pe teren şi în semifinala de dublu.

Dar asta este altă frumoasă poveste pe care sunt sigur că aţi aflat-o.

Stegarul

Una din zilele faste ale sportului, ieri de Ziua Imnului Naţional!

Stegarul, cea care ne-a făcut să fim mândri de acordurile neauzite ale imnului şi de culorile tricolorului, fluturate nu doar în arena luptei sportive, cât mai ales în sufletele noastre însetate de victorii, a fost Simona Halep. La Montreal – unde Nadia Comăneci s-a încoronat regină cucerind primele note ale perfecţiunii din istoria gimnasticii şi cucerind de asemeni pentru totdeauna inimile canadienilor, sub privirile înmărmurite de admiraţie ale întregii lumi – tricolorul românesc e la el acasă. Şi nici nu se putea sărbătoarea Imnului Naţional să fie mai frumos celebrată decât, după epuizantul meci cu Kusneţova, ca un corolar al sacrificiului, Simona să se hotărască să intre din nou în luptă alături de Monica Niculescu şi în partida de dublu.

Ce-or să mai spună cârtitorii de profesie, proşti da mulţi, cei care perorarau la portavoce în presă şi pe coclaurii facebook-ului că Simona e individualistă şi urmăreşte doar câştigul personal? Sincer, mă aşteptam să abandoneze ca să fie odihnită pentru marele meci cu Kerber de azi. Sunt sigur că Monica coechipiera la dublu ar fi înţeles-o. Dar Simona, fără prea mare experienţă la dublu şi-a dorit să arate că e om de echipă. Concertând mai ceva decât marele violonist André Rieu, le-a învăţat pe franţuzoaicele Caroline Garcia şi Kristina Mladenovic, numărul doi mondial, Deşteaptă-te române şi într-un meci de senzaţie le-a făcut să înţeleagă că româncele sunt mai deştepte.

Tot ieri la Toronto doi flăcăi ca brazii, ca să nu se las mai prejos, Mergea şi Tecău s-au calificat şi ei în semifinalele unui mare turneu, învingând dublul celebru al fraţilor Bryan.

Un sincer bravo Simonei, Monicăi, lui Mergea şi Tecău! Indiferent ce veţi face în continuare aţi onorat cum se cuvine, acolo departe, Ziua Imnului. În timp ce în ţară s-a ajuns ca Vântu din puşcărie să-i întrebe pe Alde Tăriceanu şi Bogdan Olteanu dacă atunci când au primit milionul s-a intonat imnul naţional…

definiţie

poezia dăinuie lunecând

balerină în trena ei

de lumină unduitoare

felină traversând

moartea de după soare

are inimă cu aripi

şi trunchi rece de ceară

flacăra-i trece înţelept

pe umărul stâng pe cel drept

ca un bolovan de povară

poezia e ciorchinul

strugurelui zdrobit

în groapă de stea

e vinul ţâşnit izvor

din apă îl bei sau te bea

29.07.2016.